9,618 matches
-
cu speranță... În sfârșit! Îl văzu cu ochii minții, aplecându-se cu mâna întinsă. Ea reuși să se smulgă, aruncându-se înainte. O secundă, două, trei. Nu, nu mai era mult. Dintr-o dată, tânărul se ridică și... se pierdu în ceața din ce în ce mai densă. - Nu! Nu pleca! Doar ecoul îi răspunse batjocoritor: Nuuu ...eca! - Du-te! Du-te! Du-te și tu! Cu toți ceilalți, laolaltă! Nu mai simțea nimic. Nici trupul, nici sufletul nu mai simțeau nimic. Doar în palma dreaptă
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
le pune în scenă, le amplifică somptuos, de unde și impresia de artificial, de emfază: Ca un mare actor (...) în imaginara, tragica lume a sa, În carcera grea, de gheață și fum (Memorial) Și sune o muzică (...) Pentru claustrații Într-o ceață de plumb (Cântând) Și intrăm în frig, În disperare Și intrăm în țarc Disperați, disperați... (Trifoiul văzut ca o fiară) Tendința limbajului de a deveni mască este evidentă. Poetul e un mim ciudat, care inventează ceea ce imită și, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Tansa, deci mult mai aproape de pădure. Într-o zi mohorâtă de toamnă, Ciolac s-a dus la iubita lui Ileana, că așa o chema. Când s-a întors de acolo se înserase de-a binelea și se lăsase și o ceață deasă. Ciolac mergeaîncet și clătinându-se, având pușca pe mână, cuțitul și pumnalul la brâu, porthartul pe umăr, iar baltagul în cealaltă mână. Dușmănia și ura îl așteptau în două tufe pe ambele laturi ale drumului. Cum a trecut pădurarul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
la cantonul lui în pădure. Când am văzut că a pornit-o spre canton, am luat-o cu vărul meu pe o potecă ocolitoare și am ajuns înaintea lui Ciolac aproape de canton. Cum afară era pe înserat și oleacă de ceață, că ploua mocănește, ne-am ascuns fiecare în câte o tufă, de o parte și de cealaltă a drumului și am așteptat prada. A cam durat ceva timp până când a ajuns. Ciolac era amețit și mergea clătinându-se. După ce a
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Andreea! nu mă face să aprind țigarea...zisese ea zâmbind abia perceptibil. Pe fereastra vagonului tot același peisaj de câmpie cu mici denivelări de teren. Uite că se schimbă peisajul, apar niște dealuri cu viță de vie, sunt cam În ceață, vezi ce frumos este? Întrebase inocentă Andreea. Da, foarte frumos. Dacă anul viitor vom putea merge În concediu, vom merge la munte, Înainte de Începerea școlii. Să vezi câte nuanțe de ruginiu pot exista și cât de frumoasă poate să fie
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
taie aerul, auzit cândva... Acum tac toate: spulberate în adâncul unui lac, sub pământ s-au frânt: umbra, sfânta undă s-a încrețit în veșnicii să se ascundă măcar un semn colorat să-mi arate fața lunii, să destrame lent ceața groasă a nopții, tristețile lăutelor să mă mai cheme dement. De ce a rămas agenda goală în acești ani? Fără semne banale sau tăinuite; prin gemurile albe și insipide, se văd ierburile înrourate și mute. Un ochi de lup stă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
fiori i-am ascultat freamătul până în zori: știam că-l voi pierde. Nimic nu este întâmplător. * * * Am fost un pacient docil, voința de-a mă vindeca devenise forța care mă mai ținea cu fruntea lipită de cer; coboară învăluind în ceață, și-n umbre de fier, durerile mele! Am sa încerc să rup o floare! În cât timp moare petală cu petală? Câteva zile trec triste prin glastră, cu fața tot mai albastră, se apropie de stele, dansând noaptea ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
colț pe copertă erau atâția îngeri, vedenii albe, în nerostite sorți, trăgeau de sunetele celor vii și celor morți; clopotele au rămas cu marginile de cer, cântec de lebădă suav sau de gheață? L-a auzit cineva în ploaia de ceață? * * * După război o duceam prost, eram săraci, umblam de colo, colo, fără rost. O generație de creație fără iluzii trecea dincolo de granit, arzând mocnit, la nesfârșit. Ce să mai spunem noi, cu hainele roase de molii, veșminte cumpărate din talcioc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cerului de altădată, într-o lume uitată.. Vorbele mari le tot ascult, și iată, nu le înțeleg, de parcă m-ar răni mai mult decât credința și căința unui păcătos îngenuncheat, pe treptele bisericii uitat. Mă plimb pe zăpada albă, prin ceață în fiecare dimineață. Îmi sună în timpane trompete despre țară, că-mi vine să plec afară să nu asurzesc de tot. Atâtea glorii au apus și alte destine vin lângă pașii mei fără izbândă Chinuiți fără simbrie și fără dobândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ar asedia orașul și nu ne-am mai putea mișca după voia noastră neghioabă? Ce s-ar întâmpla? Viața s-ar schimba; după alt chip, ne vom întinde aripile în zbor, ne va fi ușor? Ne vom iniția mereu sub ceața lăsată de Dumnezeu! Faustic ne vom răsuci după soare cu osiile în spirale amețitoare. Din statuie în statuie, istoria scrie despre discipoli și urmași, prezervând lumina tragică trăită cu rost a celor ce au fost. Aceasta este lecția, fata mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Manuela, Adriana. Atâta vreme cât nici una din acestea nu trăiește în lume Ăreal), pentru toate lumea nu este decât proiecția ființei lor. Singura realitate de care au cunoștință cu adevărat este sufletul lor făcut sensibil, corporalizat. Tot restul se află înecat în ceață, o oglindă aburită ce nu mai poate reflecta nimic. Dacă trebuie să alegem între aceste procedee - exteriorizarea sufletului și interiorizare a lumii - pe cel mai plin de consecințe pentru proza Hortensiei Papadat Bengescu, căci germenele din care vor răsădi marile
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
a unei ore de dimineață și astfel deschide o aparență, căci Alina s-a trezit târziu “fiindcă o înșlelase lumina”: “O lumină sarbădă, cenușie , care la nouă ca și la șase dimineața fusese aceeași”. Succesiunea de negații “nu era nici ceață, ...nici înnoratul igrasios...nici acel cenușiu...”, mărește atmosfera plină de nesiguranță, era ceva ce nu era. Cele doua surori plutesc într-o lume a nebuloasei de stări, de idei. În această primă parte numită “Introducere”, de fapt cititorul chiar e
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
avea în el pasiunea nefericirii sau pecetea ei pe dânsul!”. Fraza ambiguizantă este specifică stilului narativ al Hortensiei PapadatBengescu, un lucru e clar, anume finalul coclusiv al mesajului: “Ploua într-una...”, semn că decorul suis generis este al ploii, al cețurilor, al norilor, al plictiselii și monotoniei. BASME Noțiunea de basm trezește în mintea oricui evadarea din real, prelungirea sinelui în fabulos. În basm totul este posibil. Mereu noțiunea de basm se asociază aceleia de copilărie, univers în care, de asemeni
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
În basm totul este posibil. Mereu noțiunea de basm se asociază aceleia de copilărie, univers în care, de asemeni totul pare posibil, nivelul sublim al înțelegerii fenomenului. Eroina în perpetua stare de contemplare a sinelui, se eliberează de perdeaua de ceață ce o separă de lumea exterioară și descoperă ”un mic animal” - un copilaș de vreo patru anișori. Descrierea copilului realizată de aceasta ingenuă femeie este de-a dreptul șocantă : ”se apropie de ea ca o dihanie blajină, și puse pe
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
-i mai aparține! Da! Gândul egoist al bărbatului care nu acceptă cu toată inima schimbarea partenerei din amantă în mamă... Dorința de a întârzia în sfera de atracție a instinctului acuplării este partea „întunecată” a naturii masculine. Este ca o ceață „organică” ce se împrăștie numai când soarele iubirii desăvârșite se strecoară în cămara ascunsă a sufletului. Profesorul știe că de acum înainte dragostea Teodorei va suferi o „metamorfoză”. Pacea pe care i-a revărsat-o în suflet mica vietate din
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
participative”, de cititor obișnuit să se implice sufletește în ceea ce parcurge cu ochii și cu mintea. Se întâmplă în această situație să am momente în care uit cu totul că este vorba de pură ficțiune sau de umbre rămase în ceața rece a unui timp revolut (ca în cazul narațiunii lui P.H.L.). Devin „personaj” alături de personajele din carte, încât m-aș îndrăgosti eu însumi de Teodora, aș iubi la fel de mult ca Domnul R. și m-aș emoționa până la lacrimi ținând copilul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
capacitățile biologice ale substanței cerebrale ? Jaspers afirmă că "nebunia" lui Hölderlin "deschidea fereastra spre Absolut"un dincolo indefinisabil. Betina von Arnim scria despre unele din poeziile sale din acea perioadă:´"Au ceva bulversant, adevărul inimii și al poeziei care străpunge ceața rațiunii asemenea soarelui toamna." Vedeau dincolo de raționalitate. Pentru că, afirmă Rimbaud, "Palida noastă rațiune ne ascunde infinitul." Tâmplarul Zimmer spunea despre Hölderlin, pe care l-a găzduit pe malul Neckarului timp de 37 de ani de penumbră a minții: "nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ai aneantiza. Filozofia un joc de cuvinte mari; poezia descriptivă o oglindă contemplativă; poezia gânditoare o creatoare de deschideri infinite ale spiritului, ale inimii deschideri active, vibrante, în mers continuu. Poezia reflexivă posedă suflu și suflet. În timp ce filozofia bâjbâie prin ceață adevărul, marea poezie creează un adevăr nou, propriul său adevăr, adevăr al conștiinței transmundane umane. Dacă filozofia încearcă să descopere adevăruri și creează aproximații mereu și mereu reluate în istoria filozofiei, poetul este demiurg el creează adevăruri eterne, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Vreau să vă cânt graiuri ale cerului, pe toate și să vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt, pentru ca în noi Geniul divin să cânte acordul maiestuos, ordinea divină (Cântec la poalele Alpilor) În inima Alpilor, noapte clară, și ceața, Izvor al poemului de bucurie, acoperă valea cea largă. Mai dionisiacă încă suie dimineața, Mai infinită este creșterea anului și a orelor sfinte... Calme strălucesc deasupra înălțimile argintate, Deja plină de roze sus strălucește zăpada, Și mai sus încă sălășluiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
străină ! Tu murmuri la urechea mea o nădejde peste putință. Inima mea cunoaște glasul tău ca și cum ar fi al ei. O, Mare Necunoscut, O, chemarea sfâșietoare a flautului tău ! Nu-mi pot afla liniștea; Sunt străin propriei mele inimi. În ceața însorită a orelor grele de dor, Ce imensă viziune despre Tine apare pe albastrul cerului ! O, Mare Denecunoscut, O, sfâșietoarea chemare a flautului tău ! Iar în volumul Balaka Lebăda, această năzuință de evadare dintr-o lume în care se consideră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de azur. Deși contemplă aceste splendori ale naturii, nu le simte frumusețea. "Nu sper să aflu printre formele din afară/ Pasiunea vieții ale cărei izvoare sunt în noi înșine". Ah, din suflet trebuie să vină O lumină, un nimb, o ceață strălucitoare Învăluind întreg pământul. Și din suflet trebuie să se înalțe un glas armonios și magic, Viață și principiu ale tuturor sunetelor melodioase ! De ce să mă întrebi, tu care ai sufletul pur Ce este această puternică muzică a sufletului Această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Și din suflet trebuie să se înalțe un glas armonios și magic, Viață și principiu ale tuturor sunetelor melodioase ! De ce să mă întrebi, tu care ai sufletul pur Ce este această puternică muzică a sufletului Această lumină, acest nimb, această ceață strălucitoare, Această frumoasă energie creatoare a frumosului ? Este Bucuria, virtuoasă Doamnă, bucuria care nu a fost Niciodată dăruită decât inimilor pure în ora lor cel mai pură. Bucuria, Doamnă, acest spirit și această putere Care, unindu-ne cu natura, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Niciodată dăruită decât inimilor pure în ora lor cel mai pură. Bucuria, Doamnă, acest spirit și această putere Care, unindu-ne cu natura, ne dă drept zestre Un nou pământ și un nou Cer. Bucuria este acea voce melodioasă, acea ceață strălucitoare Prin care noi suntem propriul nostru izvor de bucurie ! Orice melodie este ecoul acestei voci, Orice culoare este răsfrângerea acestei lumini. Poezia, scrie Swinburne, este cea care transmută neliniștea în bucurie, nefericirile sale nu erau decât substanța lirică din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
temniță cu grijile, dorințele, speranțele sale la radicala eliberare: În juru-mi, în mine sălășluiește pacea. Grijile oamenilor, ce nu obosesc niciodată, dorm. Ele îmi dau libertate și răgaz. Mulțumescu-ți, ție, o, Noapte, tu, Eliberatoarea mea! Ca un văl alb de ceață Luna înconjură hotarele șovăitoare ale depărtatelor coline... Ochiul meu se înalță spre eterna boltă a cerului, Cătând spre tine, o, strălucitoare stea a nopții! Și toate din veșnicia ta coboară asupră-mi: Uitarea dorințelor și a speranțelor toate. Simțirea mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a somonului se desfăcuse în fâșii curate, risipite de apă într-o boare alburie. „Nu, nu!“ țipase Ivan cel adormit. Ivan-heringul însă mușcase și mai crâncen, până când somonul nu se mai zbă tuse deloc. Peste apă se lăsase ca o ceață deasă, solzii herin gului tremuraseră de plăcere, iar Ivan simțise pentru prima oară, după mulți ani, gustul fier binte al unei lacrimi ivite nu se știe de unde. Fierbinte și sărat, prins într-un strop imens, distinct în boarea alburie, brăzdată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]