2,104 matches
-
îl definea ca fiind o a doua realitate, o prefigurare a morții. În planul experienței onirice, sau mai bine spus al trăirii onirice, care devine substanță epică în proza lui Blecher, se șterg contururile eului și individualitatea se sublimează prin contopirea ei cu exterioritatea. Eul blecherian se află în iposibilitatea de a distinge între vis și real: ,,este cred același lucru a trăi sau a visa o întâmplare, și viața reală cea de toate zilele este tot atât de halucinantă și stranie ca
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
o floare care se exprimă pe sine în existența ei deplină, nealterată, neoriginală nu poate fi acuzată de individualism 447. ,,Trăirea", acel erlebnis despre care Eliade vorbește și în studiul său Oceanografie, permite ștergerea contururilor eului și sublimarea personalității prin contopirea cu exterioritatea. Această ,,trăire" devine adevărata substanță epică a romanelor lui Max Blecher. Opera lui Blecher deschide orizontul unor noi experiențe, orientate de dorința naratorului-personaj de a transcende limitele propriei individualități, într-o nouă încercare de a integra datul exterior
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
regăsite și în ma-nuscrisele descoperite la Nag Hammadi, ce au născut o nouă "Hermes-manie". Scopul scrieri-lor îl constituia inițierea novicilor în știința se-cretă, în vederea iluminării și identificării cu absolutul. Chintesența științei hermetice a fost astfel transmisă pînă astăzi, vizînd contopirea înțelepciunii lumești cu cea cerească, divină. Al doilea principiu al lui Hermes susține că fiecare ființă posedă un al doilea corp, eteric, format dintr-o substanță fină, invizibilă, ce înfășoară corpul fizic determinîndu-i starea. Ideea va fi preluată mai tîrziu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
și un suflet ce se avîntă că-tre origini, după ce se va fi eliberat de toate învelișurile pneumei, partea cea mai pură din el, esență divină, care intră în al optulea cer, ur-cînd mai departe și slăvind pe Tatăl, pînă la contopirea deplină cu Creatorul. "Căci acesta este sfîrșitul preafericit al celor care posedă cunoașterea: să devină Dumnezeu" (op. cit.). Dacă sufletul nu era pregătit, nu era suficient de spiritualizat și nu cunoștea formulele sacre, ca pe scara virtuților la creștini, el era
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
împreună cu substantivul determinat, conotează chiar prezența sacră a lui Dumnezeu. Personificată, mlaștina este aici un topos ambiguu, receptacul al durerii, dar și generator de suferințe. Ambiguitatea e confirmată de adevărul că mlaștina îmbină două elemente primordiale: pământul și apa. Prin contopire, ele creează, în opinia lui Gaston Bachelard, schema esențializată a materialității: "De aceea vom acorda o mare atenție combinării dintre apă și pământ, combinare care află în pământul frământat cu apă pretextul său realist. Pământul frământat cu apă este atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
în toată civilizația europeană, până în zilele noastre, e de origine cathară. În acel "trobar clus" al provensalilor și în conceptul erotic cavaleresc, femeia iubită e un simbol pentru a exprima atracția Absolutului, adică o nostalgie a dispariției, o sete de contopire, de pierdere în divinitate. Catharii nu iubeau creatura, ci principiul increat. De aceea, eros-ul lor e un dor de moarte."126 (s. n.) Cel puțin trei poezii din subsolul romanului (Cer final, Patul lui Procust și Parafă) relevă, după cum am
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
rămân la stadiul de simple desene. Emil Verza 146, analizând comparativ cititul și scrisul în alb-negru cu cel în alfabetul Braille, evidențiază următoarele erori comune la văzători și nevăzători: • omisiuni de sunete, litere, silabe; • omisiuni de cuvinte, propoziții și sintagme; • contopiri de cuvinte; • substituiri de foneme și grafeme; • substituiri și deformări de cuvinte; • adăugiri de foneme, litere și cuvinte; • înlocuirea unor cuvinte sau comprimarea lor; • confuzii de foneme și litere, ca urmare a asemănării acustico-optice: d p, d b, s ș
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
scrierea lui Weininger, dintre toate cele pe care le-a citit în tinerețea sa, l-a influențat cel mai puternic și mai durabil.“13 Abia pe fundalul impresiei pe care i-a produs-o gânditorul și omul Weininger, cu deosebire contopirea lor într-o identitate unică, vom putea înțelege mai bine de ce Wittgenstein a fost atât de chinuit în adolescență și în prima sa tinerețe de gândul că este o ființă mediocră și s-a îndoit că merită să trăiască în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Viața este acea amuletă blestemată/ a destinului meu/ care, atârnată de membrele materiei,/ face totul să palpite". Până la urmă însă, chiar și plânsul are, pentru Bogdan Baghiu, certe valențe tămăduitoare: "doar lacrimile/ vor să mai fie una ca alta./ fericita contopire în identitatea suferinței și a Creației". Inclusiv în cele Zece autoportrete în acuarela nebuniei, o lumină stranie transfigurează spovedania misticului care știe, precum Vassilis Vitsakis, că "este una cu acest tot, divin și veșnic", ce i se revelează prin eros
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să-mi scalde carnea-n el,/ ca sex matern să mă redea acum și-n ceasul morții mele", citim în Copilăria lui Ario Paradis. Dar fantasma intens erotizată a maternității protectoare are o funcție bine determinată: ea îi facilitează fiului contopirea cu moartea, așa cum se întâmplă, spre exemplu, în splendidul poem Doina (Părul cel mai lung din lume), inclus în volumul Doina (București, Cartea Românească, 1983). Suferința pierderii mamei este contrasă, aici, într-o sfâșietoare litanie, alcătuită după un tipar folcloric
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care să îi certifice scindarea. Tensiunea extremă a alterității interioare transpare însă din cele câteva confesiuni tulburătoare ale pluralității ontologice, resimțite romantic sau modernist, ca un har deturnat, uneori, în blestem. Ele nu sunt deloc străine de aspirația romantică a contopirii contrastelor în numele unui ideal al identității precum cel definit de Schelling sau Fichte, dar nici de problematica alterității scripturale, convertită în dat inexpugnabil al ființei artistice, după cum au mărturisit-o figuri de prim rang ale modernității estetice, de la Rimbaud sau
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu privire la Natură, păstrând numai imaginea ei de mama binefăcătoare, deoarece aceasta se plia pe sensibilitatea să poetica și deoarece îi oferea un leac pentru perpetua rătăcire a eului și pentru singurătatea să fundamentală: odihnă și reagăsirea sentimentului de apartenență prin contopirea cu universul primordial. 3.3.3. Singurătatea, durerea, moartea Desprinderea de matricea în care, de fapt, omul ar dori să se contopească și distanța dintre viața dorită, imaginata și condiția să reală acutizează singurătatea și nefericirea; cele două motive sunt
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
armonie, din care femeia iubita face parte. Din când în când somnul face posibilă fuziunea cu natura-femeie (deschid brazda / ce este a mea și mă întind. Și dorm: / de veacuri iarbă își odihnește / inima lângă mine (Odihnă ierbii). Pentru Leopardi contopirea nu poate avea loc în prezent; prin urmare chipul iubit al femeii-natură este fie contemplat din afară, fie revăzut în amintire. Eul privește cu un sentiment dureros de excludere armonia și tihna acesteia: Tu dormi; eu stau și bolta-nșelătoare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ce e pe pamant / în lumina cerurilor, în beznă vântului; / și-n orice chip femeia / venită, nu-i mult de-atunci, la mine, / în râsul căreia mă scald, / care cheamă iubirea, frageda-i vigoare. (În lumina cerurilor, trad. MB).407 Contopirea visului cu imaginile din trecut debutează în poezia Angeli, prima în care dubletul apare explicit. Este doar cea dintâi manifestare a nucleului tematic: recuperarea infantilă și adolescentina a timpului blândeții. Maria Riccobono afirmă că probabilitatea că Leopardi, care în Canturi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
intangibile să-l fi influențat pe Quasimodo în elaborarea acestui nucleu tematic este foarte mare.408 Sicilianul readuce în prezent chipuri și peisaje dragi, nu evocându-le, adică transferându-le ca atare cu ajutorul memoriei, ci printr-o reînnorire fantastică, prin contopirea amintirii cu visul. În Îngeri visul amintire este glorificat: Apusa orice alinare a vieții în tine / visul slăvești (...) Nemărginit să-ți fie: să'nvingă fiece clipă / din timp, care păru veșnică: / râs de tinerețe, durere, / unde pe-ascuns ai căutat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sentimentul provocat de durată limitată a vieții, pe năvalnica pasiune amoroasă. Din Safo a ales nouăsprezece fragmente. Sunt cele mai numeroase, semn că, dintre toți liricii greci, poeta din Lesbos a fost cea preferată. În italiană versurile autoarei sunt rezultatul contopirii fericite a sensibilității quasimodiene cu a autoarei: în această Safo, ce a încetat de a mai fi ea însăși și în acest Quasimodo, ce i-a împrumutat poetei propria-i voce se află un punct de contact cu poezia leopardiană
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ceva grecesc din sângele meu s-a trezit la viață. (...) poate că am reusit (dar încă nu sunt mulțumit) să regăsesc vocea poetei: în câteva locuri, cu siguranta.490 O altă epistola din aceeași perioadă dezvăluie faptul că el conștientiza contopirea imaginilor și a cadențelor antice cu propria-i sensibilitate: Tocmai traduc cea mai lungă poezie a lui Safo care ne rămâne. Evit fragmentele cu puține versuri (poate nu chiar pe cele mai intense) pentru că lectură textului grec oferă imediat tot
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
depășește copilăria, trece de pragului antichității și pătrunde în cele din urmă în această zonă atemporala, într-un loc și timp nu anterioare vremurilor, ci paralele cu ele: Caut / nu un loc al copilăriei. Mitul și aventură biografica fuzionează prin contopirea legendelor locului cu trăirile personale ale poetului. Căutarea atemporalității coincide parțial cu încercarea de a (re)găsi o epocă fericită a copilăriei, iar această dinamică, se preciza și într-un capitol anterior, apropie optică autorului ermetic de cea a lui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
eu ies din inima-mi. La tine mă înalt, o, delfică, neomenesc de-acum (Delfică, trad. MB). Desprinderea poetului de contingent și urcarea într-o dimensiune din afara realității, pe care i-o deschide femeia iubita determina refacerea unității originare, prin contopirea principiului masculin cu cel feminin. Acque che îl sonno grave / matură în sale (Sardegna); apro la zolla / ch'è mia e m'adagio. E dormo: / da secoli l'erba riposa / îl suo cuore con me (Riposo dell'erba). 382 Noștri
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
concepere a unui nou univers. Poezia străpunge grațios sufletul, confundându-se cu cele mai intime laturi ale ființei în drumul său către Lumină, fiind, în același timp, și inaccesibilă și eliberatoare. Distanța dintre poetul viu și omul viu este suprimată, contopirea fiind absolută pentru cel care se dedică unei astfel de forme a artei. Biografia transpusă subtil în versuri, printr-o voce interioară a cuvântului scris, este modalitatea creatorului de poezie de a se da pe sine jertfă celorlalți. Prin intermediul unei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Marea problemă se dovedește a fi armonizarea celor două tipuri de existență ce definesc ființa. Și, dacă există momente de unitate și de acord interior, cu siguranță, apar și momente de dezechilibru, de antinomie. Soluții nu par a fi, nici contopirea cu natura, în absența spiritului, nici o îndepărtare categorică de legile ei firești. Calea de mijloc, pe care o alege autoarea, se dovedește a fi conștientizarea și asumarea, severă, dar și plină de fervoare, a existenței"34. Haosul acesta al realității
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
moarte, la fel de bine, cum poate însemna pod către viața anterioară, printr-o incandescentă regăsire interioară și printr-o investire cu sensuri noi, reconstruite. Dihotomia trup suflet reprezintă, de fapt, dihotomia exterior interior, care, prin iubire se anulează, într-o sacră contopire a carnalului cu spiritualul, a contingentului cu transcendentul. De fapt, "poemele acestui volum se înșiră lent, spunându-ne povestea unei călătorii. Este călătoria unui om prin viață, dar nu a unui om obișnuit, ci a unii om, ce caută și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din vânătul noroi?/ Mai vii/ Peste câmpii albastre,/ Mări pustii,/ Înlăcrimat și mut/ Ca să îți poți întinde/ O gură tremurată spre sărut/ Cu buze-nvinețite de cuvinte?" (Oh, trupul tău). Sentimentul iubirii este văzut, adesea, și "ca un rit nupțial, premergător contopirii cu natura morții, înțeleasă ca somn vegetal. Teritoriu neutru, somnul este asemănat, uneori cu eutanasia, contopire cu marele univers, în timp ce motivul liniștii rezumă ritmul vital, promovând o dilatare a timpului, în scopul recuperării faptelor"101, iar cadrul natural, deși dominat
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
întinde/ O gură tremurată spre sărut/ Cu buze-nvinețite de cuvinte?" (Oh, trupul tău). Sentimentul iubirii este văzut, adesea, și "ca un rit nupțial, premergător contopirii cu natura morții, înțeleasă ca somn vegetal. Teritoriu neutru, somnul este asemănat, uneori cu eutanasia, contopire cu marele univers, în timp ce motivul liniștii rezumă ritmul vital, promovând o dilatare a timpului, în scopul recuperării faptelor"101, iar cadrul natural, deși dominat de o priveliște vegetală moartă, redevine, totuși, în somn, un spațiu prielnic manifestării iubirii. Dialogul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dorește să exprime aceasta. Nu degeaba, ea folosește, de cele mai multe ori, imaginea vizuală care este imagine a cuvântului. "Poezia Anei Blandiana e o formă a trăirii prin privire. Frumusețea rezultă, din tensiunea unei dezvăluiri. Ființa, în dualitatea ei, își dorește contopirea cu lucrurile, se vrea depășită de ele, absorbită de ele, în cele din urmă, transformată prin ele. Verbul a privi se suprapune unor consemnări diferite: pe de o parte, aduce ceva din substanța vieții, pe de altă parte, din profunzimea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]