1,574 matches
-
nepoliticoasă, dar ar fi dat orice să afle adevărul. Ela scăpase pe jos un strugure și sărise de pe scaun să adune bobițele risipite. Fana se repezise și ea s-o ajute. Acolo, sub masă s-au privit o clipă, au chicotit, femeia i-a mângâiat obrăjorul și a depus boabele adunate în pumn într-o farfurie. În cameră mirosea încă a pește. Se simțeau sătui, relaxați, o umbră de lene le muia trăsăturile. Întrebarea Carminei zăcea îndepărtată, undeva pe marginea conștientului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
am impresia că tocmai le-am cules eu îns\mi, de pe malul unei ape, și le-am băgat în primul recipient care mi-a picat în mân\. Le-am cules eu de pe malul iazului de lângă stația Otsuka. Ce ciudat ești! chicoti ea. Când mă uit la fața ta, nici nu-mi vine să cred că poți fi capabil de glume. Cu bărbia în palm\, a fumat jumătate din țigară și a stins-o în scrumieră. S-a frecat apoi la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și mi-ați adus ciocolată. Era topită și m-am mânjit toată când am mâncat-o. A trecut mult de-atunci... — Cam așa e... Parcă scriai o poezie atunci, nu? O poezie lungă... — Toate fetele scriu poezii la vârsta aia, chicoti Naoko. Dar de ce ți-ai amintit tocmai de acest episod? — Nu știu. Briza mării, parfumul florilor... mi-au venit brusc în minte. Ia spune-mi, Kizuki venea deseori la tine, la spital? — La mine, la spital? Aproape deloc și ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
uimit. — Normal, spuse ea, râzând. Ești atât de dulce! Nu-i așa, Naoko? Chiar că e dulce, spuse ea. — Bine, o să învăț la germană, oftai eu. Da, fii cuminte și învață, spuse Reiko. Ne întoarcem înainte de prânz. Fetele au plecat, chicotind. Am auzit pași și multe voci pe sub fereastră. Am intrat în baie și m-am mai spălat o dată pe față. Apoi mi-am tăiat unghiile cu cleștișorul pe care l-am găsit acolo. Erau destul de puține lucruri în baia aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aștepți? — Normal că pot. — Înainte de a o face din nou, vreau să-mi revin un pic. Vreau să fiu în toate mințile, să fiu mai pe placul tău. Aștepți până atunci? — Bineînțeles că aștept. S-a întărit? — Adică talpa? — Caraghiosule! chicoti Naoko. — Penisul, vrei să zici? Bineînțeles. — Ești drăguț să renunți la cuvântul „bineînțeles“? — Bine, renunț. — Suporți greu? Ce anume? am întrebat. — Erecția! — Adică dacă mi-e greu? — Suferi? întrebă Naoko. Depinde din ce unghi privești lucrurile. — Vrei să te ajut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pe tânărul Watanabe? — De acord, spuse Naoko. — Bravo! Hai să ne facem plimbarea de noapte, spuse Reiko, luându-mă de mână. Și aseară eram foarte aproape de locul cu pricina. În seara aceasta mergem până la capăt. — Bine, cum doriți, spuse Naoko, chicotind. Era răcoare afară. Reiko purta o jachetă bleu peste cămașă și umbla cu mâinile în buzunarele de la blugi. A ridicat privirile spre cer și a adulmecat aerul, asemenea unui câine. — Miroase a ploaie, spuse ea. Am încercat și eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pur și simplu. — Scuză-ne că am întârziat, spuse Reiko, mângâind-o pe cap. — V-ați simțit bine? a întrebat Naoko, ridicând ochii. — Bineînțeles, spuse Reiko. — Ce-ați făcut... amândoi? m-a întrebat Naoko. Nu pot să-ți spun. Naoko chicoti și puse cartea deoparte. Apoi, am mâncat toți trei struguri, pe fundalul picăturilor de ploaie. Când plouă astfel, spuse Naoko, am senzația că nu mai suntem decât noi pe lumea asta. Aș vrea să plouă tot așa și să rămânem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în râs. — Ce ciudat ești! Cine naiba mai vorbește despre Euripide unui muribund pe care abia l-a cunoscut? — Dar nici eu nu mai cunosc pe nimeni care să stea goală, cu picioarele crăcănate, în fața fotografiei tatălui ei defunct! Midori chicoti și sună clopoțelul altarului. — Noapte bună, tăticule! O să ne distrăm și noi puțin, așa că nu te îngrijora. Somn ușor! Nu mai suferi, nu? Ai murit, da? Sunt sigură că nu mai suferi. Dacă mai ai neplăceri, mai bine plânge-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ocupa ea în sufletul meu. — Tu ai iubită? m-a întrebat It½. — Da, am răspuns cu un oftat. Din anumite motive însă, nu putem fi deocamdată împreună. — Vă înțelegeți bine, nu? întrebă el. — Așa îmi place să cred, am răspuns, chicotind. It½ mi-a vorbit, liniștit, despre măreția lui Mozart. Îi cunoștea opera la fel de bine ca un sătean ce știe toate potecile muntelui din apropierea casei. Mi-a spus că și tatălui său îi plăcea Mozart și că l-a pus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
apucat penisul. Stăpânindu-și emoția, a spus: — Hei, Watanabe! Să știi că nu glumesc, dar chestia asta nu merge. E prea mare și prea tare ca să intre. Zău, crede-mă. — Glumești, am spus eu, oftând. — Normal că glumesc, spuse ea, chicotind. Stai liniștit. Sunt sigură că o s\ se potriveasc\. Te deranjează dacă o examinez puțin? — Te rog. Midori se vârî sub pătură, îmi pipăi penisul și îmi cântări testiculele în palmă. Apoi scoase capul și exclamă: — Îmi place! Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
emancipate. În ambele cazuri, trădează onoarea sexului de care aparțin. Tocmai de aceea, rolurile tradiționale de gen trebuie restabilite. Dacă nu se produce cât de curând o purificare biologică, ne putem aștepta cu toții la o nouă Sodoma și Gomora. Karp chicoti, apoi deschise ușa spre bibliotecă și bătu Într-un pupitru. Dinspre o ușă lăsată Întredeschisă, care dădea spre coridorul din fundal, am auzit un scaun scârțâind. — Osram Röser, spuse persoana care apăru, Își smulse o batistă din guler și făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din familia Tchakmackchian mai mult decât o odar: un turc! Ce interesant ar fi să flirteze cu dușmanul dintotdeauna al fostului ei soț. Dar de unde să iei un turc În mijlocul deșertului Arizona? Nu creșteau pe cactuși, nu-i așa? Rose chicoti În timp ce expresia feței ei se schimba, trecînd brusc de la revelație la adâncă recunoștință. Ce coincidență drăguță că soarta tocmai Îi scosese În cale un turc. Dar era Într-adevăr o coincidență? Cântând odată cu radioul, Rose a pornit mai departe. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ca să atragă atenția lui Dumnezeu Într-o rugăciune deznădăjduită. — Și apoi se Îndreaptă cu toții spre centru ca să se Întâlnească cu generalul George Armstrong Custer! — De aia nu trebuia să te căsătorești cu ea de la bun Început, a spus unchiul Dikran chicotind pe Înfundate. Furia i se risipise deja, fiind Înlocuită de sentimentul că nu mai putea fi supărat pe nepotul său preferat. — Ce vreau să spun e că Rose nu a trăit Într-un mediu social multicultural, a remarcat Barsam. Singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
plăcea foarte mult. Din ziua aia, când și când cineva propunea un toast În cinstea lui, a dansatorului care introdusese mersul pe poante. — Deci, dacă nu era el, balerinii n-ar fi fost În stare să meargă pe vârfuri, nu? chicotea de fiecare dată cineva. — Ce-o fi fost În capul lui? adăuga altcineva și apoi se puneau cu toții pe râs. Se Întâlneau În fiecare zi la Café Kundera. Poetul Extrem de Netalentat, Scenaristul Nenaționalist de Filme Ultranaționaliste și prietena lui din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Și chiar mănâncă intestinele alea? — O, da, a Încuviințat Rose din cap cu multă Însuflețire. Le mănâncă, credeți-mă pe cuvânt. Le condimentează cu usturoi și ierburi aromate, le umplu cu orez și le Înfulecă imediat. Cele două femei au chicotit condescendent și probabil că ar mai fi râs dacă În momentul ăla tatăl vitreg al lui Armanoush nu s-ar fi Întors spre ele și n-ar fi remarcat cu o figură plictisită: — Și care-i problema? După cum sună, seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Suzuki Verona roșu venețian, Îndreptându-se spre un restaurant despre care Matt auzise multe lucruri și despre care presupusese că va fi drăguț și romantic: Fereastra Oblică. — Sper că-ți place fuziunea de stiluri asiatice cu vagi influențe caraibiene, a chicotit Matt amuzat de propriile-i cuvinte. Locul ăsta are cele mai bune recomandări. Ei bine, „cele mai bune recomandări“ nu erau neapărat un criteriu pentru Armanoush, În special pentru că era sătulă de best-seller-uri cu „cele mai bune recomandări“. Totuși, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
adesea purtau costume deux pièces În nuanțe de maro, negru și gri - culorile castității, modestiei și partizanatului. Aveau părul tuns scurt, nu se machiau și nu purtau accesorii. Se mișcau În trupuri defeminizate, desexualizate. Și de fiecare dată când soțiile chicoteau În acea manieră supărător de feminină a lor, profesionistele Își crispau degetele pe poșetele mici de piele pe care le purtau la subsuoară, de parcă acestea ar fi conținut cine știe ce informație ultrasecretă și ele și-ar fi dat cuvântul de onoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
trebui să ne aliniem cu toții de-a lungul Podului Bosfor și să suflăm cât putem de tare ca să Împingem orașul ăsta spre Vest. Dacă asta nu merge, o să Încercăm În direcția opusă, ca să vedem dacă putem coti spre Est, a chicotit el. Nu e prea bine să te afli la mijloc. Politica internațională nu apreciază ambiguitatea. Însă cu capul În nori, Asya nu l-a auzit. A aprins altă țigară și și-a Îndesat-o Între buzele crăpate. A pufăit indiferentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nouăzeci și nouă de sticle la fel ca prima și apoi să le vândă cât de repede și de scump puteau În unul dintre cele mai luxoase cartiere ale orașului. — N-aș numi chestia asta o provocare, a zis Asya chicotind. Dacă vor o provocare adevărată ar trebui să-i trimită pe toți concurenții ăștia În cele mai religioase și mai conservatoare cartiere din Istanbul și să-i pună să vândă sticle cu vin roșu acolo. — Of, taci din gură, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
copleșitoare a propriilor mătuși, Însă nu se simțea În largul ei vorbind despre asta. În schimb, a Întrebat: — E ceva ce n-am reușit să Înțeleg. Doamna cu care ai venit la aeroport, cea cu inelul În nas. Armanoush a chicotit, Însă s-a stăpânit imediat. Zeliha... e mama ta, nu-i așa? Însă nu-i spui mamă... așa-i? — Așa e. E puțin derutant. Și eu sunt derutată uneori, a spus Asya aprinzând prima țigară din ziua aia. Până În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Am observat că nu era nici un tată prin preajmă, Însă m-am gândit că poate a murit sau mai știu eu ce altceva, s-a bâlbâit Armanoush. Îmi pare rău. — Îți pare rău că tatăl meu nu e mort, a chicotit Asya. A aruncat o privire rapidă spre Armanoush care era roșie ca focul. Dar ai dreptate, să știi, a spus Asya cu o sclipire de mânie În ochi. Și eu simt același lucru. Vreau să spun că, dacă tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
am putea avea ca să bem decât domnul Vârfuldegetelor? Cum Îl chema?... Cecche? — Checchetti, a corectat-o Asya, blestemând Încă ziua În care fusese destul de beată ca să le țină celor din grup un discurs despre istoria baletului. — Da, da, Cecchetti, a chicotit Poetul Extrem de Netalentat și s-a apucat să-i explice lui Armanoush: dacă n-ar fi fost el, balerinii n-ar mai fi trebuit să se chinuie mergând pe vârfuri, Înțelegi? — Ce-o fi fost În capul lui? a adăugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
chelner albinos aducând felurile fierbinți - biban vărgat prăjit pe un pat de ardei verzi, drac-de-mare marinat cu busuioc și cremă de spanac, somon la grătar cu verdețuri și crevete prăjit la foc mic În sos condimentat de usturoi. Armanoush a chicotit amețită Înainte să se Întoarcă spre Aram și să-l Întrebe: — Ia spune, trebuie să ai și tu niște tatuaje. Mătușa Zeliha trebuie să te fi tatuat. Nici gând, a spus Aram de după vălul fuioarelor de fum ce se ridicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a Încuviințat din cap și a rostogolit zarul. „Șase șase“ din nou! — Oho, ai de gând să dai șase șase la nesfârșit? Zarurile astea sunt măsluite sau ce? i-a aruncat-o Asya bănuitoare. Nu cumva trișezi, domnișoară? Armanoush a chicotit pe Înfundate. — Da, măcar de-aș ști cum! Însă chiar când era pe punctul să mute Încă o pereche de piese albe În spațiul deschis, Armanoush s-a oprit brusc, palidă și Îngrijorată. — O Doamne, cum de n-am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În casa aia În seara asta, a fost primul lucru pe care l-a spus. Nici mâine, nici poimâine. De fapt nu vreau să mai petreci nici o zi departe de mine pentru tot restul vieții. Drept răspuns mătușa Zeliha a chicotit. — Te rog, iubito, vino și stai cu mine. Pleacă din casa aia chiar acum. Ți-am cumpărat o periuță de dinți. Am chiar și un prosop curat! Aram a Încercat să facă o glumă Însă s-a oprit la jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]