1,040 matches
-
plastice (pe linia „purismului” constructivist și a suprematismului). Contimporanul a publicat reproduceri ale unor lucrări de G. Anenkoff (machetă p. Gaz de G. Kaiser — în nr. 55-56, martie 1925) sau Rodschenko (Construcție — în nr. 59, mai 1925). Numărul 53-54 al Contimporanului (consacrat arhitecturii moderne) cuprinde două articole semnate de Marcel Iancu, făcînd referiri entuziaste la adresa constructivismului rus: „Constructivism și arhitectură“ („acele serii de expoziții din Rusia și mai ales Germania, pe cari noi le considerăm ca un vulcan de adevăruri ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se poate să nu schimbe suprafața pămîntului”) și „Arhitectura nouă“ („Constructivismul ale cărui origini se găsesc în începuturile artei abstracte (...) s’a dezvoltat mai ales în Rusia și Polonia”). În privința teatrului, un moment semnificativ îl reprezintă apariția numărului 55-56 din Contimporanul („Teatru/Cinema“), unde Sandu Eliad semnează un articol amplu („Teatrul teatrului“) despre două opțiuni antinaturaliste și antimimetice ale „teatrului nou” — „teatrul stilizat”, static al lui Meyerhold și teatrul constructivist, dinamic, „umanizat” al lui Tairoff. Preferințele autorului merg — în mod vădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmă. Tot aici sînt reproduse „pagini din Tairoff” despre arta actorului (articolul „Actorul. Diletantism și materie“). Sandu Eliad va reveni mai tîrziu — explicativ și polemic totodată — asupra opoziției teatru dinamic vs teatru stilizat într-un articol din numărul 59 al Contimporanului (anul 1925). Începutul articolului exprimă elocvent relațiile mediat-conspirative ale avangardiștilor români cu „arta nouă” din URSS: „Zidurile chinezești ridicate în jurul activului laborator care prepară în eprubete uriașe precipitate de idei, bogate în virulență și aciditate, împiedică orice cunoaștere de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
schimbă în fața spectatorului după nevoile scenice, ale textului”. Idei asemănătoare despre „revoluția teatrală” sovietică, însă cu o notă mai apăsat politică, întîlnim și în articolul „Drama-pantomimă“ al lui Ion Călugăru, din același număr al revistei Integral: „Acolo însă unde mitul contimporan, evident politic, în stăpînirea proletariatului, s-a difuzat în colectivități, se înfăptuie și un teatru nou: Rusia”. O „notiță” din numărul 6-7 al Integralului („Teatrul sovietic“) merge și mai departe. E vorba de o prezentare a opiniilor despre teatru expuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revoluționar, apt să antreneze poporul. Teatrul nu-i o formă de expresiune literară și nu autorul face teatrul (...) Arta nu este individuală. (...) Teatrul care profesează sub forma cea mai avansată principiile și tendințele vremurilor actuale este acela al lui Meyerhold”. Contimporanul semnalează însă, oarecum ironic, și alte „evenimente artistice” din URSS: „la Moscova a fost executată o simfonie futuristă, cu ocazia aniversării revoluției, de către o orchestră compusă din tunuri, puști, sirene de vapor, fluiere de locomotivă și tot felul de sgomote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Aci cu ocazia acestui jubileu și’a publicat o carte plină de știința artei pe care o profesează. Este volumul 9 din baukausbucher”. O nouă și ultimă mențiune notabilă a avangardei de peste Nistru vom întîlni abia în numărul 100 al Contimporanului (martie 1931), unde este publicat un articol-necrolog despre „Maiakovski“. Textul din Contimporanul oferă o caracterizare avizată a poeticii autorului rus, datoare — în parte — influenței expresionismului german: „Wladimir Maiakovski. Șeful futuriștilor ruși comuniști cîștigase o notorietate mondială grație traducerilor în limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
știința artei pe care o profesează. Este volumul 9 din baukausbucher”. O nouă și ultimă mențiune notabilă a avangardei de peste Nistru vom întîlni abia în numărul 100 al Contimporanului (martie 1931), unde este publicat un articol-necrolog despre „Maiakovski“. Textul din Contimporanul oferă o caracterizare avizată a poeticii autorului rus, datoare — în parte — influenței expresionismului german: „Wladimir Maiakovski. Șeful futuriștilor ruși comuniști cîștigase o notorietate mondială grație traducerilor în limba germană a poeziilor lui. Maiakovski a avut marele merit de a urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cînd proletariatul marilor orașe în persoana lui Lenin (sic!) a luat conducerea politică, M. devenise poetul oficial al Sovietelor. Sinuciderea lui răpește Moscovei sovietice poetul reprezentativ al epocei”. Necrologul din unu e mai scurt și mai rudimentar decît cel din Contimporanul, însă mai afectiv și mai aprins militant: „A murit în Rusia Mayakowsky. Un nume care a răsvrătit lirica rusească prin 1915 cu dinamismul unui temperament în artă exploziv. Dintre futuriștii ruși a fost cel mai însemnat. Agitațiile lui ca orator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în nr. 42, și „Apusul lui Burliuck“ în nr. 44), prezentate ulterior — prin intermediul lui Sașa Pană — ca fiind „primele în limba română”. Lucrul este însă - după cum am văzut - inexact, prima traducere românească a unui poem maiakovskian apărînd în 1923 în Contimporanul. Cît privește următoarea afirmație a lui Sașa Pană, „Nu știu să mai fi apărut în presă, în acele zile, încă vreun cuvînt iscat de dispariția voluntară a marelui poet al Marii Revoluții”, e limpede că ne aflăm în fața unui lapsus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cuvînt iscat de dispariția voluntară a marelui poet al Marii Revoluții”, e limpede că ne aflăm în fața unui lapsus calami. Singurele referințe la avangarda sîrbă au în vedere gruparea și revista Zenit, prezentată pentru prima oară în numărul 49 al Contimporanului: „no. 26-33 (octombre). O reproducere din pictorul sîrb Lozovick (New York), poezie „MOTS DANS L’ÉSPACE“, proclamație de Liubomir Mitzici, o traducere din poetul italian Vasari”. Catalogul expoziției internaționale a revistei lui Vinea și Iancu indică: LA SERBIE par Jo-Kleck le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetic antieuropean» al lui Liubomir Mitzich, «Avion sans appareil», manifest poetic lansat Europei civilizate, de rezumat cu amenèe est le fruit de la culture européene sur le continent balcanique”. Acesta va fi, de altfel, „semnul” sub care va fi percepută la Contimporanul mișcarea de avangardă din Serbia. O notă din nr. 71 (decembrie 1926) trimite către o antiteză între „Europa jună” și „putregaiul” civilizației occidentale (admirat de poetul indian Tagore): „Gruparea Zenit din Belgrad în frunte cu Lubomir Mitzici a înmînat lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bolșevizant - sînt ingredientele particularizante ale imaginii oferite avangardiștilor români de către avangarda „zenitistă” sîrbă. Percepția modernismului sloven este, în revistele românești de avangardă, grevată de confuzii amuzante, explicabile prin faptul că ecourile sale parvin exclusiv mediat, prin intermediul unor publicații occidentale. În Contimporanul nr. 81, o notiță despre Der Sturm, salută numărul special dedicat avangardei „slavone”, textul încheindu-se pe o notă din care transpare frustrarea nerecunoașterii internaționale a mișcării moderne autohtone: „Der Sturm consacră ultimul număr mișcărei moderne din Slavonia. Plastică, arhitectură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clasament ipotetic - pe locul al treilea, după Franța și, la mică distanță, Italia. Preferințele poetice ale lui Ion Vinea merg cu precădere înspre comilitonul Georges Linze, director al revistei Anthologie din Liége, ale cărui poeme (cu sau fără dedicații către „contimporani”) și manifeste „ilustrează” frecvent paginile revistei unde este un fel de colaborator permanent. Un studiu comparativ între poemele sale și cele semnate de Ion Vinea ar scoate la iveală similitudini surprinzătoare, de la decupajul versurilor pînă la cerebralitatea și tonul elegiac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestor compoziții lirice, diagrame „simultaneiste” ale tristeții în decor cosmopolit. Același Linze s-a ocupat, după cum am văzut, de vizita artiștilor plastici din Belgia la marea expoziție internațională de la București. Textele sale au fost citite la toate manifestările poetice ale Contimporanului. Numărul 57-58 conține un bogat grupaj de prezentare a artei noi - literatură, arhitectură și plastică - din Belgia: „La poésie nouvelle“ de Linze (o panoramă a revistelor și direcțiilor poetice din avangarda belgiană), „En Belgique. Un manifeste. Georges Linze & son ésthetique
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
belgiană), „En Belgique. Un manifeste. Georges Linze & son ésthetique du paysage“ de Gommaire van Looy și un poem al lui Emile Malespine („Vers“) dedicat lui Marcel Iancu. Într-o „Scrisoare din Belgia“, publicată în traducere română în nr. 45 al Contimporanului, poetul valon vorbea despre statutul periferic al țării sale „minuscule”, situată între Franța și Germania - într-un „extrem occident european”, dar și între două epoci: este mai mult decît posibil ca Vinea să se fi simțit aproape nu doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de a se clădi orașe noui, salubre; 2) de a înlocui haosul ancestral printr’o geometrie rațională”. Paralel cu Anthologie, o altă publicație importantă din „noua Belgie”, 7 Arts - Bruxelles, condusă de frații Victor și Pierre Bourgeois - gravitează pe orbitele Contimporanului. Ultimul semnează în nr. 75 un text despre „Aspecte ale mișcării moderne în Belgia“, în care își exprimă credoul constructivist afin celui al lui Marcel Iancu. Tot în Contimporanul, Linze publică manifestele „Art de temps“ (nr. 74) și „Création de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Bruxelles, condusă de frații Victor și Pierre Bourgeois - gravitează pe orbitele Contimporanului. Ultimul semnează în nr. 75 un text despre „Aspecte ale mișcării moderne în Belgia“, în care își exprimă credoul constructivist afin celui al lui Marcel Iancu. Tot în Contimporanul, Linze publică manifestele „Art de temps“ (nr. 74) și „Création de l’homme par la machine“, despre „omul nou” al erei mașiniste (nr. 96-97-98). Alte figuri „contimporane” ale modernismului extrem din Belgia sînt Victor Servrancks, „maestrul” constructivist al lui Magritte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care își exprimă credoul constructivist afin celui al lui Marcel Iancu. Tot în Contimporanul, Linze publică manifestele „Art de temps“ (nr. 74) și „Création de l’homme par la machine“, despre „omul nou” al erei mașiniste (nr. 96-97-98). Alte figuri „contimporane” ale modernismului extrem din Belgia sînt Victor Servrancks, „maestrul” constructivist al lui Magritte (cu credoul constructivist „Conféssion“ - nr. 64, pledoarie pentru ordinea colectivă a construcției abstracte) și poeții Emile Malespine, Michel Seuphor și Marcel Loumaye. Reclamele la reviste belgiene „împodobesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
extrem din Belgia sînt Victor Servrancks, „maestrul” constructivist al lui Magritte (cu credoul constructivist „Conféssion“ - nr. 64, pledoarie pentru ordinea colectivă a construcției abstracte) și poeții Emile Malespine, Michel Seuphor și Marcel Loumaye. Reclamele la reviste belgiene „împodobesc” frecvent paginile Contimporanului (ca și reproducerile plastice sau arhitectonice după artiști belgieni), iar rubrica de „revista revistelor“ comentează elogios expozițiile, volumele și publicațiile avangardiștilor flamanzi și valoni, insistînd, nu o dată, asupra caracterului lor de „colaboratori” ai publicației lui Vinea și Iancu. Schimburile au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
schimb, estetica expresionistă nu a rămas fără consecințe asupra textului dramatic. Potrivit folclorului avangardist, textele lui Urmuz ar fi fost „interpretate” încă din anii neutralității prin cafenele de actori nonconformiști (în frunte cu George Ciprian). Happening-urile sincretice ale grupării Contimporanul au avut, la rîndul lor, o teatralitate specifică; în paranteză fie spus, programul demonstrațiilor de artă nouă din 28 și 29 mai 1925, de la Teatrul Popular, a inclus și reprezentarea piesei Moartea veselă, commedia del l’arte de N. Evreinoff
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și 29 mai 1925, de la Teatrul Popular, a inclus și reprezentarea piesei Moartea veselă, commedia del l’arte de N. Evreinoff. Pe lîngă cronici polemice și articole de opinie cu caracter mai mult sau mai puțin programatic, revistele Punct și Contimporanul au publicat fragmente ale cîtorva piese de teatru cu relevanță mai mult documentară. Cea mai semnificativă este Zail Sturm de Scarlat Callimachi. Microsecvențe dramatice precum „Originile dramei și comediei. Legendă” de A.I. Zissu (în Integral, nr. 2) sau „Comedia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai mult documentară. Cea mai semnificativă este Zail Sturm de Scarlat Callimachi. Microsecvențe dramatice precum „Originile dramei și comediei. Legendă” de A.I. Zissu (în Integral, nr. 2) sau „Comedia în patru acte” semnată de Sergiu Dan și Romulus Dianu (în Contimporanul, nr. 96-97-98) se înscriu, timid, în linia experimentelor lui Marinetti & Co. Gruparea „Poesis”. Primele ecouri ale teatrului expresionist în România Despre difuziunea expresionismului în teatrul românesc interbelic a spus deja ce era de spus Ov.S. Crohmălniceanu în competenta monografie comparatistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avuseseră loc sub ocupație la București, dar forurile bisericești, șocate, obținuseră oprirea reprezentațiilor”. Printre cei dintîi comentatori favorabili ai lui Strindberg din perioada antebelică s-a numărat Ion Vinea. Înainte de a fi susținută în paginile unor reviste avangardiste autohtone precum Contimporanul (unde în nr. 28 din 1923 este reluat apelul „Pentru directorii de teatru, actori, scriitori și toți iubitorii de artă dramatică” al lui Friedrich Sternhal din Der Neue Merkur, cu un comentariu însoțitor de F. Aderca). „Revoluția teatrală” expresionistă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ibid., p. 35). Alături de Ion Marin Sadoveanu, un rol în promovarea scenică a noii dramaturgii l-a jucat Victor Eftimiu, ca director al Teatrului Național în perioada 1921-1925; acesta era pe atunci apropiat de cercurile socialiste și de membrii grupării Contimporanul. A existat în anii ’20 și o „recoltă” destul de substanțială de texte dramatice expresioniste sau cu tentă expresionistă: Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Fapta (1925), Meșterul Manole (1927) de Lucian Blaga, Trei cruci (1928) de Isaia Răcăciuni, Anno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
caracter interactiv complex: spectacole de teatru, șezători literare cu lecturi publice („cursuri pentru adolescenți”), conferințe-simpozion, miza fiind promovarea fără concesii a unei arte moderne „purificate și purificatoare”. Programul, editat într-o broșură de 32 de pagini, și manifestul, publicat în Contimporanul nr. 24 din 30 decembrie 1922, inclus, după decenii, în Antologia literaturii române de avangardă, încep prin cîteva diatribe la adresa „prostituării” artei teatrale: „În teatru, arta a decăzut. (...) Teatrul a fost conceput ca o paradă sau ca o sală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]