6,847 matches
-
Gasperi a refuzat ideea unei "liste civice", deschisă dreptei, inclusiv neofasciștilor: ea contravenea ideilor democratice ale DC și liniei sale politice centriste. La 20 martie 1954, el a amintit la Consiliul Național al DC că aceasta nu era "un partid confesional, emanația autorității ecleziale", ci un partid laic. Revista iezuiților, Civiltà Cattolica, i-a dat o replică în numărul din 3 aprilie: De Gasperi era criticat pentru faptul de a fi subliniat mai mult autonomia partidului decît inspirația sa creștină, de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
ales în Sud. După 1964, el a fost întărit și semi-instituționalizat prin desemnarea pe bază paritară a forurilor partidului, putîndu-se vorbi de "curentocrație". A avut totuși și merite: semn al vitalității partidului, a cărui unitate era garantată atît de legătura confesională, de presiunea Bisericii care se îngrijea de evitarea sciziunilor, cît și prin deținerea puterii, existența curentelor împiedica divizarea; flexibilitatea lor, capacitatea lor de adaptare, transformismul lor, au favorizat pătrunderea partidului într-o societate ea însăși în mișcare, contribuind, fără îndoială
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în 1970 o importantă reformă, devenind Christlisch Demokratische Volkspartei der Schweiz (Parti Démocrate Chrétien în cantoanele francofone și Partito Democratico-Cristiano Popolare în cantoanele italianofone). Asumîndu-și în mod oficial legătură cu DC, partidul sublinia distanțarea de episcopat și dorea o deschidere confesională. El a reușit acest lucru, în ciuda menținerii partidului numit Evangelische Volkspartei, care fusese fondat în 1919, dar care nu a reușit niciodată să iasă dintr-o stare vegetativă (2,3% din voturi în 1979). Totuși, acest partid interclasist, al cărui
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
verzuiling forța succesului. Susținut de dinamismul Bisericii olandeze și de decizia episcopatului, a cărui dispoziție administrativă din mai 1954 asupra "Catolicului în viața publică a zilelor noastre" este o puternică ilustrare, de presa catolică dinamică, de sindicatele și nenumăratele asociații confesionale, el avea 429 000 de adepți în 1955, iar procentajul la alegeri s-a situat întotdeauna peste 30% din voturi. În 1946 a făcut o alianță cu socialiștii, cu care a format pînă în 1958 guvernele rooms-rood, asociindu-i pe
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
84% dintre catolici votau încă pentru KVP, iar în 1972 mai erau doar 53%. La alegerile legislative din acel an nu a strîns decît 17,8% din voturi, iar guvernul a fost format de socialistul progresist Joop Den Uyl. Partidele confesionale protestante au cunoscut în aceeași perioadă o cădere importantă, Uniunea Creștin Istorică scăzînd de la 8,6% în 1963 la mai puțin de 4% în 1972; Partidul Antirevoluționar se menținea în jur de 9%. În 1968, încercarea unei fracțiuni stîngiste a
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
1972, " Spre o societate conștientă de responsabilitățile ei", unificarea organică realizată în 1975, prin formarea unei federații numite Apelul Creștin-Democrat (CDA). În fruntea sa se afla liderul KVP, Andries Van Agt. Această structură interconfesională a permis declinul fiecăruia dintre partidele confesionale, fără să renunțe la o inspirație clar biblică, rezumată de sloganul electoral scos în față în 1977 "niet bij brood alleen" ("nu numai pîine"). Cu cele 31,9% din voturi și 49 de aleși, el a putut redeveni axa coalițiilor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
vom fi 100 în Cameră și, mai ales, nu uitați: în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului-Duh". Noul partid se situa la centru-stînga. Respingînd, contrar celorlalte partide creștin-democrate europene cu care nu-și dorea o relație privilegiată 1, referința confesională explicită, MRP sublinia, în schimb, caracterul său republican și acceptarea valorilor din 1789. Fără îndoială că în aceasta constă importanța sa: medierea lui a permis recunoașterea definitivă a Republicii democratice de către catolicii francezi. Pozițiile sale erau îndrăznețe, predicînd naționalizări importante
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
deputați. Se știe în ce măsură cultura politică franceză, o cultură a separării de credință, a afacerilor și a domeniului politic, face dificilă afirmarea unui partid revendicîndu-se sau doar inspirîndu-se din creștinism. Și în ciuda eforturilor sale de a se degaja de eticheta confesională lipită de detractorii lui, MRP a fost, în parte, victima unei anumite imagini clericale. În 1973, Étienne Borne avea să dea o lecție în Democrația modernă, organul Centrului Democrat: în țara "care a fost cea a precursorilor și pionierilor săi
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în labirintul democrației-creștine au fost zadarnice. UEDC nu putea acoperi lipsa unei adevărate tradiții creștin-democrate în Spania. Absența unei mișcări asociative și sindicale creștine puternice, clivajele datorate atitudinii față de dictatură care au alimentat rivalitățile personale, neîncrederea afișată față de o formațiune confesională, fac ca regruparea moderaților cu o componentă creștin-democrată să se impună. De fapt, tradiția creștin-democrată se găsește în Țara Bascilor și în Catalonia. În aceste două cazuri ea s-a identificat cu o puternică opoziție față de regimul lui Franco. Cu
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
1944, a fost fondat, cu acordul Cardinalului Justinian Serédi, Partidul Popular Creștin-Democrat. Ierarhia dorea astfel să joace un rol major în refacerea țării. Totuși, în septembrie 1945, Istvan Barankovici a preluat controlul și i-a dat o înfățișare mai puțin confesională, scoțînd cuvîntul "creștin" din denumire. Partidul Popular a întîmpinat alegerile din octombrie constituind împreună cu Partidul Micilor Proprietari un front anticomunist, care a obținut 57% din voturi. După alegerile din august 1947, Partidul Popular a putut să se laude cu un
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
constatarea unei fărîmițări culturale sprijinite de această diversificare au generat problema filozofică a unei limbi universale, care, în concepția lui G. W. L e i b n i z, reprezenta latura principală în efortul de reconstrucție a unității politice și confesionale a Europei. Pe linia gîndirii raționaliste, Leibniz a fost preocupat de construirea unei characteristica universalis, care nu era concepută ca un calcul algebric, ci ca o limbă universală, reprezentînd un aparat logic alcătuit din semne corespunzătoare obiectelor gîndirii și din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
desparte foarte clar Nordul protestant, auster, muncitor, performant, solidar, chiar dacă aproape decreștinat, de Sudul catolic, desacralizat și el, deși într-o măsură ceva mai mică, care a înlocuit vechile indulgențe morale cu indulgențe fiscale. Parcă vechile clivaje și conflicte, specificul confesional diferit, ar fi pătruns adînc în inconștientul acestor popoare, defulînd în cotidian și validînd cu trăinicie tezele lui Max Weber. Uitați-vă la zona Euro : cele cu probleme sunt chiar țările catolice și ortodoxe, în timp ce țările protestante prezinte echilibre și
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
explică multe, dar nu este o legitate. Cred că trebuie să căutăm și să frecventăm acea denominațiune creștină care e cel mai aproape de creștinismul originar. Din cîte am auzit acesta, nu era nici foarte bogat, nici foarte capitalist. Așa că diferențele confesionale au sfîrtecat destul trupul Mîntuitorului și nu e bine să devină din nou casus belli, de data asta pe tema gestiunii financiar-monetare. Nu e cazul să stabilim noi centre și noi periferii în Europa, doar după criteriul avuției, chiar dacă ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
contra Occidentului, face ravagii și războiul interconfesional intern, care-i opune în special pe suniți și șiiți. Granițele între noile state apărute în Orientul Mijlociu după Primul Război Mondial au fost trasate foarte prost din punctul de vedere al acestor criterii confesionale și chiar etnice. În plus, aceste organizații gen Frații Musulmani, Salafiții, Al-Qaida au devenit jucători non-state foarte puternici, transgresînd frontierele, visul lor fiind înlăturarea vechilor conducători și instaurarea unui nou Califat, guvernat după principii islamice. Acesta este planul strategic, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
și la dispariția statului Israel. Evreii americani își dau seama de asta și nu-l mai susțin atît de tare pe belicosul Netanyahu. Al doilea scenariu mizează pe faptul că Islamul deja e împărțit în multe tabere, în primul rînd confesionale, și s-ar putea măcina din interior, marilor puteri nerămînîndu-le decît să livreze arme. Sigur, în acest caz însă, rămîne problema Iranului nuclear. E totuși ciudat cum a fost lăsat Pakistanul, o țară mult mai instabilă, să se nuclearizeze și
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
contra Occidentului, face ravagii și războiul interconfesional intern, cere-i opune în special pe suniți și șiiți. Granițele între noile state apărute în Orientul Mijlociu după Primul Război Mondial au fost trasate foarte prost din punctul de vedere al acestor criterii confesionale și chiar etnice. În plus, aceste organizații gen Frații Musulmani, Salafiții, Al-Qaida, au devenit jucători non-statali foarte puternici, transgresînd frontierele, visul lor fiind înlăturarea vechilor conducători și instaurarea unui nou Califat, guvernat după principii islamice. Acesta este planul strategic, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și la dispariția statului Israel. Evreii americani își dau seama de asta și nu-l mai susțin atît de tare pe belicosul Netanyahu. Al doilea scenariu mizează pe faptul că Islamul deja e împărțit în multe tabere, în primul rînd confesionale, și s-ar putea măcina din interior, marilor puteri nerămînîndu-le decît să livreze arme. Sigur, în acest caz însă, rămîne problema Iranului nuclear. E totuși ciudat cum a fost lăsat Pakistanul, o țară mult mai instabilă, să se nuclearizeze și
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Galiției. Visa să creeze o zonă tampon în fața arcului carpatic, transformată într-un bastion împotriva oricărei amenințări din răsărit. Deși austriecii au ocupat Transilvania, teritoriul s-a dovedit anevoios de gestionat. Diversitatea reliefului a favo rizat dezvoltarea unei realități etno confesionale complexe, care a manifestat nu doar tendințe centrifuge în raport cu Viena, ci și conflictuale între segmentele componente. Poate că eșecul cel mai răsunător a fost cel al rușilor, visul lui Petru cel Mare, de cucerire a Țarigradului, spulberându-se pe plaiurile
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a identității. Unele nații mai avansate din Occident au reușit să o impună la nivelul conștiinței colective până la o anumită reticență față de orice conotație etnică. Au acceptat în schimb cu mult mai mare ușurință orice denominațiune religioasă. În general, peisajul confesional se reconfigurează cu mult mai mare rapiditate și nu afectează substanța care asigură coeziunea corpului social identificat prin cetățenie (limba oficială). Este politica adoptată de numeroase state occidentale asaltate de imigranți, scontându-se pe faptul că identitatea lor etnică se
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
avea un avantaj competitiv. Ambele opțiuni ne lărgesc orizonturi, putând privi spre îndepărtări la care să ne facem curajul de a ajunge. f. Identitatea trecutului Anterior epocii naționalis mului, bazată pe afirmarea lingvistică, identitatea se manifesta, mai degrabă, în termeni confesionali și religioși. Nu înseamnă că pacea propovăduită de creștinism s-a așternut lin peste societatea umană și, în special, europeană. Din păcate, religia a stat la baza izbucnirii unor războaie care au opus catolicii protestanților (sau chiar ortodocșilor) și creștinii
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
așternut lin peste societatea umană și, în special, europeană. Din păcate, religia a stat la baza izbucnirii unor războaie care au opus catolicii protestanților (sau chiar ortodocșilor) și creștinii musulmanilor. De pildă, în Transilvania, Viena a manevrat cu abilitate diferențele confesionale existente în rândul maghiarimii a cărei nobilime constituia o opoziție redutabilă. Așa au reușit austriecii să-i învrăjbească pe unguri, unii împotriva altora, încât au ajuns să se înfrunte în războaie ce au opus catolicii și protestanții (reformați / calviniști). De
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
românilor din teritoriile cotropite, respectiv Bucovina și Basarabia, o populație cu un nivel de conștiință națională mai scăzut. Spre deosebire de ucraineni, românii reușiseră să-și creeze un stat național și să-și asume o identitate solidă pe baze lingvistice și chiar confesionale. Deoarece asimilarea religioasă comporta riscul diluării sau chiar volatilizării identității etno lingvistice, am respins orice inițiativă de catolicizare sau calvinizare a noastră. Astfel de tentative au existat nu doar în Transilvania, ci și în Moldova. Refuzul de a ne asuma
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
cărui pământ fusese cotropit de diverse puteri convertite la catolicism sau, mai târziu, protestantism, ortodoxia a avut statutul de religie tolerată. Considerați schismatici, românii au ajuns să fie persecutați pentru credința lor și au fost supuși unui proces de asimilare confesională sau unor măsuri ce au vizat preluarea controlului politic asupra lor. Să ne amintim de prozelitismul calvin, făcut sub patronajul principilor unguri în rândurile noastre, ca fază intermediară de maghiarizare a românilor. Să rememorăm politica austriacă de atragere la greco
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
unguri în rândurile noastre, ca fază intermediară de maghiarizare a românilor. Să rememorăm politica austriacă de atragere la greco catolicism a unei părți însemnate a clerului român ortodox. Inițiativa a reprezentat atât o tentativă de divizare a noastră pe criterii confesionale, cât și realizarea unei contraponderi la elita maghiară (calvinistă). Să nu uităm nici de silirea românilor din provinciile stăpânite de austrieci, din Banat, Transilvania și, mai târziu, Bucovina, de a se supune canonic ortodoxiei sârbe (mitropolia de la Karlowitz). Nedreptatea își
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
religioasă. Întâlnim angajați în lupta politică și militară fruntași pașoptiști transilvăneni care provin atât din rândul ortodoxiei, cât și al greco catolicismului (Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, Andrei Mureșanu, Timotei Cipariu). Aceeași solidaritate națională, ce nu a ținut cont de diferențele confesionale, s-a manifestat cu putere și în vremea memorandiștilor (Ioan Rațiu, Vasile Lucaciu, Rubin Patiția). Ridicându-se împotriva dualismului, memorandiștii au deschis drumul Marii Uniri. Sub tricolor, unirea Transilvaniei cu România și-a aflat desăvârșirea în solemna îmbrățișare frățească dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]