1,932 matches
-
pe pământ, iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea. Apoi s-a arătat Domnul în capul scării și i-a zis: "Eu sânt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău", s-a deșteptat din somn și, spăimîntîndu-se, a zis: "Cît de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!" Și a luat piatra ce și-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp și a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
va reînsufleți", Ideea fixă a lui de Almeida era existența regelui; idee fixă care, așa cum remarcă A. Ribeiro Lopes, avea de partea ei istoria, știința, morala, filozofia și patriotismul. Dar succesul considerabil al tribunului se datorește puterii sale de a deștepta în sufletul popular nostalgia pentru suferință și răscumpărare. Oricât ar părea de paradoxal, acest revoluționar mason și dinamitard, vorbește maselor despre Hristos și Muntele Calvarului. Secretul farmecului său constă tocmai în această împrospătare a propagandei revoluționare, inspirarea ei din alte
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ulciorul cu apă și să plecăm." 12. David a luat dar sulița și ulciorul cu apă de la căpătîiul lui Saul, și au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic, și nimeni nu s-a deșteptat, căci Domnul îi cufundase pe toți într-un somn adînc. 13. David a trecut de cealaltă parte, și a ajuns departe pe vîrful muntelui, la o mare depărtare de tabără. 14. Și a strigat poporului și lui Abner, fiul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa ca o imensă cutie de rezonanță, care prelua și amplifica acest sunet abstract, neidentificabil cu vreun sunet produs vreodată. Fu deșteptat din somn de un zgomot familiar. Sirena din port anunță lăsarea nopții, chemând din larg pescarii întârziați, cu micile lor bărci gudronate. Carol stătea în aceeași poziție, pe pat, cu palmele pe genunchi, privind Lumea prin fanta ce i-o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pictură numai vizuale, la sculptură iarăși vizuale. Poezia are însă toate plăsmuirile și senzațiile cunoscute. Poezia pe lângă că dezvoltă idei, ca și celelalte arte, dar conține chiar idei. Entuziasm în cel mai mare grad îl produce muzica și poezia. Muzica deșteaptă mai cu greu decât celelalte arte "idei senzuale". 2. Un stil umflat, lipsit de idei, e ca și un corp búget, lipsitde sânge. Precum sângele nutrește, dă viață corpului, așa și ideile dau viață stilului. 3. Literatura românească va fi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
1856-1913). În 1882 îi apare volumul Poezii complete, cu o prefață de G. Sion și o scrisoare de la V. Alecsandri. Adela se așeză pe scaun și începu să răsfoiască: - Ascultă, mămucă: Dă-mi pace, La Coralia mea, De ce m-ai deșteptat? - cântecele colonelului coanei Anicăi... El spune "desceptat", din farfurie, cum ar zice coana Anica. - Cum "din farfurie"? - Așa zice ea când vrea să spuie că ceva e distins. N-ai auzitvorba asta? Se vede că vătafii s-au speriat tare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe jumătate închiși de lumina soarelui, filtrîndu-și azurul printre genele lungi... Ochii ei albaștri... Culoarea cerului pentru un detaliu organic!... Abandonarea extatică a unei femei cu privirile albastre... În locul licăririi ironice, aiurare!... O schimbare în lumea din afară m-a deșteptat din semi-halucinația tulburătoare. Clinchetele zurgălăilor deveniseră mai tari, mai metalice, mai apropiate - mai categorice: intrasem în Humulești. Badea Vasile opri la prima crâșmă ca să-și odihnească, zicea el, caii. Crâșmarul, mic, pipernicit, creț, stătea pe prispă, în vestă, cu picioarele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
asta infinită...) Dacă nu-i sunt indiferent, sentimentul ei este o simplă iluzie psihică. Adela ia drept iubire sentimentele ei bune pentru mine, din care a făcut un mănunchi legat în voința de a mă iubi. După realizare, s-ar deștepta și, inconștient, mi-ar reproșa mie iluzionarea și decepția ei. Iar în ipoteza, obraznică și absurdă, că Adela mă iubește cu adevărat, fericirea infinită, care ar sfida legile universului, ar fi trecătoare. În ipoteza asta extravagantă, ar trebui să-i
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
spunîndu-mi nume mici, care ne-ar ridiculiza pe amândoi. Părul meu sur lângă capul ei blond; mâna ei mică în părul meu sur. Dezmierdări arzătoare ca un copil... Întrebarea de fiece moment: Îi sunt ochii legați încă? Ori s-a deșteptat și vede realitatea?" Sentimentul de umilință că abuzez de înșelarea ei de sine ori de mila ei. Și, la apariția lui, durerea mea, și durerea ei că mă ucide ori că renunță la viața ei pentru mine. Nefericirea mea, cauzată
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Era frig. Chinul mă obosise. Se obosise și el. Căzusem într-un fel de atonie morală. Un vânt, de aici, din sat, al nostru, fără direcție hotărâtă, șoptea în frunzele copacilor. La șapte am fost chemat la Adela, care se deșteptase. Era palidă și cu ochii obosiți, fără frăgezimea ei de altădată. Temperatura era sub normal. Revenirea sănătății restabilise brusc situația și stările de suflet obișnuite, și Adela, în fața unui bărbat - acum nu mai eram medicul - stătea tăcută, rezervată, cu plapuma
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fost mutată, cu leagăn cu tot, în camera, după toate aparențele, neinfectată de microbi, pe care o împărțeam cu fratele meu mai mare, Seymour. Eu aveam pe atunci cincisprezece ani, iar Seymour șaptesprezece. Pe la orele două din noapte m-au deșteptat din somn țipetele noii noastre colege de cameră. Câteva minute am rămas nemișcat în pat, într-o atitudine neutră, ascultând gălăgia, până ce l-am auzit, sau mai curând l-am simțit, pe Seymour foindu-se în patul alăturat. În zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mare de la gheață. Și totuși, remarc eu, un artist adevărat va supraviețui. (Și, bănuiesc, va supraviețui chiar și elogiilor.) Și îmi amintesc că odată, în copilărie, într-o noapte, Seymour, îmbrăcat în pijamaua lui galbenă și foarte emoționat, m-a deșteptat dintr-un somn adânc. Avea zugrăvit pe chip ceea ce fratele nostru Walt numea „expresia lui de evrika“ și voia să-mi comunice că înțelesese, în sfârșit, de ce Hristos a spus că nu trebuie să consideri pe nimeni că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
că, mâine-poimâine, omul o să arunce pe lună tot felul de hoituri și alte murdării. Că nu degeaba se străduiesc să ajungă toți acolo. Mai Întâi vor scoate tot aurul din ea, apoi vor umple galeriile cu hoituri...“. Satul abia se deștepta din somn, Învăluit În liniște ca-n ceață. Ici-colo se auzea lătrând câte un câine, dincolo, pe cealaltă uliță, mugea o vițică, iar undeva, pe-aproape, intona, parcă În dorul lelii, cucurigu, un cocoș. Mașa continua să stea cu găletușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
tu pământul sacru din care râd spre soare holdele mănoase și dă-n miresme liliacul. Lucreția IONESCU BUICIUC <biography> Am absolvit Facultatea de Zootehnie și Medicină Veterinară din Iași, și de Jurnalism la București. Am fost redactor-șef la ziarul „Deșteaptă-te, române!” și la ziarul „Viața studentească”. Debutul literar - publicarea de poezii în revistele Cronica, Convorbiri literare, Urzica, Contemporanul. Debutul editorial a fost in anul 1990 cu publicarea romanului „La porțile amintirii”, „Dragoste de țigancă”, volumul de poezii „Oglinzile timpului
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
bucurie scările căminului din Grozăvești cu lucrări americane in print. Mi le aducea de îndată ce le primea. Ce, e puțin lucru să ai bibliografie ceea ce încă nu era publicat în SUA? Inserție. După ce am fost aruncați din facultatea în care ne deșteptam, în lumea în care dacă am fi dat curs instinctului de conservare, trebuia să ne prostim ca să îi putem prosti pe cei mai tineri ca noi, au intervenit alții oameni care ne-au făcut să amușinăm cu voluptate înspre filosofie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
80 și m-am plictisit, am închis-o. Azi, Andrei mi-a trezit fiori pe spinare cu: vezi cum faci cu America, fiindcă aici democrația se paradește ca dracu’! Gabi A. mi-a scris și el o scrisoare de tipul: Deșteaptă-te române! Contrasta satele austriece și ungurești cu cele românești, de parcă era ceva de comparat. Poate satul Pipera, și acolo e greu ca ulițe și sistematizare! Nu am avut nici o satisfacție că a ajuns la vorbele mele și că descoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
indiferent care vor fi rezultatele artistice, să scrie. Scriind se pot salva. Benedetta Craveri: Fără îndoială, dumneavoastră ați afirmat, de asemenea, că numai scriind aveți un sentiment de oarecare "provocare". Emil Cioran: Pentru mine a provoca înseamnă a trezi, a deștepta, a smulge pe cititor din somnolență. Pentru că, în fond, lumea doarme. Și asta se poate realiza numai în condițiile provocării, ale descătușării unei reacții la cititor. Merită efortul să comunici un adevăr. Se scrie pentru a crea puțină incomoditate a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Pe cine l-a mușcat? — Un băiet al lui Horga, de zece ani... Ce spune? Ce zice că a mușcat? Pe cine? Nu știu!... aud că a mușcat zece copii... Și goană, și țipete, și fluierături - și iată că ulița deșteptată în capătul celălalt se ridică în picioare ca un singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în malul hleios. —Asta-i luntrea mea! rosti deodată vânătorul. Mai încolo am ascunzișul vâslelor... Și uite, colea pe mal, între sălcii, deasupra stufului bălții, căsuța mea... Atât mi-a mai rămas!... Și mă privi întunecat, cu hârâitu-i de durere deșteptat în glas. Omul îmi plăcea, cu toate că vorbea așa de puțin și mă privea așa de ciudat. Din toată înfățișarea lui cătrănită, din glasu-i adânc, se cunoștea că trecuse prin dureroase furtuni. Amărăciunile-i săpaseră brazde pe față și-i secătuiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară de țuică și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cum te cheamă? —Chiva! Eu mă gândeam: Ce să mai spun? — Am să vorbesc cu neica Marin, să nu te mai ție așa ascunsă... Nu, nu! răspunse ea pripit; să nu-i spui nimic! Și în glas deodată i se deșteptase un fior de spaimă. —De ce? Mă ucide taica, când o afla că ți-am dat drumu-n casă... — Atunci de ce mi-ai dat drumul?... Ea parcă sta la îndoială. Dacă zici că te-a pătruns ploaia... Și ochii mari, întorși spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
liniștea amurgului, de pretutindeni, de pe dealuri, începură a crește chiotele și a tremura prin văzduh; se încrucișau peste vale, parcă se depărtau, și ecourile deșteptate clocoteau prelung. Vin flăcăii și fetele de la cules... murmură, nemișcat, moșneagul. O vreme valea se deșteptase în tremur; apoi chemările se răriră, slăbiră, se stânseră. În tăcerea care se întinsese pretutindeni până în depărtări nesfârșite, pe roșața din fund, din apus, începură a trece rațele sălbatice. Veneau din zarea Dunării, din bălțile Brăilei, și treceau prin smârcurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
loc de scăpare, căuta un par, căuta o piatră; își purta trupul scund cu mișcări iuți; ochii lui verzi se deschideau mari, îngroziți, pe fața albă ca varul, pe care lucea o pânză de sudoare. Striga mereu: —Săriți!... Și glasu-i deștepta tăcerile. În car, românul celălalt se zvârcolea și gemea sub frământările țiganilor. Băieșu simți a doua arsură de cuțit. De pe brațul stâng, în lungul degetelor, curgea sânge fierbinte. Tălharii se încordau, veneau plecați pe furiș spre el, căutau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre el, o ridică în stânga; dară înainte de a o repezi, țiganii se traseră sprinteni îndărăt. Însă iar se năpustiră, cu umărul stâng înainte, cu un braț în apărare, cu dreapta încovoiată pe dedesubt, ținând fierurile lucii. Dar strigătele de groază deșteptaseră undeva, într-o cotitură a văii, în fânețe, în locuri nevăzute, pe câțiva oameni. Aproape, deasupra vălcelei și deasupra fântânii, țărani cu coasele, fără pălării, fără brâie, cu cămășile fâlfâind, așa cum îi apucase vremea, se arătară. Veneau opt; unul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acestea, muri. Fața-i rămase neclintită, în umbra plină de mâhnire a frunzișului de răchită. Băieșu îl privi un răstimp, apoi își șterse de iarbă mâna stângă iar umplută de sânge. Întinse degetele și coborî pleoapele mortului. Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri creștea, venea ca un vârtej din porumbiște. Sfărâmând strujenii, gâfâind, plini de sudoare, cu cuțitele în mână, cu ochii crunți, cei patru țigani deodată izbucniră din desiș, strânși alături, încolțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]