246,706 matches
-
zic așa - stingheritoare. Episodul relațiilor incestuoase cu tânăra și prea senzuala sa mamă este, am văzut, edificator. Nu e singurul. " De copil am descoperit ce înseamnă femeia, frumusețea, sănătatea și igiena sa. Asta a contat mult în viața mea, pentru că copilul ce eram, cu o mamă ca a mea, a învățat ce înseamnă o adevărată femeie." Interlocutorul insistă, nu vrea să treacă prea repede peste episod: Este o temă ce a rămas majoră, ca să nu spun obsesională, în toată opera domniei
Rezistența la neadevăr by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8352_a_9677]
-
le smintește, le încurajează să vadă Stele acolo unde nu sunt decît scaieți purtați de vînt, Le adună, le posedă cu ferocitatea albinei în floare, După care le îndrăcește și le asmute să se arunce goale în mare; De asta copiii din flori îl cunosc cu toții Și îi strigă: tată Da, fiecare cititor are poetul său. Dar dacă poetul e un grăsan Care a vrut să adune tot pămîntul sub coajă, Să-l ocrotească într-un fel încasînd bobîrnacele celor svelți
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
între fiare contorsionate, Nu mai poate să respire. Prea multe suspine pe metru pătrat, Întind mâinile oameni și arbori, Răspund valuri de smog, Cavalcada tiradelor. Ah, unde sunt anii de odinioară Cu cireșe pietroase și fragi dulci Ca ochii de copil? Câți mai sunt anii Câți mai sunt anii nu știi, nu știi, Gândul caută noi simetrii, Tălpile îți ard cum cărbunii aprinși, Cununa de sudoare ține loc Cununii de lauri. Drum drept, drum sângerând, Asculți ciocârlia și greierul, Ai ochi
Poezie by Petre Got () [Corola-journal/Imaginative/8306_a_9631]
-
mării și din zare, Ai trup de rază și de trandafir; Cheamă frenetic, brusc dispare. N-ai cum să știi, n-am cum să știu Că flori de colț pășesc în râu, Dorul lor apoi în mare. Încerc un vis copil zglobiu, Te scald în ochii-mi grei și triști, Mă mir că sunt și că exiști. Aș vrea o undă să devin, Să-ți poposesc pe ochi, pe sâni. Noi vom rămâne neștiuți, Tu cu privirea ta albastră, Eu cu
Poezie by Petre Got () [Corola-journal/Imaginative/8306_a_9631]
-
Emil Brumaru M-adăpostesc, copil, sub calda ta aripă, Îngere răbdător, unde ți-e puful dulce. Mi-e sufletul în grabă și-n risipă; E timpul lucrurile să se culce Alăturea de umbra lor; dulapul Misterios, îmbujorat de-arome bune, A căpătat și el înțelepciune
M-adăpostesc, copil, sub calda ta aripă... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8466_a_9791]
-
se numea ceaușima. Semăna cu o groapă comună, iar în visele tale începea să apară un bărbat obosit și aproape bătrân cu o carte subțire sub braț și puțină cenușă pe reverul sacoului. îi scoteai cu degetele tale bondoace de copil răsfățat pământul din gură. Era pământul galben al ceaușimei cu duhoarea lui acră de hoit. Totul a devenit pe urmă confuz. îmi amintesc de exemplu de scena aceea când tatăl tău (un bărbat încă tânăr, încă foarte vivace) și tatăl
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
somnului, incontrolabile. Nu spălarea feții era importantă, ci limpezirea privirii. Diminețile erau de lumină. Nopțile erau de muzică: șușoteala și fluierul curentului pe sub uși, șuierul vântului pe acoperișul de tablă, vuietul mării ritmat de bătăile valurilor în mal, geamătul geamandurii. Copil încă fiind, războiul m-a alungat din acea casă. Dar cele mai multe amintiri reînvie, trăiesc, cresc dintre zidurile ei. Poate și pentru că acolo - între profunzimile Mării și furtunile echinoxului - am deschis ochii spre albastrul de Voroneț, iar urechile spre acvaticul Debussy
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
nemaivăzut: &, urmat de un cuvânt la fel de enigmatic: Sons. Erau anii când la radio se cânta "Toată ziua-n ascensor,/ Ori mă sui, ori mă cobor,/ Sunt un bun conducător,/ Sus, jos și iar sus." Sus, jos; sus, jos... Pentru noi, copiii, ascensorul era o joacă. Ne urcam în el câte doi sau mai mulți și ne făceam frică clătinându-l ca o barcă între șinele de fier care-l strângeau într-o menghină alunecoasă. De fapt, casa nu era o casă
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
lampant și fitil tubular, fila când ți-era lumea mai dragă. Mama plecase "până-n colț", să cumpere ceapă de la un zarzavagiu ambulant și mă lăsase să supraveghez oala pusă la fiert. Dar eu o zbughisem în stradă, la joacă cu copiii din vecini. Am știut că s-a întors doar când i-am auzit strigătul furios: "Unde-ai fugit, drace?!" Odaia era plină de "scame" negre, atât de multe, atât de dense încât ne vedeam ca prin ceață. Mama a deschis
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
experiență fiecare are o definiție proprie a exilului pe baza unui minus mai puternic decît altele, care e elementul personal de maximă înstrăinare. Pentru unii limba necunoscută, pentru alții absența familiei, singurătatea, pentru destui separarea de omul iubit. Or, pentru copilul Eugen Ionescu exilul nu este deloc la fel de grav, iar eventuala criză identitară se resoarbe rapid: limba o știe, familia e cu el (ba mai mult, se face o încercare de regăsire a tatălui, chiar dacă dezamăgitoare), problema singurătății nu se pune
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
de teatru schimbarea de decor este spectaculoasă, plăcută sau supărătoare, dar nu traumatizantă, nu creează doar prin ea însăși drame puternice. Așadar față de celelalte "sentimente ale exilului", Ionescu îl trăiește pe cel mai puțin grav. Mai mult, dacă în Franța copilul era considerat român ba chiar romanichel, așadar străin, acum nimeni nu-l socotește pe Ionescu francez, așadar străin. Pentru colegii de clasă, Eugen este românul cu aura de erou a celui care a trăit într-o lume mai strălucitoare, care
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
pondere în carte, profesor de religie în lagăr, despre care între rude se spunea că fusese "mereu cu cafeniii") și Reinhard, prezență pur nominală. Soția lui Roland este profesoară de muzică la Auschwitz. Ei alcătuiesc aici o familie, cu un copil foarte mic. Abia în 1963 Roland dezvăluie prezența sa în lagăr, constatând că " Viața era ca peste tot." El se simte responsabil pentru alt lagăr, Flossenbürg. Credința profesorului de religie de la Auschwitz este că " Nici o religie nu poate fi tolerantă
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
aprinsă Noaptea în două s-a frânt ziua încă-i departe ce tărâm să alegi văile curg nemiloase Singurul punct de odihnă e un răbdător labirint de ceară sau magmă tăcută Mica mea spaimă alege să moară frumos Necunoscut e copilul cu ochii ca marea ce nu mai ajunge la mine Imn Margine tu lumină de zi și de noapte când nu mai pot îndura frăgezimea ta se destramă Concert îngerii decantează culoarea pe clape pal-auriu un galben ce nu se
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/8396_a_9721]
-
contrastul care dă viață textului. Cu cît prezența fiecăruia dintre ei e mai apăsată, cu atît contrastul e mai puternic, sporind vivacitatea discursului. E aci o manifestare a uimirii în fața lumii date ce se revelă simțurilor (omul arhaic e un copil), dar și o tentație permanentă a trecerii într-o lume paralelă care amplifică ori numai dereglează semnificațiile celei reale. Cotidianul se împletește la fiecare pas cu un soi de „metafizică” spontană, nedesfăcută de reprezentările fizice. O atare poetică se exprimă
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
întîmplare: „În care dintre aceste ciudate chipuri ale naturii avea să se întoarcă spre a-și reîncepe viața după ce ar fi uitat ce lăsase în urmă, acolo, în stația de metrou, cînd ridicase piciorul și călcase peste fața propriului ei copil, șarpe, dar copil, eliberîndu-se astfel de tot ce o mai putea reține, o mai putea întoarce din drum și, întocmai ca o mireasă care, dezbrăcîndu-se de toate podoabele, sfîșie voalul ale cărui zdrențe cad ca niște coji pe pardoseaua rece
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
dintre aceste ciudate chipuri ale naturii avea să se întoarcă spre a-și reîncepe viața după ce ar fi uitat ce lăsase în urmă, acolo, în stația de metrou, cînd ridicase piciorul și călcase peste fața propriului ei copil, șarpe, dar copil, eliberîndu-se astfel de tot ce o mai putea reține, o mai putea întoarce din drum și, întocmai ca o mireasă care, dezbrăcîndu-se de toate podoabele, sfîșie voalul ale cărui zdrențe cad ca niște coji pe pardoseaua rece a bisericii și
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
lui, animalele pe care trebuia să le vîneze. Și înainte de a răscoli desișurile pădurii, zăvoaiele sau stepele, pentru a găsi animalele în carne și oase, el săgeta imaginea desenată. În viziunea sa de om solidar cu întreaga fire și de copil inocent al unei lumi omogene, imaginea era obiectul însuși, realitatea lui adîncă și incoruptibilă. A o săgeta însemna, așadar, un act magic al vînătorii, o execuție simbolică, dar și o provocare a realității nemijlocite. Pentru că uciderea propriu-zisă a animalului, acolo
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
ochi, ca și cum ar fi chemat-o: Ai văzut cum m-am umplut de praf, îmi pierd lustrul, m-am boțit, mi-a căzut nasturele, s-a dus un fir. Era tot timpul ocupată, obiectele îi dădeau de lucru, ca și copiii cărora trebuie să le acorzi atenție mereu. Și, dacă uneori îi dădeau liber, sau dacă se hotăra ea să-și ia liber, se urca în tramvai și făcea un tur al orașului. În lunile mai călduroase își scotea permis pentru
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
de propria ei istețime. Le scria din când în când copiilor și nepoților, dar rar, fiindcă observase că ei nu aveau timp să citească scrisorile. Lucru firesc, viața din ziua de azi e numai alergătură, oamenii suferă mult, mai ales copiii, pleacă de acasă cu noaptea în cap și se întorc tot noaptea. Câtă vreme ea scăpase de alergătură, avea tot timpul la dispoziție. E adevărat că în unele zile vremea trecea mai greu, chiar dacă se uita la televizor până la sfârșit
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
care ne privesc păpușile. Nici unul dintre ei nu se uită la aparat. Poate doar bunica, diafană în fotografie, având ceva fantomatic sau părând mai degrabă o siluetă dintr-un vis. Îi lipsește siguranța amabilă pe care o au de obicei copiii binecrescuți și personajele lui Henry James, și îi mai lipsește jumătate din mâna dreaptă și o parte din braț. Gulerul rochiei albe trebuie să fi fost de dantelă. Pe umăr se văd degetele tatălui ei. Când am cunoscut-o, era
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
și acum mâna ei pe fața de masă. Și inelele cu nestemate. Bunicuța. Ce prostie să-i spun bunicuța, nu avea nimic de bunicuță. Când se plictisea, umbla prin salon dintr-un capăt într-altul, înaltă, dreaptă, serioasă. Îmi spunea - Copilul meu îmi dădea bani pe care-i scotea dintr-un sipet care, nu știu de ce, era lângă măsuța pentru rugăciune. Monedele erau ținute în fișicuri de hârtie. Nu de mult am dat peste fotografia în care aproape tot fundalul s-
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
abuzează de momente melodramatice, iar actorii (printre care românii Maria Dinulescu, Valentin Popescu, Julieta Strîmbeanu), neglijent și/sau prost îndrumați, joacă fals și stângaci. În mod surprinzător, filmul a fost nominalizat la categoria “cel mai bun scurt-metraj” (poate datorită subiectului - copiii orfani din România - subiect ce continuă să intereseze Occidentul), dar nu a surprins pe nimeni că nu a obținut premiul, acesta mergând pe bună dreptate la excelentul scurt-metraj “L’escalier”: o efemeră iubire adolescentină, având ca decor casa scării de la
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
deși acumulările sînt teribile. Ca și faptele lui. Antoaneta Zaharia în Olga, sora lui, se contaminează pe ici, pe colo, de rostirea falsă și de platitudini, se situează uneori în trena personajului principal pe care îl interpretează în De ce fierbe copilul în mămăligă, reușind să iasă de cîteva ori din asta și să facă momente emoționante. Cu aplauze la scenă deschisă. Adriana Trandafir găsește mereu un ton corect, fără patetisme și efuziuni, fără supralicitări pe partitura Mamei. Pe Liviu Timuș l-
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
Echivalența dintre model și reprezentare este exprimată explicit. Ba chiar se spune că Charles Surface e pe punctul de a-și vinde propria carne și propriul sînge, aidoma clientului lui Shylock. Deci orice ecuație funcționează în sens dublu. Nu doar copiii și nepoții sînt „carne din carnea” părinților și „sînge din sîngele” strămoșilor; retroactiv, și ascendenții sînt sau au fost (aceia care descendentului i-au furnizat) carne și sînge. Nimeni nu poate să se rupă vreodată de portretele strămoșilor fără a
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
în față: colonelul cu un ciocan în mînă, în fața dictatorului de apartament, care orchestrează evacuarea mobilelor. Dublu preludiu, pentru că, în aceeași zi, îl vedem pe Flo cu sîngele țîșnind din capul spart în geamul de la baie! A patra zi Despărțirea. Copiii pleacă definitiv în America. O victorie a lui Flo. De emoție, Niki se prăbușește pe caldarîm, în urma mașinii lui Flo, care pleacă la aeroport. A cincea zi O zi de vară, un 23 august, prilej de controversă “istorică”: “23 august
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]