997 matches
-
rege al înțelepciunii n-o pipăie,/ ci mâini brutale ca satârul. Eu/ Stau la marginea speței mele/ Și cu durere-mi privesc/ Părțile rușinoase ale trupului". Ca și la Radu Stanca, moartea este surprinsă când nostalgic, când într-o erupție carnală furtunoasă; dar îl preferăm în suita de versuri subordonată simbolului cu atâtea pretexte și deschideri intitulat "Rod" sau "Turn" și nu în cântecele elegii sau romanțe, în cântece folk în care textul muzical, prin repetările de cuvinte și versuri, ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca pe o trăire (P. Janetă. Fiind și un act de trăire al conștiinței autoreflexive, prezența este obiectiv-concretă În lume prin trupul carnal, dar, În egală măsură, ea este și subiectivă În sine prin viața sufletească interioară. Cele două tipuri de prezență ale persoanei sunt diferite. Prezența fizică În lume are calitatea unei realități fizice, pe când prezența interioară, În sine, are semnificația unei
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
acum și aici, fiind prin aceasta legat În mod direct de un loc (spațiuă și un moment (timpă bine precizat. Trebuie ca acest eveniment să fie reprezentat În câmpul conștiinței mele ca o dublă trăire, obiectiv-externă, În lume, prin trupul carnal, și subiectiv-afectivă, În interioritatea mea sufletească. Orice prezență fiind o Întâlnire, În sensul de „a-fi-Împreună-cu”, presupune, așa cum am spus câteva etape, și anume; aă Așteptarea unei Întâlniri cu un loc, un obiect, o persoană. Este o etapă de pregătire care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
morale. Ea este unul dintre cele mai importante și specializate segmente ale „schemei corporale” cu funcții simbolice extrem de nuanțate și variate. Mâna este un organ complex, cu atributele fiziologice, dar și psihologice, morale, sociale, culturale, religioase etc. Deși aparține trupului carnal, mâna reprezintă o prelungire cu anumite semnificații sau „roluri” funcționale ale acestuia. Ea nu este numai „un organ carnal-somatic de aprehensiune”, ci reprezintă și un organ de execuție al aparatului psihic al persoanei. Mâna este „organul efector”, de „acțiune”, al
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cea care gesticulează etc. Trebuie să extindem calitățile și funcțiile psihomorale ale mâinii la trup În totalitatea sa. Trupul are o semnificație psihologică extrem de importantă. El este structura spațială, somatică, a sufletului. Dreapta și stânga sunt structuri orientate ale spațialității carnale. Se poate vorbi, În sensul acesta, de caracteristici spațiale ale trupului, și anume: aă spațialitatea unei persoane este legată esențialmente de trupul acesteia; bă incarnarea individului sau somatizarea acestuia reprezintă modul fundamental prin care persoana se exteriorizează pe sine Însăși
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
pe o valoare. Prin comuniune, persoana umană se valorifică, iar valorizarea mea este posibilă numai prin iubirea pentru celălalt, pentru că și celălalt, la rândul, său mă iubește. Aceste aspecte scot În evidență o dimensiune superioară a iubirii, care transcende plăcerea carnală, este o valoare sufletească și spirituală. Iubirea aproapelui este un sentiment profund, care mă leagă spiritual de acesta. Eu nu pot fi singur, am nevoie de celălalt, după cum și el are nevoie de mine. Aceasta Îmi dă siguranță și echilibru
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
-i spună adâncul tâlc al spumii; Ce rost avu venirea? Și-acum ce rost plecarea? Acest dublu traumatism psihomoral al persoanei, cu care Începe și cu care se termină viața, compensat prin dubla natură a persoanei umane, reprezentată prin trupul carnal material și perisabil, și sufletul imaterial și neperisabil. Ideea de dublu, deși o realitate incontestabilă, a generat mitul nemuririi sufletului. Moartea nu mai reprezintă un pericol, o aneantizare a ființei. Ea este un act de separație a sufletului de trup
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
concentrează tema morții În grija pentru viață și sentimentul de angoasă. Viața devine, În felul acesta, „o boală mortală” (S. Kierkegaardă. Un ultim aspect referitor la atitudinea omului față de moarte este cel de ordin medical. Medicina transferă atenția asupra trupului carnal, făcând din acesta câmpul acțiunilor practice, având ca obiectiv combaterea morții (transplantul sau grefele de organeă, „prelungirea vieții” (tratamente geriatriceă, producerea vieții (clonareaă etc. Dincolo Însă de toate aceste atitudini, care reprezintă „comentarii asupra morții”, nu avem Încă nici explicații
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
acte care nu pot fi nici influențate și nici Înțelese. Problema esențială este reprezentată de destin. Se Încheie aici, În lumea realității fizice externe, existența persoanei umane, sau ea continuă și dincolo de moartea individului? Este sufletul la fel de perisabil ca trupul carnal? În filosofia creștină a persoanei, D. Stăniloae afirmă că realitatea lumii externe nu poate fi singura realitate posibilă și că dincolo de ea, și În paralel, trebuie să mai existe o lume pe care nu o putem percepe, dar pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
în manifestările ei, iubirea poetului îmbracă adeseori forme ardente, pe scara purității el se urcă în unele momente pînă la treapta înaltă a sentimentelor religioase"51. Dar simțim că ne prăbușim cînd citim părerea altora, că iubirea poetului era exclusiv carnală, quasi animalică și cînd iubita lui nu era decît un obiect de plăcere. Cu această interpretare a venit mai întîi G. Călinescu: "Oameni și insecte, îmbătați de codru și lac, simboluri ale dospirii fecunde, vin să se împreuneze, după un
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
miezul romanului, o explicație rațională dată soției motivând decizia lui de a o părăsi. Pe tot parcursul scrisorii el vrea să facă dis tincția dintre plăcere și dragoste. Pretinde că o iubește pe Monique dar, concomitent, are nevoie de plăcerea carnală pe care i-o oferă bărbații. Și este curios să afle natura sa sexuală. Recunoaște că decizia lui îl va stigmatiza drept un neconformist crud; dar, deși luptă împotriva acestui lucru, în final preferă integritatea moralității sale interioare și comite
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
dragoste cu Preafrumoasa și servitoarea ei, goi ca și când ar fi în rai75. Zenon este uluit. Își imaginase că practica perfidă se stinsese în copilărie, dar în mod evident nu era așa. Noua teamă și tremuratul îl copleșesc. Este prea legat carnal de Cyprien pentru mângâiere: iarăși vechiul lui viciu sodomist. Autoritățile oricum vor descoperi iubirea lor ilicită. El știe că fuga este cea mai prudentă cale de urmat, dar decide să rămână în Bruges, conștient că indiferent unde ar fugi va
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
fugarul aflat într-o veșnică fugă, așa cum este heterosexualitatea pentru starețul Henri-Maximilian; totuși nici unul nu are prea mult de-a face cu femeile. Și chiar pentru alte personaje Cyprien, Martha, alții "îngeri" și zeci de personaje minore care adoptă iubirea carnală legătura sexuală este rareori însoțită de un atașament emoțional. Este ca și cum lumea-tapiserie pictată în frescă de Yourcenar s-a despărțit de febra emoțională a lui Hadrian. Totuși Yourcenar nu a abandonat cu totul personajele sale feminine de ficțiune, nici chiar
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
oare Yourcenar adevăratul ei eu? Examinați atent opera ei și veți constata că secreti-vitatea ei rareori se extinde până la domeniul sexului. Crezul ei personal, ca și al lui Hadrian sau acel Hadrian în care a vrut să creadă proslăvește dragostea carnală. Nu a avut nici un motiv să ascundă tentațiile cărnii, pe care le-a considerat extatice și mai degrabă eliberatoare decât apăsătoare. Nici un moment înfățișat în opera ei nu este mai fericit decât cel al iubirii sexuale reciproce dintre Hadrian și
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ale viitoarei "nebunii" poetice marca Șerban Axinte sunt totuși demne de semnalat: "Rezum această boală/ printr-un mare piron/ înfipt în nebunia mea.// Acesta poate fi singurul meu răspuns./ O revanșă a celor câteva zeci de ciocane,/ o adevărată zestre carnală a binelui/ după botezul absolutizant al destinului". Pragurile Apeiron (Editura Outopos, Iași, 1999) este deja un pas înainte. Dacă nu i-au atenuat cu totul impulsul livresc, greu de controlat înainte, contactele biografice și culturale făcute în cei trei ani
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
exemple asemănătoare au putut determina includerea poeziei lui Emil Brumaru într-o categorie aparte a eroticii mistice. Analizând, bunăoară, câteva sonete din Infernala comedie, Bogdan Crețu a avansat chiar ideea că autorul acestui gen de poeme este un mistic camuflat: "Carnalul nu este aici simplă eboșă de concupiscență animalică (chiar dacă e, de bună seamă, ca la orice om normal, și asta), ci un soi de credință care impune o adevărată religie a simțurilor. Lexicul semnalează că avem de a face cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și austere, cu pregnantă notă aforistică ("Aparatul genital, privit ca un mic teatru al ororii, ca o clopotniță a deșertăciunii, pe orologiul căreia se învârt figurine aflate în extaz... La fiecare interval de-o oră, figurinele parcurg un întreg zodiac carnal. A fi și a avea. A poseda. Iată suprema artă a deșertăciunii"). Subsecventă acestei purificări prin subtilul joc al inteligenței permanent biciuite este tentativa de spiritualizare a cărnii: Feofan execută lungi acte purificatoare, alunecând nu de puține ori spre un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nici un rest ("rotundul rod ce-i moartea: rotund precum era rotundul/ când nu existau cranii/ rodul acesta crematorial"), căci ființa cezarivănesciană pare marcată de la început de morbul descompunerii lente, insidioase, voluptuoase. Marca definitorie a acestei fatale predestinări este trupul, închisoarea carnală a cărei contemplare provoacă repulsie ori spaimă: "nu-și uită carnea tiparul ei ciudat!/ veșnice creștete umede se-ndeasă spre mine/ ca o pasăre deasupra unei oștiri le văd foind și mă sperii,/ nu-și uită carnea tiparul ei ciudat!// !niciun
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să redescopere sursele maestrului, de la Cântarea cântărilor la Sonetele shakespeariene (Îngândurat ca muntele de sare. Ultimele sonete închipuite ale lui V. Voiculescu în traducere imaginară, Editura Helicon, Timișoara, 1996). În descendența recunoscută, Emilian Marcu celebrează un eros împărțit, egal, între carnal și spiritual, în care vede o modalitate eficientă de transcendere a terestrului. În mai multe rânduri, feminitatea este asociată, blagian, luminii, așadar vieții și cunoașterii ("Pe-aprinse palisade te zdrențuie lumina" sau "Ascunde-ncet lumina-n căușul palmei tale/ Cât
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dirijată înspre acest gen de metafore-simbol ale rezistenței ori supraviețuirii. Din acest motiv putem descoperi, de pildă, frecvent în textele antologice din Noduri... imaginea-nucleu a poeziei vitale, plină de sălbăticie, asigurând prin forță o binemeritată Victorie asupra viului deci asupra carnalului supus expierii. Pentru a intra în starea de grație propice intuirii miezului liric al lucrurilor, în starea beatitudinală a increatului mascat în poem și pentru convertirea lui în existent textual Starea a treia (potențialitatea) scriitorul se pregătește, își pregătește, printr-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și construiesc, din acest motiv, ca descripții expresive ale feminității dintotdeauna, doar întâmplător încarnate în iubita poetului: "iubita are nurii expresivi/ ca o sonată beethoveniană/ cu sâni și șolduri de statuie/ pare o statuie chtoniană/ ea se exprimă liber și carnal/ mater genitrix și Beatrice" Desigur că ceea ce prevalează este semnificația acestei existențe cu funcția de alter ego, în care actantul aventurilor lirice grandioase se poate reflecta în decursul meditației subsecvente, de regulă temporale: efigie a feminității înseși, partenera-obiect al transfigurării
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sprijin (Editura Junimea, Iași, 1971), Nocturne (Editura Junimea, Iași, 1975), Pentru cine exist (Editura Junimea, Iași, 1979), Poezie deschisă (Editura Junimea, Iași, 1984), Ascunsa rană (Editura Helicon, Timișoara, 1996), Poezii din secolul trecut (Editura Junimea, Iași, 2002), notele mistice, înfiorările carnale trecute în extaze, pâlpâirile melancolice datorită cărora clipele de împlinire în doi devin forme de revelare a transcendenței. Toate contrazic diagnosticul mai vechi, pus de unii critici convinși, ca Virgil Cuțitaru, că Nicolae Turtureanu este "un glacial sedus de dorul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Îndrăgostitul orf(e)ic este mai puțin îndrăgostit de obiectul propriei cântări și mai mult de cântarea însăși. De altfel, ca în baladele lui Radu Stanca, iubita se arată mai degrabă ca un produs himeric decât ca o existență pur carnală: "Mă țin pe-un aer de credință veche/ ce-ncet prin bronchii o himeră varsă/ și se clătește ca o algă arsă/ în ape triste umbra nepereche" (Cu sânii frumuseții). Dar îndrăgostitul nu suferă niciodată din cauza distanței fizice față de obiectul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
e mai curând „logodnică de-a pururi, soție niciodată”, ca în poezia lui Tudor Arghezi. Că partenera lui Ulise nu e Penelopa, spune direct poetul - femeia care ocupă scena în poezia lui e Miriamida, inspiratoare a unei iubiri mai degrabă carnale decât spirituale, antipodul Penelopei ca simbol al fidelității în iubire. Ultimul grupaj de poeme, Cântece de mântuire, e cel care schimbă registrul poetic. Cântecele „de mântuire” sunt mai degrabă tradiționaliste și nostalgice decât optzeciste. „Mântuirea” o caută acum poetul nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287657_a_288986]
-
s-a desprins de mister și care poartă în ea stigmatul acestei separări: dezacordul inițial dintre spirit și materie care trebuia transformat în acord și armonie. Aspectul moral se referă la opoziția fundamentală dintre dorința esențială de reunire și dorințele carnale și multiple prea frecvent exaltate imaginativ și vanitos, la principiul răului reprezentat de antihrist ("Satan"). El nu mai veghează asupra creației nu participă la "actul creator", nu Dumnezeu a creat răul: acesta constituie condiția indispensabilă a dualității existenței, a dezacordului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]