2,061 matches
-
Afară de ochii, care erau ai ei, era el întreg.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 31), opozițional: „Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț/Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă.” (Idem, I, p. 84); • atribut circumstanțial (rar): Ion, țăran, la origine, e drept, înțelegea, totuși, mai mult decât alții.; • complement predicativ: L-am lăsat un profesoraș oarecare și l-am regăsit șef cu aere de savant. În desfășurarea relației de apoziție, substantivul poate ocupa deopotrivă poziția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, p. 172), iar altele cer substantive (pronume) în dativ: favorabil, necesar (încă o hotărâre defavorabilă oamenilor), în dativ sau acuzativ: folositor, util (folositor la ceva/cuiva). Aceste adjective pot fi determinate și de adverbe care exprimă sensuri circumstanțiale: totdeauna folositor, necesar oriunde etc. În desfășurarea relației de interdependență, adjectivul realizează, în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: „E mai vie născocirea/ Când iubirea o îmbie.” (L. Blaga, p. 276) Prin apartenența la sintagma nominală, având
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ne-o arată soarele:/pe cale veche o minune nouă, curcubeul ce sare din rouă” (L. Blaga, p. 279); • complement, indirect: „Tu din tânăr precum ești/Tot mereu întinerești” (M. Eminescu, I, p. 123), comparativ: „E mai mult galbenă decât albă”; • circumstanțial, temporal: „ - Încă de mic/ Te cunoșteam pe tine” (M. Eminescu, I, p.175), cauzal: „De grăbit ce era, a plecat fără să mai treacă pe la mine.”, limitativ (referențial): „De glumeț, glumeț era moș Nichifor.” (I. Creangă, p. 99) Prin intermediul relației
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, p.175), cauzal: „De grăbit ce era, a plecat fără să mai treacă pe la mine.”, limitativ (referențial): „De glumeț, glumeț era moș Nichifor.” (I. Creangă, p. 99) Prin intermediul relației de dublă dependență, adjectivul dezvoltă funcțiile de atribut circumstanțial: „Numai luna, rea ori bună,/ți se pare-aceeași lună” (L. Blaga, p. 195) și complement predicativ: „Să te simți neliber, mic,/ Să vezi marile-aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu, I, p. 52) III. PRONUMELEtc "III. PRONUMELE" Pronumele este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de ei.”; • complemente corelative (sociativ, de excepție, cumulativ): „Baba-l apucă de mijloc, se lungi răpezindu-se cu el până-n nori.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 9), „ În afară de mine n-a mai fost nimeni.”, „Pe lângă el au mai apărut vreo trei.”; • circumstanțiale; funcția de circumstanțial este realizată mai ales de pronumele de persoana a III-a, când substituie substantive caracterizate prin trăsătura semantică -uman: „În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul/Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată/Că-ndărătu-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
corelative (sociativ, de excepție, cumulativ): „Baba-l apucă de mijloc, se lungi răpezindu-se cu el până-n nori.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 9), „ În afară de mine n-a mai fost nimeni.”, „Pe lângă el au mai apărut vreo trei.”; • circumstanțiale; funcția de circumstanțial este realizată mai ales de pronumele de persoana a III-a, când substituie substantive caracterizate prin trăsătura semantică -uman: „În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul/Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată/Că-ndărătu-i și-nainte-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
totdeauna diferite funcții sintactice, pronumele reflexiv în cazul genitiv: • atribut, formele neaccentuate: „Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie.” (M. Eminescu, I, p. 103), „Pe vatra corăbiei/inima mi-o îngrop subt spuză.” (L. Blaga, p. 98) • complement indirect și circumstanțial; formele accentuate, cerute de recțiunea prepozițiilor (locuțiunilor prepoziționale) care se construiesc cu genitivul: Nu mai văd nimic înaintea mea., Și-a creat în jurul său o atmosferă total nefavorabilă., Prin tot ce faci ești împotriva ta. Pronumele în cazul dativ realizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
142); • complement direct (intern); complement direct - prelungire sintactică a acuzativului-morfem al diatezei reflexive: „Că o vrea spre-a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși” (Ibidem, p. 160); • complement indirect: „Câtă sinceră frăție adusese el cu sine.” (Ibidem, p. 53); • circumstanțial: „Și în sine împăcată stăpânea eterna pace.” (Ibidem, p. 32); • atribut: „Ochii (...) mulțumiți de ei înșii privesc c-un fel de conștiință de sine.” (M.Eminescu, Proză literară, p. 74) Este specifică pronumelui reflexiv de acuzativ mai ales și de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ibidem, p. 102), „Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,/Ce-o să amuțe cânii...” (Ibidem, p. 116); • complement corelativ (de excepție, sociativ, cumulativ):„Surtucul lui, pe lângă acestea, era mai mult urzeală decât bătătură.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 32); • circumstanțial:„Pe acesta mă așez eu.” • atribut:„Strângând cu multă amiciție (...) mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta.”( M. Eminescu, Proză literară, p. 83) ADJECTIVUL DEMONSTRATIVTC "ADJECTIVUL DEMONSTRATIV" Sub aspect semantic, adjectivul demonstrativ caracterizează „obiectele” extralingvistice din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, p. 184), „Părăsit de toți, încearcă în zadar să se regăsească măcar pe sine.”; • complement corelativ (sociativ, cumulativ, de excepție): „A plecat cu amândoi.”; Observații: Complementul corelativ de excepție nu se poate exprima prin pronumele de cuantificare colectivă. • circumstanțial (rar): A zburat peste două din cele trei coline., „Așa este jocul./ Îl joci în doi, în trei,/ Îl joci în câte câți vrei,/ Arde-l-ar focul!” (T. Arghezi, p. 111); • complement predicativ: „Dar piară oamenii cu toți/S-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complement predicativ, funcție specifică: S-au așezat câte doi., complement (indirect): Le-am dat la câte doi un album., atribut: Așezarea câte doi a fost cea mai potrivită. Pronumele este incompatibil cu funcțiile de subiect, predicat, complement de agent, atribut circumstanțial. În dezvoltarea relației de dependență, pe poziția de regent se situează (uneori cu obligativitate) pronumele de cuantificare numerică și pronumele de cuantificare nedeterminată: „I-am văzut numai pe doi (câțiva) dintre ei.” Pronumele de cuantificare colectivă și de cuantificare distributivă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pune-o căpătâi.” (M. Eminescu, I, p. 115) • complement: „L-am adus pe ultimul.”, „A fost lovit de primul.” • complement corelativ: „Afară de primul, toți sunt stricați,”, „S-a dus la gară cu aldoilea.” • complement predicativ: „Ea a sosit a doua.” • circumstanțial: „Din cauza celui de-al doilea, n-a mai ajuns la vreme.”, „El a plecat după al doilea (semnal).” etc. • atribut: „Am uitat culoarea celei dintâi.” În dezvoltarea relației de dependență, pronumele ordinal ocupă mai ales poziția de determinant, dar nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în mod frecvent ca un complement dezvoltat prin pronumele nehotărâte unul și altul: „Scânteie marea lină și placele ei sure/ Se mișc’ una pe alta ca pături de cristal.” (Ibidem, p. 63) • complement corelativ (sociativ): „Cu fiecare vorbește la fel.” • circumstanțial: „A sărit la fel de corect peste fiecare.” • complement predicativ: „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are...” (I. Creangă, p. 38) • atribut: „Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,/ În inima oricărui i-ascuns și trăitor.” (Ibidem, p. 64
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desfășurarea relației de dependență, unele pronume relative pot ocupa numai poziția de determinant (cine, oricine, cel ce), altele ocupă și poziția de regent, dar relativ rar. Ca determinant, pronumele relative realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului, cu excepția funcțiilor de atribut circumstanțial și complement predicativ: • complement (direct, indirect, de agent): „Eu sunt acel pe care l-au visat,/ L-au căutat și-au vrut să-l născocească.” (T. Arghezi, I, p.101), „Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
L-au căutat și-au vrut să-l născocească.” (T. Arghezi, I, p.101), „Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?” (M. Eminescu, I, p. 115); • complement corelativ (sociativ): L-am văzut cu cine merge el de obicei.; • circumstanțial (temporal, spațial, cauzal, condițional); „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă/Prin care trece albă regina nopții moartă.” (M. Eminescu, I, p. 69), „M-a fermecat cu vro scânteie/Din clipa-n care ne văzum?” (Ibidem, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
triumfa (a obține triumf) etc.: „Stăteau toate uimite pe când trecea păstorașul - împărat, doinind și horind.” (M. Eminescu) - verbele de mișcare, care nu au nevoie de o limită externă în desfășurarea acțiunii, dar care implică anumite coordonate semantice, exprimate sintactic prin circumstanțial: a veni, a pleca, a zbura, a sta, a pluti, a intra, a ieși, a alerga, a întârzia etc.: „Ei trec ca vijelia cu aripi fără număr, Căci caii lor aleargă alăturea-nspumați.” (M. Eminescu) Observații: Verbele de mișcare mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu circumstanțialul pe seară, trece în prim plan valoarea lui iterativă: Pe seară, mergea să se așeze lângă podul Bagdadului...” (I.L. Caragiale) De observat că pe seară nu exprimă în mod obligator periodicitatea; între adverb și verb, este,ân acest sens, o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai mult ca perfectul: „Trecuse așa de puțin timp de când se întorsese acasă și, cu toate astea, atâtea întâmplări însemnate se desfășuraseră!” (D.Zamfirescu) Relația cu un alt timp al trecutului poate fi substituită de o relație sintactică cu un circumstanțial de timp: „Înainte de întâlnirea cu Mihai, crezuse că nu mai este nimic de făcut...” sau de cauză: „Omul de gazdă fiind rotariu, își lucrase un car și-l înjghebase în casă...” (I. Creangă) sau cu o circumstanțială de timp cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică cu un circumstanțial de timp: „Înainte de întâlnirea cu Mihai, crezuse că nu mai este nimic de făcut...” sau de cauză: „Omul de gazdă fiind rotariu, își lucrase un car și-l înjghebase în casă...” (I. Creangă) sau cu o circumstanțială de timp cu verbul-predicat la conjunctiv prezent, dacă raportul dintre regentă și subordonată este unul de anterioritate: „Până să răspundă ea, popa își trăsese pe taler două pătlăgele...” (D. Zamfirescu) Cu prezentul indicativului relația este, de asemeni, posibilă, dacă acesta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Condiționat de relațiile sintactice în care intră verbul-predicat, viitorul se poate referi la unul din timpurile trecutului, la prezentul altui verb sau la un alt viitor, timpuri cu care intră în diferite raporturi temporale: • de anterioritate; ca verb-predicat al unei circumstanțiale de timp de anterioritate: „Pe urmă, răspoimâine, când ai să termini cu grijile și cu datoriile dumitale, ai să te întorci la Aizic și la Surica lui...” (Cezar Petrescu) • de simultaneitate; ca verb-predicat al unei proproziții regente sau subordonate, aflată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
anterioritate: „Pe urmă, răspoimâine, când ai să termini cu grijile și cu datoriile dumitale, ai să te întorci la Aizic și la Surica lui...” (Cezar Petrescu) • de simultaneitate; ca verb-predicat al unei proproziții regente sau subordonate, aflată într-un raport circumstanțial temporal de simultaneitate: „Are să fie tare mulțumit când are să știe că are aici un om de încredere...” (Cezar Petrescu) Cele două valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede numai propoziții circumstanțiale de timp aflate în raport de simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el de câte ori are să te cheme.” În plus, când subordonata este introdusă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alte verbe: a încerca, a îndrăzni, a renunța, a ruga, a îndemna, a cere etc. Conjunctivul poate fi impus de natura raportului sintactic în care se află înscris verbul și de funcția sintactică pe care o realizează subordonata. Predicatul unei circumstanțiale de scop, de exemplu, este totdeauna la conjunctiv: „Din sfera mea venii cu greu / Ca să te-ascult ș-acuma” (M. Eminescu) ca și predicatul unor circumstanțiale modale, temporale etc.: „Fără să mai aștepte îngăduința, un țăran trecu pragul.” (L. Rebreanu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
află înscris verbul și de funcția sintactică pe care o realizează subordonata. Predicatul unei circumstanțiale de scop, de exemplu, este totdeauna la conjunctiv: „Din sfera mea venii cu greu / Ca să te-ascult ș-acuma” (M. Eminescu) ca și predicatul unor circumstanțiale modale, temporale etc.: „Fără să mai aștepte îngăduința, un țăran trecu pragul.” (L. Rebreanu) „Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvântarea.” (L.Rebreanu) Este drept că, în cele mai multe din aceste situații, conjunctivul se păstrează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de a refuza?”/„ Avem noi dreptul să refuzăm?” Observații: În condiții sintactice particulare, conjunctivul prezintă acțiunea din alte perspective modale decât cele care-i sunt proprii; modalitatea morfologică se subordonează, în aceste cazuri, modalității sintactice: • condiția; ca predicat al unor circumstanțiale condiționale: „Ia, să am eu o slugă așa de vrednică și credincioasă ca Harap-Alb, aș pune-o la masă cu mine, că mult prețuiește omul acesta...” (I. Creangă) • irealul; conjunctivul prezent, în construcții sintactice eliptice: „Când să isprăvească Ion povestea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]