2,278 matches
-
Să ne gândim la lecția plină de generozitate intelectuală pe care studentul filolog ieșean a primit-o încă din primul semestru de studii, îndreptate, prin Elvira Sorohan, spre fenomenul culturii, care înglobează traseul insondabil al unor înclinări stilistice "abisale", în constructul numit de Lucian Blaga "mioritic", spre literatura vechilor cronicari, spre construcția aparent inexpugnabilă a primului roman cantemirian și spre mustoasa țesătură "eroicomică" a Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Doamna Elvira Sorohan ne-a făcut, cu o strictețe pe care o dă
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
este vorba în teoria noastră, cu ceea ce putem numi constructivismul social. Cînd sociologii caută să demonstreze că o instituție sau o relație socială (piața, de exemplu) nu e naturală, altfel spus nu este inerentă naturii umane, atunci cînd vorbesc de "construct social" poziția lor e cea a constructivismului social. Considerînd realitatea socială o realitate istorică și construită, constructivismul social se opune naturalismului social (care presupune, de exemplu, că "piața" este o realitate inerentă naturii umane). Ideea de "construct social", critica naturalismului
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cînd vorbesc de "construct social" poziția lor e cea a constructivismului social. Considerînd realitatea socială o realitate istorică și construită, constructivismul social se opune naturalismului social (care presupune, de exemplu, că "piața" este o realitate inerentă naturii umane). Ideea de "construct social", critica naturalismului social nu implică deloc o poziție constructivisă în plan epistemologic. Să ne oprim la problema structurilor sociale. Sunt posibile două poziții epistemologice. Din poziție realistă, structurile sociale reprezintă o realitate în sensul obișnuit: "constructul social" în chestiune
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
umane). Ideea de "construct social", critica naturalismului social nu implică deloc o poziție constructivisă în plan epistemologic. Să ne oprim la problema structurilor sociale. Sunt posibile două poziții epistemologice. Din poziție realistă, structurile sociale reprezintă o realitate în sensul obișnuit: "constructul social" în chestiune este o constrîngere exterioară. O structură socială nu este o realitate, ceea ce vrea să însemne că ceva exterior stipulează poziția epistemologică constructivistă. Teoria noastră spune: e vorba de un ansamblu de posibile și imposibile, pe care și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
mai importante, înaintea Goncourt-ului de acum, fiind Grand Prix Poncetton și Prix Roman France Television, ambele pentru romanul Où j'ai laissé mon âme (Unde mi-am lăsat sufletul), 2010. Stilul Ferrari e cu totul particular; avem în mînă un construct romanesc alunecos, pentru că aparent extrem de solid, avînd în vedere parcursul intelectual al autorului, dar în fapt fugace, schimbător, "cuantic", aprinzîndu-se într-o parte pentru a se stinge discret și a țîșni unde te aștepti mai puțin, acoperind aventuros cam tot
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cultul Rațiunii, iar înaintașii lor mai îndepărtați încă, prin cel al Frumosului. Acum, ni se propunea adorarea Omului, în toată superbia sa arogantă de stăpînitor al universului, și a Progresului inevitabil. Dar, treptat, știința și-a băgat coada în toate constructele epistemologice, hazardul s-a impus ca lege și absurdul sau nonsensul existenței a invadat conștiințele. În tot acest timp, Mallarmé trăia retras din lume și străin de aceste dezbateri sau, cel puțin, așa se credea, sculptîndu-și meticulos straniile bibelouri poetice
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de vedere contrar, care la rîndul său îți scapă de vrei să-i pui etichetă, și tot așa. Dar am ajuns, în timp, să nu mai vedem în această derobadă un simplu exercițiu histrionic sau nu în primul rînd -, un construct admirabil formulat, dar artificial. Considerăm că Cioran a fost infinit mai profund și mai structurat decît ne putem imagina, doar că țesătura minții lui se desfășura pe alte coordonate decît cele cu care suntem obișnuiți. Prin urmare, în acest spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pluralitate și bogăție, precum și suspicioasă față de rigiditățile doctrinare, ar putea fi o cale adecvată de explorare a postmodernismului"23 cale în sine postmodernă, adică plurală sau chiar rizomatică! Aceste minime trimiteri relevă importanța discursului despre istorie în orice "paradigmă" sau construct teoretic ne-am situa cercetarea; lectura proprie asupra trecutului lăsând "urme" (în sensul derridarian al termenului) în articularea specifică a viziunii propuse. De asemenea, implicațiile asupra conceptelor de spațiu și timp24 și schimbările percepute în receptarea lor de la o epocă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
spațiu sau timp, introducând ambiguitatea, lipsa reperelor și chiar denaturarea ideii de istorie. Unul dintre primii teoreticieni care au semnalat trecerea către un alt tip de societate este Daniel Bell prin descrierea a ceea ce el denumește post-industrial society. Din multiplele constructe pe care le trece în revistă la începutul lucrării sale ("societatea postcapitalistă", "era post-modernă", "era post-civilizată"), Bell se oprește asupra acestui "ideal tip" care reprezintă în primul rând o schimbare în interiorul structurii sociale. Această schimbare complexă privește în special trei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
conștiință a pluralității, virtute care poate privi și modernismul, ale cărui trăsături le poate încorpora cu succes și curentul postmodern. Abordările călinesciene au avut drept constantă accentuarea caracterului ipotetic al postmodernismului, atât în sensul că acesta este privit ca un "construct explicativ și operațional"177, a cărui formulare presupune și reconceptualizarea altor termeni, cât și în sensul că acest construct trebuie să fie mereu reinițializat de către fiecare utilizator al postmodernismului. Caracterul "dual" al postmodernismului categorie istorică și concept ideal, sistematic îi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodern. Abordările călinesciene au avut drept constantă accentuarea caracterului ipotetic al postmodernismului, atât în sensul că acesta este privit ca un "construct explicativ și operațional"177, a cărui formulare presupune și reconceptualizarea altor termeni, cât și în sensul că acest construct trebuie să fie mereu reinițializat de către fiecare utilizator al postmodernismului. Caracterul "dual" al postmodernismului categorie istorică și concept ideal, sistematic îi subliniază încă o dată caracterul de construcție provizorie, nefixată și procesuală. Asupra necesității de a privi postmodernismul diacronic, sincronic, dar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
susținătorii, cât și detractorii postmodernismului trebuie să cunoască trăsăturile și strategiile noului fenomen, astfel încât elogierea și ridiculizarea postmodernismului în ansamblu nu mai reprezintă opțiuni valabile. Ca o consecință a criticii reificării postmodernismului se impune și considerarea conceptelor specifice lui drept constructe teoretice, care sunt utilizate pentru a oferi anumite interpretări. În acest sens, ele nu sunt neutre și nu reprezintă nici instrumente descriptive care să explice o stare de lucruri prestabilită. Chiar dacă afirmă că nu există nici un fenomen care să fie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
funcție a asumpțiilor teoretice care denumesc anumite lucruri "postmoderne", iar pe altele nu"195. Această abordare teoretică pare a fi o formă de "nominalism", care vrea să atragă atenția asupra faptului că mulți autori investesc cu realitate anumite concepte și constructe teoretice pe care le-au utilizat cu scop explicativ în cadrul discursului lor. Consider că Kellner și Best, ca să-l parafrazăm pe Russell, doresc să păstreze ceva din robustul simț al nivelurilor: discursul, metadiscursul și toți descendenții lor explicativ-teoretici trebuie să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
astfel de abordare, se amestecă un imaginar propriu sau colectiv, locuri comune, fragmente de discurs, schimburi de senzații și opinii, cadraje reale etc., care se grefează pe acest nume propriu, care ajunge de cele mai multe ori dintr-o referință externă, un construct particular. De aceea cei care au luat ad litteram acest text baudrillardian au omis o parte importantă a semnificației și a caracteristicilor scriiturii sale. Însuși Baudrillard a accentuat această perspectivă într-unul din răspunsurile date la sfârșitul unei conferințe despre
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
concepte tari, în pofida dorinței de a le anihila. Acest pericol al deconstrucției ne-a condus la întrebarea sub semnul căreia încheiem acest studiu: este filosofia postmodernă o filosofie autofagă?580 Cu alte cuvinte, se hrănește ea din propriile discursuri și constructe teoretice pe care le alcătuiește, în majoritatea cazurilor, prin critica și deconstruirea altor discursuri, în speță moderne? Reprezintă postmodernismul momentul postfilosofic, în care starea de inaniție este mascată de consumul substanței propriilor constructe? Reflectă filosofia actuală o dispariție a "adevăratei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se hrănește ea din propriile discursuri și constructe teoretice pe care le alcătuiește, în majoritatea cazurilor, prin critica și deconstruirea altor discursuri, în speță moderne? Reprezintă postmodernismul momentul postfilosofic, în care starea de inaniție este mascată de consumul substanței propriilor constructe? Reflectă filosofia actuală o dispariție a "adevăratei" filosofii și o anihilare a câmpului fertil al ideilor (în termeni baudrillardieni, este doar un "simulacru" de discurs filosofic) sau doar o radicalizare ce-i denotă, dimpotrivă, vitalitatea? La prima vedere, discursul postmodern
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Trei, București, 1998, p. 105). 21 John H. Arnold, "Responses to the Postmodern Challenge; or, what Might History Become?", p. 120. 22 M. Călinescu (op. cit., p. 324) consideră că "termenii periodizanți funcționează cel mai bine atunci când sunt folosiți euristic, drept constructe "strategice" sau mijloace prin care articulăm continuumul istoriei în scopul analizei și înțelegerii focalizate". 23 Ibidem, p. 331. 24 De exemplu, David Harvey discută pe larg despre experiența spațiului și timpului în modernism și în postmodernitate în partea a III
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
poate proceda, apreciem în proporții sensibil egale, la vânzare sau cumpărare în funcție de intuiția investitorului. Fig. IV.3 Nivel rezistență (pentru un curs cu fluctuații inferioare neregulate) Nivelurile suport și rezistență nu au importanța și valențele unui trend. Ele sunt însă constructe grafice cu valoare operațională situată imediat sub cea a trendului, deoarece permit judecăți cu valoare de reguli asupra evoluției cursului. Astfel: Forma crescătoare sau descrescătoare a nivelului suport și rezistență ne oferă reguli de acțiune bazate pe revenirea cursului "la
[Corola-publishinghouse/Science/1466_a_2764]
-
pentru a submina polaritățile masculin / feminin, artă adevărată / artă pop, ficțiune / realitate, privat / public 143. Personalitatea ei schimbătoare și estetica seducției devin astfel "punctele de referință ale unei culturi postmoderne a comodificării, în care noțiunea de autenticitate a făcut loc constructului postmodernist 144". Este evident că Madonna este un produs "fabricat" al epocii noastre laice și postmoderne. În ciuda încercărilor ei vădite de a exprima "feminitatea" ca un concept cu multiple fa-țete și uneori agresiv, nu reușește de cele mai multe ori decât să
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
înșeală declarînd că cei doi au fost "prieteni în cel mai bun înțeles al cuvîntului" căci așa cum apreciază T. Vianu "n-au existat doi oameni mai deosebiți în această lume decît Eminescu și Caragiale" iar farmecul primei întîlniri reprezintă un construct post-factum, așa cum sesizează și Șerban Cioculescu: "...frumusețea acestei întîlniri, unică în felul ei, este de ordin romantic și expusă îndoielii." La zece ani după moartea poetului, Caragiale își amintește nostalgic într-o scrisoare către Scipione Bădescu acele "scumpe timpuri trecute
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
al socialului, remarcînd efortul fiului "de a-și depăși condiția de bastard, de a înlocui extracția socială umilă moștenită de la tatăl său printr-o iluzorie descendență nobiliară, plăsmuită cu uimitoare convingere intimă..."; Al George opinează că fiul ar reprezenta un construct edificat conștient prin negarea modelului generator: "este evident că Mateiu și-a conceput opera și și-a construit un personaj exterior și interior în oponență sau violentă negație a modelului patern..."; Barbu Cioculescu încarcă de răspundere doar personalitatea tatălui destinul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
p. 165) sau, încă mai sintetic, "vorbitorul dintr-un poem" (Myers și Simms, 1985, p. 230), ca elemente distincte de eul empiric. Desigur, s-ar putea aduce și alte exemple concludențe. Aceste rafinamente critice sugerează că eul nu este un construct unitar și că respectivul clivaj este un deziderat teoretic dacă se urmărește clarificarea procesului de creație artistică și a elementelor implicate în acestă. În contextul strict al cercetării mele, consider că este mai util să diferențiez între eul empiric, implicat
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
privitoare la actul creației poetice, al cărui rezultat nu este nici ironic, nici comic, ci tragic. Caracterul sau tragic se datoreaza naturii perisabile a oricărei creații materiale, care reprezintă un substitut modest al creației absolute, eterne (idee platoniciana). Că orice construct solid, orice artefact uman este conținut în sine, de vreme ce expansiunea este imposibilă. Prin urmare, el este condamnat să facă parte dintr-un sistem rigid, fie el social, filosofic, estetic sau religios sau, în termenii lui Blake, este sortit să cadă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
a artistului. În termenii lui Damrosch, Jr., "funcția imaginației este, astfel, aceea de a trece dincolo de imaginile lumii obișnuite, catre formele adevărate la care ele iau parte" (1980, p. 14). În cazul lui Blake însă, lumea obișnuită, văzută ca un construct eronat, încetează să mai existe, locul ei fiind luat de o realitate transfenomenală numită Eternitate și guvernată de legile omnipotente ale imaginației 67. Pot chiar să afirm că Eternitatea devine, în compoziții precum The Ghost of Abel, echivalentul forței creatoare
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
a gigantului Albion, ca summum al ființelor umane, transpare din argumentația lui Nicolaus Cusanus. Se poate observa, astfel, modul in care una dintre metaforele favorite ale lui Blake, utilizate pentru a desemna formă spirituală a umanității, este, la origine, un construct pur religios, incluzând calități ontologice deopotrivă umane și divine. (Trebuie notat, între paranteze, că artistul englez împrumuta simbolul vizionar în chip deliberat din descrierea "marelui om" a lui Swedenborg). Iată fragmentul în cauză: "Dacă te-ai gândi la omenire că
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]