5,610 matches
-
intrat Într-un stîlp - conducătorul auto a murit pe loc, iar ceilalți pasageri au ajuns la spital, În stare deosebit de gravă. În cele din urmă, Vic Înțelese: de fapt, ea se temea de sfîrșitul lumii - toate celelalte spaime, temeri și coșmaruri erau subsumate acesteia. Oricît ar fi asigurat-o că totul e În regulă, nu-i putea oferi garanții pe termen lung. Iar dacă insista să ia mai mult calciu, Christina Îi răspundea: degeaba mă crezi nebună, știi prea bine că
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
preludiul, circul fără bani din deschidere. Milităreii și milițienii, uite-i cum plusează unii împotriva celorlalți, dar gata cu palavrele, Poștașule, mai bine să-i dăm cuvîntul Patriarhului Teoctist și aghiotantului său. Știm foarte bine că am scăpat de un coșmar, zice sfinția sa, care îl compară pe Pitic cu celebrul rege Irod, care cu două mii de ani înainte a orchestrat în Palestina un masacru de felul celui pe care-l trăim acum. O dureroasă reconstituire a Bibliei, mai zice. „Azi citind
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
e de părere Curistul, fîl-fîl, fîl-fîl, face vînt cu palmele ca să se facă mai bine înțeles. — Nu vă mai foiți atîta, le atrage atenția șoferul, stau prost cu arcurile de pe spate, se plînge. Știu cum ai putea să scapi de coșmarul ăsta, spune Părințelul cu seriozitate, gîndește-te puțin și la ce au făcut ele folositor, imposibil să nu găsești ceva care să te satisfacă. — De data asta chiar ai spus-o ca un adevărat duhovnic, zice Curistul. — Degeaba, se întristează din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
de sînge, pentru ce? Pentru o viață mai bună, este tentat să se amăgească și el la fel cum o face grosul populației, să se lase luat de val, de mîine România va arăta cu totul altfel, cu toții vom uita coșmarul trecutului, ne vom trezi într-o altă lume, mult mai bună și mai prosperă. Toate îngrădirile pe care sistemul comunist venit la putere după al Doilea Război Mondial le-a impus societății vor dispărea ca și cum n ar fi existat niciodată
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
care ulterior gestul tău le va stîrni, pe de o parte, și oprobriul întregii societăți postrevoluționare, dacă n-o vei face, pe de altă parte. Dar tu nu te lăsai încă convins, Potaie, începuseși să visezi draci noaptea, să ai coșmaruri cu toate orașele țării, să te întrebi de ce tocmai tu trebuia să porți crucea pentru lina izbăvire a douăzeci și trei de milioane. Atunci ți-a picat fisa, nu puteau fi doi aleși, unul singur era îndeajuns, faptele mari ale
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cele două-trei cărți pe care le-o fi ținut În mână, și nu s-a putut bucura nici măcar În vis de magia cuvintelor. Patru Sărbătorile de iarnă au trecut chinuitor de Încet pentru amândoi; au suferit de frig, au avut coșmaruri, au privit prin pereții sparți, stelele și luna, au cerșit, au ars aproape toate șipcile pe care le strânseseră, Încercând să se Încălzească, și au Împărțit cu Ben puțina mâncare. -Ți-a intrat ceva În căpățâna ta ciuruită de himere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pricăjite. Știi cum se vede viața alături de tine? Ca un păduche strivit. Ca o luncă plină cu broaște. Mă sufoc lângă tine. Mă Înăbuș de silă. Eu muza ta? Ia-ți drept muză un scaiete, o umbră, un bolovan, un coșmar, o viespe, un câine râios, o balenă lehuză, o frunză moartă, o grindină, un perete de mucava, un denunț, un sex de limax, o căpușă, o baie de sânge, o libarcă.... -Ești nebună, oprește-te odată! Apoi tare, din ce În ce mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
era rău deloc. Evreu de origine germană, firește. Știam că era om de cultură, dar nu-mi era prea clar în ce domeniu, am spus. Palmer a vorbit despre el de vreo două ori. Interesant. Spunea că încă mai avea coșmaruri cu acest tată vitreg. Am impresia că și de sora lui îi e puțin frică, deși n-a recunoscut-o niciodată. — Ea chiar reușește să inspire frică, spuse Georgie. Are ceva primitiv în ea. Poate i se trage de la triburile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tărâm subteran închis, ascuns, îndepărtat. Pentru mine era un moment de liniște profundă. Nu știam atunci că era ultimul, cu adevărat ultimul moment de liniște, sfârșitul unei lumi vechi și pure, momentul final după care aveam să fiu azvârlit în coșmarul pe care îl vor relata în paginile ce urmează. I-am ridicat mâneca jerseului și i-am mângâiat brațul. — Ce minunat material este carnea! — Când o să te mai pot vedea? — Abia după Crăciun, am răspuns. Am să vin, dacă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
M-am așezat din nou. În atitudinea ei era o cruzime disperată, însă mai era și frică, frica de reacția mea. Tocmai această frică a început să mă convingă și am simțit pentru prima oară atingerea ușoară a groazei, a coșmarului. Și totuși această făptură pe jumătate terifiată, pe jumătate sălbăticită, era încă Antonia mea, soția mea iubită. — Bine, bine, am spus, dacă ești chiar atât de îndrăgostită de psihanalistul tău poate n-ar fi rău să te culci cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
bătut în ușă din nou. Am ascultat - înăuntru era liniște. Firește, n-avea nici un rost să mă tem. Părul trimis în dar avea semnificația unui simbol ce-ți apare într-un vis; ceea ce nu înseamnă că trebuia interpretat după legile coșmarului. Darul lui Georgie era fără îndoială o glumă, e drept, o glumă cam amară și cam macabră. În clipa de față ea se afla probabil la o bibliotecă prin apropiere iar eu băteam la ușa unei camere goale. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aflu. Stoicismul lui Georgie mă ajutase să devin o brută. Mă cruțase de suferință cu atâta dibăcie. Mă bucurasem de tot și nu plătisem pentru nimic. Totuși, cineva trebuia să plătească. Privindu-i trupul zvelt inert mi-am amintit de coșmarul sarcinii ei și de felul cum se terminase în îmbrățișări, șampanie și un sentiment de ușurare. Dacă avea să moară, va însemna că eu am omorât-o. Mi-a trecut prin cap acest lucru dar prostește, fără pic de sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sertare, pășind tot timpul peste picioarele lui Georgie. Am răscolit patul răvășit și am căutat sub perne. Întorcându-mă și văzând-o pe Georgie acolo și zărind pentru o clipă fața concentrată a lui Honor, m-am întrebat în ce coșmar pe jumătate comic nimerisem. În cele din urmă am găsit ceva, un flacon gol în care fusese un somnifer bine cunoscut și atunci am încetat căutarea. M-am uitat la ceas. Mi-era greu să cred că nu trecuseră nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
trupul lui Georgie. Mi-am dat seama că e prima oară când sunt singur cu Honor din noaptea de la Cambridge. Numai că nu eram singur cu ea. Un însoțitor cumplit veghea asupra noastră. Honor mi se înfățișa doar ca un coșmar, ca o nălucă; iar eu știam că mă uit la ea așa cum nu mă mai uitasem la nici o ființă omenească, așa cum te-ai uita la un demon. Ea mă privea din spatele măștii ei palide evreiești, cu linia gurii perfect dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
da, interveni Manetti, evazivul Dr. Karp, care n-a mai fost văzut de când a murit d-șoara Wilms, vinerea trecută - În afară de dvs. , desigur. I-am explicat că din cauza mahmurelii, poate, vizita mea la Fundație de sâmbăta trecută mi se părea un coșmar. Dar informațiile primite mi le aminteam perfect; după cum o demonstra și tentativa mea cu irizația. Dacă Inspectorul dorea, puteam să-i explic tot. Pentru a mai ordona relatarea mea, am Început să-i povestesc despre persoana care mai Întâi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă mai intereseze cu adevărat - cel puțin nu trebuie să împart în fiecare seară patul cu cineva pe care, în mare, îl fut din obligație și nu de plăcere. Vreau să spun că n-am ajuns la apatia aia de coșmar de care suferă unii la ora stingerii... pe de altă parte, trebuie să recunosc că, poate, dintr-un anumit punct de vedere, și situația mea e oarecum deprimantă. Bineînțeles că nu poți să ai totul pe lumea asta sau, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
înainte de-a ști măcar cum mă cheamă! Care și-a pus cândva curu’ la bătaie în Las Vegas, dacă nu și pe alte coclauri. Uită-te la ea - o Ștoarfă! Ștoarfa Adjunctului de la Comisia pentru Condiții Umane! În ce coșmar mi-e dat să trăiesc? E rău de tot că m-am combinat cu așa o persoană. Absurd! Pierdere de energie, caracter și timp, din partea tuturor!“ — OK, face Maimuța în taxi, de ce ești bosumflat, Max? — Nu-s. Nu-ți place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
era primul dintre ei. După el veneau Janet Pardoe, domnul Savory și trei hamali cu bagajele lor. Myatt era fericit. Acesta era pământul lui ales. Un hotel internațional Îi era ca o oază familiară, oricât de pustie ar fi fost. Coșmarul din Subotica păli și realitatea lui dispăru cu totul În fața domnului Kalebgian care Îi ieși În Întâmpinare. Se bucură că Janet putea vedea cum era recunoscut În hotelurile cele mai Îndepărtate de casă. — Ce mai faceți, domnule Carleton Myatt? Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să mă mișc. Doi prichindei trecură În zbor pe lângă mine, cu schiurile lor mini, pe măsura lor, În picioare. Cum făceau asta și de ce zâmbeau? Nu știau că erau la un pas de moarte? „Doamne, să fii măritată e un coșmar“, m-am gândit, simțind cum agonia durerii mi se instala În gleznă. Așa, deodată, doar pentru că ești căsătorită, trebuie să te alături soțului tău În aventurile lui care pun viața În pericol, cum ar fi schiatul, În timp ce ei nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cine cu ce este Îmbrăcat, chiar dacă e mult prea Întuneric ca să se vadă asta. Sunt doar obosită, am șoptit, arătând către ecran. Adevărul era că, de când ne Întorseserăm de la Megève, nu prea mai puteam să dorm. Ultimele zile fuseseră un coșmar, căci Hunter era din ce În ce mai mulțumit și bucuros, În timp ce eu fierbeam de supărare În spatele afurisiților ălora de ochelari de soare pentru schi. Am fost atât de uimită și de zăpăcită de ceea ce se Întâmplase În acea zi la L’Idéal, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
e suficient, zic. Poate o găsește vreun copil. Simplul fapt că e ruptă îi va da cuiva ideea să pună bucățile la loc. Poate chiar vreunui detectiv care investighează moartea copilului, cine știe. Și Helen zice: — Baia aia era de coșmar. Parcăm mașina după colț. Pe bancheta din spate, Mona mâzgălește ceva. Stridie vorbește la telefon. Apoi Helen așteaptă, în timp ce mă furișez, aplecat, înapoi spre casă. Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
reverberează în profesor vorbele femeii, făcîndu-l să se simtă tăiat în două de valul unei răceli cumplite. Și-n aceeași clipă, ca un blestem, în amintire, îi apare holul Universității: de după unul din multele panouri cu lozinci, o făptură de coșmar, cu niște ochi mari, de jivină hăituită, aceiași ochi care au tăiat în două întunericul camerei sale cu sclipirea lor -, îl trage în umbră: Vincențiu, vreau să-ți vorbesc; să m-ajuți..., un sfat... ...Și groaza lui imediat ce și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
deformate pe cuvertura bej de pe pat, asemănîndu-le cu hălcile de carne, diforme, de pe tejgheaua măcelarului un amestec dezgustător de carne, ciorapi și poale mototolite, ceva diform, de la care ochii lui se întorc spre fereastra clătinată mereu de viscol. "Doamne, ce coșmar!" gîndește, grăbindu-se să închidă fereastra, fericit că a găsit o salvare. Dar cînd se întoarce dinspre fereastră, vede cum mîna femeii iese de sub cap un prim semn de viață -, apoi, bătăile inimii rărindu-se, sînul devine mai mic, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
euforizată de cele trei pahare cu vin. Doina are nouăsprezece ani, se face tot mai frumoasă și dacă... !?... O, nu! E oribil! Te rog să mă crezi! aruncă ea o privire spre vecină. E absurd? "Neînțelegerea" lui Camus e un coșmar pentru mine, deși n-am agreat vreodată absurdul. Cu puțină imaginație, însă, inversînd sexul personajelor, tragedia oedipiană poate, eventual, avea loc... Da, desigur, încuviințează ferm bătrîna cu ochelari devine tragică situația noastră aici. Bătrîna, cu cățelul în brațe, tace. Discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
îi dorește răul, pentru că a spus-o directorului (de declarația cu "insolența" avea să afle mult mai tîrziu, cînd soțul i-a fost reabilitat post-mortem), sau se gîndește la el numai să aibă un punct de sprijin în noaptea de coșmar, ce nu se mai sfîrșea. A treia zi, seara, soneria a țîrîit o dată, scurt, așa cum cei ce o luau la anchetă nu erau obișnuiți să o facă. În prag, cu aceeași căciulă mare și cu gulerul ridicat din cauza lapoviței, stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]