2,825 matches
-
acord? - Așa rămâne! se auziră mai multe voci. Simion descălecă, Își puse arcul și săgețile la spate și o luă la fugă Înapoi, oprindu-se În zăpadă ca să se asigure că nu e văzut de spahii care țineau sub Încercuire conacul. Apărătorii conduși de Lacrămă se ascunseră În spatele unei ridicături de pământ și culcară caii. Ceilalți porniră mai departe, spre voievod. Tropotele lor fură auzite de iscoadele turcești, care făcură semn comandantului că Apărătorii au părăsit moșia Brăneștilor. - Și acum, căpitane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dădură drumul săgeților. Două i se Înfipseră În umărul stâng, una Îi trecu prin brațul drept și ultima Îi străpunse coapsa piciorului stâng. Arcașul Simion se trânti În zăpadă și ridică repede capul ca să vadă ce se Întâmplă În curtea conacului. I se păru că Oană discută cu cei doi aflați În pridvor. Se târî cu prudență până la liziera crângului. Se afla la mai puțin de zece pași de cercul spahiilor, dar toți stăteau cu spatele la el, urmărind și ei mișcările din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
va ucide prea mulți dintre voi! Retragerea cu un pas! - Doamne... Doamne... repetă Simion, În neștire. Îl omoară pe căpitan... Spune-mi Doamne ce să fac, că nu știu, netrebnicul de mine... Un nou strigăt gutural se auzi din curtea conacului. Alt val de săgeți Îl lovi pe Oană. Pieptul, umerii, brațele și genunchii ambelor picioare erau străpunse. Căpitanul Își propti spada cu vârful În pământ, Încercând să se sprijine. Se gândi, o clipă, că așa murise și tatăl lui, Mircea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
doborând spahii care se pregăteau să-l ucidă pe Simion. - Căpitanul? strigă Lacrămă, evitând o lovitură de sabie și tăind pieziș, de-a lungul pieptului, unul din spahii. - Ucis! spuse Simion, sărind În șa. Cei treizeci de Apărători goniră spre conac, dar spahii se grupară atât În fața cât și În spatele lor. Departe, pe drumul Galaților, o altă săgeată roșie se ridică spre cer. Mesajul de moarte Își Începuse drumul spre Cetatea Albă. La două sute de pași de poarta Brăneștilor, luptătorii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
voastră, a Apărătorilor. Voievodul Moldovei - vocea lui Ștefan deveni aspră, ca un tunet care sosea În depărtări - nu pleacă nicăieri! Poruncile mele sunt următoarele: căpitane Petru! Știu că ai sufletul cutremurat de vestea aceasta! Ia-ți luptătorii și pornește spre conacul Brăneștilor! Fă ce crezi de cuviință, dacă se mai poate face ceva, pentru salvarea căpitanului Oană! Spătare Mihail! Ai curierii la scară? - Pregătiți de drum, măria ta! -Trei curieri cu escortă, spre Cetatea Neamțului, Cetatea Hotinului și Cetatea Sucevei! Corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
amintește de copilărie... E atât de bine și atât de liniște... Îmi era dor de Murgești. Și de cai. Și mai ales de tine... Alte tropote se apropiară dinspre câmpia Galaților, gonind În galop nebun spre miazănoapte. Mai sus de conacul Murgeștilor, călăreții o luară spre Apus, pe drumul ce ducea la Cetatea Neamțului. - Alți curieri... murmură Erina, Încercând să vadă ceva pe fereastră. E deja Întuneric... S-a Întâmplat ceva dacă măria sa trimite curieri la vreme de seară. Au de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pe malul celălalt, iar fluviul nu mai putea fi trecut pe gheață. În acest moment, se pun două Întrebări. Prima: cum a fost posibil ca două mii de oameni să ajungă pe teritoriul Moldovei, acum trei nopți, să stea ascunși În jurul conacului de la Brănești, și să lovească fără nici o opreliște! A doua: care sunt consecințele acestei pierderi și cum le putem anula cât mai repede. Vreau răspunsuri de la spătarul Albu și de la logofătul Cânde. - Ceea ce știm până acum, spuse spătarul Albu, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de obicei, azi de cei clin jur; sta cuprinsă de o proprie absorbire destul de puternică pentru a-i schimba atitudinea calmă, aproape placidă. Buna Lina avea aerul ei de doctor, cel de zile mari. Bine observase Mini că verișoara și conacul ei îi erau foarte de aproape Linei. De mirare! Nimfa asta trufașă, așternută nesățios pe patul acelui amor conjugal, nu avea nimic comun, în făptura și traiul ei, cu biata Lina, înghesuită grăsun în umerii ei și a cărei viață
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
care usucă locul, și caut să-mi răcoresc prin mâini sufletul, pe netezimea milostivă a obiectelor din jur. Mini credea cu convingere că imensa fermentație a existenței își risipește în jurul ei substanța, o amestecă cu inerția relativă a lucrurilor ambiante. Conacul pacinic, cu dimensiuni și proporții aparent imobile petrecea azi în trupul său, totuși sensibil, drama vieții laolaltă cu ființele pe care le încorpora. Cu aceste ocupațiuni neprevăzute, trecerea zilei la țară fusese și mai repede și mai înceată ca în
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Intr-o ultimă proiecție de lună i se păru că vede casa ei înaltă odihnindu-se pe piața cu lespezi solitare. Peste somnul material al orașului, ipnoza acelei nopți lucra, totuși, tăcut, albastru, diafan. Dete Prundenilor un ultim gînd: în conacul burghez al Hallipilor stau fatalități seculare; vestibulul părăsit semăna cu parodia unui templu și Mika-Le cu o păpușă de lemn, ca acele care se găsesc în bagajul sarcofagiilor sărace. Același material înrudește, la distanțe enorme, făpturile și aventura lor. Dar
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
rufe la uscat erau întinse în curmeziș. - Sus e acum locuit, explică Doru și arătă spre orizont, nu departe, un coș înalt de cărămidă. Gramatula instalase o fabrică de alcool din cereale și câțiva funcționari de acolo locuiau la el, conacul ei fiind neîndestulător. Lenora, mai ales, dorise găzduirea, fiind fricoasă de un timp, și prezența acelei familii liniștind-o. Toate astea erau într-o astfel de contradicție cu moravurile din trecut ale Hallipilor, încît Mini se uită la moșier mai
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
și rănit, apoi dispare în mulțime. Harry lasă jos racheta și-și șterge sudoarea de pe frunte cu o batistă murdară. Seara este compromisă încă înainte de a începe. Pagină separată Dezamăgit și disperat, Pran lovește cu pumnii în poarta albastră a conacului de pe care vopseaua a început să se scorojească. Portarul îi deschide și Pran zărește peste umărul acestuia curtea luminată de razele lunii. Recunoscându-l, omul îi trântește poarta în față. Cerșetorul izbucnește în hohote sălbatice de râs când îl vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rece și țeapăn. Se dă un pas înapoi, realizând cu oroare ce s-a întâmplat. Gripa și-a făcut efectul foarte repede. Ca și restul lumii, nu are timp să jelească, pentru că în momentul acela oprește o tonga chiar în fața conacului familiei Razdan. Din ea, coboară un bărbat îmbrăcat elegant, în achkan și tichie brodată. Are barba îngrijită. Poartă ochelari cu ramă de metal pe nasul său aristocratic. Pran Nath se năpustește spre el cu speranță și bucurie. — Unchiule! Unchiule! Pandit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cazul să-i spună. Ajung în tăcere în fața școlii. Primele impresii sunt plăcute. Terenurile de sport sunt ample, cu un teren special pentru rugby și criket, ai cărui țăruși se întind până la Brand, râulețul care demarchează limita estică a parcului. Conacul elizabetan a fost modificat puțin de pe vremea lui sir Perry, deși generațiile de directori au făcut câte o îmbunătățire, cum ar fi noile internate, sala de gimnastică sau capela. Reunită sub acoperământul unei singure clădiri gotice victoriene, această curiozitate arhitecturală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și cu un vârf bulbos, ciudat, este tot ce a mai rămas de pe vremea nebuniei lui Perry, ridicată la înălțimea zilelor sale de iad. Ascuns vederii de contraforturi și terminat într-o cruce, este, fără îndoială cunoscut sătenilor ca Marele Conac. Legenda spune că ar fi o redare anatomic corectă a „anexei“ preferate a lui sir Perry , despre care tot legenda spune c-ar fi fost „executată“ în încercarea de a câștiga favorurile ducesei de Devonshire. Briggs îi aduce cufărul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
În salonu’ mare pe pian, unde să fie?”. Nea Mitu Păcătosul pretinde sus și tare că el a adus zicerea asta În sat, dar eu nu cred, că am auzit-o și prin alte părți. Copil fiind, era slugă la conacul boierului ce-și cumpărase moșii Împrejurul satului nostru. Vedea de cai, de vaci și păsăret, făcea tot ce era nevoie Într-o așa de mare gospodărie și nu căpăta În schimb decât mâncare, culcuș În grajd, țoale ponosite și bătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
au confiscat averea, iar el a scăpat cu bine și s-o fi prăpădit demult prin țările Apusului. A rămas de pe urma lui numai vorba cu pianul, căci proștii veniți la putere nechemați de nimeni au pus de i-au dărâmat conacul Încăpere cu Încăpere, ca să nu mai rămână nimic care să amintească de exploatatorul poporului. În cetele de țigani cu care ne-a pricopsit norocosul fugar erau și lăutarii din neamul lui Căloi. Urmașii lor dau acuma meditații de pian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tremura și se scutura ca a cailor când alungau muștele și tăunii. Răsuflau din ce În ce mai adânc. Noroiul se zbicea pe ei și se făcea zgrunțuri. Zgomote Îi făcură să-și Întoarcă privirile către culmea dealului pe care acum se Înălța, semeț, conacul boierului cu os domnesc. Ei nu apucaseră să vadă casa cea mare, căci fusese demult făcută una cu pământul. O vedeau, Însă, aievea, așa cum și-o Închipuiseră din spusele bătrânilor. În fața palatului cu ferestre neînchipuit de Înalte, văzură pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe un butuc gros și Începu s-a ascută fără grabă, cu o gresie lungă și cenușie. Ceva mai Încolo, zâne vesele roteau o horă fără să atingă pământul. Înainte să li se lipească din nou pleoapele, băieții văzură cum conacul se topea În văzduhul tremurat de căldură. Apoi fiecare porni să viseze de capul lui. Nu se știe ce și cât rămase În sufletele lor, căci nu-și vorbiră niciodată despre acele Întâmplări, ca și cum ele nu s-ar fi petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
reclamații Încă Înainte de a-și odihni curul pentru Întâia oară În râvnitul scaun cu brațe și picioare În formă de labe de leu - rămășiță despre care se cam uita că era de obârșie neagră, capitalistă, căci fusese salvat - scaunul - din conacul unui boier Caragea, un om norocos de felul lui, pentru că plecase În țările Apusului cu puțină vreme Înainte de venirea bolșevicilor -, dar asta e altă poveste și mă grăbesc să Închei paranteza, căci știi bine ce părere am despre puterile minții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
verzui sălășluiau crapi și carași pe care boierul, ca să-și bucure musafirii, Îi pescuia cu undițe În cârligele cărora Înfigea gogoloaie de mămăligă iar nu râme, căci oaspeților le făcea scârbă zeama galbenă ce curgea din ele când erau Înțepate. Conacul de pe culmea dealului fusese dărâmat cu multă vreme În urmă, din vechile moșii se păstrau câteva vițe nobile, din cele plantate pe coasta Însorită dinspre Dunăre. Malurile Eleșteului se roseseră Încet, se rotunjiseră, Își prăvăliseră pământul În adânc. Apa măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Încet prin trupul negru și solzos ce se odihnea acum la soare, Îndestulat. Fioroasa spinare cu țepi Își iuțise rotocoalele În jurul Eleșteului și apa, neliniștită, scotea bolboroseli aproape de amenințare. Își Întoarse capul către culmea dealului spân pe care fusese cândva conacul boieresc. De-acolo cobora, cu pași Înfrânați, nea Mitu Păcătosul. Tălpile gumarilor alunecau tot timpul În țărâna potecii și hârșâitul lor se auzea de departe și cu limpezime. În spatele lui nea Mitu, sprijinit cu păroasele labe din față de umerii omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
năpârcă. Dihania se azvârli apoi În adâncurile nesfârșite ale nămolului. Apa de deasupra Își potolea valurile. De sub cireșul amar de pe fața spână a coastei se ridicară din somn cei câțiva băieți. Odată cu visul lor se topi În Apa Morților și conacul de pe culme, care apăruse acolo semeț ca un palat de Împărați. Apa aproape că Își domolise undele. Cap de Șobolan Își prinse obrajii În mâini, oftă și se căută În oglinda Eleșteului. De-acolo Îl privea, aievea, o căpățână de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Nici milițienii, nici cei de la Armată n-au primit nimic de la agentul răvășit. Au evaluat daunele așa cum s-au priceput, i-au construit lui Foiște și mamă-sii o casă nouă, cu trei odăi - nu mare lucru, dar, oricum, adevărat conac față de ce fusese Înainte. Amănunte nu știu, habar n-am dacă i s-au acordat despăgubiri pentru obiectele cu valoare sentimentală. Ceea ce pot sigur să-ți spun este că Muza s-a Întors, cumințică, În noul ei cotlon albastru - căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu cu mult Înainte de Întemnițarea topitului de dor Cocrișel, marele cărturar al neamului nostru, Udriște Năsturel Fierăscu (acest din urmă nume fiind luat după cel al satului și al moșiei pe care le stăpânea și pe care se Înălța falnicul conac ce dăinuie și astăzi). Disperarea bietului prizonier de război - fost oștean al lui Mihai Viteazul - era cu totul și cu totul Îndreptățită, căci bătrânul Spiridon se arăta de o zgârcenie fără pereche. De aceea, fiul căuta să-i Înmoaie inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]