3,537 matches
-
scrie. „Te iubesc, Penélope.“ Mi l-am Închipuit pe Julián Carax la anii mei, ținînd În mînă poza aceea, poate la umbra aceluiași copac sub care mă aflam eu. Mi se părea că-l văd aievea, zîmbitor, sigur pe sine, contemplînd un viitor la fel de mare și de luminos ca bulevardul acela și, pentru o clipă, m-am gîndit că nu existau alte fantasme decît acelea ale absenței și ale Înfrîngerii, că lumina aceea care Îmi surîdea era una de Împrumut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Urmele focurilor de mitralieră din zilele războiului erau presărate pe pereții exteriori ai bisericii. În acea dimineață, un grup de copii se jucau de-a soldații, străini de memoria pietrelor. O femeie tînără, cu părul brăzdat de șuvițe argintii, Îi contempla așezată pe o bancă, cu o carte Întredeschisă În mînă și cu un zîmbet rătăcit. Potrivit adresei, Nuria Monfort locuia Într-o clădire din capătul pieței. Data de construcție putea fi Încă citită pe arcul de piatră Înnegrită ce Încorona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
poate că schimbă câteva impresii profesionale cu cei doi supraveghetori. Traversă parcul, se opri pentru un moment ca să privească statuia femeii cu găleata goală, M-au lăsat aici, părea ea să spună, și azi nu mai sunt bună decât să contemplu aceste ape moarte, a fost o vreme când piatra din care sunt făcută era încă albă, în care un izvor țâșnea zi și noapte din găleata asta, niciodată nu mi-au spus de unde provenea atâta apă, eu doar stăteam aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
funie care urca până la un inel Înfipt În tavan și cobora apoi până În mâinile unuia dintre cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat de un stâlp. Căutând să Își Învingă durerea, sărmanul se aplecase și mai mult, aproape atingând pardoseala cu fruntea. Dante se năpusti spre el, apucând frânghia cu toate puterile, Într-o Încercare de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Privește. Arnolfo se apropie de un banc pe care un lucrător monta o ramă din bronz În jurul unui cristal lat de o palmă. Smulse obiectul din mâinile băiatului și Îl ridică În fața poetului cu o expresie de mulțumire. Dante se contemplă În tăcere. Imaginea sa Îi venea Înapoi ca și când un văl de apă ar fi acoperit suprafața sticlei, făcând priveliștea mai nelămurită. Așa trebuie să fi fost oglinda lui Narcis, pentru ca tânărul să nu se fi recunoscut În chipul reflectat. Fundalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scurt de confirmare, iar bătrânul se așeză lângă una din mesele cele mari. Luă o bucată lată de pergament și Începu să traseze o serie de linii, cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat prin adâncurile memoriei. Apoi se opri, contemplând rezultatul. După un moment de reflecție, mai adăugă și alte amănunte, apoi Împrăștie peste hârtie niște praf absorbant și i-o Înmână lui Dante. - Asta am văzut eu, cu mai bine de cincizeci de ani În urmă. Priorul ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nou ea Încuviință. Se părea că mica reprezentație se Încheiase. Dante Își plimbă de mai multe ori privirea de pe chipul ei spre piesele de pe tabla de șah, căutând o posibilă semnificație a acelei reprezentații. Dar Amara continua să stea nemișcată, contemplând În liniște ceea ce făcuse. Apoi Își Întinse mâna și apucă o altă piesă de pe marginea tablei, așezând-o alături de rege, cu numai un pas Înapoi. Era regina albă. - O altă femeie? Încă un semn de Încuviințare și, dintr-o dată, Amara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cine Îți spune că nu așa este? Dacă... - Hulești, Marcello! Adam a fost creat liber să aleagă Între bine și rău. Dacă n-ar fi așa, Dumnezeu l-ar fi ispitit pe Întâiul nostru părinte cu singurul scop de a contempla o priveliște a degradării care, În mintea sa, era deja Împlinită. - Atunci privește aici! strigă bătrânul, Începând să traseze un pătrat pe pergament. Vei avea rezumatul vieții dumitale și ceea ce te așteaptă pentru cât ți-a mai rămas de trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înfățișarea lui, pervertește armonia exactă a Creației? Ce poate fi sfânt În una ca asta? - Pacea, messer Durante. Cea mai Înaltă aspirație a spiritelor drepte, pe care și domnia ta ai celebrat-o În scrierile dumitale. Acele două fețe, care Împreună contemplă Întregul orizont, sunt simbolul unui acord suprem Încheiat pe pământurile care au văzut nașterea lui Cristos. - Acea Pactio secreta... Dar e o legendă, murmură Dante, luat prin surprindere. - Nu e o legendă. La Ierusalim, În prezența lui Frederic, În toiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fusese cel care scrisese acele observații? Fixă din nou profilul mortului: noblețea trăsăturilor sale se putea trage prea bine din vechiul neam al suabilor. Poate că și el fusese Înșelat de propria sa imagine, atunci când i se Întâmpla să o contemple reflectată În oglindă, și poate că voise să creadă cu disperare Într-un destin insondabil, atunci când măsura traseele astrelor, un destin ce parcă Îl chema să urmeze la tronul unui tată visat. Tronul lui Frederic. Mort. Asasinat. O nouă ipoteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
discret, tăcut, sub-șefi, dacă nu chiar șefi, și fără copii, își dă cuvântul directorul și asudă din greu sub gulerul lui fals și în boots. Tace, așteaptă, nu îndrăznește nici măcar să-l privească pe Destinat care s-a ridicat și contemplă parcul și bruma care s-a lăsat peste el. Urmează o tăcere prelungă. Directorul regretă deja demersul său când, brusc, Destinat se întoarce spre el și îi spune că e de acord. Așa, pur și simplu. Pe un ton indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
bluza lui de lână găurită. Apoi pleca, înainte ca ea să sosească și să descopere ofranda depusă. Altele ar fi râs de nebun și ar fi aruncat iarba sau pietrele. Lysia Verhareine le strângea încet, în timp ce elevii adunați în fața ei contemplau fără să facă o mișcare obrajii ei îmbujorați și părul blond care bătea în culoarea ambrei, apoi le ținea în palmă, de parcă le-ar fi mângâiat și, odată intrată în clasă, depunea florile sau iarba într-o vază micuță, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cina la ora șapte. Asta era tot. Când a apărut învățătoarea, totul s-a dat puțin peste cap. Se întorcea mai devreme de la tribunal, iar apoi mergea în parc. Se așeza pe bancă, stând mult timp să citească sau să contemple copacii. Îl găseam adesea la vreo fereastră privind afară ca pentru a găsi acolo ceva. Iar mesele, ei bine, mesele puneau capac la toate. De obicei, oricum nu era prea mâncăcios, dar acum aproape că nu se mai atingea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
opri. Totul deveni ireal. Era un carnețel dreptunghiular și subțire, îmbrăcat în piele roșie. Ultima oară când îl văzusem se afla în mâinile Lysiei Verhareine, cu ani în urmă. Era în ziua când urcasem pe creasta costișei și o surprinsesem contemplând marele câmp al morții. Mi se păru deodată că intră în cameră râzând, apoi se oprește, uimită de prezența mea. Am luat repede carnetul, îmi era frică să nu mă ardă, și am fugit ca un hoț. Nu știu exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
s-o mai cunoască niciodată. În lumina propriei sale tinereți, totul părea glorios. Reușise, cot la cot cu cei mai buni oameni ai promoției sale de la Princeton. Era Îndrăgostit și i se răspundea cu dragoste. Aprinzând toate luminile, s-a contemplat În oglindă, căutându-și pe chip calitățile care-i permiteau să aibă o viziune mai clară decât a majorității, care-i permiteau să ia decizii ferme, să-și influențeze și să-și asculte propria voință. Existau puține lucruri În viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În apă rece, și, resemnat, s-a prezentat la examen, Întrebându-se Însă, nefericit, de ce primăvara Își pierduse toată culoarea și toată animația. Cumva, prin trădarea lui Isabelle, noțiunea de succes studențesc Își slăbise strânsoarea asupra imaginației lui și Amory contempla impasibil eventualitatea unui eșec, chiar dacă acesta ar fi atras după sine, În mod arbitrar, excluderea sa din redacția de la Princetonian și distrugerea șanselor de a intra În consiliul studenților din anii mai mari. Dar se mai putea baza, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bine că da. (dă jos răzbat tânguirea unei viori care este acordată, un răpăit de tobă. DOAMNA CONNAGE se Întoarce iute spre fiica sa.) DOAMNA CONNAGE: Vino! ROSALIND: Un moment. (Mama ei iese. ROSALIND se Îndreaptă spre oglindă și se contemplă cu multă satisfacție. Își sărută vârfurile degetelor și le pune pe gura din oglindă. Apoi stinge luminile și iese din cameră. Un moment de tăcere. Câteva acorduri de pian, ropot de tobe bătute discret, foșnet de mătase proaspătă, toate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vor să „răzbească prin propriile forțe“. Dumneavoastră nu v-ar prinde bine niște bani câștigați fără trudă? - Bineînțeles că nu! a exclamat indignat secretarul. - Dar, a continuat Amory, neluându-l În seamă, cum În momentul de față sunt sărac lipit, contemplu socialismul ca pe o posibilă izbăvire. Amândoi bărbații i-au adresat o privire uimită. - Ăștia care aruncă bombe... Omul cel micuț și-a curmat brusc vorbirea, căci din pieptul celui solid au bubuit cuvinte aspre: - Dac-aș crede că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
La fel și dumneavoastră, domnule! a răspuns Amory, zâmbind și făcând semne cu mâna. „AFARĂ DIN FOC, AFARĂ DIN ODĂIȚĂ“ Când mai avea opt ore de mers până la Princeton, Amory s-a așezat pe marginea șoselei din Jersey și a contemplat ținutul Înghețat. Pentru el natura, un fenomen destul de grosolan, alcătuit mai ales din flori care, la o inspecție mai atentă, erau roase de fluturi și din furnici ce călătoreau neobosite pe firele de iarbă, era, ca Întotdeauna, o dezamăgire. Natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În Franța, cu douăsprezece luni În urmă, când stătuse trântit În iarba Înaltă, Înconjurat de tot plutonul din care făcea parte și toți cu burțile lipite de sol, iar el așteptase să-l bată pe umăr pe servantul mitralierei Lewis. Contempla cele două imagini cu ceva ce semăna a exaltare primitivă - erau două jocuri la care luase parte, diferite prin gradul de Înverșunare, dar legate Într-un fel care le distingea de episodul Rosalind sau de labirinticele povești care formau, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de‑a folosi violența aleatoriu, împotriva cui s‑o nimeri (Rainer). Tâmpitule! (Hans). Anna nu mai spune nimic, ci își linge doar, gânditoare, degetele de la mâna dreaptă, mâna cu care a lovit, sărate de sângele și transpirația victimei, ceea ce Rainer contemplă cu o privire admirativă, Sophiei îi provoacă o ușoară greață, iar pe Hans îl determină să‑i dea Annei una peste mână. Purcelule! Anna poartă în sine o furie atât de mare - chestie provenită probabil din conflictul dintre generații -, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la fel de laș ca și să te cramponezi de Dumnezeu. Absurdul, așa cum îl înțelege Camus, ar fi, după părerea mea, echivalentul neantului. Camus face din durere un principiu universal, din durere și din plictiseală. Pe ambele le cunoaștem, fiindcă le‑am contemplat noi înșine. A se citi în acest sens: Demonii. Cel mai bine împreună cu Sophie. A se citi această carte împreună cu femeia iubită, care se deosebește de alte femei prin aceea că a devenit definitiv imaterială. Annei și mamei li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
asta sugerați. — Cum ziceam, îmi pare rău că trebuie să pun aceste întrebări, Frau Steininger, dar ele trebuie să fie puse. Sunt sigur că înțelegeți. Cel mai bine e să știm absolut totul. Am sorbit din cafea și apoi am contemplat zațul de pe fundul ceștii. Oare ce însemna o formă ca o cochilie de scoică? mi-am zis. — Ce-mi puteți spune despre băieți? am întrebat-o. Ea se încruntă: — Pentru numele lui Dumnezeu, are 14 ani. Mânioasă, își stinse țigara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
arheologii vor descoperi un manifer asemănător... Iconografia asociază cel mai adesea acest animal roz și rotofei cu discipolii lui Epicur. De ce? Grigore de Nyssa afirmă că, din cauza constituției sale fiziologice, acest animal nu poate să-și ridice capul și să contemple cerul. Așadar, nu are cum să devină un animal platonician în stare de o ascensiune dialectică care să-l transforme într-o vietate extatică orientată spre contemplarea ideilor pure; el rămâne o creatură grosieră condamnată să râme cu râtul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
justificată când îți permite să scapi de suferință, excelentă atunci când face posibilă o plăcere, ea nu prezintă niciun interes ca atare. Asemeni lui Platon, care face din ea o ocazie de a accede la Frumosul în sine și de a contempla ideile pure, Epicur aservește estetica unei funcții pragmatice și utile: ea calmează sufletul și trupul, alină și procură plăcere și satisfacție, are valoare prin efectele produse - validitatea artei rezidă în utilitatea ei, în faptul că reușește să producă niște efecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]