1,982,238 matches
-
în România: căci această a doua parte aduce mărturie despre interesul neîntrerupt de care s-a bucurat literatura lui Lampedusa la noi, încă de la primele fragmente apărute în 1961 în "Secolul 20" (prima ediție italiană ce a devenit imediat un "caz literar" datează din 1958) în traducerea lui Alexandru Balaci și până de curând, cu prilejul ultimelor reeditări ale celebrei traduceri a lui Tașcu Gheorghiu. Nu vreau să detaliez aici această instructivă panoramă a receptării românești. Totuși nu pot trece sub
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
n-au fost și nu sunt oameni bogați. Pe vremea comunismului, doar o mână de aleși puteau trăi din scris - și nu era neapărat vorba de scriitorii cei mai populari. Câștigurile enorme mergeau la autorii aflați în slujba regimului. În cazul lor, tirajele de zeci de mii de exemplare nu reprezentau cota succesului la cititor, ci buna funcționare a sistemului de achiziții prin biblioteci publice sau cu sistem închis. Faceți inventarul numărului de exemplare din opera, să spunem, a lui Ion
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
cu ghiotura în vremuri în care intelectuali serioși nu-și recuperau din cărți nici prețul hârtiei de scris. Dacă uriașele sume ar fi provenit dintr-un succes comercial real, n-ar fi fost nici o problemă. Dar în majoritatea covârșitoare a cazurilor era vorba fie de maculatură propagandistică, fie de bani scoși pe scenariile unor filme idioate (gen haiducii idilici ai lui Eugen Barbu). I-aș fi lăsat în plata Domnului, dacă acele gloabe ideologice n-ar continua să ridice și astăzi
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
echipă a televiziunii "România Cultural", Nineta Gusti, o glorie a teatrului românesc, a refuzat să fie filmată, pentru a nu se vedea sărăcia în care se zbate, la nouăzeci de ani, după ce a încântat atâtea generații de români. Al doilea caz evocat, marele Ștefan Mihăilescu-Brăila, a ajuns, în regimul prosperității și democrației de tranziție, să vândă ziare la stația de metrou Eroilor - frumoasă, involuntară, cinică formulă prin care românii îi cinstesc pe cei mai buni dintre ei, pe eroii - nu-i
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
ziare la stația de metrou Eroilor - frumoasă, involuntară, cinică formulă prin care românii îi cinstesc pe cei mai buni dintre ei, pe eroii - nu-i așa? -, ai neamului! Cornel Nistorescu a ales doar două exemple, dintr-o multitudine. Nu e cazul să sporesc umilința atâtor oameni citându-le numele într-un context atât de înspăimântător, dar nu trece zi să nu întâlnesc un poet, actor, pictor, sculptor sau muzician de vârsta a treia din privirea căruia răzbat suferința și revolta unei
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
unei primejdii posibile de o asemenea factură trebuie găsită o cale de egalizare a șanselor. Fiindcă reacțiile unora dintre oficiali brașoveni față de eventualitatea unui atac din partea lui Saddam mi s-a părut de o murdărie morală fără margini. La un caz de ceva, oficialii locali și-au pregătit intrarea într-un buncăr antiatomic, făcînd și lista persoanelor care au acces acolo. Asta înseamnă să fii ales, pentru unii dintre noi! Aleșii, la adăpost, iar alegătorii să se descurce. Mizeria pe care
Caleidoscop cu Saddam Hussein by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14098_a_15423]
-
și la New York University (odinioară la Harvard) - că: "În epoca noastră, faptul de a fi dat afară de la universitate e destul de probabil să fie un blazon de excelență." Poate că e adevărat, poate că Bloom are dreptate, dar în acest caz el își trăiește viața într-o manieră cel puțin foarte, foarte auto-ironică. FĂră îndoială, unul din lucrurile cele mai ingenioase și mai provocatoare din cartea lui Bloom este tocmai principiul pe baza căruia cele o sută de "spirite exemplare" sunt
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
suntem cei care-l creăm neîncetat pe Dumnezeu. De fapt, citind cartea lui Bloom, am avut serioase probleme încercând să înțeleg cum cineva care are o atitudine foarte critică față de orice religie instituționalizată, cineva care se consideră necredincios sau, în cazul cel mai bun, un "eretic gnostic" modern poate întemeia o teorie literară pe teozofia cabalistă altfel decât ironic - foarte, foarte ironic. Faptul că Bloom are atitudini extrem de ambigue față de chestiunile religioase este ilustrat abundent în cartea lui. De exemplu, el
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
forma greșită rituos? Întâi, din pricina necunoașterii originii exacte a cuvântului. Apoi, prin alăturarea lui netemeinică și incorectă cu alte cuvinte românești terminate în -uos ca, de pildă, fastuos, fructuos, onctuos, sinuos, somptuos, toate împrumuturi relativ recente din latină (în anumite cazuri prin mijlocirea francezei), limbă unde finala -uos este cu totul îndreptățită. Acestea sunt, câteodată, greșit pronunțate și scrise de anumiți vorbitori fără -u-, adică fastos, fructos etc. Cunoscând acest lucru și căutând, probabil, să se ferească de pronunțări vădit incorecte
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
cum laudae (la pag. 15 de două ori și la pag. 21 o dată). Aici nu mai încape îndoială în privința felului cum s-a ajuns la forma greșită: autoarele textelor sau corectoarele (judecând după semnături și după caseta tehnică, în ambele cazuri este vorba de două persoane diferite) nu știu sau știu foarte prost latinește! Amintindu-și, probabil, că în anumite cazuri substantivele latinești de declinarea întâi se sfârșesc în -ae (la genitiv, dativ singular și la nominativ plural), autoarele au presupus
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
cum s-a ajuns la forma greșită: autoarele textelor sau corectoarele (judecând după semnături și după caseta tehnică, în ambele cazuri este vorba de două persoane diferite) nu știu sau știu foarte prost latinește! Amintindu-și, probabil, că în anumite cazuri substantivele latinești de declinarea întâi se sfârșesc în -ae (la genitiv, dativ singular și la nominativ plural), autoarele au presupus că și laude din expresia latinească al cărui înțeles este "cu mare laudă, cu deosebită apreciere" ar trebui scris astfel
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
Acest lucru nu înseamnă că cele 356 de pagini nu sunt admirabile prin parteneriatul propus spre a ne întoarce spre noi înșine, contaminându-ne benefic prin originalitatea gândirii devenită, brusc, comună, ca și când am fi trăit aceleași experiențe. 2. Studiul de caz Fauna jigodiilor din societatea românească este foarte diversă. Acestea nu vor dispărea din viața noastră pentru că plebea consideră că trebuie să fie reprezentată de cineva; ea nu vrea să le dea șuturi electorale în fund, "stă pe motocicletă", pentru că jigodiile
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
adevăr uzul cult, sau e mai curînd o opțiune teoretică a celor care normează limba. Chiar excepțiile de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul cuvintelor care provin în mod clar din franceză sau din italiană - fără posibilă sursă sau model latin. E vorba mai ales de situația - despre care de altfel lingviștii români au mai scris - în care impunerea prin normă a hiatului este
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
căruia i se acordă astfel dreptul la o existență cultă, înnobilată prin hiat. Stilul nostru cult pare marcat de o tendință spre sacadarea pedantă: e vorba de o normă coerentă în sine, dar depărtată de realitate. Într-o serie de cazuri (examene-grilă, legi de protecție a limbii), o asemenea normă devine totuși periculoasă. Cred că soluția mai generală ar fi toleranța în punctele de inevitabilă variație, tocmai pentru a putea cere respectarea normei acolo unde ea este cu adevărat semnificativă.
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
foarte buni. Se pot însă număra pe degetele de la o mînă poeții care au jucat în istoria literaturii noastre un rol comparabil cu al său. Nu atît de valoarea în sine (totuși neîndoielnică) a poeziei este vorba în astfel de cazuri, ci de o anumită capacitate a ei de a fi reprezentativă la un moment dat pentru o întreagă literatură: fie ca act de pionerat, fie ca o culminare a unui ciclu istoric. Grație unor asemenea poeți se întîmplă ceva cu
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
o idee. v Revedem INTERVALUL brașovean (nr. 19, 2002), după oarece timp. Un număr despre Meseria de scriitor așa cum e privită ea dinspre masteranzi de la Literatură și comunicare, Litere, Universitatea Transilvania: o meserie, dacă nu pentru toți desuetă, în orice caz, nu foarte ispititoare. Numărul e ilustrat cu admirabile planșe conținînd caractere tipografice din toate timpurile. v ORIZONTUL de la Timișoara predă, în numărul 3 din 2002, Lecția de germană. Mai multe articole se referă la nemții noștri, ai Banatului adică, precum
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14099_a_15424]
-
dacă ai tăi chiar vor face ceea ce, demagogic, au promis? Adică îi vor da cheile arhivei Securității lui Ticu Dumitrescu și vor accepta aplicarea legii?" Prietenul meu a închis câteva secunde ochii, meditând, apoi s-a întors spre mine: În cazul ăsta, nu garantez nimic. La urma urmelor, nici nu suntem atât de departe de Iugoslavia, nu?"
Mălaiul rânced al Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14101_a_15426]
-
a lipi de operă sau de autor o etichetă memorabilă, cît și atunci cînd, din contra, ne dăm seama de dificultatea pe care aceiași comentatori o întîmpină de a aplica eticheta cu pricina pe întreaga operă a unui scriitor. Primul caz nu mai trebuie ilustrat. Referindu-mă la al doilea, iată, chiar dacă nu este proteic ca Arghezi, ci monocord, Bacovia a fost văzut uneori ca simbolist, alteori ca antisimbolist, la început ca eminescian, iar după moarte ca postmodern. La fel, Eminescu
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
lasă poporul". Despre anticorupția la pachetul asumat în fața Parlamentului aș fi fost mulțumit să pot spune că guvernul lucrează bărbătește și se grăbește să aibă legi împotriva corupției care să intre în funcțiune cît mai repede. Din păcate, nu e cazul. Acest pachet de legi e un soi de varză legislativă care dovedește că guvernul nu prea știe ce vrea în lupta lui împotriva corupției sau, mai rău, că se face că nu pricepe despre ce este vorba.
Agitație reformatoare by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14127_a_15452]
-
sprijinit de pernele mari și trăgîndu-și cearșafurile și cuvertura azurie pînă la piept. Dar maică-sa nu-și făcu apariția. - Eu nu vreau să mă desenezi așa " adăugă fără să privească. În pat și tușind ca o proastă, în nici un caz! - Bine, dar ai putea sta lungită pe pat, ca și cum te-ai odihni... N-o să te fac foarte palidă, mă rog, cît mai puțin cu putință. Și poți să-ți pui o floare în păr, dacă vrei. Dacă desenul ar fi
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
aibă sănătate." Pactul fiind încheiat, solistul devine plin de-un optimism pe care ni-l propagă spre liniștea noastră, care auzim: Cine m-aude că cânt,/ Are viață pe pământ." E de presupus, totuși, și de sperat, că mai sunt cazuri izolate care reușesc să trăiască fără să audă acest gen de folclor. Acest că cânt din textul de mai sus nu e o cacofonie, cum eronat s-ar crede, ci folclor contemporan... Desigur, o parte din optimism artistul a păstrat
ETNO TV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14125_a_15450]
-
merita respect, acum e o cîrpă cu care cineva șterge pe jos. Criticii n-au, dacă nu doresc să și-i pună pe scriitori în cap, decît o singură soluție: să le țină cu multă demnitate, de cîte ori e cazul, oala de noapte. Cum se poate deduce, inșii cu mirosul prea fin nu trebuie să spere la o carieră de critici literari.
Oala de noapte () [Corola-journal/Journalistic/14142_a_15467]
-
rămînă în eternitate (sau doar în memoria cuiva) printr-un gest de o clipă. Asta nu înseamnă că sînt personaje plate. Dimpotrivă. Cîteodată sînt complexe și controversate. Doar istoria (literaturii), poate, e nedreaptă. Astăzi mă gîndesc la trei astfel de cazuri. Se numesc Ahile, Olympia și Galateea. Ahile a ales: o viață scurtă, însă glorie eternă. Totuși, cîți Ahile nu-s, pe lumea asta, pe care nicicînd vreun Homer nu i-a cîntat?!... Ba, să vezi, posteritatea este încă și mai
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
ontologia proprie, paralelă cu cea a lumii reale. Chiar atunci cînd se înscrie în planul fantasticului, al oniricului, lumea posibilă instituită de ficțiune nu e una falsă: "Artistul ar trebui să fie, după Ionesco, îndeajuns de obiectiv sau, în orice caz, adevărat în subiectivitatea lui, iar opera, la rîndul ei, să se impună ca un organism viu, ca o «neființă»; să fie, adică, deopotrivă invenție și descoperire, imaginară și reală, literatură și adevăr". Deoarece, așa cum spune autorul Cîntăreței chele, opera "purcede
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
Rodica Zafiu Dicționarele și scrierile normative românești actuale impun în multe cazuri un ideal de pronunție care mi se pare, în mare măsură, o ficțiune culturală. La serii întregi de cuvinte - derivate sau împrumuturi în -iune, -ție, -orie, -ier, -ian (versiune, variație, meritorie, mineralier, italian etc.) este indicată o singură variantă corectă
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]