3,642 matches
-
fizicul pe trotuar, nici să te mîrțologești cu tramvaiul. Te citeau cu toții, care te vedeau, din care cartier provii... 48 DANIEL BĂNULESCU Grilajul de fier forjat. Și răzuind, dintr-un singur zvâcnet al teribilului rinichi al uriașului Șaptezecist, un întreg convoi rusesc, rulând, la ora aceea, pe banda a doua a Căii Victoriei. ...Carambolaj perfect. Sfărâmăturile limuzinelor sovietice au acoperit, mai multe zile, zidurile de peste drum ale Consiliului de Stat al Planificării. Imens scandal diplomatic. Două săptămâni mai târziu, autoritățile române
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tropăiau deja pe Militaru Stoian toți odioșii. Parcă ne candriserăm. Țipam. Orăcăiam. Ne păcăneam între noi catafalcurile. Trăgeam clopotele unor ucenice de-ale fermecătoarei, care, în zile normale, ne slobozeau la trăscău, dar acum fuseseră dresate să păstreze ordinea în convoi, să-i curenteze pe zvăpăiați și, la un semnal al ciohordoaicei, să ne mâne cu forța printre cele două focuri vii. Pentru că, în trecătoarea dintre casele lui Jubilău și cele ale lui Spasmatu, fermecătoarea aprinsese cele două focuri vii, iscate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
povestioara sa, de colții celorlalte automobile, care-și ambalară motoarele. Posibil aceiași milițieni ce dinamitaseră, în urmă cu ani, ceasornicăria helvetă de la subsol, acum își adunară dispozitivele lor de întrerupere a traficului și se cărară cu ele, deși fir de convoi prezidențial nu penetrase pe acolo. Ambală și taximetristul, lingîndu-și, c-o salivă gălbuie, mustața ciuruită de molii. Tărăboanța icni scurt, se înscrise pe semicercul ocolind prin stânga Arcul de Triumf, fu smucită ușor dreapta de volan și avansă de-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
intersecția de la Arcul de Triumf. Puțin înainte de closetul public de pe dreapta. Două sute de metri după Stadionul și Ștrandul Tineretului. Pe banda a doua. În mijlocul altor câtorva sute de mașini. Să se facă cine știe ce mare pârtie, pentru nu știu ce mare convoi oficial. - Când a fost meșterul Calistrat mare șef peste Operă? furișă, c-un început de criză de nervi, pasagerul o privire la ceas. Dar se liniști. În România era, ca de obicei, timp berechet. - Arasel! Ți-a ieșit din pantaloni
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
oi găsi, inițiale repetate cu glasul șoptit, în fiece seară, timp de șapte zile, la asfințit?..." 93 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI cel mai dihai zgomot din lume, mai ales când, după socotințele capetelor lor înfierbîntate, pe deasupra lor traversa convoiul prezidențial... Oprește deci, tot așa, pe la un ceas pustiu din noapte, Cârmaciul, convoiul, pe când se înturna de la slujbele sale de la Comitetul Central, dă înapoi limuzina, se descalță de ea, așează urechea pe grătarul canalului de scurgere și, concentrîndu-se, deslușește printre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zile, la asfințit?..." 93 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI cel mai dihai zgomot din lume, mai ales când, după socotințele capetelor lor înfierbîntate, pe deasupra lor traversa convoiul prezidențial... Oprește deci, tot așa, pe la un ceas pustiu din noapte, Cârmaciul, convoiul, pe când se înturna de la slujbele sale de la Comitetul Central, dă înapoi limuzina, se descalță de ea, așează urechea pe grătarul canalului de scurgere și, concentrîndu-se, deslușește printre borangicul și mileurile pânzelor de păianjen, chiotele îngropaților: ...Mi-am lăsat barbă cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Își aruncă apoi cu veselie capul pe spate. Și izbucni într-un răcnet, ce înmuie până și lipiciul sticlelor de pe mesele din cartier. Cântând c-o voce lăcrămoasă, antrenantă, pipăitoare, de țambalagiu deșucheat: 138 DANIEL BĂNULESCU pentru care, cu tot convoiul ăla, se reînșurubase aici era tocmai acela că-i ploua teribil în gură. Ca, măcar în noaptea cu pricina, să încalce și să îmbobîrțeze la o fermecătoare. În seara aceea, fermecătoarea adormise în canapeaua cu căpătâiul întors către sud, pentru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
La spatele lor, cântau lăutarii de-i avuseseră la nuntă, atunci aduși din mahalalele vecine. Muierea chiuia și juca darurile, să afle toată lumea că botează cârciumarul. Casele nașului erau peste Grivița, înspre mahalaua Grantului. Lumqa se oprise în loc și privea convoiul cel vesel. Cocoșată sucea dosul, răcnea o dată, pocnea degetele lăutărește. Ieșiseră și negustorii afară din dughenele lor să se uite. Oltenii suflau în palme de frig, bătând opincile. Au trecut podul de fier după plocon. Locuința brutarului se vedea de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înghițind loturile sălbatice, și luminile lui se vedeau mai aproape. Dinspre Filantropia se deschisese un drum nou cu prăvălii de cărămidă, și noaptea, peste câmpul rămas, felinarele cu gaz răspândeau o lumină albastră, puțină, pâlpâitoare. Pe șoseaua de piatră, treceau convoaie lungi de căruțe goale. În margini răsăriseră oțetari cu frunze lungi și rare, ca niște degete rășchirate. Numai spre groapă nu se îndesa nimeni. Deasupra gurii ei largi, căscate, plutea un abur greu, alb. Drumul camioanelor se schimbase, trecea peste
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu greutate. Vatmanul se dădu jos și începu să înjure în gura mare, dar cine îl mai asculta? Se întuneca tot mai mult și goana nu conteni. Ceferiștii atunci ieșiți din schimb întrebau de pe trotuare: - Unde-alergați așa, măi oameni buni? Convoiul fără cruce, străbătând Grivița în galop, le stârnea curiozitatea: - A murit Bică-Jumate... - Aha, cămătarul... - Ăla de-a fost plutonier în armată și s-a pricopsit pe spinarea săracilor... - Ăla de nu bea, nu mânca... - Ei, uite-l că a luat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aerul rece, o ură surdă, stăpânită multă vreme și aprinsă acum ca benzina. Goana după dric și teama din ochii rudelor ațâțau și mai mult femeile și bărbații obosiți. v Trecu o locomotivă în manevră și cantonierul ridică bariera uluit. Convoiul trecu. Dincolo de șina Constanței, drumul iar se strică și goana dricului se mai domoli. Pe aici treceau camioane și căruțe, și zăpada era neagră de noroi și spartă. Se întuneca tot mai mult și cădea o ninsoare rară, ostenită. La
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urma droaștei strigau cât puteau, să sperie dulău: - Na! Na! Huo! La oase! Și scoseseră praștiile lor lungi din mațe de cauciuc, cu crăcane de salcâm, țintind duba. O ploaie de pietre rotunde se abătu pe tabla căruței. Sergentul opri convoiul și alergă azvârlind după derbedei cu bastonul de cauciuc. Băieții, împrăștiați o clipă, se strânseră din nou la pompă. Se făceau că joacă gioale și mai adunau cărămizi. Veta îi vedea bine pe ăi mici cum cărau pietrișul din praful
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
milă, ăl cu dor! Și când auzea Florica vaietul muierilor, mai rău se pornea, s-o afle toată lumea: 292 - De ce mă pedepsești, Doamne, că pe el îl aveam și la rele, și la bune! Sufletu meu! În fața prăvăliei lui Stere, convoiul se opri și părintele coborî să arunce agheasmă în patru colțuri. Făcu o cruce mare spre răsărit, bătu din poalele anteriului pe loc și se întoarse spre mulțime, eostind cu vocea lui joasă: - Și iartă-i, Doamne, păcatele lui, răposatului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Iar se adunase lumea grămadă. Veniseră cu mic, cu mare, să-l cinstească. Tot Cațaveiul mirosea a salcâm si prin grădini era o troieneală de flori, albe si bogate, pe care atunci le scutura boarea lui aprilie. Lăutarii cântau în convoi ce-i plăcuse Stăpânului la viața lui: La șalul cel negru, PIfngeam ta tăcere, Of, mama mea, Că nimeni nu mă mai iubea... Și mucede ziduri deasupra M-acopereau, Of, mama mea, 315 Iubită avusesem, se duse și ea... Străin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gură: - St! Astea nu se potrivesc așa, să știe toată lumea... Și i-a făcut ce i-a făcut și cu Marcu, că a terminat Stere cu ibovnica. Trecuseră luni de când n-o mai văzuse pe Voica. La capătul Griviței oprise convoiul de căruțe și intrase la negustori să târguiască. Cumpărase rochii, pantofi și ciorapi. Pe drum strigase la căruțași, îi înjurase că abia mergeau. Au trecut Piteștiul. Începeau pădurile. Dealurile, toate, roșcate. Se vedeau livezile și viile. Pe drumurile pline de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de piele cu plumbi în vârf. Pocnea să audă toată mahalaua că se întorcea de la drum cu marfă nouă. Muierile ieșite la pompă priveau după el cu mâna la gură. Copiii se feriră din calea cailor și câinii lătrau după convoiul zgomotos. Cârciumarul era falnic, cu părul în vânt, crăcănat pe șleauri, îndemnînd animalele. 329 La poartă, strigă deodată: - Lino, deschideți, mă, porțile! Îi plăcea să vadă casa în picioare. Băieții de prăvălie dădură porțile la o parte. Convoiul intră va-lvîrtej
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lătrau după convoiul zgomotos. Cârciumarul era falnic, cu părul în vânt, crăcănat pe șleauri, îndemnînd animalele. 329 La poartă, strigă deodată: - Lino, deschideți, mă, porțile! Îi plăcea să vadă casa în picioare. Băieții de prăvălie dădură porțile la o parte. Convoiul intră va-lvîrtej. Stere strigă la cărăuși să ferească pomii și opri caii: - Ptr, boalelor! Ptr, n-auziți? Descărcară apoi butoaiele și le puseră binișor pe pământ. Proptiră două grinzi groase cu capete de fier în zidul pivniței sub chepeng și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
face o revoluție reclamîndu-te numai de la un principiu național. Revoluțiile se fac în primul rând pentru mase de către ele însele, și numai după aceea pentru națiune. Ridicîndu-li-se nivelul social, națiunea este "săltată" indirect. Revoluțiile se fac de jos în sus. Convoiul maselor este un aspect dintre cele mai dramatice, din câte le oferă istoria. Capetele palide de foame, transfigurate de mizerie, cu aspect de sfințenie criminală, sânt bazele pe care, de când e lumea, s-a construit o ordine nouă. Răsturnările s-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cărora le urma un preot în pas repede și după el - ca și când durerea ar fi fost repede - urma {EminescuOpVII 191} într-același pas un bătrân într-o manta sură, lungă și veche și o fată îmbrăcată sărac. Ne apropiarăm de convoi, ce mergea repede spre cimitiri. Intrarăm, prin crucile și mormintele ninse, lângă o galbenă groapă sapată din nou, astfel încît din fundul ei ieșea încă un ușure abur de căldura pământului, pe când bulgării prinsese brună. O-nmormîntare într-o sară de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Paloarea mortală ca aceea a păretelui, părul cel blond, fața era a ei... dar ea în acea pompă?... Ea, așa de săracă?... Dar în trăsura a doua? Cine era! Doi dandy din cei mai corupți ai orașului, cari râdeau în convoiul mortuar, îmbrăcați cu pantaloni de călărie strâmți, cu veste vinete, cu legături roșii, cu jachete galbene, cu pălării largi și cu câte două lanțuri de orologii. Secele fețe de maimuță râdeau râsul cel amar al desfrânaților sceptici, într-un convoi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
convoiul mortuar, îmbrăcați cu pantaloni de călărie strâmți, cu veste vinete, cu legături roșii, cu jachete galbene, cu pălării largi și cu câte două lanțuri de orologii. Secele fețe de maimuță râdeau râsul cel amar al desfrânaților sceptici, într-un convoi care numai râsul nu era apt de a-l escita. Rătăcit, în neputință de - a-mi da cont de ceea ce cugetam și simțeam, urmării convoiul până la biserică. Mulțimea se grămădea la ușă și-năuntru. Eu pătrunsei izbind cu coatele fără
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de orologii. Secele fețe de maimuță râdeau râsul cel amar al desfrânaților sceptici, într-un convoi care numai râsul nu era apt de a-l escita. Rătăcit, în neputință de - a-mi da cont de ceea ce cugetam și simțeam, urmării convoiul până la biserică. Mulțimea se grămădea la ușă și-năuntru. Eu pătrunsei izbind cu coatele fără cruțare în toți ce-mi sta în cale; în ochii mei rătăciți, în împregiurarea că nu-mi ridicasem pălăria intrând în biserică, în pumnii mei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frunței era o coroană de roze albe și de beteală de aur. Fața ei vânătă, ochii cei mari, înfundați, închiși, o espresiune de durere zâmbitoare - iată țărâna cea frumoasă a Dochiei. Cântarea monotonă a preoților bătrâni, pasul cel alene al convoiului, muzica cea somnoroasă a marșului, fetele albe a căror ființe erau enigme vii, iată lumea ce se mișca pe stradă, pe când din turnul bisericei sunau geniile amorțite a limbei de aramă, care se suiau ca un plâns de durere cătră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Împodobi pereții acestor beții” - Obrazul de cretă), poetul evocă sau invocă o „călătorie halucinată”, - ieșire din cadrele strîmte ale realului oprimant și ostil: „Îmi lipeam fruntea fierbinte de panglica plecării și auzeam, prin circulația sîngelui În șinele de fier, apropierea convoiurilor fabuloase. Pe stradă mă așteptau vecinii cu pumnalele În dinți, Împărțindu-și dinainte fructele prăzii, gata să se spintece Între dînșii pentru stăpînirea mațelor mele, din care aveau să-și facă cravatele lor cele mai de preț”. Reverie feerică, eliberatoare
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
coloana funerară, osîndiții cu vinetele lor fețe contrastează cu albul indiferent al zăpezii. Apar, În fine, și vulturii ce dau roată, prin văzduh, falnicei grămade. O profunzime a imaginației, o dialectică a nuanțelor pe care Alecsandri le atinge rar: „Palid convoi, perdut, uitat, Coloana funerară Ea poartă-n frunte un stigmat. ............................................. Convoiu-ntreg, nedeslipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit Sub negura geroasă, Și stă grămadă la un loc, Fără-adăpost, nici foc. ........................................ Treptat, omătul spulberat Se-ntinde ca o mare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]