1,710 matches
-
să aruncăm pomana, Doamne-Doamne o să ne pedepsească de n-o să ne vedem. De frica iadului mâncam tot, chiar dacă nu-mi plăcea coliva Întotdeauna. La intrarea În biserică erau zugrăviți și câțiva draci negri și păroși. Picioarele li se terminau cu copite, cozile lungi aveau vârfuri de săgeți, În mâinile cu gheare fioroase și ascuțite țineau furci cu trei dinți și mânau cu ele spre niște focuri mari o ceată de păcătoși despuiați și cu fețele Îngrozite. Dracii rânjeau cu răutate, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
altă creangă, mai subțire; capetele potăilor, cu dinții rânjiți și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă, era și ea adevărată. Stoluri de vrăbii Își luau zborul și sfârâitul aripilor părea durduit de copite În goană; zborul guguștiucilor suna mai ascuțit decât șuierul gloanțelor. Dar cele care le luau răsuflarea erau zborurile tăcute ale bufnițelor și cucuvelelor. Ochii lor uriași, galbeni și orbi la lumina zilei, clipeau cu răutate, apoi păsările ucigașe Își descleștau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
speriau, dar nu aveau loc de Întors ori de țopăit, că s-ar fi scufundat În mâl. Grohăiau Înspăimântați și se grăbeau, cu micii demoni În spinare, să străbată apele Împuțite. Cum ajungeau la mal și prindeau pământ tare sub copite, se scuturau și o luau la goană. Oamenii, care nu uitau niciodată să-i aducă aminte că Îl votaseră, veneau la el să le facă dreptate de pe o zi pe alta, să le Înapoieze cât mai grabnic pământurile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
acolo cobora, cu pași Înfrânați, nea Mitu Păcătosul. Tălpile gumarilor alunecau tot timpul În țărâna potecii și hârșâitul lor se auzea de departe și cu limpezime. În spatele lui nea Mitu, sprijinit cu păroasele labe din față de umerii omului, bocănea din copite dracul cel negru. După ce căruța cu draci care intrase În sat În urmă cu ceva vreme se pierduse către Răsărit, nea Mitu Îl luase la el acasă pe Necuratul prăvălit În șanț și-l curățise, potopindu-l cu vorbe bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
coarne. Ajunse În apropierea satului, acolo unde, chiar aproape de șosea, oamenii Își aruncau gunoaiele de prin gospodării. Trecu pe lângă el În goană o căruță În care Rândașul, beat, Învârtea biciul și plesnea cu el spinarea iepei. În urma căruței tropotea din copitele mici un cârlan alb, cu ochii mari și negri. Mai Încolo, un camion spintecă burta mânzului cu un colț al barei din față. Vietatea se prăvălise, picioarele subțiri i se Încurcaseră În mațele revărsate. Urla Îngrozitor și țipetele tăiau câmpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tata din primul război cu nemții!” „Așa fac. Hai să trăiești!” se grăbi Enin să plece, Încredințat că nea Mitu se zărghise, căci oricine știa că fusese un copil găsit, fără frați, surori și părinți. Aerul se liniști Îndată ce bocănitul copitelor Iedului se stinse undeva, În Răspântii. Se apropie de gardul cu uluci putrede și date cu var, dincolo de care se afla clădirea cam dărăpănată și cu acoperiș de tablă ruginită a Dispensarului. Din curte, liniștea văzduhului fu iară tulburată, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
argăseala lui Câinaru?”. Deși se zăpăcise nițel, Enin se cățără ca o pisică În nuc, scoase dintr-o teacă un cuțit cu două tăișuri cu lama lungă de un sfert de metru și reteză frânghia nouă ce țintuia de creangă copitele dinapoi ale calului. Canafas căzu pe spate și câteva clipe spintecă aerul cu picioarele, caraghios și neputincios ca o țestoasă cu burta În sus. Se săltă până la urmă și o zbughi către drum. Enin Îl ajunse din urmă și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ce zici?” Viitorul Primar clătină din imensa căpățână de guzgan pe care o purta pe umeri, Își mângâie mustățile lungi și lucioase, Își umezi râtul rozaliu: „Ești șmecher, da’ nu mă duci tu pe mine!”. Mai târziu, printre bocănituri de copite și scârțâit de roți, se auzi iar răcnetul: „Vaina caput! Vaina caput!”. Prin șanțul de peste drum, lui Mihai Enin i se păru că vede și aude strecurându-se și fojgăind prin buruieni pe Balaurul de pe Valea Puțului. Toamnă fiind, solzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se răzbune pentru atâta amar de nădejde irosită - și-i dăduse foc. Printre cei care priveau flăcările cu oarecare ușurare și mulțumire se număra și Mihai Enin, băiatul fără poreclă. Stătea culcat Într-o rână, pe iarba măruntă, călcată În copite de oi, capre, vaci și porci și privea Îngândurat la Încălțările Baronului. Enin mirosise lutul roșiatic de pe bocancii uriași cu pielea scorojită și-și dăduse seama, după izul de pământ reavăn amestecat cu rugină de fierătanii, că Baronu călcase Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de iepuroi zâmbăreț și care ținea În labele fără degete o pușcă În toată regula. Strânsese, fără să-și dea seama, hățurile În palme și scăpase lanterna aprinsă printre picioarele calului care, Înspăimântat, bătuse de câteva ori pe loc din copite și o luase la o goană turbată, mușcându-și zăbala și Însângerându-și botul. Băieții se despărțiseră fără vorbe multe, mersese fiecare la casa lui și a doua zi se arătaseră peste fire de harnici la treburile din gospodărie. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de ciulini, că păreau niște bucăți dintr-un lemn răsucit, plin de noduri și drăcos; pe piele - nețesălată de cine știe când - crescuseră smocuri ciufulite de păr care scoteau, la fiecare tremur, clinchete de zurgălăi de la țurțurii de nămol Întărit; copitele - netăiate și nepotcovite - se lățiseră și păreau patru bucăți de iască umflate anapoda pe putreziciunea câte unui trunchi mort de copac; când, peste câteva zile, aveau să-l omoare cu furcile și topoarele, paznicii de la pușcăria-balamuc aveau să vadă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
în acuarele. Dacă irisul‐ lumină panʹ la nalba din grădină și, cu fulgi, văzduh ocupu‐l, ce le‐ o fi, acuma, trupul?... Auroră boreală, sau a zorilor beteală?... Printre nori a ploii buclă, sau a soarelui nălucă ce, rămas fără copite, culmea vestului l‐înghite, și‐ acea umbră, prin poiene, întârzie să‐ 1 desene?... Din volumul „Terapiile invocației”, Editura Timpul, Iași, 2008 Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj ‐ d. 8 decembrie 1996, București) „Poeziile lui Marin Sorescu sunt
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Akechi KAMEYAMA, castelul lui Akechi Mitsuhide TEMPLUL HONNO, reședința temporară din Kyoto a lui Nobunaga TEMPLUL MYOKAKU, reședința temporară din Kyoto a lui Nobutada FORTĂREAȚĂ ÎNTR-UN LAC Doi samurai intrară, la galop, prin porțile de răchită ale Okayamei, cu copitele cailor stârnind un nor de praf, în timp ce se grăbeau spre castel. Nimeni nu le dădea prea multă atenție călăreților. Când ajunseră la poartă, anunțară că aduceau o depeșă urgentă de la Seniorul Nobunaga, din Kai. Hideyoshi se afla în citadelă, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pus în aplicare, și se urcă la loc, pe cal. — Se mergem! le strigă el însoțitorilor, după care se întoarse spre Rokuro și Kyuemon. Eu mă duc călare până la Muntele Ishii. Faceți măsurătorile pentru stăvilar, ținându-vă după urmele de copite ale calului meu. Întorcându-și calul spre est, Hideyoshi porni în galop, îndreptându-se dinspre Monzen direct către Harakozai, după care descrise un arc, de acolo și până la Muntele Ishii. Kyuemon și Rokuro alergau după el, lăsând o dâră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spunându-le călugărilor: — Teamă mi-e că nu am timp de pierdut în călătoria asta. Va trebui să renunț la întâlnirea cu marele preot. Vă rog, transmiteți-i salutările mele. După-amiaza se încălzea. Drumul spre Saga era deosebit de uscat, iar copitele cailor iscau nori de praf în văzduh. Mitsuhide călărea în tăcere, gândindu-se, pe îndelete, la un plan, în modul său caracteristic, atent, cântărindu-i posibilitățile de aplicare, reacțiile publice de așteptat și riscurile unui eșec. Ca o muscă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
reflecta în toți ochii. Însă chiar și aceia care aveau bănuieli înaintau grăbiți. Oamenii din spate nu făceau decât să ridice privirea spre stindardele care fluturau în fața lor; nu încăpea nici o îndoială că acela era drumul pe care avansau drapelele. Copitele cailor tropăiau pe pantele abrupte. Din când în când, zgomotul bolovanilor rostogoliți devenea aproape asurzitor. Armata semăna cu o cascadă ce nu îngăduia să-i stea în cale nimic. Atât oamenii, cât și caii erau leoarcă de nădușeală și respirau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
surprins sau să se fi repezit din pat, speriat de țipetele familiei. Un vacarm de zgomote și de voci începu să se înalțe curând din regiunea altminteri pașnică a conacelor nobilimii, care înconjurau Palatul Imperial. Cu toată zarva și ecourile copitelor de cai, părea să răsune însuși cerul orașului Kyoto. Zăpăceala orășenilor, însă, nu dură decât un moment, și de îndată ce nobilii și oamenii de rând înțeleseră situația, în casele lor se lăsă aceeași liniște din urmă cu puțin timp, când dormiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și pe ușile glisante, ca niște vițe cu frunze roșii. Pajul și maestrul ceaiului stăteau nemișcați în timp ce focul îi învăluia și pe ei. În grajduri, se dezlănțuise un vacarm total. Cel puțin zece cai intraseră în panică și loveau cu copitele în pereții staulelor, smulgând scândurile. Doi dintre ei sparseră, în sfârșit, scândurile transversale care blocau intrarea și se repeziră violent afară. Alergând înnebuniți, năvăliră în galop în mijlocul forțelor clanului Akechi, în timp ce alți cai nechezau tot mai violent, văzând flăcările. Samuraii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din tabără, coborâse panta și se oprise, tăindu-i calea, cu brațele larg deschise. — Tatewaki, de ce mă oprești? se răsti Mitsuhide. Era unul dintre vasalii săi superiori, Hida Tatewaki, care apucă grăbit frâul calului. Animalul, nervos, începu să bată cu copitele în pământ, neputându-se stăpâni. — Yojiro! Sanjuro! De ce nu l-ați oprit? Descălecați, stăpâne! spuse Hoda Tatewaki, mustrându-i pe vasalii lui Mitsuhide; apoi, înclinându-se spre el, continuă: omul din fața mea nu e Seniorul Mitsuhide cel pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu lancea sub braț. Arăta, într-adevăr, ca un războinic gata să spintece vântul și cel mai viteaz dintre vasalii lui Katsutoyo, dar se abătuse deja de la Calea Samurailor, iar sunetele idealurilor cinstite și nobile nu se auzeau în ropotul copitelor în galop. Dintr-o dată, fu împresurat de trupele lui Hayato. — Nu-l lăsați pe trădător să scape! Începură să-i arunce lui Shogen invective, dar acesta se lupta ca și cum nu s-ar fi temut de moarte. Tăind din mers o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la Hachigamine, după care, își continuase drumul de la Muntele Chausu la Kannonzaka, pentru a afla toate faptele. Iar faptele erau următoarele: Nu numai că se văd făcliile și focurile, dar, dacă asculți cu atenție, se aude nechezatul cailor și zgomotul copitelor. Nu-i de glumă. Veți avea nevoie să plănuiți o contra-strategie, cât mai repede cu putință. — Ei, și ce-i cu Hideyoshi? — Hideyoshi e în avangardă. Genba fu atât de descumpănit, încât abia-și mai găsi cuvintele să vorbească. Mușcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
opt ore. La sfârșitul mesei, întreaga armată primi ordin să înainteze neîntârziat spre miazănoapte. În timp ce oamenii se apropiau de trecătoarea Tochinoki, văzură la apus Marea Tsuruga, în timp ce munții din Echizen se deschideau la miazănoapte, părând să se afle drept sub copitele cailor. Soarele începea deja să asfințească, iar cerul și pământul ardeau într-o văpaie a amurgului care avea culorile curcubeului. Chipul lui Hideyoshi era intens înroșit. Totuși, nu arăta ca un om nedormit de mai multe zile. Uitase că oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că avea să se lase atras ușor, aprobând planul. — Dacă-mi dai permisiunea, îmi voi aduna tot clanul și voi ataca Okazaki. Odată ce lovim provincia de baștină a clanului Tokugawa la Okazaki, iar Ieyasu va auzi că e călcată sub copitele cailor noștri, nu va mai conta cât de bine îi sunt pregătite bastioanele de pe Muntele Komaki, nici ce mare geniu militar o fi fiind. Se va surpa din interior, fără ca noi să-l atacăm măcar. Am să mă gândesc, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
gata pentru victorie sau pentru moarte. Era a șasea zi din Luna a Patra. Așteptând până în puterea nopții, cei douăzeci de mii de oameni ai lui Shonyu plecară, în sfârșit, din Inuyama, în cel mai mare secret. Steagurile erau coborâte, copitele cailor învelite. Călărind prin noapte, ajunseră, în zori, la Monoguruizaka. Soldații își consumară merindele și se odihniră un scurt răstimp, după care merseră înainte și-și făcură tabăra în satul Kamijo, de unde fu expediată o grupă de recunoaștere spre Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
emoție. Distanța era atât de mică încât, dacă oamenii lui Honda ar fi strigat, glasurile inamicilor ar fi ajuns înapoi la ei. Chipurile soldaților dușmani se vedeau bine, iar pașii celor douăzeci de mii de oameni, amestecați cu tropotul nenumăratelor copite ale cailor, traversa râul, răsunând în piepturile oamenilor care priveau. — Kazumasa! răcni Honda în spatele lui. — Ce e? — Vezi ce e pe malul opus? — Da, este o armată imensă. Coloana pare mai lungă decât însuși râul. — Tipic pentru Hideyoshi, râse Honda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]