1,435 matches
-
X CONTRAOFENSIVĂ ― Când ați văzut-o ultima oară pe Valerica Scurtu? ― Poftiți? ― Întrebam, și dumneavoastră ați auzit foarte bine, când ați văzut-o ultima oară pe domnișoara Valerica? Cristescu se uita la obiectele ciudate așezate pe trepieduri și polițe. Sculptorul călărea un scaun sprijinindu-și bărbia în pumni. Părea să mediteze. ― Știți ceva? Eu, unul, aș desființa proba cu martori. ― De ce? ― Pentru că mi se pare complet lipsită de valoare. Fără relevanță, cum ați spune dumneavoastră. Mi-aduc aminte de o chestie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cel care alungă pacea din Casa Turbinilor. Și poate că nimeni nu era mai bine plasat decât acest marinar cu cercel în ureche pentru a contempla cosmogonia ce debutează la 1917. Cu Pratt, granițele sunt abolite, iar sciții lui Blok călăresc liberi, pe întinderea ce se revarsă până în Asia Centrală. Revoluția înseamnă nu doar Rusia europeană, nu doar crucișătorul lui Eisenstein, ci și furnicarul de cuvinte, sunete și sânge care se hrănește din reverberațiile ei. Corto, marginalul marin prin exce lență, participă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Franțuzesc. — Parcă ar fi britanic. — Vine din Franța, din câte știu eu. — Ooo la la, spuse Gerard. Nu vrei să mă asculți? — Se consideră o persoană, zise Jenny. — Sunt o persoană, prostănacă mică, spuse Gerard. Și dacă vrei să-l călărești pe armăsarul ăsta, dă-i drumul și fă-o. Numai nu mă face să aștept, în timp ce-ți fluturi dotările prin fața lui. Jenny se înroși. Puștiul se uită într-o parte și apoi îi zâmbi. — Are-o gură cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
River, zări un canion mare, precum cel unde locuia Matthew. Merse până acolo, dar acum se afla din nou În Los Angeles, fericită, surprinsă să vadă cupluri frumoase care făceau dragoste În poziții acrobatice pe trotuar, În miezul zilei. 23 Călărind Împreună spre asfințit sau Zbor la răsărittc "23 C\l\rind `mpreun\ spre asfin]it sau Zbor la r\s\rit" Închid ochii și-ntreaga lume a murit; Îi deschid și totu-n jur e iar Însuflețit (Cred că mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
orizontul, sub un strat jos de nori. Același soare pe care Îl privea și ea acum. Oare la ce se gândea În călătoria lui singuratică? La faptul că femeilor le place ideea asta naivă din finalul filmelor western de-a călări către soarele care apune Împreună cu bărbatul iubit, iar el prefera să plece singur, la răsărit? Sau poate la faptul că Își schimbase de-atâtea ori cursul vieții, nemailăsând nici o cale de Întoarcere cu atât de multe femei, mereu dornic să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În deșert. Un cuplu În luna de miere se duce la o cabană de lux Într-un canion plin de verdeață, o stațiune simandicoasă „cu două terenuri de golf“. Două neveste suple de doctor se Îndreaptă către Dreamer Ranch ca să călărească, să joace tenis și să asude În saună. Un student În vacanță o să „facă un chef cu niște oameni pe care i-am cunoscut la un chef“. Wakefield arată către cactușii spectaculoși care se Înalță din deșert, cu brațele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
În picioare avea sandale deschise în față până la degetul mare, cu șireturi de piele împletite în jurul pulpei. Probabil că de-abia se-ntorsese dintr-o cavalcadă, căci peste izmenele de in purta brăcinarii de postav roșiatic care se folosesc la călărit. Nu a dat semne că ne-ar fi auzit pașii pe podea. M-am postat în fața lui, gândindu-mă să tușesc de câteva ori ca să-l trezesc din amorțeală, când, cu o voce gravă, mi-a zis: - Stiliano Sirianule, puți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sunetul unui corn de război. Și iată-i că au reapărut, ieșind din pădure. Înaintau făloși, stând însă invers în șa, cu fața spre coada cailor, și strigând de mama focului. Vocea le răsuna puternic din pricina scutului ținut în fața gurii. Călărind în felul acela ridicol, întretăindu-se, ciocnindu-se, ferindu-se, au aruncat cât colo scuturile, și-au încordat arcurile și, galopând în jurul stejarului, au început să tragă o ploaie de săgeți asupra pieilor atârnate. În acea agitație haotică riscau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cincizeci de soldați bizantini, înarmați până-n dinți, străbăteau așezarea; escortau pe două rânduri un car acoperit pe care flutura un steag purpuriu. În urma lor veneau șase căruțe acoperite. Am apărut tocmai când trecea carul cu pricina, și un vestitor, care călărea alături, a urlat la noi: - Faceți loc mărețului și preanobilului Gregorio, trimis al exarhului Isacco. Acesta e un drum public! Perdelele carului s-au dat puțin într-o parte, și astfel am putut vedea fața rotofeie a unui bărbat. - Blestemați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
frunzele și moare. Rămâne de folos doar pentru ciocănitoarea care îl găurește căutându-și hrana, precum și pentru bufnița și cucuveaua ce-și fac în el cuibul. Aici zace un trunchi de stejar, și eroul care era întemnițat în el va călări acum cu cel căruia lupul i-a mâncat mâna, cu marele rege cu un singur ochi și cu toți vitejii lui strămoși. Fie ca Heimdall să-ți întredeschidă poarta castelului său la Himinbforg! Nimeni să nu cuteze să-l tulbure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe rege, dar n-am reușit. A apărut doar după ce cortul său a fost înălțat. S-a înfățișat la porțile orașului, urmat de comandanți și de consilieri, kavhan și tarhan, ordonându-ne să ne predăm. Am fost impresionat de cum arăta. Călărea cu fală un armăsar murg și nu avea armură. Părul lung și negru îi era împletit în nenumărate cozi mici legate două câte două cu funde colorate. Fața, în ciuda ochilor alungiți și înguști, arăta bine, barba și mustățile erau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pradă pe care o aveau în lăzile lor. Îl vedeam pe Rotari fixându-mă dezamăgit, deoarece eram incapabil să pun la cale ceva. Între timp, zilele se scurgeau, și acum treceam prin niște locuri necunoscute. Într-o zi doi soldați călărind pe lângă carul nostru și-au spus ceva râzând, și Leupichi a pălit. Mai erau doar patru zile până la Campi Sacri, ne-a spus, și acolo numiții kavhan și tarhan aveau să-și împartă între ei femeile și copiii; în ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bun tatălui său. Cu ochii șiroind de lacrimi, i-am sărutat mâinile și am plecat. Am ajuns la Pavia odată cu bezna. În fața palatului erau aprinse numeroase torțe, și Rotari, nerăbdător, ne aștepta laolaltă cu toată curtea la intrarea principală. Rodoald călărise însoțind carul gol, fără să scoată vreun cuvânt. Regele mi-a ieșit în întâmpinare și a înțeles după expresia feței mele că situația nu era cea dorită de el. A alergat spre car, a tras coviltirele și a strigat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Am decis atunci să-l însoțesc. Într-un moment de luciditate, mi-a dat o armură și un cal de luptă; după câteva ore, m-a întrebat cine eram și de unde am apărut. În timp ce înaintam pe via Traiana, oștenii care călăreau alături de mine mi-au povestit că Rodoald și Grimoald au fost pentru Rachis adevărați fii, încât aceștia erau peste poate de credincioși lui Aio, la care țineau ca la un frate. Am sperat tot timpul să ne întâlnim cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
longobarzi se străduiau să-i oprească. Aio, văzând că sclavii debarcaseră și se încartiruiseră la câteva mile de oraș, intenționa să-i atace imediat. Slavii însă împrejmuiseră tabăra cu șanțuri adânci, acoperindu-le cu crăci, pământ și frunze. Aio, care călărea în fața armatei, s-a repezit în galop, învârtind în aer spada, neștiind de șiretlicul acela defensiv. Încât, căzând astfel în cursă, a fost omorât împreună cu alți oșteni de frunte care-l urmaseră. Alți câțiva au fost luați prizonieri, și samniții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
puțin nu-l băgase În seamă - de mult timp, dar mutra rivalei lui se strecura prin Întuneric, suprapunându-se peste cea a Majei, și dintr-o dată avu impresia că nu era deasupra tinerei și iubitei lui soții, ci, dimpotrivă, o călărea pe matroana aceea comunistă și infectă, iar ca să se liniștească, Începu să caute șoldurile Înguste ale Majei, dar nu le găsea, dând peste două fese insuportabile, și nu găsea nici sânii ei ușori ca ai unei adolescente - căci o adolescentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a lui, așteptând supus un ordin. Zogru se apropiase pe neașteptate și-l pălmuise scurt și năucitor, poate de trei ori patru ori, apoi îi îndreptase puțin calul și-l lovise peste crupă. În scurt timp, fiecare dintre servitorii prințului călărea în câte o direcție imprecisă, printre copacii groși ai pădurii și, deși se simțeau vinovați și umiliți, nici unul nu se gândea să se întoarcă. Merseseră ore bune spre locuri necunoscute până atunci, fără să îndrăznească să se gândească la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
conceptual care delimitează câmpul experiențelor; astăzi mai mult ca oricând, era nevoie de o perspectivă nouă. Zilele erau calde și scurte, curgeau deprimant. În noaptea de 15 septembrie, Michel avu un vis neobișnuit de fericit. Era lângă o fetiță care călărea În pădure, Înconjurată de fluturi și flori (la trezire Își dădu seama că această imagine, revenită după treizeci de ani, era din genericul de la „Prințul Saphir”, un serial de televiziune la care se uita duminică după-amiază În casa bunicii, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
tău? INAMICUL (Da, da, ochiul, e mare și rotund, heee-e! cu el, cu acest ochi, da... ehe! bate departe, până acolo, ba nu, până dincolo, ei bine, acel bărbat înalt, cu frunte înaltă, nu e singur, nu, el, dâgâdâg-dâgâdâg, așa, călărește.) PARASCHIV: Călărește? (Către MACABEUS.) Bărbatul e călare. INAMICUL (Da, da, călărește pe ceva, pe ceva mare, pe ceva cu, unu, doi, trei, patru picioare, poate când, dâgâdâg-dâg, e un animal cumplit, frâââ... frââî.) PARASCHIV: Fornăie? INAMICUL (Frâââ... da, are cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Da, da, ochiul, e mare și rotund, heee-e! cu el, cu acest ochi, da... ehe! bate departe, până acolo, ba nu, până dincolo, ei bine, acel bărbat înalt, cu frunte înaltă, nu e singur, nu, el, dâgâdâg-dâgâdâg, așa, călărește.) PARASCHIV: Călărește? (Către MACABEUS.) Bărbatul e călare. INAMICUL (Da, da, călărește pe ceva, pe ceva mare, pe ceva cu, unu, doi, trei, patru picioare, poate când, dâgâdâg-dâg, e un animal cumplit, frâââ... frââî.) PARASCHIV: Fornăie? INAMICUL (Frâââ... da, are cap, și animalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
el, cu acest ochi, da... ehe! bate departe, până acolo, ba nu, până dincolo, ei bine, acel bărbat înalt, cu frunte înaltă, nu e singur, nu, el, dâgâdâg-dâgâdâg, așa, călărește.) PARASCHIV: Călărește? (Către MACABEUS.) Bărbatul e călare. INAMICUL (Da, da, călărește pe ceva, pe ceva mare, pe ceva cu, unu, doi, trei, patru picioare, poate când, dâgâdâg-dâg, e un animal cumplit, frâââ... frââî.) PARASCHIV: Fornăie? INAMICUL (Frâââ... da, are cap, și animalul are cap, are frunte, ai-ia-iai! i-am văzut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
poporului la comunism. Să-l auziți pe doctorul Fârtat. Teoria lui cu hoția. E bună, nu zic, chiar adevărată, dacă stai să te gândești la cum mergea treaba și situația. Că era disperare mare, mai ales în ultimii ani... Scheihainimé călărea acum o ramură groasă de cireș, încărcat de fructe. Din când în când se întindea și rupea câte o cireașă pe care o prindea între buzele-i țuguiate și o mozolea, de parcă ar fi vrut să-i sugă sâmburele. Rafilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dezbrăcate. Știu să desenez destul de bine și pot spune că femeile astea mi se par de-a dreptul atractive. Desenez câte una de fiecare dată când sunt nemulțumit. Și cum faza cu dicționarul m-a enervat, schițez o tipă despuiată călărind o motocicletă. Îi fac sânii foarte ridicați, dar ei nu sunt ridicați de felul lor, ci din cauza hopurilor peste care trece motocicleta. De altfel, faptul că e în viteză se vede cel mai bine în cazul părului umflat. Îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și încă una, și a treia, până când, cu ultima rază de lumină, se iviră în fața lui zidurile albe și acoperișurile de paie ale Misiunii de pe râul Yari. Clopotele îi chemau pe indieni la slujba de seară și din bucătărie ajungea, călărind pe vânt, o aromă uitată de fasole cu cârnați. — Dumnezeule! murmură el. Preoții ăștia înfulecă precum lupii... Își adună ultimele puteri care-i mai rămăseseră, vâsli de-a lungul malului stâng evitând curentul râului Yari, care-l lua dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spital. — Atunci, să mergem acolo. Șoferul Îl duse În susul lungii străzi principale a bazei și Brunetti se simți ca Într-o țară străină. Strada era mărginită pe ambele părți de pini. Mașina trecu pe lângă bărbați și femei În pantaloni scurți, călărind biciclete sau Împingând bebeluși În cărucioare. Cei care făceau jogging țopăiau pe lângă ei; trecură chiar și pe lângă o piscină de Înot Încă plină cu apă, dar fără Înotători În ea. Șoferul trase În fața unei alte banale clădiri de ciment. „Spitalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]