1,681 matches
-
Garnisită, încondeiată și împodobită ca un ou de Paște. Peste tot, mii de soiuri de dantele, dantelării și danteluțe albe, foarte rar contrapunctate cu unele negre. De parcă fiecare dintre bătrânele doamne s-ar fi strecurat în câte un cupon de dantelă și s-ar fi pornit, rostogolindu-se, peste mobile, bibelouri, pereți și ferestre, așternând pretutindeni fețe de masă, draperii și garnituri din acest gingaș material, într-o lume în care se uitase a se mai prețui, la adevărata ei valoare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și s-ar fi pornit, rostogolindu-se, peste mobile, bibelouri, pereți și ferestre, așternând pretutindeni fețe de masă, draperii și garnituri din acest gingaș material, într-o lume în care se uitase a se mai prețui, la adevărata ei valoare, dantela. În plus, ipoteza nu părea deloc hazardată, dovadă că pe cele două doamne mai rămăsese puțină, ele purtând, bineînțeles, două rochii spendide din acest material. S-au îmbrăcat ca de teatru, suspină Pink. Observă și poșete. Pe o măsuță de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ieșite, de-a bușilea, din ciorba organică a începutului de veac și tîrîndu-se către el. Naive, tremurătoare, neajutorate. Deși nelipsite de o anumită eleganță. O pală de vânt, de la o singură elice, le ridica părul cărunt, le înfoia veșmintele de dantelă și dădea vorbelor lor o importanță exagerată. Da, nu le menajă Pinky. Și cu fuselajul căzut. - Domnule Floyd, se foi Cocondy, iertați-mă că vă întreb. Poate aveți alte gusturi. În Orient așa se obișnuia. Pentru început, în cinstea vizitei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
delirul melancolic și de persecuție al blocurilor de piatră, strânse cu de-a sila, într-o zdravănă construcție de casă boierească, la sfârșitul secolului trecut. În sfârșit, un comutator electric clănțăni și zorile electricității puseră iarăși în evidență rochiile de dantelă ce fuseseră cu delicatețe boțite, primii pași ai surorilor. Pași ce le ieșiseră ușor șontăcăiți, dar ce mai conta, amănunte ca acestea erau corectate încă din mers. În casa surorilor Stamatescu se schimba băutura, iar mersul lor nesupravegheat și lejer
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
secundă înainte, fusese așezată la masa elipsoidală. Coate înaintate, așa cum fuseseră folosite la susținerea hârtiei, despărțite, între ele, la distanța de-un pumn. Hârtia, ocrotită pe jumătate de calota unghiilor. Picioarele, imitând unghiul drept al scaunului. Înțepenite și împotmolite în dantelă. Bărbatul țâșni s-o pescuiască de-un umăr. Dar brațul, pornit la timp, al unei Cocondy acum mai curând tulburată decât îngrozită, i se așternu peste încheietura palmei și îl dezmetici din elan. - Hai să n-o atingem!... Hai să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să-și dea duhul, atunci măcar era musai să apuce să și-l dea dintr-o poziție de bună conveniență. Lângă ei, pe tăcute, Patricia izbutise să-și retragă doi centimetri una dintre glezne. În foșnetul, ca de sare, al dantelelor. În gâlgâitul de nădușală al fiecărui por. După cinci minute de sforțare și chin, era din nou la orizontală, dreaptă, cu spinarea întoarsă în sus, nasul în scama covorului și toate extremitățile înainte caraghios împrăștiate în cădere, acum aduse acasă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe care o realizase vreodată o muribundă. Patricia murise lipită de covor. Într-un ultim gest de extravaganță. După ce-și culesese toate extremitățile înapoi. Deschizîndu-se la loc ca o floare. Zburlindu- și savant cutele rochiei, într-o arteziană de dantele, plutind la limita legilor fizicii... Și imprimîndu-și propriului corp o postură ciudată, rafinat curbată, aplecată grațios înainte. De parcă ar fi avut de oferit cuiva, duh, spirit, particulă de praf, navigând prin încăpere, hârtia netezită dintre degetele ei, ca pe-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
urmă. Caii gătiți tropăiau veseli. Biserica era tocmai în Grivița. Au străbătut mahalalele vecine, ocolind străzile neumblate, și când s-au dat jos, pe treptele de piatră, și-au potrivit hainele și-au intrat. Lina, în rochia albă, lungă, cu dantele la poale și mâneci strânse, abia călca, sfioasă, nevăzând pe nimeni, lângă Stere, îi urmau nașii: brutarul cu nevasta, ținând câte o luminare albă de spermanțet, ca o bâtă gătită cu flori de liliac. La urmă, socrii, meșterul, în pantofi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și bazinul de ciment, în care nu rămăseseră decât măruntaiele, se umplu de oameni. Altă echipă, ce așteptase până atunci, le împărți în grămezi: rinichii de o parte, inimile mici și roșii de alta. Șiruri lungi de mate, ca o dantelă, atârnau peste marginile de beton. - Gata, nea Marine? - Gata, Chișcă! Parlagiii din prima repriză, de tăiaseră porci, făcuseră un foc mic într-o parte și fripseseră șorici proaspăt. Se auzi un fluierat ascuțit și se ridicară în picioare, ștergîndu-și buzele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înălțărei mortuare și din formele ce transpar cunoști că sub lințoliu e un cadavru... Deodată o ușă [de] spijă se deschide și [apare] un înalt chip de femeie. Rochia ei neagră foșnește uscat asupra pietrelor bisericei, un fin văl de dantelă îi acopere fața palidă... un bătrân o urmează, cu mina servilă. - El este dar...? Ah! copilul meu... astfel se sfârșește o viață de om... asta fel? - Ah! princesă, zise bătrânul... cum poate cineva cu spiritul vostru să se-namoreze de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Într-un mozaic de imagini derivînd unele dintr-altele, coagulate, relativ, la nivelul „temei”, sub semnul freneziei caracteristice provocate de eros. Iată una, la Întîmplare, din partea a 4-a a poemului: cristale de aer stau limpezi În ospățuri paharele-n dantelă cu chei de buruieni rupi sufletu-n privire și tîmplele ca hățuri cînd vorbele-n Întoarceri ca turmele le-ndemni cu pulpa În ferigă urci dură din visare și mă cuprinzi ca-n trestii te-adun ca un năvod cu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sare. La sare gâlcile dădeau înapoi, dar și la mălaiul înmuiat Câteodată. Stăteam cu cârpa udă-n jurul gâtului, Parcă eram lord, cum am văzut mai târziu că se purtau englezii Țepeni și cu bărbia-n sus din cauza gulerului cu dantele. „Te lăsară?” „Nu mă lăsară.” „Atunci cască gura mare, Vezi să n-o-nchizi.” „I-o țin eu căscată cu lingura” (Sărea Ionică, galanton). „Nu că parcă mă lăsară”. „Hai că n-am timp de tine”. „Mai bine s-o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cu cravată și basmaua ta neagră cu bănuți de alamă și cele două eșarfe preferate, una plisată, portocalie, alta de un vișiniu foarte frumos și rochia largă de plajă, practic transparentă, făcută după neckermann și furouri, între care cel cu dantelă neagră în care te-am văzut și pălării, și vulpi și pardesie și baticuri și museline și cozondraci. Procedeul enumerării ne duce cu gândul la interminabilele liste ale lui Rabelais, de o diversitate monotonă, dar și la veritabilul carnaval al
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Domnului ți-a vorbit și e musai să te-ajute, iar noi nu trebuie să ne lăsăm târâți în necazuri de ochii înveninați ai vecinilor. Tot Isabella repetă mereu că ești un înger cu veșmântul ăla alb pe tine și dantelele alea, și îngerii, cum știi și tu, nu sunt de pe lumea asta. III Geronimo însuși era impresionat și se îngrijea de toate cele; copilul ăla atât de nărăvaș, dar totodată generos și inteligent, era imprevizibil. Când spre apusul saorelui prietenii
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ținând o farfurie de tablă pe care fumegau doi tăciuni stropiți cu țuică, ai căror aburi răspândeau o mireasmă îmbietoare. Urmau Isaia și, în spate, restul credincioșilor. Marchiza își trase fusta cât putu peste genunchi și găsi un petic de dantelă îngălbenită pe care și-o puse pe cap, în chip de mironosiță. Să cântăm ! îi îndemnă Isaia. — Sik șukran ! tresări Faraon. Ieși din convoi și se repezi spre acordeon. Bătu de câteva ori cu talpa în pământ, pentru a găsi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
început, dar, în cele din urmă, după pilda călugărului fără schit, îngenuncheară. La fel făcură și purtătorii de epitaf. Calu redeveni centaur și se lăsă în coate și genunchi. Îmi vine să plâng, suspină Marchiza. — Plângi... o mângâie Bunelu pe dantela care fusese odată albă. De- aia merge lumea la biserică... — Trebuie să mă și spovedesc ? susură iar Marchiza. Isaia, care se reculegea înainte de a intra în cele trei stări ale Prohodului, se întoarse și-și țuguie buzele în semn de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toba cea mare pe care răspunsul lui ar fi putut-o face să tacă pentru totdeauna. A încuviințat. «Povestește !», i-a cerut tamburul-major. Atunci i-a descris trenul fermecat, sclipitor ca argintul. Compartimentele largi, canapelele plușate și pernele împodobite cu dantelă. Tăvile cu răcoritoare și dulciuri pe care, între două stații, controlorii le plimbau pentru femei și copii. Coridoarele cu ferestre mari, lucitoare ca oglinda. Și capetele bulucite la ferestre, să admire mulțimea pestriță de pe peron. Nerăbdarea cu care pasagerii așteptau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dacă ești încuiat la mațe, să-ți înmoi niște prune uscate... Jenică se ghemui sub pompoanele cu care îl împopoțona maică-sa până să meargă la școală. Clătină din cap. Prunele umflate în apă îl îngrozeau chiar mai mult decât dantelele și pompoanele sub care abia se vedea în fotografiile copilăriei. — N-am nimica, spuse, refăcând, cu aceeași încetineală, drumul până la masă. Am ieșit azi, chiar de două ori... — Cum era ? nu se lăsă maică-sa. — Catifea... răspunse el, încercând să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umerilor, strângând sânii și împingându-i să stea bombați. În strădania ei, bluza nu reușea să-i acopere șoldurile și pântecul, care se buclau peste fusta neagră, prea strânsă pe coapse și terminată, la jumătatea pulpelor, într-un tiv de dantelă care se continua în banda ciorapilor negri. Pantofii erau atât de săltați pe tocuri, încât fata părea suspendată deasupra pământului, cu tălpile atârnându-i. Dar, în ciuda acestei înfățișări în care fiecare detaliu era potrivit cu celelalte, avea un aer stânjenit. Cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi ură bătrânului noapte bună. Maca urcă, ținându-și cearșaful. În cameră nu mai era nimeni. Aprinse lumina, își zâmbi singur și căută sticla de votcă. Găsi doar sutienul, uitat în grabă pe întuneric. Era alb, cu un volănaș de dantelă acolo unde un nasture descheiat al bluzei putea să-l scoată la iveală. În dreptul subțiorilor era ușor îngălbenit, iar cupele erau îndesate cu buret. Se întoarse cu fața în sus. Vru să-și tragă cearșaful peste el, dar îi era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umbrele ei multiplicate. Această femeie era geniul negrului și al jeurilor, fustele păreau că-i creșteau din carne ca niște solzi. Cred că nu le scotea niciodată, trebuie să fi avut cel puțin douăsprezece, iar pe dedesupt - pantaIoni lungi de dantelă, ca pe vremea Franțuzitelor. Săraca mirosea a vechi. Sunt convins că fustele ei revin în casă ca strigoi. - Cât ești de nedrept! obiectă timid Gaittany. Era o femeie extrem de inteligentă (și subliniind), te prețuia într-un mod deosebit. În fond
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru sine citit în oglindă. Când îi sărutase mâna, zărise modificarea încheieturilor, uscăciunea pergamentoasă a pielii. Madam Farfara nu mai avea parfum biologic, mirosea a coIonie și a cold cream. Își ascundea involuția cu procedee chimice. Prin mâneca ei de dantelă neagră, lui Ioanide i se păru a distinge un braț violaceu și flasc. Ca și când ar fi ghicit gândurile arhitectului, madam Valsamaky își ținea mâinile mai mult pe sub masă, așezîndu-se în poziții avantajoase și studiate. - Smochinele dau apendicită, avertiză inocent GonzalvIonescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
precum rezulta din scrisoarea ce însoțise trimiterea tabloului. O româncă locuind la Paris în acel an îl comandase, și pictorul, refăcând șabIonul (mîna proptită în obraz, ca la dagherotip, păr negru și împărțit pe creștet printr-o cărare, bonet de dantelă), introdusese figura unei femei mai în vârstă cu nas grecesc și mai pronunțat și cu un aer general de matroană, încărcată de bijuteriile de zestre. Modelul nu avea o expresie spirituală, era un specimen de femeie orientală. De unde o anume
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mesei. O altă specialitate a celibatarei era dantela. Erminia n-ar fi pus un pahar cu apă fără a strecura pe dedesubtul farfuriei un rotocol de horbotă. Cana cu apă din mansarda lui Ioanide era acoperită de asemenea cu o dantelă. Pernele, imaculate, aveau ochiuri de broderie, nicăieri o suprafață textilă albă nu apărea ca o materie plată, ci dematerializată prin orificii. Rufărie, ciorapi, batiste erau legate cu panglici, și Ioanide zărise niște ciorapi ai lui Hergot uriași, lăbărțați, țesuți cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că Erminia nu lega nici un sentiment de jenă față de viața corporală a omului și de ceea ce sugerează, și nu fără uimire descoperise în noptiera din odăița rezervată lui o oală de noapte de porțelan acoperită cu un rotocol de superbă dantelă, întărit cu carton. Erminia se gândise deci că Ioanide ar putea să aibă nevoie de vas peste noapte. Doamna Ioanide aluneca abil asupra acestui capitol, se făcea a nu înțelege, ascundea pe cât putea toată viața ei fiziologică și se făcea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]