3,709 matches
-
incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc. Berzele erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș. Așa că oamenii preferară să suporte lighioanele pe care le lepădau păsările prin curți și Închideau ochii la clămpăniturile pe care mulțimea ciocurilor le Înălța ca un fel de preludiu la vreme de seară, privind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș. Așa că oamenii preferară să suporte lighioanele pe care le lepădau păsările prin curți și Închideau ochii la clămpăniturile pe care mulțimea ciocurilor le Înălța ca un fel de preludiu la vreme de seară, privind cu teamă cuiburile mari cât niște anvelope de tractor ce acopereau În lung și În lat satul. Mulți Își aduceau aminte că, Înainte de colectivizare, satul fusese invadat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vară. În acest peisaj pașnic și matinal, sexul ei se transformase Într-un cuib nespus de hazliu și de darnic, un cuib rotund, confecționat din paie și ierburi jilave, În interiorul căruia un pui golaș de cocostârc Își Întindea cu lăcomie ciocul ca să apuce hrana pe care i-o va aduce În curând pasărea-mamă. Numai că de data aceasta pasărea-mamă era pasărea-tată și Încă o pasăre-tată neobișnuită, de sub pulpanele sale trei țevi de plumb Înroșite scoteau un țiuit de locomotivă, În timp ce pungile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cuibul ascuns În lanul văratic. Mașa se pregătea totuși să primească În cuibul ei zglobiu toate cele trei țevi umflate În extaz și toate cele șase clopote care se agitau În aer; puiul golaș și auriu Își căscă din ce În ce mai nerăbdător ciocul său arămiu spre ele, Își pregăti gușa uriașă ca să Înghită Întreg conținutul revărsat de acea uriașă pasăre-tată; paiele și ierburile și penele din cuib se umeziseră din nou, cochiliile de melci se târau și ele prin iarbă, deodată Însă Mașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
entitate care se roagă pentru toți?!“ Probabil oaspetele glumise sau voise să-i Încâlcească mintea și așa destul de Încâlcită după atâta sporovăială fără rost... Da, Întrebările sale roiau asemenea unui stol de ciori. Ciorile umblau prin mintea ei, răscoleau cu ciocurile lor negre solul proaspăt arat și semănat, căutau viermi și semințe de Îndoială. Pe unde treceau, rămânea În urma lor prăpăd. Întrebările semănau neliniște și teamă În inima Mașei. „Dacă Dumnezeul nostru nu crede În nimic, noi cum am putea crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
acest timp e pe aproape. Unii povesteau că ar fi văzut bulgării de pământ arat zvârcolindu-se sub nămeți și luând Înfățișarea funestelor păsări, alții ziceau că până și pietrele și rădăcinile plantelor și ale arbuștilor s-au transformat În ciocuri și gheare, ce se ridicau, iată, acum În aer, plutind amenințător deasupra caselor și creștetelor Înspăimântate ale oamenilor. Alții, furați de negre presimțiri, asemuiau stolurile de ciori, ce se Învolburau pe cer, cu pașii Necuratului ce, Încetul cu Încetul, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ușurată, privind cu luare-aminte În jurul ei. Evlampia și toate celelalte lucruri reveniră la Înfățișarea lor obișnuită. Cele două rândunici intrau și ieșeau pe ușa grajdului, ciripind vesele În aerul Încărcat de tot felul de miresme. Duceau lut și pene În ciocurile lor mici, consolidându-și cu migală cuibul clădit sub vechea grindă. Ciripitul lor Îi aduse gazdei În suflet bucurie și pofta de-a trăi. Pășind peste prag, Mașa Îl văzu pe Extraterestru stând În cerdac și privind absent la mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se printre mărăcini, iar rațele și gâștele stăteau cu gâturile Întinse În așteptare, sâsâind și măcăind ușor. Berzele Își mișcau În tăcere ciocurile roșii ce sclipeau În Întuneric ca niște cărbuni aprinși. O liniște nefirească se lăsase odată cu crepusculul peste Brodina și-mprejurimi. În casa Mașei se-ntunecă de-a binelea. - Ce lună-ngrozitoare, exclamă deodată gazda. - A sosit timpul, spuse oaspetele, dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
grădina. Celelalte păsări scoaseră și ele tot felul de sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n ecouri, rostogoindu-se peste acoperișurile caselor. Berzele clămpăniră din ciocurile lungi, defăcându-și aripile largi, pregătite pentru zbor. Un stol imens de corbi se scurse dinspre apus, plutind În vârtejuri Întunecate peste ulițele satului, Învăluite Într-o liniște ciudată. O apăsare grea plutea În aer. O așteptare. Un sfârșit. - E timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce ai făcut, Îi spuse Ippolit, desfășurând cărțile de joc ca pe un evantai multicolor și aruncându-le În sus. În contact cu aerul, cărțile de joc luară foc. Amestecate cu bancnotele, zburau Învârtindu-se În aer. Purtându-le În cioc, berzele le duceau de pe un acoperiș pe altul, așezându-se pe hornuri, pe cupole. În curând, tot satul era Învâluit În vâlvătăi. Extraterestrul, urmat de șleahta lui ciudată, cântând din fluier, Înainta pe mijlocul uliței. Din fiecare casă ieșeau sosiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fel Întreaga lume este acum Statele Unite. Fără scăpare, spuse Govinda Lal. E ca o cioară uriașă care a Înhățat viitorul nostru din cuib și noi, restul, suntem ca niște mici cintezoi care Îi ținem urma Încercând să o ciupim cu ciocul. Cu toate acestea, zborurile misiunilor Apollo sunt americane. Am fost angajat la NASA. Pe alt tip de cercetare. Dar acesta este domeniul În care ideile mele vor face o diferență, dacă sunt bune la ceva... Dacă sun ciudat, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
motorului lui Wallace se apropie. Hărmplaia Îi ataca țeasta. Îi dădea dureri de cap. Ochiul vătămat simțea presiune. Aerul fu despicat. Pe o parte zgândăreală, pe cealaltă un curent solitar, o strălucire insidioasă de primăvară. Vuind, strălucind, galben limpede, culoarea ciocului de pasăre, avionul Cessna mai făcu o voltă, mai jos, asupra casei. Copacii se cutremurară sub el. — O să se prăbușească. Data viitoare o să lovească acoperișul. — Nu cred că poate să se apropie și mai mult de casă În timp ce face poze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
printre erori. fără patimă, rămân în ploaia cuvintelor tale. ridic o cortină de umbre. te văd cum ciocnești paharul cu un Dumnezeu trist. amândoi priviți graficele erorilor umanului... amânare cutia cu jucării e mai aproape de mine acum. aleg lebăda cu ciocul rupt. cântecul ei mă atrage. tăcere primesc. cuvintele adorm în brațele mamei. departe de lume mă simt, când via copilăriei a fost distrusă. mărului i s-au tăiat crengile. a ajuns un trunchi chinuit. primăvara lui o aștept. i-au
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
crește iarba pe margini de trotuare înguste. pașii mi-i înec în plânsul înăbușit al pământului. e un cer de început de iarnă. transpiră tăcut în visul păsării. pasărea și-a amânat plecarea. a rămas să cânte în locul lebedei cu ciocul rupt. și ea tace. est-nord te salut între două pânze goale. ești atent la rama de lemn, mult prea groasă pentru ideile tale, înainte să-ți arunci furia sau calmul în tușe adânci. te ascunzi între două linii. creezi tunelul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
L-au ucis ca să nu-i dezvăluie lui Galba că Valens și ceilalți îl îndemnaseră să se revolte împreună cu ei, îi explică bucătarul-șef. Nici ei nu s-au răzvrătit... Erau prea izolați, nu era bine - bucătarul-șef puse în ciocul fazanului câteva fire de cimbru. Dar Galba nu l-a pedepsit pe nici unul dintre asasini. — Capito fura așa cum fură toți - paharnicul gustă vinul. Ne-a nenorocit cu birurile lui, pe care le băga în buzunar ca să-și cumpere pământ cine știe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu o privire teribilă, pictat pe peretele din fața lui. În lumina tremurătoare a torțelor, reuși să distingă un trident și un gladius deasupra ochiului. Un rac și un șarpe îl amenințau din partea dreaptă. În colțul stâng, un corb își înfigea ciocul. O felină mică stătea chiar sub globul ocular, inofensivă. Mai jos, un câine și un homar păreau gata, cel dintâi să-și înfigă colții în ochi, dar fără să-l rănească, iar al doilea, să-l ciupească cu cleștii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ridicau, înalte, dincolo de prag. Vreme de două nopți, luna străluci puternic deasupra pădurilor. În cea de-a treia noapte, când corbii înțelepți ce au în grijă ciclul lunar începuseră, potrivit credinței populare, să micșoreze discul luminos, lovindu-i marginile cu ciocul, un om ieși pe furiș din satul batavilor. Câteva ceasuri mai târziu se afla într-o tavernă, în fața unei siluete masive înfășurate într-o mantie. În localul luminat de strălucirea câtorva lămpi și de focul din cămin nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre arena unde provocatores luptau cu scuturile lor lunguiețe, cu care încercau să taie capul adversarului. Nu privise nici spre mirmillonul care, ascuns în spatele scutului său asemenea țiparului între stânci, evita atacurile tracului ce mânuia o sica de forma unui cioc de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile gladiatorilor învinși. — Legatul nostru nu vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius. Măcar să bea! Întinse propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe un tricliniu de lângă perete. — Spune-le și lor ce mi-ai povestit mie. — În ziua luptei de la Bedriacum, o pasăre dintr-un soi nemaivăzut, mai mare decât o acvilă, s-a așezat într-un copac și-a stat cu ciocul întors către Brixellum, unde se găsea împăratul Otho. În timp ce vorbea, numidul deschidea larg ochii, impresionat de o asemenea minune. Calvia Crispinilla îl privi pe Antonius. — Eu însămi i-am învățat pe curierii mei numizi să privească, să asculte și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tradițiile Imperiului. Se întoarse spre maestru, care se oprise în spatele lui. — Mă bucur să te văd. Proculus nu răspunse. Continua să-l observe atent pe Antonius. Avea ochii închiși la culoare, pătrunzători, foarte apropiați, nasul îngust și ascuțit, ce părea ciocul unui șoim. Toga de in îi ajungea puțin deasupra gleznelor. Era mic de statură și slab, dar chipul și trupul său vădeau o forță interioară care intimida pe oricine, chiar și pe Antonius. Antonius nu se simțea în largul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în jurul adversarului. Vezi că se apleacă atât de tare, încât jambierele, care îi ajung dincolo de genunchi, ating mica parmula pătrată? Vezi cum sare în lături, încercând să lovească spatele adversarului? Pare un vultur care zboară în jurul prăzii și-și vâră ciocul prin crăpăturile unei vizuini. De aceea tracul are ca simbol grifonul pe coif, în timp ce mirmilonul, pe care l-ai asemuit cu țiparul, are șarpele de mare. Zgomotul metalic al lamei tracului ce lovea coiful adversarului ritma lupta. — Tracul are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
elvețian Graubünden (Grigioni) și sudului Bavariei. Retiarius: clasă de gladiatori înarmați cu trident, plasă, pumnal și un manșon protector, cu o aripă metalică pentru apărarea feței, pe brațul stâng. Rostri: astfel era numită tribuna oratorilor din Forul roman, împodobită cu ciocurile de metal ale corăbiilor dușmane pe care romanii le incendiaseră în anul 338 î.Hr. la Antium, capitala volscilor înainte de a fi cucerită de romani; aceștia au salvat ciocurile de metal, pe care le-au păstrat în For pentru a celebra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
stâng. Rostri: astfel era numită tribuna oratorilor din Forul roman, împodobită cu ciocurile de metal ale corăbiilor dușmane pe care romanii le incendiaseră în anul 338 î.Hr. la Antium, capitala volscilor înainte de a fi cucerită de romani; aceștia au salvat ciocurile de metal, pe care le-au păstrat în For pentru a celebra acea victorie. Roxolani: populație sarmată de origine iraniană, ce trăia între Don și Nistru; împinși spre răsărit de huni, roxolanii tindeau să migreze spre Dunăre. Rudis: gladius sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
000 de sesterți pe an. Un sclav costa în jur de 1.000 de sesterți. Cu 1.000 de sesterți se putea cumpăra un iugăr de pământ pentru cultivarea viței-de-vie (1 iugăr = 2.523 m²). Sica supina: dagă curbată, asemănătoare ciocului unei păsări răpitoare. Este arma tipică a tracului de tip B - cel specializat în lupta împotriva mirmilonului, care este „țiparul ascuns între stânci”. Sica supina devine un fel de deschizător menit să învingă rezistența pasivă a adversarului. De altfel, tracul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plană pentru a le calcula mai ușor ariile și a găsi formulele specifice cu ajutorul învățăceilor. Datorită emoției (iată că și dascălul nostru putea fi emoționat), a montat greșit o secțiune, iar poligonul obținut semăna mai degrabă cu un pelican cu ciocul spre cer, decât cu un trapez... Încremeniți în bănci, priveam cu uimire ciudata arătare care nu se potrivea la formă cu nici o figură învățată anterior. Când sosi întrebarea „Ce figură am obținut?”... o liniște adâncă se prelungi nefiresc, căci puterile
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]