1,778 matches
-
tăvile umplute cu nisip În care se puneau lumânările de Închinăciune. Deasupra, mare cât un car de procesiune de la parada de Ziua Recunoștinței, era Hristos Pantocrator. Se curba dintr-o parte În alta a domului ca spațiul Însuși. Spre deosebire de Hristosul chinuit, pământean, zugrăvit la nivelul ochilor pe pereții bisericii, Hristosul nostru Pantocrator era clar transcendent, atotputernic, stăpân al cerurilor. Se apleca spre apostolii de deasupra altarului ca să le dea cele patru pergamente rulate cu Evangheliile. Iar mama mea, care a Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
perne care să-l Întruchipeze pe Lefty și-o făcu să-i apese spatele. Se uită prin cameră. Nu avea nici un portret pe pereți. Nu atinsese nici o broască râioasă. ― Ce-am văzut? se Întrebă. Numai peretele. Dar nu era singura chinuită de neliniști. Cu Îndrăzneală acum și negând oficial veridicitatea lucrurilor pe care mă pregătesc să vi le spun - căci dintre toți actorii din Epidaurul meu din Vestul Mijlociu, cel care poartă cea mai mare mască e Jimmy Zizmo -, o să Încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Și-a coborât fața. Și-a apăsat chipul ud, șovăielnic, peste al meu și, pentru prima și ultima oară, ne-am sărutat. Eram ascunse după bancheta din față, după perdeaua de păr, și, oricum, cine era fermierul ca să spună? Buzele chinuite ale Obiectului s-au Întâlnit cu ale mele și le-am simțit gustul dulce și pe alocuri sărat. ― Sunt toată plină de muci, spuse ea, ridicându-și din nou chipul. Reuși să râdă. Dar mașina deja se oprea. Fermierul sărise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de locurile de afară. M-am așezat la catedra din fața sălii și mi-am așteptat colegii cu capul sprijinit pe mâini. Eram deja obosit. Nu am apucat să stau mult așa, căci ușa a început să scârțâie încet și prelung, chinuită parcă. Nu îmi păsa cine intrase. Eram așa de obosit... Pași mărunți, temători, într-un fel, răsunau pe parchet, din ce în ce mai aproape. O mână puțin rece mi-a atins palma stângă și am tresărit când am auzit glasul cristalin: Bozov, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ei i-a spus că Gallus a scris o tragedie greacă la paisprezece ani. — Care? l-a întrebat. — Nu știu, i-a răspuns râzând. Și a adăugat cu umorul lui caracteristic: — Se numea tragedie. Reușește să zâmbească, chiar dacă un pic chinuit. Gallus con tinuă să scrie, mult. A compus și în endecasilabi, el, om serios, deloc ușuratic. Și versuri elegiace. A încercat și alți metri. Mai demult a început o epopee. Trudește în continuare la ea, deoarece consideră acest gen literar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se înmoaie picioarele. Capul îi vâjâie. Totul se acoperă de un văl negru. Sau e regretul că a supraviețuit despărțirii de Tiberius? Piso și Pupius se reped să o susțină. O așază înapoi pe scaun. — Căldura e de vină, șoptește chinuit Vipsania ca să-i liniș tească. Nu vrea să-i sperie sau să se producă panică. Dar a recu noscut simptomul. E în pericol! O nouă provocare o paște. Tot din partea lui Gallus, că n are de la cine altcineva. Probabil nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dezvăluie cine erau necunoscuții aceia enigmatici. Ca și cum la Roma poți ține ceva ascuns! Gallus, sau amândoi, au ticluit până și numele animalelor, să fie pereche: Tullius și Tullia, așa cum pe cei dinainte îi chemase Cara și Carus. Reușește să zâmbească chinuit. Sigur că i-a pătruns șiretlicul de la bun început. S-a amuzat chiar, ca o proastă. N-a înțeles că singurul mod în care Gallus intră în viața oamenilor este numai pe ușa din dos, ca hoții sau ca servitorii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și mergem mai departe, și ajungem la Maida Vale, prin Kilburn, la apartamentul Geraldinei din West Hampstead. Mă uit în jurul meu, și văd că Londra miroase urât, și e murdară, și oamenii arată, mai mult decât orice, puțin obosiți și chinuiți. Soarele nu se vede de nicăieri, în mers, parbrizul e lovit de niște picături de ploaie, și cerul se întunecă de nori aducători de ploaie. N-am văzut pe nimeni cu cea mai mică urmă de bronz, și pe toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
apropie de dânșii... Nu lumina Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina, {EminescuOpI 135} {EminescuOpI 136} Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! Și din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate; Amorțită li-i
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-nvăț a muri vr-odată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei-nălțam visători la steaua Singurătății. Când de-odată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pîn-în fund băui voluptatea morții Ne-ndurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări... Pot să mai
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mirosul rogojinilor de paie care înveleau încărcătura se amestecase cu mirosul trupurilor transpirate. Unii din cei o sută de negustori stăteau prăvăliți pe podea sau jucau zaruri așezați în cercuri. Yozō și ceilalți însoțitori ai săi erau întinși lângă încărcătură, chinuiți încă de răul de mare, dar când își văzură stăpânul în picioare la căpătâiul lor, dădură grabnic să se ridice. Stați liniștiți, nu vă ridicați! îi mângâie samuraiul pe cei patru supuși ai săi care-și plecaseră capetele. Tare chinuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a trăit până acum în pace. De ce ați venit voi, preoții, să ne tulburați pacea? N-am venit să vă tulburăm. Vrem doar să vă împărtășim și vouă adevărata fericire. Adevărata fericire? chipul lui Matsuki se schimonosi într-un zâmbet chinuit. Adevărata fericire pe care o propovăduiți voi, misionarii, e prea copleșitoare pentru Japonia. Un leac prea puternic se preschimbă în otravă pentru unii oameni. Fericirea despre care vorbiți dumneavoastră este pentru Japonia acel leac devenit otravă. Am înțeles limpede acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
privindu-l atent. Nu te simți bine? — Răgetu’ ăsta nenorocit. A ținut-o așa toată noaptea, știi? De ce nu m-ai trezit? Mi-ar fi plăcut mult să-l aud. — Trebuie să-l omor, fir-ar să fie, spuse Macomber chinuit. — Păi de asta suntem aici, nu? — Da, doar că-s cam nervos. Mă stresează răgetul ăsta. — Păi atunci, cum a zis și Wilson, omoară-l și n-o să mai ragă. — Bine, dragă. Sună ușor, nu? — Doar nu ți-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ură a feței lor, privirile ostile, în care s-ar fi descifrat de îndată banditul înnăscut, precum și criminalitatea lor reală, să se datoreze în mare parte PIERDERII CONTROLULUI NERVILOR, CA REZULTAT AL UNEI FOAME SPECIFICE.” „Omul flămând are o mentalitate chinuită și alterată, o documentează jurnalele de bord ale exploratorilor, au descris-o scriitori ca Jack London și Knut Hamsun (Foamea). Medicii secolului nostru au reprodus-o în clinică, pe voluntari: apar manifestări nevrotice și antisociale.” (V. Săhleanu, 1977, (30)). Ignoranța
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE. In: Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
se afla alături de mine. Apoi au venit în vizită patru din colegii de la stația Kasumigaseki. Pentru că nu puteam să vorbesc, am împrumutat un pix. Nu puteam să-l țin între degete, dar l-am sprijinit de palmă și am scris chinuit „Isshō“. Literele Isshō de la Takahashi Isshō. Noi îl strigam „Isshō“. Cu alte cuvinte: „Ce s-a întâmplat cu Takahashi?“. Unul din colegi și-a încrucișat mâinile în formă de X. Mi-am dat seama că Isshō nu rezistase. Apoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
toți mușchii mei celebri, care mă fac să mă pot lupta cu ușurință cu trei oameni deodată, sunt laș, mic, nesigur de ce fac și de ce simt, și mai ales necăjit. În ziua de toamnă, barca unde-mi scriu aceste note chinuite plutește lin pe Sena, vântul abia bate, soarele se aruncă furios în apă - o ultimă bucurie înainte de a începe ploile și frigul... Suresnes, în pădure. Dar poate - cine știe? - se va fi omorât. Cu toate că n-o cred în stare, cum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am primit-o după alte trei zile nu era așa de liniștitoare cum sperasem și nu mă convingea că "totul nu fusese decât o mică glumă răutăcioasă". Scrisoare ambiguă, care dădea loc la interpretări și care mă făcu și mai chinuit decât fusesem. Iată pagina primă, singura care mi-a mai rămas printre hârtiile mele: "Dragul meu Sandu, disperarea ta m-a făcut nenorocită, dar în același timp m-a și bucurat: aveam dovada că te mai gândești la mine. Și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dacă ar pune cineva urechea, ar auzi desigur accente elegiace însă prinse în cadențe măsurate după regulile clasice, ordonate și cuminți: POATE A LUNECAT... Paris, 1926 Porspoder, 1929 IOANA În sfârșit, automobilul de curse părăsi centrul Bazargicului, coborî pe ulițe chinuite, o porni pe pământul galben, neted, printre lanurile de grâu tremurând și schimbând culorile ca marea cea așa de apropiată, și, printre maci, urme de sânge ce duc la cine știe ce crimă petrecută în vreun ungher dosnic al acestei pustietăți. Apoi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
recomand. Cum toată omenirea n-a făcut nici o femeie critic de seamă, este drept ca să pricinuiesc neîncredere, sau asigurarea mea n-ar putea găsi decât o explicație: lipsa de feminitate. Ceea ce unui bărbat îi repugnă. Are însă temperamentul cel mai chinuit, bucuriile și tristețile se urmează neîncetat, obosind-o și păstrîndu-i o siluetă transparentă. Câte o mică atingere cu realitatea ia proporții catastrofale, și atunci se întîmplă scene violente, nu lipsite de vulgaritate, și în momentul acela o urăsc, mi se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prea slab ca să fug, prea nenorocit ca să rămân. Ca diversiune, i l-am prezentat, căci era inteligent, putea să o învețe o mulțime de lucruri și să aibă o înrîurire asupra ei, punând puțină ordine într-o minte așa de chinuită. L-a prețuit imediat și mi-a vorbit cu admirație de el. Îi dasem preocupări noi, dar dragostea subzista întreagă. Îmi amintesc odată când a venit Ioana să mă ia de la gară, cum făcea săptămânal. Era noapte frumoasă, și am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o sforțare ascunsă să mă reabiliteze, reușind anevoie, căci pornise de la cea mai mare ură, care întunecase orice. Și cum nu era susținută acea încercare de a mă reabilita nici de el - fatal - nici de ceilalți, care văzuseră cât de chinuită a fost Ioana din pricina mea, și acum erau bucuroși că totul s-a sfârșit, le era egal în ce fel fusese adevărul. Cu timpul, el nu mai putea face un gest fără ca ea să se gândească la mine și să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
jucat dragostea intre ei, căci așa trebuie să mă consoleze și să-și potolească remușcările. Pretinde că tot ce a fost important între ei erau numai discuțiile interminabile asupra unei cărți. Dar încercările de potolire dau greș, atingând întotdeauna chestiuni chinuite, iar dacă continuă numai pe teren literar și vrea să reconstituie o teorie pe care au construit-o ei împreună, eu o las să vorbească, mai puțin din curiozitatea de a afla acea teorie (căci nu mă interesează. Teorii pot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu este posibilă (de altminteri, nu interpretez în multe chipuri pentru a-mi găsi scuze, ci numai dintr-o necesitate organică). Nu totdeauna suferințele ei erau proporționale cu greșelile mele, de aceea, dacă îmi era milă după cum o vedeam de chinuită, remușcările îmi depindeau de cum îmi cântăream greșeala. Sau, câteodată, dintr-o pricină mică, mă năpădesc tristețile pentru tot ce-i făcusem la un loc, fără să mai disting bine fiecare detaliu; pentru faptul numai că mu izbutisem să o fac
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am reflectat. Căci nu spuneam nimic și chiar dacă aș fi spus, celălalt n-ar fi înțeles prea clar.) I-a spus Ioanei: - Închipuiește-ți, l-am găsit pe Sandu foarte nenorocit.- Știe tot, sunt sigură! - Nici gând, așa e firea lui chinuită, dar l-am calmat eu! l-am explicat ce ridicole sunt gesturile acestea! Vasăzică, a crezut cu tot dinadinsul că m-a putut liniști astfel! Ioana a observat, pretinde, toată naivitatea lui. Dar ce a făcut? Ce măsuri a luat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe Ioana în cocotă, găsesc argumente de consolare. Numai dacă aceste argumente nu demonstrează o crispare în plus, când numai din exasperare susții ceva invers decât ceea ce te interesează. Dar este adevărat ce a spus Ioana? Căci de la chipul ei chinuit, cu ochii în vag, nu pot desprinde nimic și nici nu mă pricep cum să-i pun noi întrebări, din lașitate sau din teama de a fi prea umilit. Ce monstruoasă este Ioana aruncând o astfel de vorbă turbure! Poate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]