3,300 matches
-
în explicarea unui mare număr de fenomene sociale. De multe ori, ideea de factor structural nu se referă la un parametru al vieții sociale, ci la însăși structura social-economică a respectivei societăți. Orice fenomen social particular are dinamica sa proprie, cauzalitatea sa „locală”, dar, făcând parte dintr-o societate globală, dintr-un macrosistem, va fi determinat într-o măsură sau alta de structura acestuia. Introducerea structurii macrosociale, ca parametru structural în explicația diferitelor fenomene sociale, reprezintă, de asemenea, o caracteristică definitorie
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de instituții suprastructurale și ideologice. Marile tipuri de organizare socială (formațiunile sociale) reprezintă tocmai asemenea configurații structurale stabile: comuna primitivă, sclavagismul, capitalismul, socialismul. Analiza dinamicii sistemului. Elementele componente ale unui sistem interacționează multiplu; relațiile cauzale simple sunt înlocuite cu o cauzalitate multiplă, circulară, completată cu circuite de feedback și procese de echilibrare complexă. Starea la un moment dat a sistemului este, în consecință, rezultatul acestei multiple interacțiuni, și nu o stare stabilă care se menține prin ea însăși. Structura nu mai
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
obiectivă, Blumer și alți colegi ai săi fac complet abstracție de această dependență. Subiectivitatea colectivă, mecanismele ei de constituire reprezintă singurele surse ale explicării socialului. După cum remarcă Jonathan H. Turner (1978), o asemenea opțiune duce la o perspectivă indeterministă asupra cauzalității: „Variabilele care influențează definiția situației și acțiunea unei persoane sunt rezultatul «propriei alegeri» a acesteia și aparent nu reprezintă obiectivul unei analize cauzale clare”. Dacă am utiliza terminologia filosofiei clasice, am putea considera interacționismul simbolic, în această ultimă variantă a
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
I., Costea, Ș. (1985), Introducere în sociologia contemporană, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Vlăsceanu, L. (1982), Metodologia cercetării sociologice, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Vlăsceanu, L. (1986), Metodologia cercetării sociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Vlăsceanu, M. (1985), Conștiință și cauzalitate, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Wallerstein, I. (1979), The Capitalist World-Economy, Cambridge University Press, NewYork. Weber, M. (1947), The Theory of Social and Economic Organization, Free Press, New York. Wesolowski, W., Slomezynski, Social Mobility in Comparative Perspective, The Polish Academy of
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cădea peste câteva mii de ani. Invarianța temporală face inutilă orice specificație în raport cu timpul. Sunt multe situații în care legile științelor teoretice includ în ele, ca una dintre variabilele importante, timpul. De exemplu, legea căderii corpurilor sau legile fisiunii nucleare. Cauzalitatea, ca formă generală a determinării, include în ea însăși ideea de timp: efectul succedă cauzei, și nu invers. Generarea efectului are nevoie de o perioadă de timp oarecare mai mare sau cel mult egală cu zero (în cazul-limită, în care
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este strict particulară, negeneralizabilă în nici un fel. Teza unicității structurale a seriilor temporale nu reprezintă o atitudine marginală, caracteristică doar pentru orientarea neokantiană, ci mai generală. În disputele filosofice legate de problema evoluției, ea este legată de celebra problemă a cauzalității istorice. David Bidney exprima în termeni tranșanți cele două posibilități de a considera cauzalitatea (Bidney, 1953). Pe de o parte, este cauzalitatea clasică, așa cum apare, deexemplu, în Etica lui Spinoza. Această cauzalitate este caracterizată printr-un determinism monist. Toate fenomenele
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
reprezintă o atitudine marginală, caracteristică doar pentru orientarea neokantiană, ci mai generală. În disputele filosofice legate de problema evoluției, ea este legată de celebra problemă a cauzalității istorice. David Bidney exprima în termeni tranșanți cele două posibilități de a considera cauzalitatea (Bidney, 1953). Pe de o parte, este cauzalitatea clasică, așa cum apare, deexemplu, în Etica lui Spinoza. Această cauzalitate este caracterizată printr-un determinism monist. Toate fenomenele sunt reduse la cauzele lor, în sensul că efectul poate fi dedus din cauza sa
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
neokantiană, ci mai generală. În disputele filosofice legate de problema evoluției, ea este legată de celebra problemă a cauzalității istorice. David Bidney exprima în termeni tranșanți cele două posibilități de a considera cauzalitatea (Bidney, 1953). Pe de o parte, este cauzalitatea clasică, așa cum apare, deexemplu, în Etica lui Spinoza. Această cauzalitate este caracterizată printr-un determinism monist. Toate fenomenele sunt reduse la cauzele lor, în sensul că efectul poate fi dedus din cauza sa. Întreaga serie temporară este predeterminată cauzal. Pe de
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
evoluției, ea este legată de celebra problemă a cauzalității istorice. David Bidney exprima în termeni tranșanți cele două posibilități de a considera cauzalitatea (Bidney, 1953). Pe de o parte, este cauzalitatea clasică, așa cum apare, deexemplu, în Etica lui Spinoza. Această cauzalitate este caracterizată printr-un determinism monist. Toate fenomenele sunt reduse la cauzele lor, în sensul că efectul poate fi dedus din cauza sa. Întreaga serie temporară este predeterminată cauzal. Pe de altă parte, există o teorie a cauzalității emergente. În teoria
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
lui Spinoza. Această cauzalitate este caracterizată printr-un determinism monist. Toate fenomenele sunt reduse la cauzele lor, în sensul că efectul poate fi dedus din cauza sa. Întreaga serie temporară este predeterminată cauzal. Pe de altă parte, există o teorie a cauzalității emergente. În teoria respectivă, cauza reprezintă doar o condiție limitatoare a efectului. El nu poate fi dedus dintr-o cunoaștere a cauzelor, deși acestea reprezintă condiții necesare și suficiente ale sale. O asemenea concepție asupra cauzalității face din evoluție un
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
există o teorie a cauzalității emergente. În teoria respectivă, cauza reprezintă doar o condiție limitatoare a efectului. El nu poate fi dedus dintr-o cunoaștere a cauzelor, deși acestea reprezintă condiții necesare și suficiente ale sale. O asemenea concepție asupra cauzalității face din evoluție un proces determinabil, dar nu și predictibil. Caracterul emergent al efectului face ca fiecare linie de evoluție să aibă unicitatea sa. O teorie generală a evoluției este, astfel, principial imposibilă. Aceasta este și opinia antropologului cultural american
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
evoluția peștilor, lăsând-o la o parte pe cea a omului. De asemenea, nici un principiu al dezvoltării culturale nu ar fi putut prezice invenții specifice, precum cea a arcului, topirea fierului, clanurile tribale, statele sau cetățile. Această ultimă viziune asupra cauzalității în istorie are o implicație logică asupra tipului de știință a evoluției. O știință generală a evoluției ar putea doar, eventual, să formuleze câteva principii generale ale acesteia, dar în nici un caz o teorie propriu-zisă asupra ei. Fiecare serie evolutivă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a întâmplat ieri nu are nici o legătură cu ceea ce se petrece astăzi. Dimpotrivă, într-o societate dinamică, evenimentele încep să se lege între ele. Axa timpului devine nu numai un loc al variației, ci și o axă a determinării, a cauzalității. Societatea devine în mod real o serie temporală. Fiecare eveniment devine productiv, cauzativ. El schimbă echilibrul existent, împinge cursul istoriei într-o direcție anume. Evenimentele politice, războaiele, descoperirile științifice au consecințe importante asupra viitorului. Este normal ca o societate dinamică
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ocol mare la dreapta, apoi unul la stânga, se întoarce și iarăși merge înainte. Să presupunem că cineva ar dori să-l explice științific. Două strategii distincte îi stau la dispoziție. Prima este strategia evenimențială. Ea se fundează pe ideea unei cauzalități date în succesiunea temporală a evenimentelor. Fiecare mișcare a furnicii reprezintă un eveniment distinct. El este determinat de seria de evenimente anterioare: acum urcă, pentru că mai înainte a coborât; o ia la dreapta, pentru că seîndepărtase prea mult spre stânga. Pentru
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
însăși un lanț cauzal. Ea este succesiunea stărilor unui sistem. Fiecare stare în parte este determinată de legea sistemului, succesiunea lor fiind întâmplătoare, complet neinteresantă. Cele două strategii sunt fundate pe scheme deterministe distincte. Explicația evenimențială se bazează pe schema cauzalității. Cauzalitatea conține în ea însăși perspectiva istoristă. Ea presupune mereu o relație dintre două evenimente, unul fiind cauza, iar celălalt, efectul. Relația dintre ele este determinativă: cauzadetermină (produce) efectul. Relația are, după cum se vede, o orientare temporală strictă: cauza precedă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un lanț cauzal. Ea este succesiunea stărilor unui sistem. Fiecare stare în parte este determinată de legea sistemului, succesiunea lor fiind întâmplătoare, complet neinteresantă. Cele două strategii sunt fundate pe scheme deterministe distincte. Explicația evenimențială se bazează pe schema cauzalității. Cauzalitatea conține în ea însăși perspectiva istoristă. Ea presupune mereu o relație dintre două evenimente, unul fiind cauza, iar celălalt, efectul. Relația dintre ele este determinativă: cauzadetermină (produce) efectul. Relația are, după cum se vede, o orientare temporală strictă: cauza precedă în
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
aici și așa-numitul antiistorism teoretic susținut pragmatic de structuraliști. Am selectat intenționat o serie de declarații ale structuraliștilor care pot fi considerate exagerate, pentru a pune clar în evidență diferența de perspectivă dintrecele două modele deterministe. Dacă acceptăm schema cauzalității, punctul de vedere istorist, evenimențialist pare inevitabil. Dimpotrivă, schema structuralistă include ea însăși, în mod logic, o atitudine antievenimențialistă și antiistoristă. Structuraliștii au declarat cu emfază că, după „revoluția” lor, istoria ca obiect legitim de preocupare pentru știință nu mai
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
New York. Vansina, J. (1965), Oral Tradition. A study in Historical Methodology, Aldine Publishing Company, Chicago. Weber, M. (1965), Essais sur la theorie de la science, Plon, Paris. White, L. (1948), The Evolution of Culture, McGraw-Hill Book Company, New York. Xenopol, A.D. (1906), „Cauzalitatea în succesiune”, în Analele Academiei Române, seria II, tom XXVIII. Xenopol, A.D. (1908), La theorie de l’historie, Ernest Leroux, Paris. Capitolul 16 PATRU MODELE DE DECIZIEtc "Capitolul 16 PATRU MODELE DE DECIZIE" În teoria actuală a deciziei există o indistincție
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
J. (1965), Oral Tradition. A study in Historical Methodology, Aldine Publishing Company, Chicago. Vlăsceanu, L. (1982), Metodologia cercetării sociologice, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Vlăsceanu, L. (1986), Metodologia cercetării sociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Vlăsceanu, M. (1985), Conștiință și cauzalitate, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Wallerstein, I. (1979), The Capitalist World-Economy, Cambridge University Press, New York. Weber, M. (1947), The Theory of Social and Economic Organization, Free Press, New York. Weber, M. (1965), Essais sur la theorie de la science, Plon, Paris. Weber
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
1980), „Comparative race and ethnic relalions: Issues of theory and research”, în H.M. Blalock (ed.), Sociological Theory and Research, a Critical Appraisal, Free Press, New York. Woodward, J. (1965), Industrial Organization: Theory and Practice, Oxford University Press, Londra. Xenopol, A.D. (1906), „Cauzalitatea în succesiune”, în Analele Academiei Române, seria II, tom XXVIII. Xenopol, A.D. (1908), La theorie de l’historie, Ernest Leroux, Paris. Zamfir, C. (1971), „Discursul normativ și discursul explicativ”, în Revista de filosofie, nr. 6. Zamfir, C. (1971), „Trei niveluri ale
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care observăm, în mod foarte conștient, relația care există între evenimente, ceea ce, în general, nu este cazul. Clinicianul știe, într-adevăr, care poate fi schimbarea comportamentală pe care o poate declanșa cu brutalitate pacientului prin simpla evidențiere a relațiilor de cauzalitate dintre antecedentele și consecințele comportamentelor sale. „Credința greșită” în unele interrelații poate susține mult timp diferite comportamente, chiar dacă consecințele sunt dezastruoase pentru subiect. Bandura adaugă faptul că principiul după care un comportament este guvernat de consecințele sale este mai pertinent
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
interogarea și observarea sistematică și detaliată a semnelor și simptomelor, completată de investigații paraclinice. Acestea din urmă precizează natura deficienței sau a disfuncției, apoi încearcă să identifice evenimentele biologice interne ce determină boala. Ipotezele explicative descriu mai ales relații de cauzalitate liniare între simptome și fiziopatologie, apoi între acestea și determinantul biologic. Ele se finalizează prin aplicarea tratamentelor validate al cărui obiectiv este fie simptomatic, fie fiziopatologic, fie, la modul ideal, etiologic, vizând eliminarea factorului etiologic. Se vorbește despre „vindecare” atunci când
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
viață imaginară...) și pe trecutul cel mai îndepărtat al subiectului. Modul său de viață și stările sale existențiale sunt neglijate și considerate ca fiind secundare. Aparținând tipului „istorico-psihogenetic”, ipotezele explicative descriu, la fel ca și pentru modelul medical, raporturi de cauzalitate lineare: simptomele sunt manifestarea conflictului intrapsihic din interiorul aparatului psihic a cărui origine rezultă din natura și forța unor entități inconștiente, aflate într-un stadiu precoce sau anterior dezvoltării individuale. Analiză critică Intervențiile se conformează sau derivă dintr-o metodă
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
din cercetările clinice și fundamentale în domeniul psihologiei și în disciplinele strâns legate de aceasta. După ce au insistat asupra sociogenezei tulburărilor apoi asupra psihogenezei lor, concepțiile actuale se înscriu într-o perspectivă bio-psiho-socială. Această perspectivă pune accentul pe raporturile de cauzalitate retroactive caracterizate prin interacțiuni constante, complexe și circulare, între determinanții biologici, psihologici și sociali. Concluziile reținute nu sunt evidențe sau certitudini ci ipoteze care necesită a fi controlate, prelucrate sau schimbate în funcție de elementele noi constatate pe parcursul tratamentului. Tratamentele și evaluarea
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
puțin sau deloc directă Interpretarea sensului simptomelor Explorarea factorilor interni și ai istoriei Neglijarea factorilor externi Binevoitoare, paternală, adaptată Descriere precisă a comportamentului problemă Identificarea variabilelor actuale, interne și externe Explorarea istoriei Ipoteză(e) explicativă(e) Deductivă, nomologică Raport de cauzalitate liniar Simptome ← disfuncție a unui organ/sistem (fiziopatologie) ← factor biologic (etiologie) Istorică-psihogenetică Raport de cauzalitate liniar Simptome ← disfuncție a unui organ virtual (conflict intrapsihic) ← factori inconștienți Deductivă, nomologică și dispozițională Raporturi de cauzalitate retroactive, complexe și constante Comportament problemă Determinanți
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]