996 matches
-
bistroul ei elegant ori spălătoria, garajul și câmpul întreg, cu Veterinara sosind pe cal. Prins între tunele și bolți și întortocheli vegetale, spațiul se lărgise de zeci de ori. Văzut dinspre casă, îți părea un golf înverzit, un joc de cotloane și ascunzișuri. Mulți veneau, mai nou, ca să intre în vicleșugul acestor rotiri și îndepărtări față de o scară în spirală, care apărea ca un ax al întinderii de vile și curți, de lanuri de rapiță și de grâu. Scara pentru ce
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
este vorba tot despre eleganță) un aspect mai pitoresc unui ținut, după cum Îmbunătățește și agricultura; căci de felul cum sunt Îngrijite și adăpostite animalele depinde frumusețea raselor și produsele pe care acestea le dau. Or, mergeți să vedeți prin ce cotloane Își cresc bretonii vacile, caii, oile și copiii, și veți fi de acord că, dintre toate cărțile care ar trebui scrise, un tratat privitor la eleganță ar fi actul cel mai filantropic și național. Dacă vreun ministru Își așază batista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
auzi din nou urlând, pe când două degete își făceau loc înăuntru, lărgind deschizătura, împingând și împungând. —Spune-ne ce știi. Știți deja ce știu. Apoi auzi un geamăt, ca și cum ar fi fost al altcuiva. Și deodată, o voce dintr-un cotlon al minții îi vorbi. Acum e momentul, îi spuse. Asta e șansa ta; forțează-te să o faci. Detașează-te de durere. Închide-te în tine. Încercă să-și aducă aminte la ce se gândea înainte să intre bărbații aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
capete cu două perne mai mici. Marea mea bucurie era să mă târăsc apoi prin acest tunel cufundat În beznă, unde mai Întârziam un pic ca să ascult muzica din urechile mele - acea vibrație singulară atât de familiară băiețașilor ascunși În cotloane pline de praf - și după aceea, cuprins de o delicioasă panică, o zbugheam rapid, tropăind În patru labe, spre capătul Îndepărtat al tunelului, dădeam pernele la o parte și eram Întâmpinat de rețeaua de raze de soare de pe parchet, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Tărăgănarea continua Încă În clipa când mama mă preda lui Miss Clayton sau Mademoisellei, pentru a mă dezbrăca. În casa noastră de la țară existau cinci băi și o mare varietate de lavoare venerabile (pe unul dintre acestea Îl căutam În cotlonul lui Întunecat ori de câte ori plângeam, ca să simt pe fața umflată, pe care mă rușinam s-o arăt, atingerea alinătoare a jetului lui șovăielnic, În timp ce apăsam pe pedala ruginită). Baie adevărată se făcea seara. Pentru abluțiunile matinale erau folosite băițele englezești de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
tentativa n-a mai fost repetată niciodată.) Votre tante, la Princesse, pe care ai lovit-o cu pumnulețul pentru că a fost grosolană cu mine! (Nu-mi amintesc.) Și cum Îmi spuneai la ureche micile tale necazuri de copil! (Niciodată!) „Și cotlonul din camera mea În care Îți plăcea să te cuibărești fiindcă acolo era cald și te simțeai În siguranță!“ Camera Mademoisellei - atât cea de la țară cât și cea de la oraș -, era pentru mine un loc straniu - un fel de seră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
similar, la granița ruso-germană (Verjbolovo-Eydtkuhnen), unde ampla și leneșa distanță rusească dintre șine, de o sută cincizeci de centimetri, era Înlocuită cu standardul european de o sută patruzeci și doi de centimetri și cărbunii luau locul buturugilor de mesteacăn. Din cotlonul cel mai Îndepărtat al minții mele cred că pot scoate la iveală cel puțin cinci asemenea călătorii spre Paris, având ca ultimă destinație Riviera sau Biarritz. În 1909, anul pe care l-am ales acum, grupul nostru era compus din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
măturile și scările; dar o stivă de rame goale care a Început brusc să alunece și să se prăvălească În Întuneric a atras un iubitor de artă curios și am luat-o la fugă. Ermitajul, Luvrul St. Petersburg-ului, ne oferea cotloane plăcute, mai ales Într-un anumit hol de la parter, printre vitrinele cu scarabei, din spatele sarcofagului lui Nana, Înaltul preot al lui Ptah. În Muzeul Rus al Împăratului Alexandru III, două săli (numerele 30 și 31, În colțul dinspre nord) care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ales când piesele de șah Încep să-și joace rolurile În mod adecvat, Într-o penultimă repetiție, visul creatorului de probleme. Ai o senzație de confort (care te trimite Înapoi În copilărie, când Îți faci planuri de joacă și În cotloanele creierului se Îmbucă părți ale jucăriilor); te bucuri de modul În care se pândesc piesele unele În spatele celorlalte, În confortul și căldura unui pătrat izolat; și mai simți plăcerea mișcării line a unui mecanism bine lubrifiat și lustruit care intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
acum femeia aceea revăzută aiurea, pe neașteptate, în casa prietenului meu, când nici nu mai știam că a existat cândva, mă pierdusem iarăși în plutirea mea pe vălătuci de neguri, printre săgețile unui Soare care încerca să lumineze în mine cotloane sufletești demult închise. Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în plutirea mea pe vălătuci de neguri, printre săgețile unui Soare care încerca să lumineze în mine cotloane sufletești demult închise. Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera uneori. O priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
eram copilă, mergeam la noi în baltă, la bunici, de fapt, la Vorona, pe lângă Botoșani, și prindeam raci. Îi scoteam așa, de cleștii lor, din bortele lor, pișcau, dar îmi plăcea. Mă cufundam în apă, era un mal lutos cu cotloane de raci și-i scoteam de acolo. Mâncam și eu, mai demult. Cu o scordolea după tot dichisul... — Așa, da, văd că știi rostul racilor, a râs ea. Cu mujdei din nuci pisate, cu pesmet, cu usturoi, frecate bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înfiorau trecerile dintr-o poartă în alta, pe sub grele bolți, pe lângă muri doar în parte dărâmați. Încă mai păstrau pereții aceia urme de fum, de mucigaiuri, mirosuri grele de jeg și cărămidă spartă, cu damfuri de pivnițe, întunecimi țâșneau din cotloane cu bârne arse. Erau aievea sau doar mintea mea le deslușea în tencuiala scorojită inscripțiile scrijelite cu litere șchioape, găurile îndelung râcâite, piroanele masive de care mai atârnau capete de funii, fierăraie și sârmăraie, lanțurile și zdrențele de pături, hârtiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un fel de zgârci elastic care le scoate și le aruncă iarăși în mine, lăsându-mă doar să le urmăresc irizările pale în scrânciobul dusului meu de gând. Un fel de raci, cuvintele mele, scoase de un prunc neștiutor din cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai poate de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream, idiotizat, jocul fetișcanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Cișmigiul, ne așezam pe o bancă de lângă lac și așteptam să apară veverițele. Nu-i plăcea nici ei să stăm pe banca mea. Nici eu nu mă îndemnam să o conduc într-acolo. Nu întârziau să apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
puternică decât misterul ascuns, că voi putea zburda la nesfârșit, în necuprinsul ei. Că nu mă voi pierde niciodată. Că voi sfârși prin a o birui. Credeam că voi învinge Biblioteca, fiindu-mi menit să o îngenunchez, descoperindu-i toate cotloanele. După mai bine de treizeci de ani, îmi dau seama, tot mai uimit, cât de nevolnice gânduri m-au cutreierat. Cât de fără de minte m-am avântat într-o lume ale cărei legi nu le știam și căreia, supremă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fotografii. Simt cum mă preling într-o pagină de vreme, undeva într-o frază de subsol sau într-un început de pagină. Ca un fluid (metal? ceară?) turnat într-o formă, căutându-și trup în marele trup, strecurându-se în cotloane spre a se răci, spre a amorți, spre a se odihni. Sunt un fel de plumb al zețarului de demult, turnat în tiparul câtorva cuvinte, tot mai rece plumb, tot mai reci cuvinte, tot mai măcinată matrița gândului împietrit. Simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane neștiute spre a se pregăti pentru dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste an și a mai pune un strat de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca de obicei, spre Cișmigiu, privind peste umăr la mine, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de sare zgrunțoasă de săreau steluțe puzderii. Un alt bătrân, orb, într-o manta cenușie, soldățească, de demult, îl acompania la muzicuță pe cel ce citea, îngânând troparul, melodie mai mult bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-o bună zi un unchi de-al ei care prin ’37-’38 lucrase la cenzură. Apoi fusese dat afară. Simpla rostire a cuvântului cenzură îmi stârnea frisoane de spaimă. Știam prea bine ce era cenzura, cum cotrobăia prin toate cotloanele textului (începusem deja să public câte ceva), cum construia ea însăși din interdicții, suspiciuni și amenințări un text cu aparență de adevăr. Mi-era teamă de cenzură, de puterea ei nevăzută, ocultă, pentru că știam, simțeam că-mi modifica însuși textul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
asta... Așa, femeiască. Va arăta spre pântece. — Se mai moare încă în România noastră scumpă din d-astea... Mă va privi atentă, studiindu-mă, încercând parcă tot să-și amintească ceva, orice, despre mine. Să mă scoată de undeva din cotloanele sufletului ei, să mă despoaie și să vadă ce păstrez, încă ascuns, la rândul meu, din timpul acela de demult. Va ofta. — Cred că a făcut aceeași facultate cu tine. Ați terminat cam în același timp. Poate chiar ți-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care pernele încă mai erau răsturnate, așa cum stătuse ea între ele. Îmi voi turna un pahar de vin și, ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți cei de față, întrebând: — Ei, nu cântă nimeni? Orbul, din cotlonul lui, tresare. Își anină albul toiag de un raft al bibliotecii, scotocește în buzunarul de la piept și scoate o muzicuță. O mângâie ușor, de parcă ar vrea să o încălzească, apoi și-o duce la buze. Trage puternic aer în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apă ca apucați de streche, Încercînd să scape de loviturile bombardelor. În acele clipe pricepu roșcovanul Oberlus cît de mult putea să aștepte de la sine și de la capacitatea sa de rezistență la teamă, cînd Îndurase imperturbabil, În cel mai ascuns cotlon și cu apa pînă la brîu, salvele neîncetate, exploziile și moartea, convins că nici marea, nici tunurile nu se puteau pune cu el. Ocrotit de Întuneric, Înotă apoi printre rechinii care abia dacă reușiră să-l atingă, cîștigă teren, traversă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
chiar În fața lor, iar mai apoi, generoase porții de carne suculentă de broască-țestoasă, prăjită pe jar. Noaptea se așternea cu repeziciune pe insulă, iar vocile și rîsetele păreau să capete o altă dimensiune, cu atît mai mult cu cît acel cotlon Îndepărtat de lume, cel mai neprimitor, pierdut și părăsit de mîna Creatorului și de memoria oamenilor, nu fusese niciodată pînă atunci martorul unei asemenea zarve. Familiile de lupi-de-mare, pe malul apei, negrele iguane, Îngrămădite pe stînca lor, sau sutele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]