1,315 matches
-
pe un versant subiectiv. Fiind un dat acceptat ce ținea mai degrabă de universul intim al fiecăruia, solitudinea lor autoconfesivă nu genera revoltă și putea fi uneori utilizată că zid de apărare ridicat în jurul propriei liniști și slăbiciuni.373 Deși creionat în tonuri mai domoale decât cele romantice, sentimentul amintit, în ipostaza să din Și pe data e seară, se înalță la un grad de generalitate ce îi conferă o greutate remarcabilă. În viziunea ambilor autori abordați singurătatea absolută are un
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Între privitor și scenă din fața ochilor săi: femeia și natura perfect consubstanțiale în noapte se deschide o distanta insurmontabila, amplificata în fragmentul imediat următor de imaginea universului ostil. Quasimodo, dimpotrivă, nu aprofundează în vers meditația asupra naturii, limitându-se să creioneze în ochii iubitei cadrul nocturn sinestezic: Tainica / noaptea ploilor de calde luni // îți doarme în priviri (Delfică).395 Uneori accentul cade pe distanță deschisă de somn între eu și iubita: Nu mă adăpostesc în tine / în dulcea-ți nemișcare adormita
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
e seară somnul reprezintă aproape în exclusivitate o prerogativă a ființei iubite, neexistând ocurente ale termenului respectiv care să se refere la poet. Pentru a compensa această lipsă, creatorul atribuie eului o seama de viziuni onirice, nocturne sau diurne. El creionează un eveniment oniric, adică un fel de delir, de halucinație care seamănă, în esență, cu un vis și care este format din mai multe plăcute de mozaic și fragmente ce apar fulgerător, adesea impregnate cu atmosfera unui trecut retrăit în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de mult apuse, dorind să le transpună în contemporaneitate.432 Ambii au transferat în creațiile lor căutarea inocentei antice, care se poate citi în fragmentele în care autorul romantic descrie primele ore ale universului și în prospețimea naturii primordiale, barbare, creionate de Quasimodo. Ermeticul s-a simțit atras de poeții greci și pentru că din scrierile lor s-au păstrat de cele mai multe ori numai fragmente, ca părți dintr-un univers dispărut despre care doar ruinele mai stau drept mărturie. Era fascinat de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
despre această operă vergiliană au ca subiect caracterul ei grecesc, singurătatea poetului latin, imaginile durerii sau cele ale naturii. Fericirea, Plictisul, Plăcerea, Durerea, Natura sunt fantasme ce anima Georgicele, prezente atât în Canturile leopardiene, cât și în unele poezii quasimodiene. Creionând portretul lui Vergiliu, Leopardi amintește, așa cum avea să facă și Quasimodo, singurătatea acestuia: Datorită minunatului rafinament al inteligenței sale, Vergiliu era destul de puțin priceput în relațiile cu oamenii (...). Contrar obiceiului vechilor români, si mai ales al celor cu inteligență pătrunzătoare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
moarte, vv. 43-44). Introducând o imagine acustică printre termenii amintiți Quasimodo zugrăvește iubirea că pe un ecou al sentimentului leopardian impetuos: Dar unde bat, iubire, a tale tobe? (De-a lungul Isarului).507 Pornind de la binomul dragoste / moarte, poetul romantic creionează și fragmente cu tentă civică, patriotică, ce subliniază rolul poetului în cadrul societății și iubirea de țară: și sus pe-Antela, unde sfântă ceață / prin propria-i moarte, moartea o desfide, / urca privind spre mare, / spre coasta și spre ceruri Simonide
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dintre care unele vor fi confirmate în următoarele categorii intratextuale, altele nu. Am spus nuvelei operă pentru că este un text care a văzut antum lumina tiparului. Ca și Cezara sau La aniversară. [Archaeus] și toate celelalte sunt texte, în virtutea opoziției creionate de Roland Barthes între operă și text. Aici atingem un punct metodologic esențial cercetării noastre. În termenii criticii genetice, se impune o linie clară de demarcație între avantext și text: primul relevă genetica manuscriselor (sau genetica avantextuală, diferențiată sub aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
bogată, mai interesantă formată din el însuși și ceea ce se va spune despre el. La Roland Barthes, circularitatea infinită a limbajelor (amintiri circulare), în loc să conducă progresiv la totalitate, împrăștie fragmentele, înaintează în spirală sau în pierdere, într-un desen neinteligibil creionat de împletirea neconsecventă a două rânduri de pași. Maurice Blanchot consideră că opera nu este nici definitivată, nici neterminată: ea este. Ceea ce orientează întregul sistem critic al lui Blanchot, conform opiniei exprimate de Leyla Perrone-Moisés, este visul originii: toate înțelesurile
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ca interacțiune cu enunțuri anterioare și preexistente"27 (Limat-Letellier și Miguet-Ollagnier: 1998, 17). Mânat de demonul teoriei, Antoine Compagnon va reveni asupra fenomenului intertextual (Paris, [1998]), abordând legătura dintre iluzia referențială și intertextualitate (s.a.). Va profita de prilej pentru a creiona cuvenite nuanțări, dar și, poate, pentru a exprima un entuziasm reținut față de taxinomia categoriilor transtextu alității, care a revoluționat hermeneutica lui "cărțile din cărți se fac". Intertextualitatea se substituie referinței, remarcă cercetătorul de la Université Paris IV-Sorbonne. Astfel, se manifestă o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ce redă diviziunea tetratomică a intratextualității, așa cum ne-am reprezentat-o inspirați de studiul prozei eminesciene. Fig. III Categoriile intratextuale 4.1.2. "Cezara". Intratextualitate și ekphrasis. Insula lui Euthanasius Încă din nuvela Sărmanul Dionis atrage atenția risipa de imagini creionate în orice colț de pagină sau de masă disponibil. Inclusiv constelația de linii neînțelese care ascund în painjinișul lor centrul roș a cărui accesare deschide porțile lumii către raiul selenar apare ca un desen ce trebuie decriptat printr-o formulă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
printr-o formulă. (Manuscrisele eminesciene sunt pline de desene prin care poetul își reprezintă conținuturi matematice, posibile surse ale adevărului). În "idila" Cezara, arta reprezintă un mod de a fi pentru Ieronim și pentru unchiul său sihastru: la primul figurile creionate par manifestarea unui spirit ludic și-atît, în timp ce bătrânul retras în insulă a sculptat pereții într-un act ce poate evoca picturile rupestre rămase din paleolitic, mesaje mitologice încrustate de membrii respectați ai tribului, cu o statură inițiatică recunoscută. (H1a) Acea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
primă situație la care tindem să ajungem raportând aventura epică a cugetării lui Dan-Dionis la celelalte variante finale din proza eminesciană, publicate sau nu. Se impune să facem două precizări de natură să limiteze și să orienteze legătura hipertext/hipotext creionată prin această nouă categorie intratextuală. Pe de o parte, subliniem faptul că acest transprozastic trebuie mărginit, altfel poate ajunge oriunde, către orice orizont ce depășește granițele unui text (limitele prozasticului). Prin urmare, ne propunem să nu permitem transprozasticului trecerea dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în mimetism shakespearian ori de alt model fundamental tradițional. John Webster e, după cum s-a spus, de departe, unul dintre cei mai sofisticați dramaturgi iacobiți. The Woman Killed With Kindness rămîne tot o tragedie construită pe temă erotică. Intriga se creionează pe două falii dramatice distincte, ilustrate de familiile lui Sir Francis Acton și Sir Charles Mountford (reunite la începutul piesei, despărțite violent mai tîrziu și reunificate, din nou, în final, după regula unei ciclicități clasice). În prima, asistăm la mariajul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
înaintea debutului Postului Mare. Echivalentul românesc, deși mai puțin spectaculos, este așa-zisa lăsată a secului. Evenimentele epice se derulează chiar în timpul marii nebunii mascate, iar alegerea în cauză se leagă de tema crimei perfecte. Naratorul povestirii și, totodată, asasinul creionat de Poe, Montresor un nobil local, deducem după informațiile sumare pe care le primim -, ne spune că a îndurat, cît de bine a putut, injuriile lui Fortunado (rival personal, pesemne, amănunt ce va rămîne, se va vedea, în mare măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dar își asumă, cumva pervers, rolul oferirii unei "hermeneutici" a situației. "Dl. Poe" consideră că enigma lumii observate de Pym își are explicația în prăpăstiile și peșterile existente pe insulă și desenate de narator, fără vreun comentariu însă. Alăturînd semnele creionate de marinar, "dl. Poe" pretinde că a extras rădăcina etiopiană a unui cuvînt care înseamnă "a fi întunecos". Într-o altă formă de aranjament a figurilor, el obține rădăcina "a fi alb", pentru ca, în totalitatea lor, formele să dea construcția
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
printre care se află însuși autorul), parafrazînd parcă tehnica petrecerii timpului din Decameronul lui Boccaccio, hotărăsc să concureze într-un fel de competiție ad hoc a istorisirilor înfricoșătoare. Unul dintre ei, cu numele de Douglas, dezamăgit de nivelul horror-ului creionat în narațiunile celorlalți, pretinde că deține cea mai înfricoșătoare poveste scrisă/spusă vreodată, cu atît mai mult cu cît ea este adevărată. Aparține unei doamne cu care personajul nostru a fost foarte bun prieten. Mărturia în cauză se află, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vrea să-l facă explicit, cu orice preț, lectorului minuțios. Să vedem etapele transformării lui Pip, pentru a înțelege ce se întrezărește, atît de enigmatic, în spatele lor. Patru "stadii", cum ar veni, prind contur în formarea lui Pip. Primul este creionat, succint, chiar în deschiderea poveștii. Copilul de cinci ani întîlnește, în cimitir (unde petrece mult timp, contemplînd mormintele părinților săi), un individ straniu (cu lanțuri la picioare și privire hăituită) pe care noi, cititorii, mult mai experimentați, îl bănuim ușor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
egalitate" cu sine însăși, "libertatea" sa ilustrîndu-se, prin urmare, în varianta unei profunde nefamiliarități. Protagonista aleasă de Orwell în O fată de preot, Dorothy Hare, este prototipul feminității arhaice europene. Fiică a parohului din Knype Hill (orășel din Estul Angliei, creionat după regulile realiste ale "culorii locale", fenomen ce trebuie legat de intervalul trăit de autor în provincie în preajma redactării romanului în casa părinților săi), Dorothy își asumă postura cu o conștiinciozitate vecină cu masochismul. Biserica se află, literal și figurat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de optzeci și șapte de ani, lăsîndu-i moștenire lui Rivers sensurile suficient de absconse al inițierii simbolice, derulate în casa sa. Aici s-ar putea localiza deja amintitul nivel parabolic al romanului. John își "deconstruiește" vechea personalitate (pentru a-și creiona una nouă), sub impactul experienței alături de familia Maartens. Schimbarea identității (trecerea de la un "sine" la altul) pare un vis nebulos, un excurs halucinant, din care protagonistul nu se mai poate trezi decît cu brutalitate. "Visul" nu oferă totuși înțelesuri autonome
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și postcolonialism, ivit în Marea Britanie spre sfîrșitul veacului trecut) pare preocupat de alienarea individului postbelic (aflat fie în postura de expatriat izolat și marginalizat în civilizația de adopție, fie în aceea de inadaptat social, eșuat în compromisuri sau erori) și creionează, ca atare, destine fragile, de eroi "culpabili" în mod tragic conform vechii sugestii aristotelice. În penultimele volume de ficțiune (Ishiguro scrie și scenarii de film), The Unconsoled/ Nemîngîiații (1995) și When We Were Orphans/Cînd eram orfani (2000), construcțiile psihologice
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
muncind fără întrerupere între pereții Palatului Darlington bătrînul servitor nu o cunoaște prea bine. Aici se configurează, în fond, punctul de plecare al jurnalului-roman (de fapt, un manuscris memorialistic, în care amintirile subiective și, ca atare, nesistematizate, ale lui Stevens creionează un fragment de istorie personală și colectivă). Tot aici identificăm și pretextul epic al lui Ishiguro. În ciuda pedanteriei și austerității profesionale, Stevens nu e totuși un "ignorant". La observațiile cam caustice ale stăpînului, legate de "inocența" sa în materie de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
protagonista se recăsătorește (de conveniență, se pare, de data aceasta) cu lordul Thomas Stanley (în 1499 însă, cu acordul soțului, Margaret face un jurămînt religios de castitate, trăind apoi într-un soi de recluziune monahală). Romanul Regina roșie încearcă să creioneze profilul moral și psihologic al acestui personaj suficient de enigma tic, cu o influență hotărîtoare asupra impunerii, în istorie, a Casei Tudorilor. Într-un anumit sens, Lady Margaret funcțio nează ca arhetip al Elisabetei I (fiica lui Henric al VIII
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și a ajuns emblematică pentru întreaga carieră epică a scriitorului. Recent, a apărut și în versiune românească (oferită de Ciprian Șiulea), la Polirom, sub auspiciile colecției Integrala prozei scurte. În acest volum, John Cheever dă măsura adevăratului său geniu narativ, creionînd un univers (american) autentic, surprins în intervalul transformărilor produse de trecerea convulsivă de la modernitate la postmodernitate. Nu întîmplător, preocuparea centrală a autorului e alienarea (ori măcar depersonalizarea) indivi dului (post)industrial. La jumătatea veacului trecut, după experiența dramatică și traumatizantă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
relații sentimentale imposibile, va deveni el însuși expert în explozibile și revoluționar în Mexic (unde, de altfel, va și muri) are, pentru scurt timp, grijă de Fetița (bolnavă) a lui Tateh. Eroii se mișcă permanent, pe parcursul derulării destinelor lor tumultoase, creionînd un context epic cu multiple planuri, deschise simetric, precum petalele dintr-o floare. Lucrul cu adevărat impresionant însă, așa cum spuneam, îl constituie intrarea acestul nivel narativ "mic" în cel "mare", al istoriei ficționale. Fratele mai mic e îndrăgostit de modelul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
paradoxal, "întoarce" acțiunea la momentul "evadării" new-yorkeze și care (precum toate celelelalte narațiuni) folosește numele real al autorului, reconstituie atmosfera de degradare socială a artistului neintegrat prin propria opțiune mecanismului socio-economic. Cartea apare ca o serie nesfîrșită de "epifanii spirituale" (creionate estetic, pesemne, după același model joyceian). În interiorul lor, myst-ul (eroul care se inițiază: Miller însuși) descoperă sensul vital al libertății individuale. "Plecarea" devine, ca atare, o nevoie existențială și, totodată, existențialistă. Primăvara neagră ilustrează (chiar și la nivelul unei ideologii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]