2,578 matches
-
Înflăcărarea cin stitului soldat se stinsese, așa că părăsi tabăra cruciaților și hotărî să se Întoarcă acasă. Dar n-avea bani, n-avea cal, n-avea nimic și nu știa Încotro s-o apuce. Așa Îl Întâlni Simeon pe străzile Bizanțului, căscând gura la minunile unei lumi pe care n-o crezuse aievea, ca un dulău ciobănesc uriaș care s-a pierdut de turmă. Mânat de o simpatie inexplicabilă, poate fiindcă și el era un străin În această parte a lumii, Simeon
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Văzuse prea multe În viața lui ca să știe că nu trebuie să fie niciodată prea curios. Îți mulțumesc, străine, că mi-ai salvat viața. Dacă nu erai tu..., ochii de un albastru foarte clar se Îndreptară spre abisul care se căsca alături. Hai să vezi unde aș fi căzut... Îi făcu un semn cu mâna salvatorului ei și se Îndreptă spre marginea stâncoasă. Jos, departe În vale, se vedeau un râuleț și o potecă Îngustă. Iar dincolo, neverosimil de aproape, altă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o strecură cu grijă În tivul descusut al mânecii. Lăsară focul să pâlpâie și se pregătiră de culcare. Lui Simeon Îi legară din nou brațele și picioarele, cercetând cu grijă legăturile. Apoi Hugo rândui un om de pază și spuse căscând: — Mai avem timp să tragem un somn de vreo două ceasuri. Apoi călărim mai departe, tocmai bine să ajungem În zori la Întâlnire. — Unde? Întrebă unul din ortacii săi. — La Sfântul Petru, ce, nu cunoști locurile? Doar ai mai făcut
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să aș tep tăm, la marginea pădurii din preajma mânăstirii. Avem acolo un oaspete de Întâmpinat. — Aha, continuă celălalt ironic, deci n-are rost să-i mai ostenim pe bieții călugări. Vezi că pricepi până și tu? Hugo râse scurt, mai căscă o dată și adormi. Așadar, aș teptau pe cineva, Își făcu socoteala Simeon. și se fereau să fie văzuți de călugări, deci puneau la cale o treabă necurată. Cineva urma să fie prins sau ucis, de asta trimisese Eglord banda lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
umedă și a mucegai. Fata fu Împinsă Înăuntru și, după ce slujitorul puse facla Într-un sfeșnic pe masă, ieși fără să spună un cuvânt, răsucind de două ori cheia În broască. O voce spuse: — Nu te mișca de-aici și cască bine ochii. Greu de crezut că doamna va putea sparge ușa, dar oricum preve derea e maica Înțelepciunii. Pașii răsunară din ce În ce mai slab pe treptele de piatră și o liniște apăsătoare se așternu În Încăpere. Adelheid Își roti ochii și, la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
deasă de păianjen. Abia stăpânindu-și dezgustul, Încercă să-l deschidă și, după câteva Încercări, Încuietoarea cedă și aerul proaspăt al nopții pătrunse În odaie. Prizoniera se aplecă În afară. Pricepu că se află În turnul cetățuii. Sub ea se căsca departe jos, mai degrabă se bănuia prin Întuneric, o prăpastie neagră și adâncă, parcă fără fund. În zare se vedeau, vagi, contururile mun ților. Deci fereastra nu dădea spre curtea cetății, ci În afară. Aducându-și aminte cât urcase călare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Încăperii, cercetând-o la lumina zilei. În Întuneric totul i se păru și mai amenințător. Privi cu nesaț prin fereastra deschisă de cu seară și-și dădu seama că avusese dreptate. Se găsea Într-un turn Înalt. Sub el se căsca o prăpastie amenințătoare. Turnul cetății era clădit direct pe colina abruptă, așa că la Înălțimea lui se adăuga și prăpastia stâncoasă. După razele palide ale soarelui, care abia reușeau să străpungă norii gălbui și triști, Își dădu seama că se afla
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu ea în scorbură a scos un șarpe lung și subțire, de culoare verde, cu dungi negre. Ne-a spus că e un șarpe neveninos și chiar a pus mâna pe el. L-a luat după cap și el a căscat gura mare, scoțând afară o limbă despicată la vârf. S-a mai învârtit de vreo două ori pe nuia și apoi i-a dat drumul. El s-a întins pe pietre și-apoi s-a dus în bulboană. Mariei îi
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
stilul baroc al multor case vechi, palatul prezidențial și ceva care m-a lăsat cu gura căscată, pe o bancă din vecinătatea Palatului un bărbat de vreo 50 de ani, mulatru, complet gol, dormind liniștit pe bancă. Doar câțiva turiști căscau gura și îl pozau, poliția nu avea nici o reacție. Atenția tuturor s-a mutat de la ce vizitasem eu spre relatări picante ale tehnicienilor ARO, care erau de departe cei mai buni cunoscători dintre noi a acestei minunate țări. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
în propriu-mi vocabular decât la maturitate. Cu excepția unui evreu lungan, îmbrăcat ca lumea, dar cam bleg, adică blând, modest și la locul său, fecior de comerciant din urbe, toți erau români. Ceea ce însă mă deosebea categoric de ceilalți, ceea ce căsca o prăpastie de netrecut între noi era vocația mea intelectuală, cunoștințele mele extrașcolare din domeniul culturii. Eu aveam bibliotecă personală, îngrijită de tata și mă bucuram, de asemeni, de cea a părintelui meu (atâtea cărți franțuzești!) - fiind și unicul dintre
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
imagine geografică mi se păruse a ține de ordinea naturii, căci cu ea mă născusem și nu cunoscusem alta, această ciocnire atât de fatală, de pustiitoare cu istoria altora (fiindcă, dacă nu ne bătusem, nu mai era istoria noastră) a căscat în subconștientul meu o prăpastie existențială, abia astăzi mai lesne de conceput. Din ce cauză se ajunsese la catastrofă? Cine era de vină? Mulțimea legionarilor în cămăși verzi, care foiau acum pe străzile vechiului burg Hermannstadt, întinerindu-l brusc, dătători
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
steril, brăzdate de apele ploilor. Se succed blocurile în care au locuit minerii în perioada când activitatea de exploatare a aurului și a argintului asigura traiul oamenilor din aceste locuri. Acum totul este părăsit, pe fațadele cenușii ale blocurilor, se cască golurile unde, cândva, erau ferestre. Totul a fost dezmembrat și valorificat de cei care au mai rămas temporar. Nu vezi țipenie de om! Este o atmosferă nefirească, asemănătoare cu imaginile filmate în localitățile situate în apropierea centralei nucleare de la Cernobâl
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
stâlpilor. Deasupra au povară ocrotitoare a acoperișurilor din stuf, paie sau tablă ruginita („Periferie la Huși”, „Peisaj” - p. 142). Aflate într-o degradare lentă, par îmbătrânite, dar nu părăsite. Cu geamuri mici, inegale, uși înguste, hornuri zvârlite spre cer, beci căscat spre lumină și, neapărat, un brâu cenușiu care le îmbrățișează delimitândule de sol, casele au specificitatea zonei Hușilor. Lipsite de pretenții arhitecturale, casele au expresii umane, emană căldură, prietenie, te cheamă, au de șoptit o poveste în care sunt părtașe
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
nu putea să facă el singur toată treaba - să țină și ciocul deschis, să țină și pîlnia și să și toarne palinca -, l-a pus pe Dănuț să-l ajute. Tatăl apucă tacticos gîsca între genunchi, iar cu mîinile îi căscă pliscul și fixă pîlnia acolo. „Hai, toarnă, da’ cu grijă, să nu dai pe-afară !“ Dănuț era mîndru că era pus să facă o treabă așa de importantă. „Toarnă-ncet !“ A turnat încet și în mai multe reprize, pentru că gîsca
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
influență franceză ale unor cuvinte: biurou, coafeur, mondanități, crisanteme, passă, maneuvra, loyal, marron, gris ș. a. - grafiile de influență engleză: chelnăr, volley, rummy ș. a. - termenii derivați ad hoc din franceză: acablantă (copleșitoare), a braia (a urla), sumbrare (scufundare), armoirul (dulapul), baillând (căscând), puisez (extrag), lancinant (pătrunzător), vale tailla(servitorimea) ș. a. Notele de subsol sunt menite să ajute înțelegerea prin contextualizări, dezambiguizări, trimiteri la lucrări de specialitate, traduceri ale sintagmelor franceze intercalate în originalele românești, identificări ale persoanelor menționate ș.a. În note am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Rareș). Odată, când vei avea vreme, să mergi în biserica St. Julien le Pauvre și la St. Etienne du Mont, unde ai ascultat cea dintâi messe basse, îmbrăcată în hăinuța de lutru, cu pălărioara roșie de „scufița roșie“ și unde căscai desesperată de plictiseală și frig. Ți-a plăcut „broderia de piatră“. Mâine voi încerca să găsesc pe Gaby, pentru ca aceste pagini, scrise cu o nuanță de libertate mai reală, să-ți poată ajunge, mai repede. Fii atentă la sănătate, te
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
al celorlalți! -, poeții ating uneori, „cu frică și tremur”, acest prezent, lebădă neagră, orbitoare, ce trece pe sub lucruri - plutind deasupra lor, de fapt, Într-un cer concret, invizibil, și fiecare bătaie de aripă este o rană vie prin care se cască existența - mare, glorioasă, invincibilă, zeiească. Du entfernst dich von mir, du Stunde, Wunden schlägt mir dein Flügelschlag. Allein was soll ich mit meinem Munde, Mit meiner Nacht, mit meinem Tag?!, cântă același Rilke: Te depărtezi de mine, o ceas, Răni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe care platonismul grec ni le-a lăsat moștenire și pe care școala - o școală mereu ruptă de existența diurnă, politică și socială! - le Însămânțează sutelor de mii de „pui umani” care, ca și puii de rândunică sau de vrabie, cască larg „ciocurile conștiinței” pentru a afla: Binele, Adevărul și Frumosul! Alături de Justiție, bineînțeles, și de... iubire! „Vinovați fără vină”, aidoma exemplului unui Mitia Karamazov care nu numai că ispășește, dar acceptă această vină ce pare tuturor evidentă, vrea să propună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un ceas anume, un an anume cînd Ea Își face intrarea mult temută sau așteptată cu o anume Îngrijorare mărturisită sau nu În viața oricărui individ. Sau, la fiecare este altfel, ca să nu mai vorbim de diferențele mari ce se cască Între continente, climate și culturi. Nu, cu excepția unor momente de ușoară stupefacție când, uneori, În clipele cele mai „neașteptate”, Îmi surprind părul de pe creștete ciudat de alb, de albit, Încât trebuie să fac eforturi să-mi Închipui felul În care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
primele rânduri, am vrut să ne Încercăm „vocea” și „gestica” pe scenă, puterea de convingere, să ne transportăm, cum se zice, farmecul, dacă nu și prestigiul, pe „scândurile puterii”, sub lumina reflectoarelor ce ard zi și noapte și la care cască gura sute și mii de fețe nevăzute, ale căror voci se aud uneori vuind așa cum se aude vântul uneori lovind de muchiile ascuțite, de piatră, ale vreunui chei Înalt. La vreo lună de la primul congres liber al scriitorilor, s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
rigoare, îmi amintesc de două momente unul plăcut, altul neplăcut. Cel plăcut a fost inaugurarea cu acest prilej a fabricii de bere Bergenbier și consumarea primului pahar cu excelentul produs, la recepția organizată. Momentul neplăcut l-a produs un june căscat din MAE, de la Biroul de documente de pe lângă Direcția juridică. Cu prilejul vizitei, urmau să fie semnate mai multe documente de colaborare, textul acestora, conform uzanțelor, urmând să fie legat în mape speciale, șnuruite cu panglica tricoloră și să li se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a făcut-o Doamna Récamier pentru Domnul de Chateaubriand. „Am remarcat întotdeauna - spunea Boileau întorcându-se de la Versailles - că, atunci când conversația nu se desfășura spre a-i aduce lui laude, regele se plictisea la început și era gata ori să caște, ori să plece.“ Orice mare poet pe cale să îmbătrânească are în această privință ceva din Ludovic al XIV-lea. Doamna Récamier găsea în fiecare zi nenumărate invenții grațioase pentru a-i înnoi și împrospăta elogiul. Îi aduna de pretutindeni prieteni
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
o vindem împreună, în târguri. După ce mi-am făcut pașaport, am plecat cu un frate în Varșovia, Polonia. Într-o seară am luat trenul, ne-am urcat în cușetă, iar a doua zi eram ajuns pentru prima dată în Occident. Căscam ochii peste tot, iar fratele mă grăbea spunându-mi: - Hai mai repede, că pierdem trenul! - Care tren? l-am întrebat. - Trenul de întoarcere! - Păi cum, am bătut atâta cale și să nu văd și eu Polonia, Varșovia? - Dar o vei
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
obligatorii pentru obținerea permisului de muncă. Am obținut note mediocre care l-au făcut pe responsabil să exclame aceste cuvinte de neuitat: „N-o să puteți să munciți niciodată! Întoarceți vă în Iugoslavia voastră!“ Nu uit nici prima oară când am căscat gura la Monoprix**, nici timiditatea mea la coaforul din cartier al cărui salon, foarte banal de altfel, mi se părea atunci de un lux nemaivăzut, nici dificultatea alegerii felurilor de mâncare într-un restaurant. Am trecut, desigur, prin faza coșmarurilor
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
Eminescu îi punea la zid în poezia „Ai noștri tineri”: Ai noștri tineri la Paris învață La gât cravatei cum se leagă nodul, Și-apoi ni vin de fericesc norodul Cu chipul lor isteț de oaie creață. La ei își cască ochii săi norodul, Că-i vede-n birje răsucind mustață, Ducând în dinți țigara lunguiață... Ei toată ziua bat de-a lungul Podul. Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă: Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele Și viața lor nu
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]