KorAP: Find »[drukola/base=cumani & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...47 >

1,164 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

-și caracterul nomad, ele au fost asimilate, împreună cu locuitorii de același neam cu acestea, de către autohtoni (români). După multe lupte, soldate cu victorii și înfrângeri, cu revoltații, bogomilii și pecenegii, aliați cu ungurii și cumanii, împăratul Alexie, în înțelegere cu cumanii, i-a zdrobit pe pecenegi la Lebunion (1091), care au fost eliminați din zona Dunării. În acest fel, în timpul lui Alexie, stăpânirea bizantină s-a instalat temeinic la Dunăre, fiica sa, Anna Comnena, scria că "Dunărea poartă corăbii mari cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
zile de drum, pe Dunăre, până la Vicina, la gurile ei, "un oraș cu mulți locuitori". Regele pecenegilor, cu carele și călăreții săi, se întărise cu șanțuri și doar intervenția gărzii bizantine asigura victoria împăratului. Față de "sciții" vecini, pecenegi și (ulterior) cumani, atitudinea cetăților de la Dunăre (Istru) era una de cooperare, ei vin aici pentru hrană, iar o clientelă era și peste Dunăre (în nord), o regiune bine locuită. Față de Imperiu, care stăpânea Dunărea și controla vămile, și urmărea o stăpânire directă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aici, iar numele de Vlașca, dat unei părți a câmpiei muntene, este o confirmare. După 1091, Anna Comnena menționează ca "duce al Paradunavonului" pe Leon Nikerites, general bizantin destoinic. După înlăturarea amenințării pecenege, împăratul Alexie a fost confruntat cu atacurile cumanilor la sud de Dunăre. În 1094, cumanii, susținând un pretendent la tronul Bizanțului, au trecut Dunărea prin vadul de la Isaccea și au înaintat până la Constantinopol. În acest context, Anna Comnena amintește pe un Pudilă (Pudilas), "fruntaș al vlahilor", poate comandant

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
părți a câmpiei muntene, este o confirmare. După 1091, Anna Comnena menționează ca "duce al Paradunavonului" pe Leon Nikerites, general bizantin destoinic. După înlăturarea amenințării pecenege, împăratul Alexie a fost confruntat cu atacurile cumanilor la sud de Dunăre. În 1094, cumanii, susținând un pretendent la tronul Bizanțului, au trecut Dunărea prin vadul de la Isaccea și au înaintat până la Constantinopol. În acest context, Anna Comnena amintește pe un Pudilă (Pudilas), "fruntaș al vlahilor", poate comandant al frontierei de la Dunăre, care l-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care l-a înștiințat pe împărat despre atacul cuman (Anna Comnena, X, 2, în Fontes, III, p. 115). Pe de altă parte, scriitoarea bizantină precizează că românii din sudul Dunării, buni cunoscători ai drumurilor din zonă, îi călăuzeau pe năvălitori (cumani) prin defileele munților, în înaintarea lor spre Adrianopol. Dar, în final, expediția din 1094 s-a încheiat prin capturarea pretendentului și prin respingerea cumanilor. Un alt atac cuman a avut loc în 1114, în zona Vidinului, dar împăratul Alexie i-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
precizează că românii din sudul Dunării, buni cunoscători ai drumurilor din zonă, îi călăuzeau pe năvălitori (cumani) prin defileele munților, în înaintarea lor spre Adrianopol. Dar, în final, expediția din 1094 s-a încheiat prin capturarea pretendentului și prin respingerea cumanilor. Un alt atac cuman a avut loc în 1114, în zona Vidinului, dar împăratul Alexie i-a silit să treacă Dunărea înapoi și apoi i-a urmărit până au trecut Oltul. Aceste formațiuni statale de la Dunăre, menționate în secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românii din Moldova. Acești români din est, ca toți românii după revenirea Imperiului la Dunăre, erau în strânse legături cu Bizanțul, mai mult, se aflau în slujba lui. În secolul al XII-lea, în aceste părți de la est de Carpați, cumanii exercitau o stăpânire nu tocmai efectivă, încât armata bizantină a trecut de mai multe ori în nordul Dunării, în urmărirea lor. În 1148, după un nou atac al cumanilor, împăratul Manuel Comnenul trece Dunărea în urmărirea lor, pe la Zimnicea, unde

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolul al XII-lea, în aceste părți de la est de Carpați, cumanii exercitau o stăpânire nu tocmai efectivă, încât armata bizantină a trecut de mai multe ori în nordul Dunării, în urmărirea lor. În 1148, după un nou atac al cumanilor, împăratul Manuel Comnenul trece Dunărea în urmărirea lor, pe la Zimnicea, unde s-a descoperit, dealtfel, un tezaur de 2000 monede bizantine din vremea Comnenilor. În timpul acestei expediții, cronicarul bizantin Ioan Cinnamus menționează râurile Vedea și Teleorman, din câmpia munteană. O

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
viață nomadă, numiți în limba populară vlahi" (Anna Comnena). Acești nomazi erau păstori vlahi transhumanți, care locuiau în părțile centrale ale Munților Haemus și în Rodopi. Vlahii din Haemus aveau un rol însemnat, ei îi călăuzeau pe potecile munților pe cumani, deducem că locuiau în partea de est, în fața Dobrogei. În același timp, un fruntaș al vlahilor, Pudilă, îl vestea pe împărat, aflat la Anchialos, pe litoralul Mării Negre, despre trecerea cumanilor peste Dunăre. Dar, în general, stăpânirea bizantină ce s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un rol însemnat, ei îi călăuzeau pe potecile munților pe cumani, deducem că locuiau în partea de est, în fața Dobrogei. În același timp, un fruntaș al vlahilor, Pudilă, îl vestea pe împărat, aflat la Anchialos, pe litoralul Mării Negre, despre trecerea cumanilor peste Dunăre. Dar, în general, stăpânirea bizantină ce s-a prelungit două secole la sud de Dunăre, a sfârșit prin a nemulțumi pe cei de jos, agricultori și păstori, din cauza fiscalității și a nedreptăților din Imperiu. Pe lângă privilegiile economice și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și a nedreptăților din Imperiu. Pe lângă privilegiile economice și politice, românii sud-dunăreni aveau și unele obligații militare, precum apărarea frontierei nordice a Imperiului. În regiunile dintre Dunăre și Haemus, trăiau alături de români și bulgari, și grupuri răzlețe de pecenegi și cumani, rămași aici din cursul năvălirilor anterioare. Sub aspect politic și administrativ, regiunea dintre Dunăre și Haemus aparținea statului bizantin și făcea parte din thema Paradunavon, cu capitala la Dristra, care îngloba și teritoriul Dobrogei (vezi mai sus). În secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de trupele din garnizoanele de pe malul drept și de flota fluvială. Însă, în urma năvălirilor tot mai frecvente și mai violente ale populațiilor turanice, apărarea graniței nordice, din zona Dunării și Dobrogei, a fost dezorganizată încât, în secolul al XII-lea, cumanii treceau fluviul fără teamă: 1114, 1122, 1148, 1150, 1154,1159. Aceste năvăliri erau însoțite de jafuri, distrugeri, luarea de captivi și ucideri. Incapacitatea cronică a Imperiului de a asigura securitatea frontierei dunărene și, implicit, a populației locale (românii) se reflectă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
năvăliri erau însoțite de jafuri, distrugeri, luarea de captivi și ucideri. Incapacitatea cronică a Imperiului de a asigura securitatea frontierei dunărene și, implicit, a populației locale (românii) se reflectă și în izvoarele vremii. Astfel, Ioan Cinnamus, referindu-se la năvala cumanilor din 1148, consemnează reproșul făcut lui Manuel Comnenul de un barcagiu de la Dunăre: "Împăratul de s-ar fi îngrijit de nevoile noastre, Demnitzikos n-ar fi fost cucerit și nici bunurile noastre n-ar fi fost luate de cumani" (Cinnamus

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
năvala cumanilor din 1148, consemnează reproșul făcut lui Manuel Comnenul de un barcagiu de la Dunăre: "Împăratul de s-ar fi îngrijit de nevoile noastre, Demnitzikos n-ar fi fost cucerit și nici bunurile noastre n-ar fi fost luate de cumani" (Cinnamus, p. 93, în Fontes, p. 235). Din cauza numeroaselor invazii, bizantinii nu mai reușeau, în secolul al XII-lea, să asigure o apărare serioasă a frontierei dunărene, în schimb ei continuau să încaseze de la populația locală impozite din ce în ce mai mari. În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ales, au încercat să minimalizeze rolul românilor, iar alții să nege chiar participarea acestora.la revoltă. Însă izvoarele vremii vorbesc fără echivoc despre rolul proeminent al românilor în revolta din 1185, la care s-au asociat și alte populații, precum cumanii. Pretextul revoltei l-a constituit o măsură vexatorie a împăratului Isaac II Anghelos, adoptată în 1185: el a impus taxe noi asupra bunurilor și mai ales a turmelor supușilor săi, ceea ce i-a determinat pe locuitorii din Munții Haemus, "care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și primăvara 1186. În urma acestor eșecuri, în vara lui 1186, Isaac Anghelos a pornit în persoană împotriva răsculaților, iar Petru și Asan, în fața înaintării armatei bizantine, au trecut (s-au refugiat) la nord de Dunăre, pentru a cere ajutor de la cumanii din Câmpia munteană. Între timp, în fruntea armatei bizantine, împăratul a pătruns în regiunea dintre Haemus și Dunăre, fără a întâmpina rezistență, unde a primit asigurări formale de supunere ale locuitorilor. El a dat foc grânelor și a instalat garnizoane

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rezistență, unde a primit asigurări formale de supunere ale locuitorilor. El a dat foc grânelor și a instalat garnizoane bizantine în cetățile numeroase ale răsculaților, după care s-a întors la Constantinopol (cf. Choniates). În timpul acesta, căpeteniile răsculaților "căpătând ajutorul cumanilor, au intrat în patria lor, Moesia", (adică au revenit în sudul Dunării), pe care au găsit-o "părăsită și golită de armata bizantină". Dar răsculații "nu s-au mai mulțumit să poată păstra ceea ce era al lor și să dobândească

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aducă daune împărăției romeilor (bizantinilor) și să nu unească domnia misienilor (românilor-vlahilor) și a bulgarilor într-una singură, așa cum fusese odinioară" (Choniates, p. 419, în "Fontes, III, p. 259-261). Cronicarul cruciadei a III-a, Ansbert, face referire la vlahii și cumanii aflați în serviciul împăratului Anghelos. Răscoala odată declanșată, a luat amploare, în 1185-1186, și, în toate formele ei, se vădește caracterul popular românesc. Astfel, cronicarul Acropolit menționează că lui Petru, fratele său Asan, care ar fi fost de fapt primul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că lui Petru, fratele său Asan, care ar fi fost de fapt primul conducător al răscoalei (și cel care a dat numele dinastiei), i-ar fi dat malul Mării, "țara lui Petru". Un alt autor, Amantos, susține că Asăneștii sunt cumani, după neam, fiind sprijiniți de "vlahi". Iorga precizează că, la începuturile mișcării, se pare că s-a aflat și o divergență religioasă: este vorba de Sf. Dumitru, de care se va lega acțiunea lui Ioniță, viitorul împărat, care va isprăvi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
restului armatei, și a cerut și ajutorul cumnatului său, Conrad de Montferat, comandant cruciat aflat în drum spre Țara Sfântă. Aflat încă în tabără, împăratul s-a îndreptat apoi spre Stara Zagora, iar răsculații români și bulgari, împreună cu aliații lor cumani, i-au atacat pe bizantini. După o luptă sângeroasă, bizantinii au obținut o victorie scump plătită și, fără a-i urmări pe răsculați în retragerea lor, împăratul a revenit la Adrianopol. Luptele au continuat prin hărțuielile permanente ale românilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
i-au atacat pe bizantini. După o luptă sângeroasă, bizantinii au obținut o victorie scump plătită și, fără a-i urmări pe răsculați în retragerea lor, împăratul a revenit la Adrianopol. Luptele au continuat prin hărțuielile permanente ale românilor și cumanilor, care i-au exasperat pe bizantini, neobișnuiți cu tactica aceasta, iar Choniates (secretar imperial care însoțea trupele) afirmă că Asan, fratele lui Petru, era foarte capabil și inventiv "să născocească ceea ce era de folos în situațiile fără ieșire" (Choniates, p.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
armata imperială era tot mai slăbită, prost aprovizionată, iar soldele nu mai erau plătite regulat. Noul comandant al armatei bizantine, Constantin Aspictis, a expus aceste probleme militare, dar a fost destituit și mutilat (orbit) de împăratul Anghelos. Pentru că "vlahii și cumanii" continuau să provoace dificultăți Imperiului, în 1190, Isaac Anghelos a pornit din nou împotriva lor. El a pătruns în zona muntoasă a Munților Haemus, dar fără succes, căci a găsit "cetățuile și micile orașe din munți înconjurate de întărituri puternice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
era numit, își exercita autoritatea asupra unui teritoriu întins și avea deja o administrație bine închegată. Armata statului de la Târnovo era puternică și țarul Petru putea oferi împăratului cruciat Friedrich Barbarossa un ajutor de 40.000 de oameni, români și cumani, conform unui izvor german. Împăratul se afla în fruntea cruciadei III (1189-1192), iar oștenii români și cumani urmau să ia parte la expediția spre Ierusalim. Dar țarul Petru oferea acest ajutor militar cu condiția ca oastea cruciată, aflată în drum

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
statului de la Târnovo era puternică și țarul Petru putea oferi împăratului cruciat Friedrich Barbarossa un ajutor de 40.000 de oameni, români și cumani, conform unui izvor german. Împăratul se afla în fruntea cruciadei III (1189-1192), iar oștenii români și cumani urmau să ia parte la expediția spre Ierusalim. Dar țarul Petru oferea acest ajutor militar cu condiția ca oastea cruciată, aflată în drum spre Țara Sfântă, să cucerească Constantinopol, iar Friedrich să-i recunoască titlul de împărat. Pe de altă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împăratului latin de restituire către statul său a teritoriilor preluate de la Bizanț a dus la conflicte între noul țarat și Imperiul de Constantinopol. În 1205, la Adrianopol, oastea lui Ioniță alcătuită din români și bulgari, cu ajutorul a 14.000 de cumani, a zdrobit pe latini, iar împăratul Balduin a fost luat prizonier și închis la Târnovo. Ioniță intenționa să înlăture definitiv Imperiul latin, să cucerească Constantinopol și să se proclame împărat, dar au apărut modificări în raportul de forțe politice angajate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]