7,296 matches
-
până la degetul meu. Oamenii ăștia obsedați de distracție... Alergici la concentrare... Bătrânul George Orwell a înțeles exact pe dos. Nu, Fratele cel Mare nu ne supraveghează. Cântă și dansează. Scoate tot timpul niște iepuri din joben. Fratele cel Mare se chinuie să ne rețină atenția atâta timp cât stăm treji. Face totul ca să ne răpească atenția. Face totul ca să ne distragă. Face totul ca să ne absoarbă pe de-a-ntregul. Face totul ca să se aleagă praful de imaginația noastră. Până ce devine la fel de folositoare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ipotetic vorbind, desigur, ce părere ați avea dacă v-aș spune că și eu am jurat să fac la fel? Eu. O femeie care, ziceți dumneavoastră, și-a omorât fără să vrea copilul și soțul, o femeie care a fost chinuită de puterea acestui descântec. Dacă cineva ca mine începe, până la urmă, să se folosească de cântec, de ce credeți că dumneavoastră nu o să faceți la fel? Pur și simplu nu o să fac așa. Sigur că nu, zice, apoi râde fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
trebui să-i ceară iertare doamnei Boyle. Este ceea ce se cheamă o iubire severă. Helen stă cu cartea în mâinile înmănușate și se uită la Mona. Mona nu zice nimic. Fumul motoarelor diesel, țipetele, muzica rock și luminile colorate se chinuie să umple tăcerea. Stelele de pe cerul nopții nu zic nimic. Helen se întoarce spre mine și zice. — N-are rost. Hai să mergem. Scoate cheile mașinii și mi le dă. Eu și Helen ne întoarcem și pornim. Dar, uitându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și ruinele unei gări, stropite cu sânge uscat. Primprejur, o clinică stomatologică e risipită în miliarde de bucăți. Și un hangar de avioane zdrobit. Un terminal portuar, făcut praf. Toate nenorocitele alea de ruine și instalații pe care m-am chinuit atâta să le pun cap la cap, toate sunt împrăștiate și-mi trosnesc sub tălpile pantofilor. Ce-a mai rămas din viața mea normală. Deschid radioul cu ceas de lângă pat. Mă întind și strâng laolaltă rămășițele de benzinării, morgi, chioșcuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
scaun și-și ridică într-o parte bluzița țărănească. Pielea albă de pe coaste, sub brațe, e plină de urme vinete. Dragoste cu năbădăi. Prin ușa care-o desparte de biroul lui Helen, Helen zbiară: — Care-ar fi un sinonim pentru „chinuit“? Biroul ei este acoperit de cărți deschise. Sub birou, un pantof e roz și altul galben. Canapeaua de mătase roz, biroul sculptat în stil Ludovic al XIV-lea al Monei, măsuța cu gheare de leu de lângă canapea, toate sunt brumate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu capul în spate, spre intrarea în hotel și-am alergat să te ajung. Treci pe la mine deseară, da? Mă duc întîi la autogara, să-mi iau geamantanele. Of, mama lor de geamantane! Dă-le la naiba! Ce te mai chinui de pomană?! Tocmai am vorbit cu băieții arată Săteanu spre restaurantul hotelului și mîine după-masă vin la mine să stabilim cum aranjăm, vreau să fie ceva pe cinste. Mai stai cu mine, aștept mașina de teren că vreau să trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și se sprijină umăr în umăr, arhitectul s-a aciuat la o masă, cu piciorul bolnav ridicat pe un scaun, actorul se mai uită prin revistă și trage din cînd în cînd cu coada ochiului spre vecină, care s-a chinuit un timp să moțăie cu bărbia în piept, dar, învinsă de oboseală, și-a pus brațele unul peste altul pe masă și și-a lăsat fruntea pe ele. Dorin a renunțat să se mai plimbe pe lîngă fereastră, de unde privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bluza care nu vrea să iasă pe capul copilului. Ușor, că-i rupi urechile, ce te-a apucat?! șoptește soțul. M-am săturat, asta-i! Și-i copilul de vină că tu te saturi așa repede?! Nu vezi cum mă chinuie? Stai, drace, locului! Ce bine-ar fi să se poată crește copiii așa cum scrie în cărți, sau cum vedeai tu la televizor. Hai, Dănuț, papă! Așa, bravo! își îndeamnă tatăl băiatul din brațe, drept care, copilul, uitîndu-se lung în ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
prin șuierul ascuțit al viscolului se aud înjurăturile lui la adresa Paulei, căreia îi descoperă, acum, toate defectele, chiar și pe acelea care, în intimitate, făceau sublimul întîlnirii. "Acolo, în pustietate..." gîndește Radu, și imaginea Aurei, asemeni unei fata morgana, îl chinuie de cum a lăsat în urmă orașul, încercînd să țină marginea șoselei. În cîteva locuri, pe șosea, din inima vreunui sul de zăpadă, răzbește cîte o cabină de camion. Ici-colo, se ghicesc și mașini mici sub zăpada înălțată ca o căpiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
îi șoptește, rupîndu-se o clipă din sărut, învăluind privirea lui Mihai cu toată privirea ei, în care au explodat sclipiri fierbinți. Apoi, ca și cum astăzi, întîia oară, ar fi descoperit sublimul jocului, se dăruie cu voluptate palmelor care, mai mult o chinuie cu strîngerea lor prelungită, un sărut aparte, la fel de fierbinte ca cel al buzelor în intenția lor de-a o dezbrăca. Staaai... rîde Maria încet cînd simte degetele tînărului pe mijloc, la spate, încercînd să descheie fermoarul. Se retrage un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în comportarea voastră cînd vă întîlniți. Sînt lucruri pe care un ochi atent le poate descoperi. Bunica n-a stat niciodată mai mult de două zile la noi, deși, singură, fără serviciu, n-avea nimic de făcut, iar tu te chinuiai cu mine... Nu-nțeleg ce vrei... Cred că v-ați iubit foarte mult, dar apucaseși să te căsătorești cu mama... Căci dacă n-a fost ura aceea mare, din cauza denunțului, care să vă distanțeze, atunci numai o dragoste putea duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu vulgară, ci așa, de mare doamnă; rostea vorbele cu oarecare voal, parcă le-ar fi acoperit într-un parfum exotic... "Ești novice, am impresia, tinere" imită el vorbele femeii. Tot noroiul șantierului de hidroameliorații Canalul meu l-am frămîntat chinuit de infernul gîndului că a doua zi, la unsprezece, am fost așteptat. Banii... Banii s-au dus. Ba m-am ales cu Istoria... lui Călinescu, să mă umilesc uneori că-s un nimic în ale criticii. Deși, cîndva gîndeam... Păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui Bujoreanu?" m-au întrebat cînd le-am propus. "Eu" am răspuns, fără să ezit, fără să gîndesc. Nervoase, mîinile lui Săteanu frîng creionul în două, iar pocnetul surd cade ca un punct la sfîrșitul vorbelor. Mult timp, Săteanu se chinuie să îmbine cele două bucăți, să reconstituie creionul, pipăie asperitățile rupturii, Mihai își amintește de pomul rupt seara aceasta și se înfioară -, încearcă iar să le potrivească și, înfuriat, le aruncă în cuptorul instalației, roșu încă, privind cum se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fost ciudă că mi-a spus. "...singur cu Doina", ce mare adevăr! Cum de-a putut Maria să fie așa? Prefera să stea zile și nopți la spital; ajunsese să doarmă în cabinetul ei; puțin o interesa că Theo se chinuie cu Doina... Hm! Dar eu cum de-am putut?! Și doar eu o născusem. Și declarația aceea: "sub prestare de jurămînt", "insolența". Prea de tot! Dacă-l întreb, cred că nici acum nu știe prea bine sensul cuvîntului. În esență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fata și-a terminat vorbele, făcînd un gest scurt cu brațele, un "asta-i tot", Mihai continuă să o privească lung, calm, sfîrșind prin a întinde mîna să-și treacă vîrful degetelor pe sub bucla părului căzută pe frunte. De ce mă chinui, Mihai? Și tu m-ai chinuit. Nu-i vina mea! se înfurie Cristina, îndepărtîndu-i mîna de teama prezenței cuiva prin apropiere. Tu te-ai purtat ca un..., ca soțiile alea, despre care rîd bărbații zicînd că-n pat observă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un gest scurt cu brațele, un "asta-i tot", Mihai continuă să o privească lung, calm, sfîrșind prin a întinde mîna să-și treacă vîrful degetelor pe sub bucla părului căzută pe frunte. De ce mă chinui, Mihai? Și tu m-ai chinuit. Nu-i vina mea! se înfurie Cristina, îndepărtîndu-i mîna de teama prezenței cuiva prin apropiere. Tu te-ai purtat ca un..., ca soțiile alea, despre care rîd bărbații zicînd că-n pat observă că tavanul ar trebui văruit din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Precum vezi, ți-am dovedit că pot fi și vulgară. Ți se pare surîde Mihai. Tu nu poți fi vulgară, cum la fel de bine altele sînt cu prisosință, chiar și cînd șoptesc "te iubesc!" Voiam să spun că tu m-ai chinuit născînd în mine întrebarea: de ce? Și o repet: de ce? Cristina face un gest furios, aproape violent, trădîndu-și începutul durerii: Pentru că, ajunsă în brațele tale, doream trăirea deplină a clipei, împreună, ca o explozie la întîlnirea celor două jumătăți ale masei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lipiciosului ei soț întins pe jos. S-a împiedicat de tejghea încercând să ajungă la tine, îi răspunse Carol, încercând din răsputeri să-și strecoare în voce o undă de șoc. Amândouă stăteau și se uitau la Wiggins; acesta se chinuia să se ridice în genunchi, scuturând din cap ca un câine ciobănesc. Privirile celor două Carol se încrucișară deasupra spinării lui încovoiate, iar în ochii lor se citea o complicitate vădită - ceea ce însemna că versiunea lui Carol fusese acceptată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
apropie și aprinse mica lanternă de care se folosea la consultații. Își sprijini umărul de coapsa lui Bull pentru a-și menține echilibrul. Interesant. Nu se vedea nici o uretră... și... mă rog, probabil că exista un motiv logic. Margoulies se chinui să accepte logica faptelor; Bull era virgo intacta, un fapt surprinzător pentru un tip de vârsta lui. Trapa cărnoasă a himenului acoperea intrarea în vagin într-un mod cât se poate de confortabil și corect. Păi... cred că e expusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
așa cum am spus deja) tremura groaznic. Un pahar de bere se vărsă peste masa de joc, scoțând barul din inerție pentru câteva momente. — Mă simt foarte vinovat pentru toată chestia asta. Îmi înșel nevasta, sunt la limita eticii medicale, mă chinui și, cel mai important, mă folosesc de tine... — Te folosești de mine? Cum adică, te folosești de mine? Bull era din nou nelămurit. Trebuise să aștepte cam jumătate de oră până să apară Alan. Exact cât să mai adauge niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și a trecut în nemurire în 1680. El a trăit într-o perioadă în care dinastia Ming (1368-1644) se afla într-un proces accelerat de declin, fiind înlocuită ulterior de dinastia manciuriană, ultima dinastie feudală din istoria Chinei. Societatea era chinuită de câteva decenii de serioase tulburări. Li Yu a primit de mic copil o educație tradiționalistă, confucianistă, de aceea, în tinerețe, la fel ca toți cărturarii vremii, a nutrit dorința de a obține prin examen imperial posturi dregătorești la curte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
se făcură pe dată nevăzute, așa că mult drum a făcut tigrul, fără nici un spor. În cele din urmă, observă într-o vale, o vulpe bătrână și, arătându-și colții fioroși, vru s-o înhațe, ca să-și potolească foamea ce-l chinuia cumplit. Vulpea, vicleană din fire cum era, a găsit repede o cale să scape din ghearele fiarei. Deși peste măsură de înfricoșată, își stăpâni tremurul din glas și îi zise tigrului: Hm! Văd că degeaba ți se spune regele animalelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
ști unde-am fost noi în ultimii 50 de ani. Celavecul acela din filmul rusesc nu era hoț, înainte de a fi trimis în lagăr fusese pianist, nici acum el nu fura, ci își punea deoparte rezerve ca un biet om chinuit de amintirea zilelor negre... Ce se face că nu înțelege dl Chirac, și nu știu dacă e vreun lider european care să se gândească la asta, e că România nu e nici proamericană, nici antifranceză sau antigermană și cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
caz, deloc în spiritul tratatului semnat de SUA și România, care prevede că americanii nu pot fi judecați decât de ai lor, aruncă Parchetul General al României într-un ridicol devastator: de trei săptămâni încoace, oamenii lui Joița Tănase se chinuie să-l facă scăpat pe acest pedofil exhibiționist și să șteargă probele care îl incriminează. De trei săptămâni încoace, președintele Iliescu știe, sau era obligat să știe, că există un caz grav Treptow. Nu mai vorbim de pretenarul lui Treptow
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
în piept, apoi a ridicat ochii și m-a privit fără ură: „Domnule Popescu, sunteți mult mai inteligent decât mine. Totuși, cred că undeva greșiți: vreți să faceți și treaba lui Dumnezeu. Cred că de asta vă frământați și vă chinuiți de unul singur. Câteodată trebuie să ne lăsăm în mâna lui Dumnezeu, oricât de deștepți am fi. Altfel, mințile n-o să vi le pierdeți, pe dumneavoastră, creierul n-o să vă părăsească până la moarte, dar o să vă pierdeți sufletul, domnule Popescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]