11,160 matches
-
păi cum se cheamă asta? GENIU Geniul e relief, noutate, invenție, creare de epocă și stil. Nu e neapărat un înțelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea față de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu în măsura în care e apropiat sfântul. În fața lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
căci Manuela se întreabă retoric dacă: “putea ea sulfa argintul proaspăt al iubirii pe cupa aburită de amintiri?” Ieșirea din planul retrospectiv al amintirii se realizează prin intermediul armoniilor musicale, căci ea “cultiva muzica ca pe o artă”. Suflet sensibil și creator, eroina încearcă salvarea prin artă: “Cânta acum o simfonie în care să exprime, din sensibilitatea sonorităților, impresiile sufletești cele mai impalpabile și cea mai fină vibrație a aparatului nobil al senzației” ORAȘUL DE PROVINCIE Atmosfera sufocantă a orașului mic, poate
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
spre ieri, prezentând, fără părtinire sau resemnare, imaginea omului de rând supus de autoritățile comuniste unei agresiuni continue, atât prin controlul excesiv al vieții private, cât și prin distrugerea valorilor naționale. În egală măsură, lucrarea demonstrează, prin evidențierea și aplicarea creatoare a tehnicilor, metodelor și elementelor inovante din pedagogia modernă, cât de important este ca individul care trăiește într-o societate democratică să conștientizeze existența unor alternative politice abuzive. Asimilarea trecutului poate avea un rol major în formarea unui cetățean responsabil
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
politice depășite, osificate, energii sociale blocate; deteriorarea accentuată a valorilor morale și spirituale prin îngenuncherea și manipularea cultelor religioase, distrugerea spiritului de familie, a simțului de răspundere în viața particulară, cât și în cea socială, dezumanizarea muncii cinstite, responsabile și creatoare, devenită exclusiv mijlocul de câștigare a unei bucăți de pâine prin supunere totală față de ordinele, cel mai adesea incompetente, „primite” de sus; instituționalizarea unei „economii paralele” cu tot cortegiul aferent: furt organizat, omniprezența corupției și mitei, răspândirea și răsplătirea delațiunii
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
metodă a cărei fundamentare psiho-pedagogică și didactică a fost elaborată temeinic în ultimele decenii ale secolului XX, din necesitatea revitalizării învățământului. Este considerată o metodă didactică modernă. Învățarea prin descoperire aduce o contribuție însemnată la dezvoltarea creativității și a comportamentului creator. Metoda are funcție formativă complexă pentru că se adresează, concomitent, inteligenței, capacității de memorare, voinței, sensibilității și imaginației. Învățare prin descoperire, considerată în bibliografia pedagogică punct de plecare pentru proiectul de cercetare propriuzis, modernizează abordarea tradițională. Accentul se mută, în acest
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
centralizează, clasifică și evaluează ideile. Pe termen lung, metoda, care dezvoltă spiritul critic și încurajează solidaritatea membrilor echipei, pregătește elevii pentru profesiile ce presupun munca în echipă. Sinectica O metodă bine structurată pentru antrenarea indivizilor sau a grupurilor în vederea rezolvării creatoare a problemelor care a fost dezvoltată în lucrarea „Synectica” scrisă de W.J.J. Gordon, în 1961. Cuvântul „synectica” provine din limba greacă și înseamnă stângerea laolaltă a unor elemente diverse. Metoda sinectică foloșește două operații de bază: - să facă un
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
Hristos. Am făcut aceste reflecții fără să fi numit suportul lor faptic și oportun, adică fără să precizez ce anume l-a determinat. Ele sunt datorate recentului roman al lui Constantin Clisu, care are drept temă, implicită și explicită, întâmplarea creatoare de destine, altele decât cele știute și dorite de eroi, de îndreptățirile și speranțele lor. Marea surpriză a romanului stă tocmai în apăsarea de către cel care hotărăște drumul vieții omenești, ca din greșeală, pe altă clapă a obișnuitei claviaturi biografice
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3120]
-
Domnului R. este copilul pe care Teodora îl va naște curând. Chiar dacă este o „operă” în colaborare...) „Muza” nu doar l-a inspirat, ci i-a oferit și „suportul” (material și spiritual) pentru a-și afirma „la modul concret” instinctul creator. Sau, mă rog! „procreator”! Ambele variante sunt ale omului, depinde de valoarea pe care le-o dă. Cu puține cuvinte (dar bine articulate), Teodora a dorit să-l plaseze pe Domnul R. pe un alt nivel de înțelegere: „- Cred că
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
realitate tangibilă. Oricât ar fi de depărtată, el îi conferă consistența și demnitatea așezării în lumina adevărului. Povestea nu-i închipuire, ci viață reală. Întâmplarea auzită (ori citită) curge în sufletul său ca viață trăită. Există în copil o „forță creatoare” pe care nu toți adulții o iau în seamă, adesea nu știu să o protejeze și să o „conserve” pentru mai târziu. „- Cât de târziu?” Să zicem, la vârsta când copilul de ieri ajunge să se întrebe cine există cu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Virgil Năsturel a trebuit să pregătească în acea noapte întregul plan de cercetare a ruinelor și a descoperit cel puțin zece locuri unde putea fi ascunsă comoara. Păi vedeți? A fost o noapte de nesomn foarte folositoare, plină de gînduri creatoare, nu de ceva banal, ca o durere de dinte care se clatină, sau ca o coptură de la unghia degetului mare de la picior. Nu, nu a fost nici pe departe așa ceva. În primul rînd Virgil era perfect sănătos. Apoi el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
va descoperi cea mai grozavă comoară). Optimismul Bărzăunului o bucură nespus de mult pe Ilinca și, în fața unei perspective atît de luminoase, sărbătoriră evenimentul cu dulceață de zmeură și apă rece. Unde se vede că în numeroase cazuri muzele marilor creatori pot fi schimbate dintr-o singură trăsătură de condei C umplită lovitură a mai fost pentru Bărzăun povestea cu poezia publicată în revistă. Ori de cîte ori își aduce aminte de momentele acelea, mai ales de furia cu care Ilinca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
142 O hotărîre la care nimeni nu se aștepta 152 Unde se vede că încă mai sînt cazuri în lumea asta cînd unii trudesc din greu, iar alții trag foloasele 164 Unde se vede că în numeroase cazuri muzele marilor creatori pot fi schimbate dintr-o singură trăsătură de condei 175 Unde se vede cum s-a convins Bărzăunul că lîngă orice înălțime cucerită se ascunde și o prăpastie 187 Unde se vede că Bărzăunul nu era omul jumătăților de măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
neînceputului, este vecină cu transposibilul. Fenomenologia creației poetice Sublimul adevăr noi l-avem din cer. Eminescu O problemă esențială a poeziei, a artelor în general, este mecanismul creației, fenomenologia izbucnirii spontane, incontrolabile a viziunii, a ideației și a înfăptuirii actului creator: cum se explică faptul că o "voce" dictează poemul sau o piesă muzicală, o "mână" conduce mâna sculptorului în a modela marmora sau a pictorului în a orândui imaginile și culorile pe pânza tabloului ? Cine îi insufla lui Eminescu "fulgurațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
parte, infinit mai vastă a vieții, așa cum celebra în Elegii. Este ca și cum Natura se răzvrătea împotriva ei însăși, a propriei neizbutiri, singura salvare a sa și a poetului fiind poezia, transa negrăitului ca uitare de sine. Unde sfârșește în actul creator pasivitatea impusă de dicteu, și unde începe activitatea volițională, controlată ? Referindu-ne la poezie, există exprimări, versuri, sau chiar strofe dictate sub formă definitivă, orice modificare le-ar altera primigenitatea inalterabilă. Există exprimări primite cărora li se poate da mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
află în creație continuă, în reesențializare neîntreruptă a lumii. Natura naturans își privește în conștiință valorizantă propria natura naturata și creează pe aleșii pentru o nouă zidire. Omul se eliberează metafizic atunci când se află în starea de har al actului creator. Liber să fie co-dumnezeiesc. Poezia, crearea sa, este o experiență solitară, unică, intransmisibilă, incomunicabilă. Nici poetul nu o poate trăi coincident a doua oară. Unde se înscrie ea în totalitatea spirituală cosmică ? Ne vom reîntâlni cu ea vreodată în istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ruptură de nivel nu se mai produce, nici o radicală deschidere valorică. Dimpotrivă, de un secol se succed cu mare rapiditate o avalanșă de "isme" gălăgioase care se pretind inovatoare. În realitate, nu este vorba de viziuni ale unor noi deschideri creatoare, afirmatoare ale omului, ale existenței pe planuri superioare neîntrevăzute încă, ci o luptă acerbă a destructivului în sine împotriva așezărilor armonioase ale vieții și ale culturii. Epocă a confuziei, a fragmentarismului și disoluției desfigurativul a năpădit nu numai pictura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să găsească o soluție care nu putea fi decât imaginară: crearea unei alte versiuni a realității, a condiției ontice impuse. Așa s-au născut miturile, s-au născut idealitățile, reflexe ale mirării și ale întrebărilor. Astfel, conștiința umană este conștiință creatoare, este conștiință poietică. Conștiința singurătății unită cu cea a imperfecțiunii lumii unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de încântarea de a fi oaspete al luminii, o singură dată în istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dincolo, cum scria Platon, și care se află la originea marilor creații ale artelor în general înțelese ca poezie, și anume poezie reflexivă; dar și a filozofiilor care sunt gândire poetică, precum presocraticii, hinduismul, Platon, Nietzsche. Eul poetic ultima tentativă creatoare a spiritului poetic, scrie Hölderlin însemnează a capta individualitatea poetică originară cea a lui Dumnezeu "dacă poetul o poate realiza vreodată." Eul poetic nu se poate manifesta decât prin contrast, făurind o lume a lui, o lume în lume, "voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Și iată interpretarea filozofică a lui Hölderlin privitor la relația dintre poet și cititor. Fiind lăuntric, suflet pur, poetul nu poate fi cunoscut, nu poți să-l vezi față în față. Pe de altă parte, sufletul său este lumină dintâi, creatoare a unei noi lumi: a încerca să-i privești această lumină de o cu totul altă natură, un foc, fulgerul divin te-ai aneantiza. Filozofia un joc de cuvinte mari; poezia descriptivă o oglindă contemplativă; poezia gânditoare o creatoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zborul spiritului care nu poate respira decât în zonele de sus ale semnificațiilor eterne și lipsa de zbor a unor ființe fără vocația absolutului: "Prea mult un înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie". În loc de a aprinde, prin puterea creatoare a iubirii, un astru pe cer promis nemuririi ("In calea timpilor ce vin / O stea s-ar fi aprins"), ființa îndrăgită coboară din sfera lucrurilor perene în ținutul comunului: Căci azi le sameni tuturor / La umblet și la port". Acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
anume, pentru ceva ce depășește natura".. Kant numește aceste reprezentări ale puterii de imaginare idei, pentru că ele "năzuiesc spre ceva care se află dincolo de limitele experienței empirice", ceea ce "le dă aparența unei realități obiective". Ca atare, puterea de imaginație este creatoare, accentuează Kant, în sensul că ea depășește conceptele intelectului: "Ea pune în mișcare facultatea ideilor intelectuale spre a gândi anume, cu prilejul unei reprezentări mai mult decât se poate cuprinde și concepe în ea în mod lămurit." Geniul, scrie Kant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Prin urmare, poetul creează o neolume, un absolut propriu al omului. În Archaeus Eminescu vorbea de nelume. Nelumea geniului. Dar oare imaginarul poetic rămâne numai o iluzie ? O autoînșelare acceptată de om pentru că este opera sa, că el însuși este creator, putând făuri o lume paralelă celei de fiecare zi în competiție cu lumea lui Dumnezeu ? Și totuși, nu se poate deschide și o altă perspectivă ? Dacă inimaginabilele energii latente din lumea materială pot fi atât de extins și uimitor fructificate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zile viitoare, când vara va izbucni în grădina îndrăgostiților, ei nu vor ști că florile boschetelor lor împrumută o mai vie frumusețe din cântecele mele, nici că iubirea lor pentru această lume sporește din iubirea mea. Nașterea poemului mărturisește forța creatoare cosmică a omului. Prin geniu, arta este a doua creație a lumii, afirmă Kant și Eminescu. Îngerii însăși se uimesc de operele noastre de artă, scrie Rainer Maria Rilke. Cât de utopică este ideea, potrivit căreia, de s-ar uni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este "extraordinarul sentiment al Fericirii și al Înălțării". Să facem una cu imensa Bucurie primordială a existenței. În încântarea dionisiacă noi presimțim că această bucurie este indestructibilă și veșnică, nu atât ca indivizi, ci identificați cu Viul unic, în beția creatoare din care noi ne întemeiem. "De când omul este om, el a cunoscut prea puțin bucuria. Iată, frații mei, păcatul nostru original". Dionysos, un simbol fundamental în gândirea poetică nietzscheană, constituie personificarea eternei Creației de sine și eternei Distrugeri de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
totul este aici, imanent. Din acest motiv, nu trebuie să amânăm bucuria de a trăi într-un dincolo imaginar. Imanența este în același timp Devenire, Viață, Natură. Unica realitate este Devenirea și aceasta este Veșnicia. Viața este o continuă preschimbare creatoare, o ridicare mai sus de ea însăși. Această viață prezentă, este viața ta eternă". Haec vita, non aliam sempiterna. Imanentul este acea bucurie și acea eternitate în care încape tot ce este, a fost și va fi. "A trăi multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]