KorAP: Find »[drukola/base=chicoti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...62 >

1,541 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

fraților? —Danny Rigel? Băiatul cu păsările? Iar? Rupp ridică spre Karin o cutie de bere înfășurată într-o învelitoare de plastic. Asta-i tare de tot. De ce n-oi fi mirosit eu nimic? Adică, s-a întors? Migrația anuală. Duane chicoti. —Băiatu’ ăla o să salveze planeta la un moment dat. —E mai mult decât o să faci tu toată viața ta, îl certă Bonnie. Karin îl fixa pe Mark prin fereastra bucătăriei. El se așeză din nou pe scaunul din curte, lipindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cumpărase de la o tarabă de lângă Plattsmouth: figurine colorate cu Hussein și Bin Laden, care șuierau spre cer și izbucneau în mănunchiuri de raze. Karin își privi fratele în lumina artificiilor. Ochii lui alunecau spre cer, tresărea la fiecare explozie, apoi chicotea la fiecare tresărire. Fața lui, când verde, când albastră, când roșie, se minuna odată cu toată suflarea din Farview de barajul ăsta de lumini pe care nu și-l mai pemiteau, dar de care nu se puteau lipsi. Îl văzu cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
se miște liber în lumea produselor de consum. —Îmi place. E util. —Bine. Ascultă, o să-ți spun acum, ca să nu faci tămbălău când se-ntâmplă. Vreau să-ți iau un DVD player de Crăciun. — Dar casetele ce au? Fiica lui chicoti. Deci oricum, câți ani faci? —Scuze. Nu mai ținem socoteala. Faptul că-și auzeau vocea unul altuia era suficient ca el să regreseze la treizeci de ani, iar ea la treisprezece. Cuvintele nu fuseseră niciodată specialitatea lui Jess. Prefera cifrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
facă să te simți mai bine. M-aș simți mai bine dacă n-aș fi avut accidentul ăla. Mai mănânci cartofii ăia? —Mark, asta-i pe bune. Vrei să te simți iar tu însuți, nu-i așa? — Ce tot spui? Chicoti din nou sau pe-aproape. Mă simt exact eu însumi. Cine altcineva ar trebui să mă simt? Ea una nu putea afirma același lucru. Lăsă baltă subiectul. Când sosi modesta notă de plată, se întinse după ea. El i-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
le faceți la loc mlaștini. Eu zic să te ferești. Fii cu ochii-n patru. E în interesul tău“. Îți vine să crezi? M-a amenințat de-a dreptul. — Te cred, spuse ea. Eu te avertizez de ani întregi. El chicoti - crănțănitul unei veverițe. Să mă feresc? — Nu toată lumea de prin părțile astea crede că păsările sunt mai importante ca oamenii. Păsările astea sunt cel mai mare avantaj al acestui loc. Ai zice că oamenii își dau seama de chestia asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
făcut? Tunsoarea ei - cea care avusese rolul de a-l păcăli pe Mark, ca să accepte că ea era. —Fir-ar să fie. Arăți extraordinar. Ca o virgină renovată. Parc-am fi iar la facultate. Ea se încruntă, încercând să nu chicotească. — Vrei să spui la liceu. —Corect. Cum spuneam. Ai slăbit? Odată o făcuse anorexică ratată. Ea aproape că poza, savurându-și răsplata. — Ce mai fac copiii tăi? Mai că putea face chestia asta. Capabilă, fără aiureli. Soția? El rânji, trecându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
îi ceru ea. Ce-ai mai făcut? El gesticulă spre clădirile din jur. Toate astea! Când ai trecut ultima oară pe aici? Probabil că orașul ți se pare destul de schimbat. Orașul arăta ca Brigadoon 1. Tărâmul Uitat de Timp. Ea chicoti. —Eu mă gândeam că nu s-a mai schimbat nimic de pe vremea lui Roosevelt. Teddy. El se strâmbă de parcă i-ar fi tras un genunchi. —Glumești, nu? Se uită în jur, către trei puncte cardinale, de parcă ar fi fost posibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
la emisiunea aia e plătit de un sponsor sau altul. Weber începu să se agite, dar Mark nu putea fi convins să-și pună uneltele înapoi în cutie mai repede. Se îndreptară spre mașină, printre coloane de apă. Mark fatalist, chicotind ciudat, iar Weber alergând. — Ce te grăbești așa? strigă Mark, pe deasupra șuvoiului bubuitor. Fulgerul sfâșie cerul, urmat de un trosnet atât de puternic, încât Mark căzu la pământ. Rămase acolo, râzând. M-a pus în curul meu literal! Weber ezită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
a-l ajuta pe Mark și a-și salva propria piele. Nu făcu nici una, nici alta, ci rămase în mijlocul unui câmp acoperit de iarbă, uitându-se la strădaniile lui Mark de a se ridica în picioare. Mark își ridică privirea, chicotind în mijlocul ploii torențiale. Mai încearcă o dată! Te provoc! Cerul se despică, iar el căzu din nou la pământ. Când ajunseră în sfârșit la mașină, deja începuse să bată piatra. Uzi leoarcă, se strecurară pe scaunele din față. Se porni o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cu șarm, un șarm băiețesc care părea mai straniu acum, că încărunțea. — Dar dacă ghicesc îmi spui, da? Depinde. — De ce? De ce-mi spui tu mie la schimb. Mâinile întinse pe masă. —Dă-i drumul. Întreabă-mă orice. —Orice? Ea chicoti. Cum merge viața de familie? El se lăsă pe spate, lipindu-se de spătar și capitulă, prea repede. Copiii fac... foarte bine. Mă bucur foarte tare că m-am băgat în toată chestia asta de tată. În fiecare săptămână se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
vrem decât să nu vă stăm în drum. N-am vrea să construim în zone pe care Adăpostul ține neapărat să le protejeze. Atunci ar trebui să stai de vorbă cu asociații și să vă lămuriți, pogon cu pogon. El chicoti. —Ți-am spus că ești pur și simplu adorabilă? — În viața asta, nu. Păi, dacă noi doi am lua deciziile, asta am face. Serios. Toată conspirația asta corporatistă mă calcă pe nervi. Hai să discutăm în public despre chestia asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
curs? Dacă mă întrebi pe mine, consider că foarte probabil am fost genial. O luă în brațe prea repede, în timp ce ea se chinuia să-și scoată mănușa de bucătărie. —Ți-am spus cumva că sunt total nebun după tine? Ea chicoti, bănuitoare, și se uită undeva în spatele lui. Cine și-o fi închipuit că putea veni la ei? Pe cine ar fi putut aduce acasă? Mi-ai spus, cum să nu. Ieri, dacă-mi amintesc bine. Se dă emisiunea TV. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
care o lua peste tot cu ea și care te făcea pe tine să crăpi de râs? Iisus îți umple golul? Și ziua aia în care s-a prins în sfârșit de ce râdeai? Amândoi stau acolo, lângă ciotul de platan, chicotind ca niște adolescenți drogați. Se stârnește vântul și se face frig, repede. El vrea să urce în casă, dar cuvintele ei sunt acum ca un râu umflat de zăpezi. Chestii de la sfârșit, când mama lor devenise o sfântă înainte de vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
semne. Nu asta... Nu contează. Las-o baltă. Hai s-o facem și la mine. Dormitorul meu. Stai așa. S-o facem? Doar nu încerci să mă seduci, nu? Ea îi trage un ghiont în umăr. El o urmează docil, chicotind. Râsul nu strică niciodată. Stau în camera cenușie și putredă, jucându-se iar de-a cine-și amintește mai bine. Pat. Greșit. Pat? Greșit! Dulap? Nu chiar. Păi, de unde naiba să știu eu? Ea făcea tot timpul schimbări. Karin Doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cu care ți-o tragi acum? Ea lăsă ochii în jos, cercetând urma lăsată de plug. Care din ei? Până la urmă, de ce stai cu el? E perfect normal din punct de vedere sexual? Ea nu se putu abține să nu chicotească. — Ce înseamnă normal, Mark? —Normal? Bărbat, femeie, prin față. Nimic care să te bage la închisoare. E... destul de normal. Mark se opri și se lăsă în genunchi pe pământ, uitându-se la un schelet uscat. Îl împinse cu vârful piciorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
e bine. Numai să ții minte: chestia asta cu iubirea vine și pleacă. Te trezești într-o bună zi și te minunezi. Presupun că nu trebuie să-ți povestesc eu ție treaba asta. Deci ce-ai mai făcut în viață? Chicoti ca o mașină de ascuțit cu transmisie prin curea. În ultimii cinșpe ani. În maximum două sute de cuvinte. Daniel recită micul CV, minunându-se cât de puține se schimbaseră din copilărie și cât de puține realizase, de fapt, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cu mașinile, ca să testăm acoperirea, fugărindu-ne unii pe alții. Știi tu: cald, rece, pierdeam semnalul, îl prindeam iar... Eram la o bandă distanță, mergeam spre est pe Norh Line, venind dinspre oraș. Am crezut că l-am prins. Mark chicotea în stație, ceva despre cum vrea el să scape. Apoi semnalul lui a murit. Și-a luat degetul de pe butonul de transmisie și n-a mai revenit. N-am știut ce vrea să facă. Tommy a băgat viteză, crezând că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
treia fază. Un parc acvatic. Tobogane. Fântâni hidraulice și sculpturi, toate cu teme inspirate de natură. Un bazin uriaș cu valuri. —Un parc acvatic? El se scarpină în cap, de la frunte până-n creștet. Se trage de ureche, cu gura strâmbă. Chicotește. — Un parc acvatic în Marele Deșert American. —Trebuie să anunți Adăpostul. Trebuie să oprească chestia asta. El nu răspunde, ci se sprijină pe un călcâi, în poziția Virasan, și se holbează la toate felurile de mâncare sofisticate pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583

plini de secreție și de crimă, cu spinarea cocîrjată, de maimuță, cu genunchii de maimuță strîmbi și chirciți, cu chipul de maimuță ironic Îndreptat În sus, Încremenit Într-o atitudine de maimuță uluită - totul foarte nostim În aparență -, iar Leo chicotește și fluturii de noapte zîmbesc. Și iată ce urmează: Grogan (tot cocîrjat): Doamne!... Dumnezeule!... Măiculița mea!... Pe ce-o fi stînd tipul ăla? (Leo și fluturii de noapte chicotesc plini de Încîntare și aprobare, și Încurajat de ei, veselul Grogan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
atitudine de maimuță uluită - totul foarte nostim În aparență -, iar Leo chicotește și fluturii de noapte zîmbesc. Și iată ce urmează: Grogan (tot cocîrjat): Doamne!... Dumnezeule!... Măiculița mea!... Pe ce-o fi stînd tipul ăla? (Leo și fluturii de noapte chicotesc plini de Încîntare și aprobare, și Încurajat de ei, veselul Grogan continuă) Mamă! (mișcîndu-și Încet capul gușat, Îl măsoară pe noul-venit din creștet pînă-n tălpi - o ironie fină, ce nu scapă privirilor lui Leo și ale clienților săi, care zîmbesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
dată cînd bați drumurile, nu? — Da, zise băiatul. — Ce-i cu tine? zise vagabondul zîmbind. Te-ai săturat de muls vaci la fermă, nu? Am dreptate? Băiatul zîmbi Încurcat o clipă, apoi zise: — Da. — Mi-am Închipuit eu, spuse vagabondul chicotind grosolan. O, Doamne! Vă cunosc eu pe voi, ăștia picați acum de la țară, după felul cum pășiți. După puțin timp continuă cu aceeași bunăvoință aspră și directă: — Ei, dacă mergi spre Marele Oraș, rămîi cu mine. Și eu merg Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
băț de chibrit. În acest moment fratele meu izbucnea În hohote exuberante, „ha, ha, ha“ și mă Împungea cu degetul În coaste. Ceva mai Încolo, doi negri, care urmăriseră mișcările elefantului cu ochii holbați, se priveau zîmbind tîmp, se Îndoiau chicotind și plesnindu-și palmele peste genunchi și Începeau un schimb de Întrebări și răspunsuri, ritmat, ca un cîntec. — Ăsta face treabă, nu glumă, nu-i așa?! Da, da! Nu se-ncurcă defel! Și nu zice nici „pîs“, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463

trecuse, iar noi vîsleam într-un vacuum deconcertant, dar nu neplăcut. Nu Fahrtspiel, vîslit de plăcere. În zilele acelea, Schneiderhahn stătea deoparte și nu monitoriza progresul nostru, de pe bicicletă. Vîsleam un pic, cu mușchii relaxați în mod deliberat, la început, chicotind tăcut, stropind un pic prea mult. Apoi luam cîteva starturi ca să ne eliberăm de energia pe care, în mod evident, o aveam încă. N-au mers niciodată mai bine decît în acele zile de după competiție: jumătate, plin, trei pătrimi și

by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

stăteau înșiruiți sub o pătură: un băiat și o fată slăbuță, cam de opt ani, și o fetiță grăsuță de cinci-șase ani. Lanark îi recunoscu: erau copiii din apartamentul de vizavi. — Salut tuturor, spuse el. Cei mari rînjiră și micuța chicoti acoperindu-și fața cu palmele, de parcă ar fi vrut să se ascundă în spatele lor. Doamna Fleck îi spuse îmbufnată: — Mama lor a dispărut, nenorocita. — A dispărut? Unde? — De unde să știu eu unde dispar oamenii? Acum era aici, și în clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
nume. Vă însoțește cineva? I-am zis că nu. — O să-mi arunc o privire ca să ne asigurăm. Ați putea să mă ajutați-mă să mă urc? A insistat să intre în fiecare compartiment și să se uite sub scaune. A chicotit cînd l-am ajutat să coboare și m-a spus că sînt foarte puternic. Apoi s-a oferit să-mi ducă rucsacul, dar eu mi l-am pus mai bine pe umeri și l-am rugat să-mi sugereze unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]