4,790 matches
-
viziteze clădirea și de cum intră pe poartă zărește firma Synvomed & Co, înlocuind-o pe cea a institutului. Totul e schimbat și în interior, "lambriurile dispăruseră la rândul lor, ca și stucaturile de ipsos de pe plafon, iar pe lângă pereți fuseseră montate canapele pe care se îngrămădeau de-a valma oameni triști, cu fețe palide și mutre chinuite, sau cu bandaje în jurul capului". Lampadarele de cristal fuseseră, așijderi, înlocuite cu lămpi de neon. între cabinete de oftalmologie, ecografie, obstetrică ginecologie, ușile îi joacă
Prinși sub teasc by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9990_a_11315]
-
acestei opere într-un act, ironia, fină, comedia neagră cu accente parodice, fantasticul și absurdul, pînă la urmă, al farsei lui Puccini, după libretul lui Giovacchino Forzano. Nu te mai miri că mobilele din casa mortului, bine ambalate, legate, împachetate, canapeaua se mișcă, înainte și înapoi, în latul scenei, pe aria "Adio Firenze"... că spațiul, decorurile, obiectele gîndite meticulos de Helmut Sturmer aduc o lume fantastică pe scenă. Nu doar a Florenței de demult, a umbrei lui Dante, ci aceea din
O mio babbino caro by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8991_a_10316]
-
care se simțea profund îndatorată, pentru a-i oferi un ajutor în aranjarea hârtiilor. Ambianța coloristică se formează din "haina albastră, ieșită la soare" a avocatului, biblioteca de "lemn negru, între aripile căreia era prinsă o oglindă groasă, dreptunghiulară", o canapea verde și un covor "palid, violet". În această atmosferă, ingenios pregătită de scriitor, Matei și Dora își vor întâlni privirile în oglindă, paleta culorilor exersându-se în continuare cu virtuozitate: "Doamna Iliescu vorbea cu gesturi scurte scoțându-și adesea din
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
o ușă. În rest, de sus până jos, pe toți pereții, cărți. Din nefericire, pe două rânduri. În mijlocul camerei se află un birou simplu, lung de vreo trei metri, și el plin de cărți și CD-uri. În față, o canapea a cărei destinație a fost deturnată din prima clipă: n-am ajuns să mă odihnesc pe ea niciodată, pentru că din chiar ziua când am cumpărat-o a început să fie acoperită de cărți. În stânga și în dreapta mea, lucrurile stau ceva
Cartea la morman by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9487_a_10812]
-
cu socialiștii de la Constanța și cu cele cîteva feministe mai răsărite din țară, ca să ceară dreptul de vot pentru femei. Se suie Virginica în birjă și se duce la modistă. O găsește ocupată cu alte doamne. În loc să se așeze pe canapeaua confidențelor, alături de celelalte reprezentante ale culubului select, dă fuga la restaurant, să supravegheze bucătăresele și, dacă era vreun caz de ceva, să pună și ea mîna la curățat cartofi și la pregătit o gustare. Se întoarce la modistă mai pe
Modista și feminismul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7747_a_9072]
-
refugiată cu ani în urmă. Contactul cu oamenii relevă o societate utopică, hedonistă, copleșită de fericire și obezitate, unde roboții au devenit acel factotum în care omul (post)modern și-a pus speranța. Oamenii sunt purtați pe un fel de canapele mobile precum patricienii romani în lectice, sedentarismul lor face ca și cel mai mic gest să constituie un efort. În utopia robotică, oamenii stau și roboții lucrează de zor, aceștia din urmă reprezintă cu adevărat societatea, sunt interactivi, angajați, exercitînd
Wall-E și Eva by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8197_a_9522]
-
o văzusem în fața blocului. I-am luat cheile și am descuiat ușa. La intrare i-am luat haina, era îmbrăcată într-un pulover roșu și într-o fustă de tweed. Am trecut în sufragerie, s-a așezat cu mine pe canapea. - Vreți ceva de băut? A dat din cap în semn că nu. I-am spus că îi stătea bine cu noua coafură, chiar dacă, de obicei, eu preferam părul lung. Avea, fără îndoială, un serviciu nou, deoarece nu o văzusem la
Régis Jauffret - Poveste de iubire by Dragoș Jipa () [Corola-journal/Journalistic/9692_a_11017]
-
noi din rafturi, pentru ca înseși cărțile să separe înăuntrul de înafară. (Acoperișul nou, în consolă, ferea cărțile de ploaie, dar în timpul iernii paginile înghețau, iar la venirea primăverii începeau să lăcrimeze.) A făcut acolo un mic salon, cu covoare, două canapele mici, îi plăcea să stea acolo seara, cu paharul de whisky și pipa, dădea jos câteva cărți și se uita prin perete la centrul orașului. Era un intelectual, deși nu unul important, poate că, dacă ar fi trăit mai mult
Jonathan Safran Foer - Extrem de tare și incredibil de aproape by Andra Matzal () [Corola-journal/Journalistic/9735_a_11060]
-
iată cum o face: " Aicea sunt banii/ Aicea sunt banii// Și aicea o poză/ trimisă de un amic/ de demult -/ cineva pe malul mării// cine?/ ce mare?// La televizor e un meci de K1 -/ am renunțat la Sade// și pe canapea o frumoasă/ femeie goală// o interesează K1?/ i-am spus că am copil?// și aicea sunt banii/ aicea sunt banii" (K1). Înainte, lui Marius Ianuș nu-i ajungea hârtia pentru câte avea de spus, de exprimat, de urlat; acum, are
Ștrumful-șef by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9771_a_11096]
-
frumoși și se iubeau cu pasiune și cu patimă. Timp de trei patru săptămâni au urmat același ritual și același program pigmentat cu noutăți care de care mai calde și excitante. Într-o seară frumoasă, cei doi stăteau pe o canapea somptuoasă iar pe măsuța joasă din fața lor se aflau cafea, apă minerală, pepsi și coniac Martell. Cei doi erau Îmbrăcați foarte sumar, se țineau de mână și se mângâiau, sărutându-se din când În când, așa ca doi iubiți adevărați
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
contează dacă mă recunoaște cineva sau nu? Deschise cu curaj ușa de sticlă a cafenelei la care venea de obicei și se îndreptă, parcă în virtutea unui drept pe care-l avea, spre locul unde ședea întotdeauna: la capătul din dreapta al canapelei de sub oglinda aurită. Locul era ocupat. Pe locul acela ședea un soldat american: era tânăr, avea pomeții proeminenți și o candoare neșlefuită de copil; chelnerul se înclina în fața lui și îi zâmbea de parcă era cel mai vechi client al localului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Nemții m-au băgat la pușcărie, zise Chavel. —Așa, cu siguranță că asta auzisem, spuse Jules cu un oftat de ușurare. Parisul este iarăși ceea ce a fost odinioară, domnule Chavel. — Nu chiar, Jules, zise Chavel făcând semn spre locul de pe canapea. Fiți liniștit, o să am grijă să vă păstrez locul pentru mâine, domnule Chavel. Ce mai face casa dumneavoastră din... unde era casa? —Brinac. Locuiesc niște chiriași acolo. A avut de suferit? — Nu cred. N-am ajuns încă pe-acolo. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ploaia asta rece care m-a întors pe mine, cea evaporată de mult, acasă. privesc în sus și încerc să disting pe cer alte pernuțe cenușii ale sufletului meu de care mi-e dor, pe care le-aș pune pe canapea să mă tolănesc peste ele și să torc, să îmi afund fața în prospețimea lor după masiva cădere de apă încep să încolțească obiectele în garsonieră din fiecare papuc se ivește o mică nouă tălpiță vernil din cana mea de
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
evenimente erau că pe Carlos l-a cerut de bărbat un evreu și că noaptea la hotel au văzut o noapte întreagă filme porno cu unii în pielea goală care jucau tenis. - Așaaaa, suspină maică-sa în timp ce se afundă pe canapea, de parcă are ea o presimțire că se vor așterne la un taifas interminabil. Ca într-un strat de zăpadă se afundă. Se așază zâmbind și îl privește intens. El i-a spus de atâtea ori să nu-l mai privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
zână? Și zână e frumos să fii, cu rochie lungă și subțire care să fluture la fiecare mișcare. Cum a văzut ea o rochie de mireasă când s-a dus odată la doamna Barbu. Ce frumoasă era! O întinsese pe canapeaua din sala de probe alături de voalul prins cu beteală argintie de o cunună de flori albe făcute din catifea. Categoric, Eugenia Ionescu avea comportamentul unei fetițe perfect normale de 10-11 ani, cu pasiunile și dorințele inerente vârstei. Dar, vorba însemnării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
la telefon, Doina? Oricum îl voi găsi. Doina nu mai putu să asculte. Închise telefonul. ,,Obraznica! Are un tupeu exasperant", își spuse ea și începu să plângă. Beatrice ieși din camera ei și intuind sursa tristeții mamei sale, veni pe canapea lângă ea și o îmbrățișă: De ce plângi, mămico, de ce? În loc de răspuns, mama o sfătui pe fată: Oricât ar suna telefonul, nu răspunzi. De altfel, de mâine poate ne mutăm la buna, vom mai vedea, așa că... Și tati!? Tati...!? Și iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
nicidecum și i-am dat un pumn în plin. Pesemne, lovitura a fost într-atât de cumplită, de fulgerătoare și de bine dată, încât acesta, pierzându-și cu totul simțul conștiinței și al echilibrului, se învârti și se rostogoli peste canapeaua așezată în spatele său, se ciocni cu forță de vitrina cu distincții din capătul șirului de rafturi, pe care o doborî numaidecât, făcând-o toată țăndări, ajunse apoi în fața ferestrei și, călcând greșit și alunecând pe pardoseala lucioasă și proaspăt lustruită
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
pe pereții împodobiți - chipurile - în artă, atârnă, de fapt, neglijent și fără noimă, o înșiruire sinuoasă de tablouri anapoda agățate, în spatele cărora mocnea o igrasie ce, de departe, se simțea puternic și te deranja repede la nas. Toate fotoliile și canapelele, care se găseau acolo și care umpleau sala, dădeau numaidecât impresia că reprezentau doar o umbră palid conturată a ceea ce fuseseră ele cândva, căci erau roase pe la colțuri și uzate întratât, încât parcă îți grăiau singure despre toate generațiile de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că aceasta era ultima...” M-au trezit din visare crengile desfrunzite, care erau izbite de vânt - cu Înverșunare de geamul lângă care rămăsesem cu privirile pierdute În depărtare. Am aprins lumina și, după ce m-am strecurat sub pătura aflată pe canapea, am mai lăsat o vreme gândurile să rătăcească În voie printre amintiri. „Ce se va Întâmpla cu toate?” Primăvara promisă... Livada Înflorită unde ne-am fi lăsat inimile să vorbească Într-un limbaj al renașterii, al contopirii... „Și totuși, mâine
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
acesta ar trebui să-ți clădească o statuie lângă cea a reginei Victoria", mă uitam la Silvia și mă amuzam de enormitățile ei, care pe undeva mă ungeau totuși, la inimă. 11 noiembrie 2009, Sydney Ne așezăm toți trei pe canapea, eu de o parte, Silvia de partea cealaltă, Mihai în mijloc. Silvia se uită galeș la Mihai prin paharul de coniac în timp ce soarbe haiducește din el. Mă interesează la această cină să aflu cât mai multe despre Australia, impresii de la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
facem cu ochiul, Jozsi se uită la paharul meu și spune galant: "se pare că misiunea mea de paharnic va fi foarte ușoară", într-un grai ardelenesc, desăvârșit, are un fel de bucurie șmecherească pe chip, ne așezăm pe o canapea, începe o conversație cu o femeie de dincolo de masă, e atent, însă, la tot ce fac și îmi sare în ajutor, îmi face recomandări, elegant, recunosc în felul lui de a fi maniera intelectualilor interbelici cu stare bună, intelectualii care
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în semn de salut, Zinzin cântă ca în zilele ei magice, a încălecat vioara și cântă în transă, muzica țâșnește din vioara ei ca o fântână arteziană. 31 decembrie 2009, Sydney Mă trezesc cu soarele între gene. Dorm pe o canapea desfășurată, imensă pentru trupul meu. Discul roșcat al astrului ceresc se uită la mine dinspre apus. Mă uit la ceas. E șase și treizeci de minute dimineața. De când am venit în Australia, mi se pare că lucrurile din jurul meu stau
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
zilei și-l petrecea în sufragerie cosând goblenuri. Strânsese zeci de pânze în sertarele noptierei, dar nu se putea îndura să le vândă. Pe unele le înrămase și tapetase cu ele pereții holului, cu altele făcuse fețe de pernă pentru canapea. Eu nu am înțeles niciodată de ce mătușa Ada trebuie să coasă atâtea goblenuri, nici ea n-a știut ce să-mi spună. Numai mama era convinsă că așa mătușa era liberă să nu facă nimic. Oricum mie îmi plăcuse mereu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
negre rămaseră în praful de pe linoleum, iar ușa de la intrarea în apartament se închise brusc în curent. Slavko locuia singur. Mai singur decât el nu mai era nimeni. Trecu pe lângă masa cu mileu și se trânti peste cuvertura ce acoperea canapeaua. Arcurile ieșite împingeau însă în sus cuvertura ca niște dealuri. Își scoase puloverul și îl întinse lângă el în canapea ca și cum ar fi fost o ființă. Se cuibări lângă mâneca dreaptă, pe care o așezase în așa fel încât să
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Mai singur decât el nu mai era nimeni. Trecu pe lângă masa cu mileu și se trânti peste cuvertura ce acoperea canapeaua. Arcurile ieșite împingeau însă în sus cuvertura ca niște dealuri. Își scoase puloverul și îl întinse lângă el în canapea ca și cum ar fi fost o ființă. Se cuibări lângă mâneca dreaptă, pe care o așezase în așa fel încât să-i acopere creștetul. Iar mâneca se mișcă ușor și îi mângâie părul așa cum făcea bunica. Îi și simți mirosul de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]