1,160 matches
-
ne-am dus, chipurile la adăpost, în pădurea Rotăriei. Pentru noi, copiii, au fost câteva zile și nopți frumoase. Un fel de tabără, cu dormitul în aer liber. Cum știi, dragă prietene de demult, era o vară fierbinte și un culcuș în pădure era mană cerească pentru cei mici. Liniște deplină. Doar ziua mai bâzâia pe deasupra, în lupte aeriene, avioane de vânătoare nemțești și rusești. Le priveam zbenguitul cu fascinație. Dar, cum spuneam, toată această poveste, cu refugiul în pădure, nu
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
jos pe bătrâni, îi mănâncă pe copii de vii și violează fetele tinere în piețele publice. Chestii din astea. Dar, cu toată spaima din suflete, oamenii stăteau liniștiți. Ce-o vrea bunul Dumnezeu. Doar fetele tinere și frumoase își găsiră culcușuri ascunse prin podul șurilor. În sfârșit, au venit și rușii. Țin minte că în seara cu pricina, întunerică, fără lumină, am ieșit în drum, pe dâmb, cum îi spuneam tăpșanului din zonă, și flecăream de zor ba de una ba
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
și să rămână cu noi la încă o sticloanță de molan. Și așa, din litru în litru de vin, degustat în continuare cu ajutorul păhărelelor de rachiu, am dus-o până înspre ziuă, când, criță fiind, ne-am dus fiecare pe la culcușul său. A rămas o amintire frumoasă. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu frații Cehan. Mai trăiesc ? S-au dus ? - Ne-am mai întâlnit o perioadă de timp prin Vaslui. Țucu era șeful serviciului aproviziovare, sau desfacere, așa ceva, la fabrica de
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
Geție un poet: Cotyso... „Radioalmanah“, 30 ianuarie 1999 37. Ce-ar fi dacă? Ce-ar fi dacă? Nu-i musai, căci am Învățat deja esențialul de la istețele ființe care mi s’au Înstăpânit pe rând și pe masă și pe culcuș, cam În felul predecesoarelor din preajma lui Creangă: sunt curios ca o pisică. Și am tras deja cu urechea la un sondaj de opinie. Ce-ar fi dacă aș fi reîncarnarea lui Vlad Țepeș? Ar fi cam rău căci, la câți
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cedez, poate din dorința de a perpetua memoria lui Moti. Scumpă mie, nesemnificativă pentru ceilalți. Urmarea? „Doar“ scăderea frecvenței difuzării. O chestiune de (poate) „audiență“, deși am destule semnale pozitive. Musai trebuie să mă retrag, lângă Moti, dar nu În „culcușul“ lui, ci În sufletul lui. Da, Moti, voi fi iarăși lângă tine, confesându-mă doar ție. Iar „taurul“ pe care mi l’ai sugerat demult, atunci când „Întindeai lăbuța“, iar eu am reușit doar să amân sfârșitul, unul doar radiofonic, devine
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
vă aduceți aminte că noaptea cea despre bătălie la acel care, lepădându-se de lume și de poftele lumești, în pustiu numai, spre a lui Dumnezeu laudă se închisese, la acel loc, zic, necălcat de urme omenești, în mijlocul pădurilor, în culcușul fiarelor sălbatice, către acel săhastru, Ștefan au năzuit și plecând armele patriarhului din codri, căută și adusă biruință în tabere..." Desigur, nu poate fi vorba de un text contemporan cu sfârșitul lui Ștefan, și, în consecință, nu-i necrolog. Nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Adriana - Doamna Marcela continuă ideea crezului său de loc pur sentimental : « Deși am plecat în lume, legătura cu locul de baștină s-a păstrat, așa se face că ne întâlnim, mulți părinți nu mai sunt, dar locurile copilăriei ne sunt culcuș cald al sufletului și mai ales zilelor de sărbătoare sau comemorările ne adună pe mulți ». Cum nu s-ar întâmpla așa, când, subliniind meritul școlii doamna Adriana revine adesea, aplecându- se memoriei părinților ei, a învățătorului și preotului care i-
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
partea locului, cum a fost regretatul profesor de matematică Stelu Diaconu. Deși am plecat în lume, legătura cu locul de baștină s-a păstrat, așa se face că ne întâlnim, mulți părinți nu mai sunt, dar locurile copilăriei ne sunt culcuș cald al sufletului și mai ales zilele de sărbătoare sau comemorări ne adună pe mulți. Aș vrea să mă opresc puțin la implicarea tatălui meu în viața comunei după ieșirea la pensie, pentru că după întoarcerea de pe front, unde a participat
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
mirifica Nirvăna Închipuită de Buddha Săkya-muni. În curând, În mica „insulă zburătoare” se lasă liniștea binecuvântată. Peste câteva ceasuri, cu ochii Încă cârpiți de somn, privesc pe geamul aeronavei. Mijesc zorii purpurii și soarele molatic se grăbește să-și părăsească culcușul nocturn pentru călătoria milenară pe bolta cerească. Ca la comandă Începe foiala În avion, copii scâncesc din instinct, pe jumătate 164 buimăciți de somnul neîmplinit, părinții Își Împart sarcinile pentru Îmbrăcatul odraslelor și servirea micului dejun. Doamnele Își refac fardurile
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
pluteam și noi În „Timpul Visării”, În lumea Îndepărtată a miturilor genezei, a spiritelor creatoare și distrugătoare, a strânsei legături dintre om și natura Înconjurătoare. Prin Watarika National Park continuăm ruta până la magnificul Kings Canyon. Deja astrul luminii Își pregătește culcușul pentru visarea de peste noapte, căldura dogoritoare face locul uneia mai blânde și mângâietoare, un respiro pentru om și celelalte viețuitoare și plante. La apusul de jăratec al soarelui, imaginea profilată a Canionului este de o rară frumusețe iar liniștea pare
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
un moment de trezire a acestora, lucru ce se petrece destul de rar pe parcursul unei zile, privim țepoșii echidnas, cu aspect de arici, gură Îngustă de unde țâșnește o limbă lungă și subțire cu care prinde insecte. De obicei echidna Își face culcușul În scorburi sau sapă pământul de la rădăcina copacilor. Ne Îndreptăm În grabă spre o pajiște mai Întinsă unde pășteau grupuri de canguri, cu ochii umezi de căprioară, urechile drepte, ridicate ca la lup, bot de iepure, coadă puternică, piciorușele din
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
mărime naturală. În tribunele ce pot găzdui până la o mie de locuri, se află copii, tineri, adulți, toți mânați de aceeași curiozitate de a vedea și această „minune” naturală. Înserarea se lasă treptat, ultimele raze ale soarelui și-au făcut culcușul În Întinderea nesfârșită a mării, nerăbdarea noastră crește. Unii copii s-au așezat direct pe nisip, În speranța de a-i vedea mai bine. Micii pinguini au o Înălțime ce nu depășește 25 cm. și un kilogram În greutate. Deși
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Își Întind semețiți umbra peste golf, În rada portului puzderie de vapoare, șlepuri, yachturi, șalupe se leagănă domol pe ape În așteptarea ieșirii În larg. Mă plimb pe faleză până departe, În apropierea minusculelor insule din golf, sfredelite de grotele culcuș pentru miile de porumbei ai locului, și obosită mă așez pe o bancă singuratică și Închid pentru o clipă ochii. Era În jurul meu atâta liniște și atâta viață Încât ideea distrugerilor de mai târziu mi s-ar fi părut atunci
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
reușit să Îmbinăm cele văzute În muzeele din Bontoc și Banaue cu viața reală a populației ifugao, ceea ce pentru noi a constituit o performanță. Dis-de-dimineață, pe la ora cinci, când zorile se chinuie să mijească și soarele nu a părăsit Încă culcușul de jăratec, pornim la drum cu mașina În direcția Manila, drum lung de aproximativ 400 km. Nu am putut să moțăim, deoarece priveliștile din jur erau cu totul deosebite și nu trebuiau ratate de a fi imortalizate pe peliculă. Coborâm
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Arhitect al Universului în raport cu geniul uman, uneori silit să nu cunoască liniștea, adică somnul, să nu se scufunde în lumea viselor, decât poate în cea a coșmarelor. Unde-i somnul în care sufletele noastre sunt egale, / ce schimbă peșteri în culcușuri calde și dă prilej să zboare-agale/ albinele în gura larg deschisă a aprigului leu?/ O, vocea care zice: să ne culcăm și să ne slobozim în chinul greu/sunt blestemat să n-o pot asculta în nopți de convulsii bântuite
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
poetul care recunoaște că s-a născut pe pământ să-și poarte umbra. Te urmăresc prin veacuri, prin vârste și milenii,/ Încă de când spinarea ți-o-ncovoiai pe brânci,/ Când, speriat și singur, târâș printre vedenii,/ Umblai numai să cauți culcuș sau să mănânci.// Însoțitoare mută-n odihnă și mișcare/ Și copie leită, croită pe tipar,/ Ne-nghesuiam alături, ciuliți în ascultare,/ La pasu-n frunze-al fiarei flămânde, greu și rar.// Ascunși prin gropi și scorburi, alăturea de tine,/ Tu nu
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
micuțului Ionel Ladea: Transfigurare „Fericit bărbatul... că el, ca un pom lângă izvoare...” (Psalmul 1) Deși-mi trimiți, Stăpâne, în fiecare toamnă, cu ploile și bruma, destule-amenințări și vântul cu de-a sila frunzișul mi-l despoaie, eu îmi îngraș culcușul cu fiecare foaie și strâng nădejdi ascunse spre marile chemări... Când viscolul și-nghețul mă bat și mă usucă, mă-mpodobesc cu albul zăpezilor din astre și mă visez un înger cu aripi mari, albastre, sau plămădesc sămânța, din care
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
orice colț al lor. Erau trei dormitoare mari și unul mai mic, care comunicau prin uși. În cel mic aveam și eu locul pe priciul de sus. Celelalte aveau paturi cazone suprapuse, pe două și trei etaje. Copiii își pregăteau culcușurile. Ca în orice loc unde tinerețea biruie grija suferinței, era o atmosferă de bună dispoziție. Aveai impresia că te afli într-un stup de albine, înainte de roire. Peste zi avusesem de lucru prin atelier și nu știam nimic de cele
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ea un soi de spaimă superstițioasă, care luase forma unei delirante dorințe de inconștiență. — Vreau să dorm, trebuie să dorm, singurul lucru care contează e somnul, somnul, o să dorm. Avusesem bunul-simț de a anticipa asemenea situație și îi pregătisem un culcuș în mijlocul camerei interioare de la etaj, așternând pe jos salteaua divanului. Îi adusesem de asemenea o lumânare, chibrituri, ba chiar și o oală de noapte. I-am oferit o pijama de-a mea, dar s-a întins imediat, îmbrăcată în rochie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în aer liber, m-am dus să adun câteva pernițe din bibliotecă, și am scos câteva pături și o pernă mare din dormitor. Am coborât în vâlceaua de lângă buza mării, acolo unde dormisem, în cealaltă noapte, și mi-am așternut culcușul. Pe urmă m-am reîntors în casă, unde lumânările răspândeau un halo prietenos în fereastra cămăruței roșii. Cerul, deși tulbure, șters, era încă destul de luminos încât să împiedice ivirea stelelor, cu excepția luceafărului, care sclipea, zimțuit și enorm. Luna joasă, cufundată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi întâmplat și ce-or fi făcut cu trupul lui neînsuflețit? Oare James mai ședea încă în fotoliu, mort, și zâmbind cu zâmbetul lui prostesc? M-am ridicat, îndreptându-mă spre pat, și mi-am adus aminte că-mi pregătisem culcușul pe stânci. Am hotărât să dorm afară. Era o noapte caldă și se întunecase doar atât cât să fi izbucnit o puzderie de stele risipite, și arcul estompat, neclar, al Căii Lactee. Oricum, cerul era scăldat într-o lumină difuză, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sau două, miezul verii. Mi-am croit fără primejdie drum printre stâncile care mi-erau acum atât de familiare, deși, la un moment dat, tot mi-a alunecat piciorul într-un smârc. Apa din băltoacă era caldă. Mi-am descoperit culcușul pietros și m-am întins în pantaloni și cămașă, scoțându-mi doar pantofii. Mi-am proptit capul de stâncă, astfel încât să pot privi orizontul marcat de o linie întunecată și de una argintie. Apa plescăia sub mine asemenea vălurelelor iscate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cum a fost. Când am fost arestat în ’53, seara i-am spus unchiului că plec și voi veni peste o săptămână-două, nu era problemă, puteam să merg, să vin, că dormeam în pod, în fân... Era iarnă, dar aveam culcuș în fân, și seara, noaptea am plecat... Când, după un kilometru, ce mi-o venit, să mă întorc... fără niciun motiv. Și am amânat pentru a doua zi să plec. M-am întors, m-am urcat în pod și ghinionul
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
pod și ghinionul a fost că m-am și dezbrăcat. Aveam cioareci, cum le spune, pantaloni d-ăștia groși, haină și opinci. M-am și descălțat... Altădată când presimțeam ceva dormeam îmbrăcat. Atunci m-am dezbrăcat, m-am băgat în culcuș, că aveam acolo cergă... și noaptea visez că-s înconjurat de Securitate cu câini... Cum m-am trezit, repede m-am încălțat și m-am îmbrăcat, pe întuneric. Și când mi-am aranjat culcușul, deja, în timpul ăsta, or început câinii
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
am dezbrăcat, m-am băgat în culcuș, că aveam acolo cergă... și noaptea visez că-s înconjurat de Securitate cu câini... Cum m-am trezit, repede m-am încălțat și m-am îmbrăcat, pe întuneric. Și când mi-am aranjat culcușul, deja, în timpul ăsta, or început câinii să latre. Îmi dădeam seama că era adevărat ce-am visat... Am stricat tot culcușul să nu se vadă, cerga am aruncat-o în altă margine acolo în pod, m-am dat jos, cum
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]