1,970 matches
-
scoica. Ca artist, mă interesează doar aparența lucrurilor. Insist să apară frumoasă și delicată, iar pentru asta trebuie să fie desenată frumos și cu delicatețe. Nu-i cazul să arăți micile crăpături. Sînt pur accidentale. Ignoră-le. — Dar domnișoară Mackenzie, crăpăturile indică natura scoicii - doar o asemene scoică se poate crăpa așa. E ca negul de pe buza lui Cromwell. Dacă-l ignori, nu mai este un portret al lui Cromwell. — Bine, dar te rog să nu faci negul mai important decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
doar o asemene scoică se poate crăpa așa. E ca negul de pe buza lui Cromwell. Dacă-l ignori, nu mai este un portret al lui Cromwell. — Bine, dar te rog să nu faci negul mai important decît buza. Ai desenat crăpăturile la fel de clar ca marginile scoicii. în spatele profesoarei se strînseseră mai mulți studenți care făceau gesturi ca de spectatori la un meci de box, iar mai tîrziu, Thaw a fost abordat de Macbeth, care îi spuse: — Unde te duci după școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
aplecă să-l ajute, dar Drummond îi zise: — Lasă-mă pe mine, Duncan. Dacă o să le muți tu, n-o să mai știu de unde să le iau. Cînd ușa dulapului putu fi deschisă treizeci de centimetri, Drummond își vîrî brațul în crăpătură și extrase pe rînd: un țilindru, un coif roman, o pălărie colonială, o pălărie de vînătoare, toce universitare și coifuri indiene din pene, toate cu etichete pe care scria că aparțin Agenției Acme de închiriat Costume. — Am lucrat acolo, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
își traseră rucsacurile, își zîmbiră nervos, se sărutară la repezeală, apoi îl urmară pe Munro și suiră treptele monumentului. Stînca gigantică atîrna deasupra treptelor ca un bolovan care stătea în echilibru deasupra unei piramide. Umbrele aruncate de lumină conturau în crăpături siluete meditative care perorau de pe terasele stîncilor și ieșeau dintr-o peșteră aflată în centru. Lanark atinse umărul lui Munro și-l întrebă ce reprezentau toate astea. — Panteonul ebraic: Moise, Isaia, Hristos, Marx, Freud, și Einstein. Trecură printr-un grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îîi făcu cu ochiul). Dacă treci pe-acolo mai tîrziu, o să radem una împreună. Ieși repede. Omul cu avionul îl conduse pe Lanark la ultima dintr-un lung șir de uși în perete. O deschise ușor, trase cu ochiul prin crăpătură și șopti: — Pare liniștit. Nu cred că trebuie să-ți fie teamă. Știi ce-ai de făcut? — Da. Lanark intră pe ușă în ghișeul din spatele tejghelei pe care era plăcuța cu semnul informații. Un tinerel slab stătea în fața lui. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
om. Ultimul ou fu scos și depus pe fundul cuvei înalte de metal dur. Erau niște ouă rotunde, cenușii, iar unul dintre ele părea ușor crăpat. Se aflau acolo mai mulți oameni, cu armele ridicate și cu ochii ațintiți asupra crăpăturii care se tot lărgea. Deodată se ivi din ea un cap urât, rotund stacojiu, cu niște ochi mici și o gură subțire. Capul se răsuci pe gâtu-i scurt, iar ochii îi fulgerară pe oameni cu o privire feroce. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
locul lui, iar lingurile și lingurițele în partea de sus, cum se cuvine. Supierele erau tot din porțelan Rosenthal, cu mânere dantelate, la fel ca bumbul capacului. Vasul era cu unduiri albe și borduri aurii, dar capacul avea, vai, o crăpătură subțire ca un fir de păr: îl lovise bucătăreasa, iar apoi izbucnise în plâns, dar nu mai era nimic de făcut acum, era prea târziu să-l înlocuiască. Marioara se desprinse cu greu de opera ei de artă și fugi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
picioare primul autoavion cu destinația Districtul 19. CAPITOLUL VII SEDIUL DISTRICTULUI 19 era o clădire demodată, în stil cascadă. Dar acest tipar era folosit în mod exagerat și se repeta la intervale frecvente. Șuvoaie peste șuvoaie de marmură curgeau din crăpături ascunse și se îmbinau treptat. Nu era o clădire foarte mare, dar era suficient de amplă pentru a-i da lui Cayle o senzație odihnitoare. Cele cincisprezece etaje și birourile generale, pline de mașini de calculat, de îndosariat, și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
la soare, ca o gură uscată. Omar cel îndrăgostit de o fată aștepta mai departe foșnetul de metal al reptilelor peste pietrele încălzite. — Ce îți place la ele? încerca să se lămurească Rashid, stând și el cu privirea fixată printre crăpăturile lespezilor. — Dacă-ți spun, ai să știi? întrebase Omar. Praful se înălța în cordoane de pâclă fină, care înnodau cerul peste nisipuri. Exact la amiază, începea mirosul de pâine, care se pitula ca șopârlele prin cotloane. Erau lipiile de dinainte de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
învățat portul, mergând pe jos ori ducându-se cu mașina până la vechea rafinărie, dar și-a petrecut răsăriturile la docuri și între vânzătorii de pește, de unde o văzuse că își cară proviziile. Ea a fost ceara îmbălsămată care a umplut crăpăturile dintre el și Ghazal, miezul dulce și acru al sfârșitului tinereții. Chiar era o preoteasă a martirilor, așa cum crezuse, dar fusese sigheh pentru un mullah. Când s-a săturat să o aibă, propovăduitorul Coranului a trimis-o în singura cameră
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
poruncește, vremea rabdă, vremea săvârșește ceea ce noi nicicum gândim. 185Vremea pe vreme a născut. 186Vremea pe slugă călare-l pune și pe stăpân pe jos îl lasă. 187Vremea singură-ți grăiește, când bagi sama l-ale ei. 188Vremea scapă prin crăpătură când strângi bine în mână. 189Vremea toate le găsește și toate le topește. 190Vremea hotar n-are. 191Vremea ce-a trecut pe lângă cea de acum și cea ce va să vie întru nimic se socotește. 192La vremea ce-a caldă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dus pe urmă. Dar n-am putut să intrăm. Hingherul n-a vrut să ne deschidă ușa! Ne-am rugat de el în toate felurile. Degeaba. Și vorbea, domnule, cu câinele, așa cum vorbești cu un om. Noi îi șopteam prin crăpătura ușii: "Hingherule, deschide, ce dracu faci? Că vine cineva și ne prinde". El nici nu vroia să ne răspundă. Discuta mai departe cu câinele. Ce dracu și-or fi vorbit, nu știu, că eu n-am învățat limba câinească. Și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nici nu se sinchisise de persoana mea. Cine știe ce făcea Bătrânul în vreme ce sculptorul stătea ca un caraghios în fața fotoliului de răchită gol? ar fi rânjit Mopsul. Poate stătea culcat în cortul de tuareg, distrîndu-se pe seama lui și urmărindu-i printr-o crăpătură. Nu, nu puteam risca asta. Am avut o oarecare emoție când am ieșit pe coridor și am observat că bătrânii mă întîmpină cu reținere; parcă-mi imputau îndrăzneala de a fi pângărit un loc unde nimeni n-ar fi trebuit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o lumină neobișnuit de intensă. Intre pietrele funerare din cimitir nu m-ar fi ocolit nimeni. Morții sânt întotdeauna mai cuviincioși. Și în timp ce stăteam la fereastră, m-am pomenit asediat de furnici. Niște furnici roșii, obraznice, care intraseră printr-o crăpătură din zid și, mișunând prin cameră, mi se urcau pe picioare. Trebuia să ridic pantalonul și să le omor, ceea ce mi-a amintit de portar; el vâna muște, eu vânam furnici; fiecare cu insectele lui. Așa m-a găsit, prins
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-ar face experiențe pe el, ar muri și atâta tot. Măsurile luate erau insuficente, asta era foarte clar! Cât despre sălile "special amenajate", le știa: două pavilioane din care fuseseră mutați în grabă ceilalți bolnavi, cu ferestrele lor cu crăpături astupate, înconjurate de un cordon sanitar. Dacă epidemia nu se oprea de la sine, n-avea să fie învinsă prin măsurile imaginate de administrație. Cu toate astea, seara, comunicatele oficiale continuau să rămână optimiste. A doua zi, agenția Ransdoc anunța că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
eventualitate a păcii a fost suficientă pentru a aduce vizitatorii înapoi, fie aceștia creștini nerăbdători să pășească pe Via Dolorosa, musulmani dornici să se roage la Domul de pe Stâncă sau evrei tânjind să înghesuie un bilețel adresat lui Dumnezeu între crăpăturile Zidului de Vest. O luară la stânga, intrând într-o măcelărie. Lui Maggie îi veni să verse când văzu raft după raft de carcase cu coastele expuse și carnea stacojie, însângerată. Zări un rând de capete de oaie pe taraba unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-o dedesubt. —Dedesubt? — Acum câțiva ani au săpat tunelurile care merg paralel cu Zidul de Vest. Tatăl meu și alți câțiva arheologi. Nu partea cunoscută a zidului, unde se roagă toată lumea și îndesă acele bilețele de rugăciune către Dumnezeu în crăpături. Ci o porțiune întreagă de zid care a fost îngropată sub restul orașului. Sub Cartierul Musulman, ca să fiu mai exact. Toată lumea a înnebunit. — Vrei să spui palestinienii? — Bineînțeles. La ce se aștepta tatăl meu? Arabii au spus că evreii încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
la unul din capete pietrele enorme, masive ale Zidului de Vest. Părea să facă parte dintr-o altă lume: nu era construită la o scară umană. O singură cărămidă era aproape la fel de înaltă cât un om. Buruienile ce creșteau prin crăpături era copaci mai mici. Și totuși toate astea datau din vremea unui templu construit aici cu aproximativ 2 500 de ani în urmă. Peste tot forfoteau oameni. Oameni cu barbă grăbindu-se de parcă ar fi avut de prins un tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aproximativ 500 de ani după aceea. Când al doilea Templu a fost distrus de către romani, în anul 70, singura parte care a rămas în picioare a fost Zidul de Vest. Maggie își păstra locul în spate, ochii ei cercetând fiecare crăpătură dintre pietrele alb-cenușii. Vei găsi ce ți-am lăsat eu acolo, în calea labirinturilor antice, a spus Guttman. Era oare posibil să se refere la ceva din camera asta? —... majoritatea oamenilor nu își dau seama că zidul uriaș pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în echilibru pe o pioneză. — Nu va merge. Nu stau comod deloc. — Încearcă, îl încurajă voios domnul Gonzalez. Sprijinindu-se bine în picioare, Ignatius se mișcă îngrijorat de-a lungul fișierelor până când una dintre roțile minuscule se înțepeni într-o crăpătură. Taburetul se clătină ușor și apoi se răsturnă, aruncându-l pe Ignatius cu toată greutatea lui pe podea. — O, Doamne! urlă el. Cred că mi-am rupt coloana vertebrală. — Dă-mi mâna, strigă domnul Gonzalez, cu teroare în vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Vorbea tot timpul despre soartă, șanse și roata norocului. În orice caz, nu era tocmai genul de carte care să te facă să vezi jumătatea plină a paharului. După câteva fraze, gândurile agentului Mancuso începură să hoinărească. Privi afară prin crăpătura ușii cabinei, pe care o lăsa întotdeauna deschisă câțiva centimetri ca să poată vedea cine folosește pisoarele, chiuvetele și șervețelele de hârtie. Lângă chiuvete părea să fie același băiat pe care Mancuso îl văzuse acolo în fiecare zi. Privi cizmele delicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de ce m-ai pus să port această cruce-ngrozitoare? Ce-am făcut, Doamne? Spune-mi! Trimite-mi un semn! N-am păcătuit cu nimic! — Sfârșește imediat cu blasfemia asta, țipă Ignatius. Ochii doamnei Reilly se adresau tavanului, căutând răspunsul printre crăpături și pete de grăsime. Iată de ce primire am parte după o zi descurajantă în care am luptat pentru existență pe străzile acestui oraș sălbatic. — Ce-s semnele alea pe mâinile tale? Ignatius privi zgârieturile cu care se alesese încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
managerii și organizatorii ăștia, cum le-o fi zicând, organizează tururi ale Europei, ale Asiei, până și tururi ale Uniunii Sovietice ura-perestroika... dar dacă ești un fan al muzicii În Istanbul nu te Încadrezi În nici o definiție geografică. Cădem printre crăpături. Știi, singurul motiv pentru care nu avem câte concerte ne-ar plăcea e poziția geostrategică a Istanbulului. Mda, ar trebui să ne aliniem cu toții de-a lungul Podului Bosfor și să suflăm cât putem de tare ca să Împingem orașul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
în sus tavanul înalt al biroului său, bucurându-se de amplitudinea apartamentului pe care poziția sa i-o conferea. Învățase obiceiul de a ignora minusurile grandorii sale, vopseaua care se cojea ici și colo, petele de igrasie de sub fereastră și crăpăturile din tencuială. Pentru un moment își țuguie buzele ironic, ca și cum tocmai îi veni un gând amuzant. Era un bărbat frumos și foarte plăcut. Ținea la amândouă aceste atribute, fiind conștient de propria calitate de a-i recomforta pe ceilalți prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Ultimul lui gând conștient a fost întrebarea dacă Marta a vorbit într-adevăr de toarta unui urcior, Ce prostie, probabil că visez, își spuse. El a dormit cel mai puțin, dar s-a trezit primul. Lumina zorilor se strecura prin crăpăturile obloanelor. Vei avea un fiu, își spuse, și repetă, un fiu, un fiu, un fiu. Imediat, împins de o curiozitate fără dorință, aproape inocentă, dacă mai există inocență în acest loc al lumii numit pat, ridică păturile ca să privească trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]