2,428 matches
-
de jos în sus, hotărârile se iau de sus în jos. Minoritatea se supune majorității. Nerespectarea...“ Ridică privirea, întâlni ochii negri, fixați pe chelia lui. Ochii negri, sprâncenele negre, stufoase, încruntate. Dominic Vancea înfruntă privirea. Nu clipi, încercă să deslușească cicatricea de lângă sprânceana stângă a brunetului. O vagă urmă, ca o zgârietură. Putea fi SEMNUL sau putea fi doar o zgârietură, cine știe... — Nerespectarea statutului se pedepsește cu observație, mustrare, avertisment, vot de blam, excludere, recită brunetul, zâmbind. Zâmbea!... de ce zâmbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ageri. Fragili, palavragii. Mândria prostească... solemnitatea, demagogia, dar și cumetria șmecheroasă. Football-ul dumitale, improvizația, nea Gică, tocmai bun să descarce încărcătura asta...“ Nea Gică nu reacționă, asistența tăcea, surprinsă. „Apropo, ați văzut ridul de la ochi? Făcutul cu ochiul! Cumetria șmecheroasă. Cicatricea, zic. Un mic semn lângă sprânceană. Ți-ai recunoscut semnul, nea Gică? Ai pipăit vreodată cu degetul semnul acela aproape invizibil?“ Nea Gică, amuțit, nu avu timp nici să se dezmeticească, vorbele o și zbughiseră, în altă direcție. Agitat, iritat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pragul. Și cât de hotărât venise... asta-i, n-ai ce face, decât să întorci mâinile, cu palma în sus, să contempli îndelung complicatele linii ale destinului. Am venit așa, doar să-ți văd sprâncenele. Să descopăr semnul invizibil, codul. Cicatricea aceea nevăzută, la coada sprâncenelor... Doctorul nu va răspunde la provocare, tot nu înțelegea despre ce e vorba. O glumă, o glumă idioată, vreo altă aiureală a aiuritului. Își va retrage doar, intimidat, mâinile durdulii sub masă, în poala halatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
strânsese capul în mâini, să nu-și audă gândul, glasul gândului, să rămână singur cu tenebra. Dar a ridicat, într-un târziu, din nou privirea. În întuneric, sclipea ceva bizar, ca un dinte de aur într-o gurăinvizibilă sau o cicatrice însângerată, la tâmpla fantomei. Se făcuse liniște, după avalanșa de vorbe nerostite. Ferestrele se diluau, treptat, în vinețiul zorilor. — Chiar nu-l cunoașteți pe Ianuli? Deloc, deloc? Nici pe doamna? Nici pe doamna, colaboratoarea noastră atât de... și cineva făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a primi lumina tânără, privirea ei, care se tot apropia. Se îndrepta spre el, dar se pierduse, cumva, contactul. Percepea unduirea, surâsul femeii, dar apropierea întârzia, se estompa. Zadarnic ar fi întins mâinile, simțise ruptura, întreruperea. Nu apucase sa vada cicatricea de la spranceana, poate nici nu exista. Umbrele renăscuseră, în jur, foiau din nou, așteptare vâscoasă. Parcă pornise semnalul. Telefonul o fi sau soneria sau ceasul deșteptător. Vecinii, poștașul, administratorul. Reîncepea, așadar, începutul, vocea altei zile. Doar un pas îi despărțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ziua îl trăgea spre țărmul ei colțuros. Se dezmeticea, nu mai era scăpare. „Colaboratoarea noastră“ așa o prezentase slujbașul Toma. O va regăsi, așadar. Îi va regăsi pe toți, pe toți, doar să fie atent, să-i recunoască la timp cicatricea masluirilor. A zâmbit, gata pentru reîntâlnire. Oho, bieții ucenici ai realului... Gata să deschidă ochii. Pe pleoape, infinitul zefir, mâinile răcoroase și lungi ale dimineții. Prin fereastră pătrundea zumzetul rutinei. Profesor, în orășelul păduros al adolescenței, alintat de izvoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
noapte, până în zori. Rareori, însoțea vreo pițipoancă în curs de dezvoltare. Un paj chel și volubil, întreținând alertețea, mulțumit cu surâsul pisicuței, înviorat de briza fustelor lungi și plisate. Un sezon întreg se dedicase, totuși, statuarei soții a maiorului! Studia cicatricea de la sprinceana sotului sau a sotiei? Se împrietenise și cu mustăciosul artilerist, ieșeau în trei, parcă pentru a oficializa scandaloasa legătură pe care localnicii o urmăreau cu invidie și revoltă. Anatol Dominic Vancea Voinov numit Tolea figurează ca un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a devenit indispensabil la locul de muncă, e modest în cheltuieli, n-are iluzii, le regretă pe cele, puține, pe care le-a avut cândva, nu comite decât porcărioare de rutină, domestice, fără mare greutate, cât cere supraviețuirea. Supravietuirea, adica cicatricea de la coada sprancenii? Hm, tace, zimbeste, superior, subiectul il scarbeste. Seara e în cețuri. Orașul încins, pe fundul căldării iadului. Doi foști colegi vorbesc despre alți foști colegi. Cutare, burdușit de parale. Cutare, somitate medicală. Cutare, s-a sinucis din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
acum. O să mintă, copilule! În libertate, o să mintă, ca și în captivitate. Pe când Emilia, ea a îndrăznit să... — O clipă, o clipă, strigă novicele. Captivitate, ați spus? Dumneavoastră, tovarășe Gafton? Captivitate?! Îndrăzniți asemenea... Să văd sprânceana! Repede, repede, să văd cicatricea... și se repezi, trăgându-l pe Gafton după el, spre primul stâlp electric. Fără lumină, firește. Seara, străzile zăceau în beznă. Se auzea doar tropotul santinelelor, se ridica peste oraș putoarea gunoaielor neevacuate si bezna moale, scârboasă. — Bucuria merită toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dispăru. Curând, motorul și lumina porniră din nou. Dinozaurul se întoarse, opri la câțiva pași de clădire în fața ușii deschise. Ușa larg deschisă, dar în rama de lemn nu mai era nimeni. Șoferul privi, buimăcit, prin geamul murdar al cabinei. Cicatricea deasupra sprâncenei stângi ardea, dureroasă. Stinse din nou farurile. Pândea întunericul. Se auzea respirația speriată invadând, acoperind strada în beznă. Rondul, toxinele, surdina, spasmul bufniței lovind antenele de televizor. Văzduhul negru, uriașele sale plase perfide. Avionul se legăna calm. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sale plase perfide. Avionul se legăna calm. Un interior curat, funcțional, geometrie și luciu. Pasagerul se apleca spre fereastra din stânga, dar nu vedea decât noaptea compactă. Ochii lui mari, albaștri, se întoarseră spre vecin. Un tânăr îngust, tuciuriu, cu o cicatrice peste sprânceana stângă. Leit șoferul de autobuz! Cicatricea, zâmbetul umil și rău, ochii iuți. Bătrânul se apleca, îi spunea ceva, dar vocea nu i se auzea. Tânărul aproba, răspundea, repetând spusele turistului, dar sonorul nu pornise. Se rotiră acum, amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
interior curat, funcțional, geometrie și luciu. Pasagerul se apleca spre fereastra din stânga, dar nu vedea decât noaptea compactă. Ochii lui mari, albaștri, se întoarseră spre vecin. Un tânăr îngust, tuciuriu, cu o cicatrice peste sprânceana stângă. Leit șoferul de autobuz! Cicatricea, zâmbetul umil și rău, ochii iuți. Bătrânul se apleca, îi spunea ceva, dar vocea nu i se auzea. Tânărul aproba, răspundea, repetând spusele turistului, dar sonorul nu pornise. Se rotiră acum, amândoi, spre stewardesă. Dreaptă, în rochie lungă, de voal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lui Norman Manea: o capodoperă tumultuoasă și tulburătoare.“ (ENZO DI MAURO, Corriere della Sera, 22 septembrie 1999) „O scriere gravată de dictatură pe pielea și pagina unui mare scriitor și care devine un fel de hieroglifă a Leviathanului, o enormă cicatrice.“ (CLAUDIO MAGRIS, Corriere della Sera, 31 octombrie 1999) * „Norman Manea nu descrie închisorile, deportările, tortura, ci imensa groază care corupe legătura dintre oameni. Plicul negru este un roman despre izolare și neputință, despre apatie și falsitate, despre oameni ca ostateci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ți-e frică de absolut nimic ? insist. — Bărbaților adevărați nu le e frică, spune glumind. Nu-mi pot reprima o mică Împunsătură de nemulțumire. Jack e probabil singurul om din lume care nu vorbește aproape deloc despre sine. — De unde ai cicatricea asta ? Îl Întreb, arătând spre Încheietura lui. — E o poveste lungă și plicticoasă. Zâmbește. Nu vrei s-o auzi, crede-mă. Ba da ! spune imediat o voce din mintea mea. Vreau foarte mult s-o aud. Dar mă mărginesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
o bâtă de baseball sub pat, pentru orice eventualitate. Mă holbez la el absolut bulversată. — Jack... — Și nu mi-a plăcut niciodată caviarul. Se uită În jur. Și mi-e... mi-e jenă cu accentul meu franțuzesc. — Jack, ce tot... — Cicatricea de la Încheietură o am de la paisprezece ani, de când am deschis o cutie de bere. Când eram mic, Îmi plăcea să lipesc gumă de mestecat pe masa din sufragerie a lui tanti Francine. Prima oară am făcut sex cu o fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tot din cauza băuturii trebuise să se pensioneze înainte de vreme, cu amândouă picioarele tăiate de tren... ), cică seara în casa lor era circ, iar a doua zi ea trebuia să se ducă la școală cu un machiaj artistic peste echimoze, vănătăi, cicatrici etc. De când a ieșit la pensie, gata, s-a pus și femeia pe băut în fiecare seară, ca să n-o mai bată ceferistul, și a reușit să trăiască cu el. După ce i-a plecat băiatul în Germania, ajunsese să bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
că în orice clipă capul i-ar putea fi scurtat de pe umeri. Unde e Partidul? Nu există nici un semn de salvare. Până la urmă vine și rândul ei. Anchetatorul e un bărbat cu un chip care e o mască alcătuită din cicatrice. Partea de sus a corpului său e masivă, înfiptă pe niște picioare disproporționat de mici. Înainte de a o interoga, îi scufundă capul într-o găleată cu apă ardeiată. Yunhe strânge din ochi și îndură. Nu mărturisește nimic. Ajunsă înapoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sub forma unei gheare de leu. Îi aude răgetul. Un urlet aflat în afara timpului. Acela e momentul în care aude clicul dintre ea însăși și rolul ei. Garda de corp aduce o cană de ceai. Între sprâncene, puștiul are o cicatrice care seamănă cu o omidă. Pune ceaiul pe jos, la picioarele stăpânului său. Asta o uimește pe fată. În Yenan, pare ceva natural ca oamenii să-și ia cana de ceai de jos, în loc să o ia de pe masă. Glasul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ori. A hotărât să demonstreze ce cu picioarele pe pământ e, că se poate avea încredere în ea. E în uniformă, costumul ei. Mijlocul îi e strâns de o curea. Se duce cu pași mari la peștera lui. Garda cu cicatrice ca o omidă între sprâncene îi barează drumul. Ea își anunță numele. Garda o măsoară cu suspiciune de sus până jos. Tovarășul președinte m-a invitat. Așteaptă aici, zice garda și intră în peșteră. După câteva minute, se întoarce. Tovarășul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o ploaie de liniște. Dacă Dante Negro dorea să-i ia viața, ei bine, era deja pregătit. Aștepta fără să schițeze nici un gest de apărare. Dar când pictorul îl fixă, în sfârșit, prințul fu surprins să descopere în acea privire cicatricea unei suferințe vechi, prea dureroasă pentru a fi mărturisită. Furat de poveștile prințului, Dante Negro rămânea uneori până în zori. Dacă apărea omul de legătură, Manuc se retrăgea în camera alăturată. Harabalele cu mărfuri veneau și plecau întruna. Prin ușa întredeschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
avusesem cal - o iapă superbă și rea, nu suporta să fie călărită, Încerca tata s-o Înhame la trăsură, Însă după ce l-a răsturnat de două ori, a vândut-o. Era neagră și frumoasă. Și rea, mușca - tata avea o cicatrice de toată... rău-frumusețea pe umăr... Eu n-o țin minte eram prea mic. Dar țin minte caii noștri. De pe Imașul Cailor. Acolo pășteau, Împiedecați. Cine voia, dezlega piedeca, suia pe deșelate, dădea un galop, două, descăleca, lega piedeca la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
că are chiloți roz și albăstrii și liliachii - depinde; nu știu de ce depinde, dar depindea atât de bine, Încât am uitat ce mai venea și nu mai țin minte cum arăta la obraz Valentina Întreagă, Îi țin minte (ca azi) cicatricea de deasupra genunchiului drept. Și mai țin minte. Și Încă. Și. Și, nimic. Trebuie să plecăm și. Și când pleci, mori, așa se zice. PRE-PLECARE Din calidorul casei din Mana. Pentru ultima oară - nu știu ce poate fi aceea: ultimă-oară, cu toate că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
decât trei membrii. Patru, dacă te decizi să ni te alături. Ne întâlnim o dată pe săptămână pentru sprijin moral. Intrigată, Alison își frământa mintea trecând în revistă diversele posibilități. —Care sunt criteriile pentru înscriere? N-ai nevoie decât de o cicatrice micuță, care să înceapă de-aici și să se termine aici, a spus ea folosindu-se de un deget ca să traseze o linie din colțul gurii până la bărbie. Cicatricea se formează în ani de zile în care îți muști buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Care sunt criteriile pentru înscriere? N-ai nevoie decât de o cicatrice micuță, care să înceapă de-aici și să se termine aici, a spus ea folosindu-se de un deget ca să traseze o linie din colțul gurii până la bărbie. Cicatricea se formează în ani de zile în care îți muști buza. Alison începea să se simtă teribil de dezorientată. —Poftim? Tot nu înțeleg. Fiona a zâmbit îngăduitoare. —Bine-ai venit în clubul soțiilor numărul doi. Problema cu copiii este că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu pot să exclud complet această posibilitate. Dacă însă totul merge așa cum trebuie, atunci piciorul va rămâne la locul lui. Dar s-ar putea să dureze luni de zile până când să se poată deplasa din nou și va rămâne cu cicatrici profunde. Ce crudă situație, nu-i așa? a spus Nick uitându-se la chirurg. Susan nu a fost... nu este... foarte sigură pe sine atunci când vine vorba de aspectul ei exterior, dar mândria ei au fost întotdeauna picioarele. Ele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]