2,043 matches
-
Copiii sunt atât de aproape de sufletul animalelor! A fost un spectacol deosebit pentru trecători, care se opreau instantaneu și se uitau absorbiți de peisaj. Degeaba trăgeau părinții de copii, degeaba erau grăbiți să ajungă undeva, să rezolve ceva, copiii erau neclintiți, uimiți și strigau cu euforie, descoperind acele ființe atât de simpatice:Uite tată, iepurași! Iar părinții dezarmați, rămâneau și ei pe loc și zâmbeau la giumbușlucurile iepurașilor, care făceau fel de fel de tumbe năzdrăvane în iarba mai înaltă decât
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
dezmățul sălbatic al nasului), nu totul la mine se schimbase. La un an și jumătate de când Carol Horning venise la școală cu sâni nou-nouți, eu Încă nu aveam deloc. Sutienul pe care Îl obținusem, după multe insistențe, de la Tessie era neclintit; ca fizica avansată, avea doar valoare teoretică. Sâni ioc. Ciclu de asemenea. Așteptasem toată clasa a șasea și apoi În vara de după. Acum eram În clasa a șaptea și Încă așteptam. Existau semne promițătoare. Din când În când mă dureau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
aproape de Obiectul Obscur. Era o provocare pentru organismul meu. Sistemul meu nervos se lansă În „Zborul Bondarului“. Simțeam viorile ca pe niște ferăstraie pe șira spinării. Timpanele Îmi băteau În piept. În același timp, Încercând să ascund toate astea, nu clinteam nici un mușchi. De-abia respiram. Cam asta era situația În ansamblu: catatonie În exterior, frenezie Înăuntru. Îi simțeam mirosul de la guma cu scorțișoară. Încă mai era pe undeva, prin fundul gurii. Nu mă uitam direct la ea. Îmi țineam ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
se oglindește pe fața sa. Oricât de adevărată ar fi fraza aia, eu nu-mi puteam da seama în această situație. Părea să mă aștepte. Nu schița nici un semn că s-ar fi plictisit să stea locului, fără să se clintească deloc. De fapt, părea să nu pară conștient că timpul trecea. Secundele parcă fugeau pe lângă mine, minutele se scurgeau amețitor de repede, iar eu începeam să mă simt din ce în ce mai prost, literalmente. Când eram gata să mă dau bătut, o șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mereu aceleași întrebări, repetate întruna, până când își pierdură inteligența originală și acum deveniseră numai niște fraze fără conținut, spuse doar de dragul conversației. Mulțimea de elevi începea să-și piardă cumpătul și răbdarea, dar Gardienii păreau, la fel ca întotdeauna, de neclintit. Nu se mișcau deloc. Nici un mușchi, nici un spasm al corpului, nimic. Stăteau ca la început și nu dădeau semne că s-ar fi plictisit, ci că ar mai fi stat și de acum încolo o bună bucată de vreme. Timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
al independenței, sub semnul dreptății! Moarte pentru moarte! Moarte Guvernului și celor care fac parte din el! Masivul om de pe scenă, al cărui scop nu-l știam, a întors capul în partea stângă șoptind ceva și în aceeași clipă Gardienii, neclintiți până atunci, au încercat să se îndrepte spre scenă, dar elevii voinici din jurul lor i-au împiedicat pe fiecare în parte punându-se înaintea lor. Văzând acestea, unul din Gardieni și-a scos bastonul și a lovit zdravăn pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să intre primii, ca o lovitură surpriză, iar din urma lor vom veni noi, grosul mulțimii, numerele. Nimeni nu se poate împotrivi numerelor. E bine, zise el încurcat, dar pe unde intrăm? Nu ai văzut că ușile nu pot fi clintite, iar geamurile nu prea pot fi sparte? Nici măcar gloanțele nu cred că pot trece de geamuri. Cum vrei să intrăm noi în școală? Prin pereți? Prin pământ. Rămase puțin timp contrariat, ca și cum ceea ce aș fi spus ar fi fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
catrafusele cu totul! zise Împăratul. Cine? Gardienii! Îi puse pe majoritatea să iasă din încăpere și apoi rugă pe câțiva să-l ajute să dea jos un panou din fereastră. Tabla de scris era grea și anevoioasă, dar curând se clinti și aerul proaspăt și rece începu să invadeze sala prin crăpăturile făcute. Erau pe punctul de a o lăsa jos, pe parchet, când se auzi o izbitură în panoul negru! Apoi unul, două gloanțe au șuierat în clasă și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
trecea să se întoarcă înspre mine. O ținea pe Eterna în dreapta și un She'le'ri în stânga. Se duse înspre elevul în agonie și vru să-l tragă de sub ceață, dar acesta parcă era pironit de podea. Nici nu se clintise! În schimb, un mârâit înfundat se auzi din tot corpul ceței. Se trase un pas înapoi. Dușmanul se făcu semicerc în jurul său. Ca un animal sălbatic, acum îl amenința pe cel care atentase la hrana sa. Dreapta țâșni înspre demonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să reprezentăm poporul roman. Se bate cu pumnul în piept. — Începând cu mine și sfârșind cu ultimul consilier din cel mai îndepărtat municipiu, cu toții ne exercităm gratuit funcțiile publice, pe punga noastră. Ianuarius aprobă fără ca vreun mușchi să i se clintească pe față, și totuși lui Augustus i se pare că-l aude murmurând: — O manevră menită să întărească dominația economică... Restul se pierde în aer. Principele îl cercetează neliniștit. Silueta din fața lui, ușor co câr jată și slăbănoagă ca o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
întreabă o voce lângă el. Impacientat, face semn germanului să-l lase în pace. Mai aruncă o ocheadă asupra rândurilor de bănci suprapuse din jurul arenei elipsoidale și, cu părere de rău, se dă jos încet de pe taburet. Dar nu se clintește din loc, deși călărețul treapădă lângă el. Este preocupat. De ce n-o fi vrut împăratul să se țină jocurile în teatrul lui Statilius Taurus, la sud de Câmpul lui Marte? Măcar amfiteatrul de acolo este din piatră și marmură. Aici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de tunică în jos. Vrei să te calce vreunul în picioare? Nu-s aici. Stau grupați cu toții în dreptul lojei imperiale. În fața lor e Vittelius... ăă... cred... ăă... nu sunt sigur. Dă-mi și mie voie! cere Rufus. Celălalt nu se clintește. — Las’ că-ți povestesc eu. Mâna lui Rufus zvâcnește către pumnal, dar se stăpânește și o aduce încet înapoi. Se urnește din loc cu pași greoi. — Unde te duci? strigă alarmat Pusio după el. — N-am timp să tai frunză
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
jos, rușinat și impresionat în același timp. — Eu, în locul tău, continuă Rufus cu toată seriozitatea, le-aș purta pe toate cele 1000, chiar dacă - la nevoie - ar trebui să le atârn și de sulă. Trece la următorul, fără să i se clintească vreun mușchi pe față, deși în jurul său toți râd și își dau coate. Iar tu se pare că te-ai pus sub protecția lui Anubis? Grav, gladiatorul interpelat încuviințează în tăcere. — Frumos, rostește cu glas imparțial Rufus. Sper să-ți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
coboară și peste el. Ciudată mai este capacitatea acestui popor de a trăi în izolare, gândește. Evreii refuză din încăpățânare orice asimilare cu restul populației în mijlocul căreia trăiesc, une ori de generații întregi. Pe cât dau dovadă de o bună credință neclintită între ei, pe atât îi stăpânește o ură dușmănoasă față de celelalte nații. Se țin departe de străini la ospețe și se feresc să se împreuneze cu femei de alt neam, deși sunt aplecați, ca toți orientalii, spre plăcerile trupești. Nemulțumirea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
omului aceluia. Ar vrea să-l ajute, deși nu prea știe cum. Pentru moment nu este sigur decât de un singur fapt: din moment ce Augustus respectă carta libertăților religioase iudaice formulată de Iulius Caesar, nici un funcționar de stat nu a putut clinti un fir de păr din capul unui evreu pentru simplul fapt că se ducea la sinagogă. Altceva trebuie să fie la mijloc... — Individul ăla al tău nu cumva s-a apucat să facă prozelitism? întreabă brusc. Asta ar fi cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fiică. Ochii i se umezesc. În zadar s-a tânguit Vipsania. Cu lacrimi șiroindu-i pe obraji a căzut în genunchi și a îmbrățișat picioarele împăratului în văzul întregii Curți. Degeaba. Atât Augustus, cât și bărbată-său au rămas de neclintit. Pur și simplu i-au smuls copila din brațe. Biata de ea și-a călcat mândria în picioare și i-a scris și lui, cerșindu-i ajutorul, dar ce putea el face, un amărât de exilat căzut în dizgrație? Oare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
care poate a vorbit la telefon? ― Bună, spune Sophie, întorcându-se cu răceală spre Diana Macpherson, a cărei figură s-a făcut deodată dură ca oțelul. Eu sunt Sophie, zice ea și-i întinde mâna, dar Diana nici nu se clintește. Prietena lui Ben, adaugă ea. ― Ce? bolborosește Ben, care deodată, și-a dat seama cine e. ― Nu fi timid, dragă. Nu mai poate rămâne secret, nu? zice Sophie, și-și trece afectuos mâna prin părul lui. ― Dar...bolborosește Ben, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și ai oamenilor săi lăsau pe drumul lung o linie punctată de urme. Mergeau ca niște vite cuminți, fără cuvinte de prisos. Când ajunseră la podețul numit Doi cedri, samuraiul îl văzu pe Yozō cu părul albit de zăpadă stând neclintit ca o statuie a lui Budha în mijlocul sălbăticiei. Și el avea părul albit de zăpadă. A sosit unchiul dumneavoastră. Samuraiul încuviință din cap, își dădu jos legătura de lemne de pe umeri și o așeză la picioarele lui Yozō. Ca toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nimic, ci că în spatele lor se ascundeau stratageme șirete. Lângă el pe un scăunel stătea, un constructor spaniol adus de la Edo cu încuviințare specială. Spre deosebire de misionar, acesta nu putea sta așezat după rânduiala japoneză. Ceva mai departe, un grămătic sta neclintit cu mâinile pe genunchi și cu privirea pironită drept în față. După ce misionarul tălmăci schimburile îndelungi de saluturi reciproce, discuția intră pe făgașul subiectului principal. În primul rând, lungimea vasului este de optsprezece keni. Lățimea, de cinci keni și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
prin care trecuseră pe drumul de la Acapulco la Mexico auzise de existența unui alt japonez, dar nici prin cap nu-i trecuse că avea să-l întâlnească atât de curând și într-un loc atât de neașteptat. Fără să se clintească, omul îl strângea zdravăn de mânecă de parcă ar fi adulmecat izul Japoniei în chipul și în hainele samuraiului. În cele din urmă, dintre buzele întredeschise îi scăpă un soi de geamăt, iar din ochii triști, lacrimi fierbinți i se prelinseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mai spusese și altă dată: Lumea este cu adevărat... largă! Muntele cel uriaș rămase tot timpul în fața japonezilor câtă vreme coborâră dealul în șir indian, ca niște furnici. Oricât de mult mergeau, tot nu se apropiau de muntele cel uriaș. Neclintit și cufundat în liniște, muntele uriaș scruta parcă lumea oamenilor. Privindu-l samuraiului îi părea din ce în ce mai mult părerile lui Matsuki nu erau decât niște lucruri mărunte. Deja pășea într-o lume care lui Matsuki avea să-i rămână pe veci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ceva cu o voce ascuțită ca de pasăre, dar nici Velasco nu putu desluși ce spunea. Liniște! În clipa aceea, Tanaka își ciuli urechile și-l opri pe Velasco. El singur auzise ceva. În mijlocul arșiței și al tăcerii, toți rămaseră neclintiți cu privirile ațintite către dealuri. Se auzeau pași înăbușiți. Apoi, cu băgare de seamă, dintre buruieni se iți un cap negru. Sângele se prelingea pe chipul ars de soare. Din iarbă se ridicară la unison niște spanioli înarmați. Dădură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
între Ordinul Sfântul Petru și Ordinul Sfântul Pavel în legătură cu mijloacele de propovăduire în Japonia, precum și să hotărască împuternicirea cu care veniseră la Madrid solii japonezi. Câtă vreme glasul lui slab se răspândea în încăperea liniștită, ceilalți episcopi, fără să se clintească, se uitau țintă, cu ochi ca de mort la Velasco și la părintele Valente. — Dacă e să lămurim chestiunea, le explică episcopul confraților săi după ce isprăvi de citit, cu cincisprezece ani în urmă, Papa Clement al VIII-lea a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dintre cele două părți. Episcopii, așezați în linie dreaptă, se sfătuiră în șoaptă cu colegii din stânga și din dreapta și apoi primiră propunerea. În tot acest timp, Velasco i-a privit cu încrederea lui obișnuită, iar părintele iezuit Valente a rămas neclintit cu mâinile împreunate pe genunchi. Auzindu-se strigat, Velasco se ridică arborând dinadins un surâs încrezător. Respectuos, își arătă recunoștința pentru că i se dăduse onoarea de a vorbi despre întâmplările prin care trecuse în Japonia și de a-și spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în care-i vorbea. Suntem japonezi! strigă Tanaka plin de înflăcărare. Suntem soli veniți din Japonia. Trei călugări încercară să-i îndepărteze pe japonezi de palanchin, trăgându-i cu putere. Dar japonezii își înfipseră picioarele în pământ și nu se clintiră cu nici un preț. Va rugăm! cei trei rămaseră fără cuvinte. Zicând acestea, nu-și mai putură stăvili simțămintele care le inundau sufletul și se uitară la Paul al V-lea. Pe buzele celor trei stăteau cuvintele „rugăminte nemijlocită”, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]