17,484 matches
-
o amorțire generală. Mai delicat era faptul că oamenilor nici că le păsa cu adevărat, se obișnuiau destul de repede cu orice nouă lipsă, cu orice calamitate. După aproape cinci ani de cînd Șerban Pangratty n-a mai venit în Vladia, coastele dealurilor arătau ca jupuite, pîrloagele se întinseseră în vii, vița înghețase pe un deal întreg pentru că proprietarii se obișnuiseră cu iernile domoale și n-au mai făcut efortul să-și închipuie că s-ar putea să vină și un geruleț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
colbul stîrnit de droșcă. Nu era nici o sută de metri, pușca era la îndemînă, cu două focuri în snop cel puțin trei ar fi căzut. N-avea decît să întindă mîna și să ochească. Apucă chiar să-l împungă în coaste pe surugiu să oprească încetișor caii. Erau acolo, în dreapta lui, nemișcate, într-o încordare fără seamăn, lăsînd oricui, dar nu și lui, impresia că sînt o forță, că sînt în stare să-și păzească, să-și salveze onoarea lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
firele ierbii bătucite se Îndreptau ca niște arcuri verzi. Izbânda finală va reveni totuși Necuratului. Într‑o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui Serghei, lipit de‑o coastă de femeia lui și de cealaltă de soba caldă. Îl vor Înșfăca de barbă și‑l vor trage din pat. Monarhul‑protector care Îl salvase odată, de data aceea nu mai apăruse. Serghei Aleksandrovici Nilus va muri de infarct Într
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lagăr, la Începutul anului 1930, neaflând niciodată că Antichristul său pregătise masacrul care avea să se petreacă foarte curând. (Soția sa, Ozerova, fostă doamnă de onoare la palat, Își va sfârși zilele șapte ani mai târziu Într‑un lagăr de pe coasta Arcticii.) 5. În timp ce părintele, departe de zarva lumii, aduna semnele satanei, un exemplar al cărții sale va ajunge În mâinile ex-Împărătesei exilate În vila familiei Ipatiev, din Ekaterinburg. Un escadron bine echipat va reuși să ajungă În oraș cu scopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
laolaltă formând un fel de torța, si la lumină ei caută cel mai bun mod de a coborî, cu riscuri minime, până în locul în care zăcea agresorul. Încă mai respiră. Avea o rană mare la cap și probabil mai multe coaste rupte, dar nu trebuia să ai cunoștințele de medicină ale lui Hinói Tefaatáu ca să ajungi la concluzia că puternică lovitură nu putea fi totuși suficientă pentru a sfârși cu viața unui asemenea monstru. Tapú Tetuanúi îl cerceta cu atenție. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
insulelor Pacificului de Sud, lumea nu era așa. De fapt, pentru mulți dintre ei nu este nici în ziua de astăzi, iar ceilalți și-au schimbat perspectiva în urmă cu numai două sute și ceva de ani, când au sosit pe coastele lor primii navigatori europeni. Pentru polinezieni, totul se raporta la buric: insula lor era centrul universului. Aveau chiar foarte bine stabilit Drumul de Stele sau Avei’á, care trecea pe deasupra ei în fiecare perioadă a anului. În jurul insulei se contura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mult ca oricine, adaugă. Dar ar fi o moarte pe care nu ne-o putem permite. —Eu refuz să lansez vasul fără un sacrificiu, afirmă cu încăpățânare Tevé Salmón. Dacă aș accepta, sunt sigur că nu ar ajunge nici până pe coastele Rairateei. Atunci va trebui să găsim pe altcineva, insistă Navigatorul-Căpitan. De sălbaticul asta am nevoie. Roonuí-Roonuí propuse organizarea unei expediții rapide în oricare dintre insulele învecinate, cu scopul de a captura un prizonier, insă Hiro Tavaeárii se opuse cu fermitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din acel moment înainte. Oceanul, sub chile, se făcuse de un albastru închis, ceea ce dovedea că era deja adânc, căci insula lor se înalță pe un platou aflat la mii de metri adâncime. La numai o jumatate de milă de coastă, abisul oceanului contrasta cu apele transparente ale lagunei, ceea ce le dădea senzația că se aruncaseră în zbor de pe o stâncă înaltă, iar acum, sub ei, se află un spațiu gol, fără fund. Mare, mare și iarăși mare. Și după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
descompunere atât de avansată, pe jumătate devorate de răci, încât era imposibil să-și dea seama dacă aparțineau unuia dintre sălbatici sau unui pescar din insulele învecinate. Totuși, Miti Matái rămase tăcut multă vreme, privind cu atenție marea și linia coastei, iar în cele din urmă declară convins: — Oricine ar fi, a murit chiar în acest loc, căci nici fluxul, nici curentul nu l-ar fi adus aici. Dacă ar fi plutit pe mare, ar fi fost aruncat pe plaja din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pielea lui vâscoasa și delicată, care se desfăcea în bucăți atunci când o atingeai, un trimis al diavolului în formă de rechin care dădea târcoale în jurul navei. Prima lumină a zorilor îi găsi la mai puțin de opt mile de o coastă înverzita și joasă, care se pierdea din vedere înspre nord, iar aceste mile fură cele mai lungi pe care le parcurseseră vreodată, desi catamaranul zbura pe deasupra valurilor cu aproape șapte noduri pe oră. Curând putură distinge coloanele de fum, colibele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
niciodată n-am bănuit că ar putea fi adevărate. Ei bine, sunt adevărate, întări Miti Matái, cu un ton care nu mai lasă loc la discuții. Eu l-am văzut, chiar dacă nu am debarcat pe el. —De ce? Pentru că era o coastă foarte accidentată, cu valuri uriașe și cu un curent care ma purta spre nord, paralel cu țărmul, si care nu-mi permitea să manevrez piroga. În depărtare se puteau zări munți imenși, toți albi. Chimé din Farepíti ridică mâna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
arhipelagul Tubuai, de unde se pare că au venit primii ei locuitori. —Și cum sunt? — La fel ca noi, doar că trăiesc cu teamă constantă a invaziilor dușmane, si de aceea au ridicat statui uriașe de piatră de-a lungul întregii coaste, ca să-i facă să creadă pe atacatori că aceia care au fost în stare să ridice asemenea monumente trebuie să fie niște oameni foarte puternici. Miti Matái ofta și îi făcu cu ochiul lui Vahíne Auté, care stătea cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Și ce s-a întâmplat? întreba imediat Tapú Tetuanúi, care urmărea cu sufletul la gură povestirea idolului sau. — La început am crezut că au să mă omoare, răspunse el liniștit. Oamenii aceia îi bănuiesc pe toți cei care ajung pe coastele lor că ar fi iscoade sau avangardă unei expediții armate. Apoi, adaugă, când le-am povestit, în amănunt, întâmplările prin care am trecut, s-au liniștit. Au devenit amabili? Ar fi cam mult spus amabili. S-au mulțumit să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
insulă nu reprezintă altceva decât o bucată de pământ, a cărei mărime nu este dată decât de suprafață aflată deasupra valurilor, pentru polinezieni orice insula oferea o serie de elemente care puteau fi recunoscute de la pește patruzeci de mile de coastele ei. Zborul păsărilor, sunetul valurilor, reflecția norilor, speciile de pești sau de alge care pluteau într-un sens sau altul - fără a mai vorbi de misterioasă rază nocturnă din adâncimi sau de instinctul porcilor -, toate îi indicau unui Mare Navigator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Matái hotărî să reia drumul spre nord și, în mai puțin de douăzeci și patru de ore, zăriră o insulă adevărată, cu un munte adevărat și cu locuitori adevărați, dar care nu se arătară câtuși de puțin încântați să vadă apărând pe coastele lor o navă care părea a fi venită de foarte departe. Peștele Zburător trase la vreo douăzeci de metri de țărm, membrii echipajului coborâră pânzele și catargele, sunară din cochilie în semn de pace și, în cele din urmă, trimiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lor, soarele era sus pe cer. Vahíne Auté o zări la timp și dădu alarmă, iar vâslașii trecură imediat la posturile lor și își dădură toată silința pentru a evita pericolul. Totuși, alții nu fuseseră la fel de norocoși, căci, pe când ocoleau coasta nordică, descoperiră dintr-odată că vreo doisprezece oameni le făceau semne disperate de pe uscat. Nu încăpea nici o îndoială că erau oameni, dar... ce fel de oameni? Tapú Tetuanúi n-avea să uite niciodată - la fel cum n-aveau să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și de paraziți și, de aceea, cănd Miti Matái văzu în ce stare se găseau, dădu ordin să nu li se permită cu nici unchip să se apropie de Marara, pe care o ancorară la vreo sută de metri de coastă, menținând tot timpul șase oameni de gardă. — Stați departe de ei! ordonase imediat. Dacă luăm și noi păduchi, restul drumului se va transforma într-un calvar. Dar cum să evite că unul din acele milioane de paraziți să nu treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
locul lor de baștină, la mii de mile de Manila, care era în continuare singurul loc cât de cât civilizat din această parte a lumii și unde nici macar nu se aflase de posibila lor sosire. Încă din momentul când părăsiseră coastele peruane, știau că nu vor mai depinde decât de ei înșiși și că, dacă îi va înghiți marea, vor trece ani întregi înainte că rudele lor să înceapă să se îngrijoreze de lipsa lor. De la Manila, galionul urma să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai depinde decât de ei înșiși și că, dacă îi va înghiți marea, vor trece ani întregi înainte că rudele lor să înceapă să se îngrijoreze de lipsa lor. De la Manila, galionul urma să-și continue drumul către Europa, ocolind coastele africane pe la Capul Bunei Speranțe, desi cel mai probabil era că nici în Sevilia nu se știa sigur dacă plecaseră sau nu din portul Callao. Cum să nu fie speriați, cănd viețile lor depindeau de un pumn de sălbatici, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
magie care le permisese vechilor navigatori polinezieni să devină stăpânii absoluți ai unei treimi din planetă. Circumferință acestei planete de-a lungul ecuatorului este de trei sute șaizeci de grade și, dintre acestea, exact o sută douăzeci corespund distanței care separă coastele peruane de cele ale Noii Guinee. Polinezienii stăpâneau așadar o treime a lumii, si o făceau datorită acestei magii care îl obseda atâta pe Tapú Tetuanúi, încât visa să devină și el un vrăjitor care să poată, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ore înainte de răsărit, astfel că zorii îi găsiră la mai puțin de o jumătate de milă de ceea ce era, într-adevăr, un con vulcanic, care părea să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
rămână pe uscat în calitate de ostatic, în vreme ce Navigatorul-Căpitan al insulei avea să urce pe catamaran, unde avea să petreacă noaptea, pentru a-i putea explica lui Miti Matái calea pe care trebuia s-o urmeze pentru a ajunge, fără greș, pe coastele sângeroșilor Te-Onó. Tapú Tetuanúi asista de aproape la discuția lungă pe care o purtară cei doi piloți și, deși se vădi din prima clipă că resursele limitate ale indigenului nu se comparau cu atât de vastele cunoștințe ale lui Miti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ei cu mult înainte că ea să-și facă apariția la orizont și nimeni nu se miră când ordona, la un moment dat, să fie coborâte catargele și să continue drumul vâslind. O oră mai tarziu, linia întunecoasa a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu căderea nopții. Doar atunci Navigatorul-Căpitan ordona să fie din nou ridicate catargele și pânzele, apropiindu-se în continuare, la adăpostul întunericului, pana cand putură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Miti Matái, zâmbind. Dacă de dimineață nu se va porni briză, pe înserate o să se deschidă Cutia Vanturilor. În noaptea aceea, sub o căldură atât de zăpușitoare încât aproape că-i împiedica și să vâslească, se apropiară din nou de coastele insulei, de unde-i luară pe Roonuí-Roonuí și pe iscoadele lui, care erau atât de entuziasmați, încât nici nu reușeau să se facă înțeleși, din cauza vitezei cu care încercau să povestească ce văzuseră. —Ei sunt, fără-ndoială! exclamară grăbiți. Aceleași tatuaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pagubele pe care avea să le provoace. Marea, în afară recifului, începuse să devină agitată, însă, după ce pătrunseră în laguna adăpostita de recif, nu mai trebuiră să se preocupe decât că vântul și vârtejurile apei să nu-i arunce pe coasta. Vâsliră pe întuneric până ajunseră în punctul dorit: un golf izolat, adăpostit de vânturile de răsărit, căci Miti Matái știa, din experiența, ca în acea parte a oceanului taifunurile băteau mereu dinspre sud-est spre nord-vest. La prova, doi oameni sondau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]