1,009 matches
-
pentru lărgirea capului de pod și ocuparea primelor sate. Rezistența germană a fost sporadică, iar contraatacurile organizate în grabă au fost respinse cu ușurință și cu puține victime. Germanilor le lipseau atât efectivele cât și mijloacele tehnice pentru organizarea unei defensive puternice. Până la amiaza zilei de 23 martie, toate cele trei regimente din cadrul Diviziei a 5-a de infanterie traversaseră râul și ocupaseră poziții în capul de pod, iar unul dintre regimentele Diviziei a 90-a era în plin proces de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
din aceste sectoare a fost mai puternică decât cea întâmpinată de primele unități ale Corpului al XII-lea, problemele întâmpinate de aliați la Boppard și St. Goar au ținut în principal de terenul mai accidentat și mai puțin de răspunsul defensivei. Raioanele de traversare ale Corpului VIII erau plasate de-a lungul văii cursului mijlociu al Rinului, loc unde Rinul își săpase albia printre două lanțuri muntoase și unde apa curgea rapid, cu vârtejuri, printre pereții canioanelor înalte de aproximativ 90
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
care au precedat asaltul trupelor lui Montgomery, țintele din fața Grupului al 21-lea de Armată și regiunea Ruhr au fost bombardate în timpul a aproximativ 11.000 de misiuni. Bombardamentele aeriene au izolat practic Ruhrul și au redus la maxima rezistența defensivei germane în fața forțelor de asalt aliate. Montgomery plănuise la început să atașeze un corp al Armatei a 9-a SUA la Armata a 2-a britanică, care avea să utilizeze doar două divizii ale sus-numitului corp pentru atacul inițial. Restul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
însă lipsa drumurilor din fața capului de pod al Corpului XVI. Cele două grupuri de asalt au trebuit să se deplaseze printr-o zonă puternic împădurită, cu drumuri de pământ desfundate, blocate cu blocuri din beton, care ofereau condiții optime pentru defensivă. În aceste condiții, aliații nu au reușit să înainteze decât 3,5 km pe data de 25. A doua zi, grupurile de asalt au reușit să cucerească ceva mai mult teren, iar unul dintre acestea a reușit chiar să își
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
au reușit să cucerească ceva mai mult teren, iar unul dintre acestea a reușit chiar să își atingă obiectivele ordonate, înaintând aproximativ 10 km. Obstacolele întâlnite de trupele aliate i-au zădărnicit speranțele lui Hobbs pentru o străpungere rapidă a defensivei și pătrunderea în adâncimea teritoriului german. În afară de lipsa unor drumuri corespunzătoare pentru dezvoltarea atacului, încercările de străpungere a defensivei efectuate de Divizia a 30-a au fost împiedicate de acțiunile Diviziei a 116-a Panzer. Singura unitate puternică rămasă să
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
ordonate, înaintând aproximativ 10 km. Obstacolele întâlnite de trupele aliate i-au zădărnicit speranțele lui Hobbs pentru o străpungere rapidă a defensivei și pătrunderea în adâncimea teritoriului german. În afară de lipsa unor drumuri corespunzătoare pentru dezvoltarea atacului, încercările de străpungere a defensivei efectuate de Divizia a 30-a au fost împiedicate de acțiunile Diviziei a 116-a Panzer. Singura unitate puternică rămasă să facă față traversărilor aliate ale Rinului în zona de nord, Divizia 116, a început să se deplaseze spre sud
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
-a aeropurtate SUA, acționând împreună cu forțele blindate britanice la nord de râul Lippe, au reușit să deschidă străpungă frontul inamic până cam la 48 km est de Wesel, deschizând un coridor sigur de deplasare pentru Corpul XIX, ceea ce asigura ocolirea defensivei germane de la Dorsten și de din zona de sud de acesta. Generalul Simpson a avut în acel moment atât ocazia favorabilă cât și mijloacele necesare pentru dezlănțuirea în forță a atacului Armatei a 9-a, pentru încercuirea Ruhrurului. Simpson a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
5 km. Corpul V din flancul drept a înaintat aproximativ 13 km, suferind pierderi minime. Începând cu a doua zi, diviziile de tancuri ale celor trei corpuri de armată au transformat aceste succese inițiale într-o străpungere de proporții, dezorganizând defensiva și punând în primejdie spatele liniilor germane. Până în seara zilei de 28 martie, Armata I comandată de generalul Hodges a traversat râul Lahn, după o înaintare de aproximativ 80 km față de pozițiile inițiale, reușind să ia mai multe mii de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
puternică, înaintarea americanilor fiind din acest motiv întârziată. În vreme ce se apropia de Leipzig, cam la 100 km de Magdeburg și 25 km de râul Mulde, Armata I a ajuns într-una dintre puținele zone întărite în care germanii aveau o defensivă organizată. Germanii organizaseră aici o linie de apărare cu adâncime mare ale cărei principale arme o reprezentau tunuri antiaeriene folosite cu efecte devastatoare împotriva trupelor terestre americane. Printr-o combinație de manevre de ocolire și de atacuri de noapte, militarii
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
După cucerirea orașului Coburg, americanii au cucerit orașul Bayreuth pe 14 aprilie. Capacitatea de rezistență a germanilor în timpul marșului spre linia Elba-Mulde a fost, ca aproape de-a lungul întregului final de război, sporadică și imprevizibilă. Dacă în unele zone defensiva a fost puternică, în altele germanii au capitulat aproape fără luptă. Forțele lui Eisenhower au menținut ritmul atacului spre est prin străpungerea zonelor puternic apărate de inamic cu puternice forțe de tancuri, urmate de izolarea defensivei germane și distrugerea ei
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Dacă în unele zone defensiva a fost puternică, în altele germanii au capitulat aproape fără luptă. Forțele lui Eisenhower au menținut ritmul atacului spre est prin străpungerea zonelor puternic apărate de inamic cu puternice forțe de tancuri, urmate de izolarea defensivei germane și distrugerea ei cu atacuri de infanterie. Aceasta a fost tactica folosită de americani pentru distrugerea unei forțe de aproximativ 70.000 de oameni din munții Harz —60 de km nord de Erfurt—și tot așa au fost cucerite
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pe 3 aprilie orașul Aschaffenburg, la 56 km este de Rin. În sud, unitățile Corpului VI au întâlnit o rezistență neașteptat de puternică la Heilbronn, 65 km în adâncimea teritoriului german. În ciuda executării unui atac amplu de tancuri pentru încercuirea defensivei inamice, americanii au avut nevoie de nouă zile de lupte pentru cucerirea controlului deplin asupra orașului Heilbronn. Până la urmă, Armata a 7-a a reușit să străpungă apărarea germană în adâncime, în special în nord, moment în care a fost
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
jucător care ajută la dezvoltarea atacului. Slăbiciunea acestei formații de joc este apărarea. Trei atacanți și, uneori mijlocașii implicați în ofensivă, de multe ori pot fi „scoși” din joc printr-o centrare a echipei adverse. Drept urmare, o mare responsabilitate cade defensivei. Fundașii trebui să fie în măsură să controleze un spațiu mare, dar și să tempereze jucătorii adversari aflați în atac. Ei trebuie să ajungă inamicul din urmă, în cazul în care acesta obține o pasă în adâncul terenului sau în
Formație (fotbal) () [Corola-website/Science/335629_a_336958]
-
să controleze un spațiu mare, dar și să tempereze jucătorii adversari aflați în atac. Ei trebuie să ajungă inamicul din urmă, în cazul în care acesta obține o pasă în adâncul terenului sau în propriul careu. Pentru a ușura viața defensivei, mijlocașii trebui să preseze în mod activ adversarul imediat după pierderea mingii. Acest lucru presupune de la apărători, abilitatea de a juca în mod pozițional, de asemenea, necesită anumite aptitudini fizice, rezistență și performanță. Dezvoltarea cu succes al atacului, presupune că
Formație (fotbal) () [Corola-website/Science/335629_a_336958]
-
cu strictețe de către trupele române a acestui ordin de operații a făcut ca deși inamicul a obținut un număr de victorii tactice în faza inițială, în cele din urmă a fost nevoit să oprească acțiunea ofensivă și să treacă la defensivă, într-o situație nu foarte favorabilă: "Corpul 1 rezervă se afla la 18 octombrie aproape în același loc în care se afla cu paisprezece zile înainte, la intrarea trecătorii Branului spre bazinul Câmpulung. [...] Cheia poziției inamice, Muntele Mateiaș (1.241
Bătălia din zona Bran-Câmpulung (1916) () [Corola-website/Science/335641_a_336970]
-
cu toată presupunerea că trecătoarea Predeal va cădea curând în mâinile noastre. [...] După succese cu rezultate schimbătoare în luptele zilnice ce se desfășurau acolo am trebuit să recomand Diviziei 89, după propunerea ei, să oprească atacurile și să treacă în defensivă. Altfel trebuia să mă tem de pierderea efectivului ei."
Bătălia de pe Valea Prahovei (1916) () [Corola-website/Science/335640_a_336969]
-
P. Farrington, soția delegatului din Teritoriul Hawaii pentru Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, Joseph Farrington. După lansarea ei, puțină, dacă măcar există, muncă a fost făcută înainte ca, construcția să fie suspendată în februarie sau aprilie 1947 din cauza reducerii investițiilor în defensivă după cel de-al Doilea Război Mondial; nava era 82,4% completă când munca a fost oprită. Turelele pentru bateria principală erau terminate iar suprastructura era aproape gata, deși primele au fost înlăturate când nava a fost dusă la flota
USS Hawaii (CB-3) () [Corola-website/Science/332587_a_333916]
-
nord și a obiectivelor strategice vitale a fost dată în sarcina Comandamentelor Apărării Aeriene locale "Luftverteidigungskommando". Astfel, unitatea responsabilă pentru protecția vaselor de război ale "Kriegsmarine" a fost "Luftverteidigungskommando Hamburg". Sistemul era unul greoi. Districtul apărării aeriene Hamburg controla atât defensiva aeriană cât și pe cea terestră, dar din punct de vedere geografic cele două nu erau capabile să își acorde sprijin reciproc. Nu exista o defensivă a armelor întrunite, ceea ce înseamnă că "FlaK" nu sprijinea direct cu foc avioanele germane
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
a fost "Luftverteidigungskommando Hamburg". Sistemul era unul greoi. Districtul apărării aeriene Hamburg controla atât defensiva aeriană cât și pe cea terestră, dar din punct de vedere geografic cele două nu erau capabile să își acorde sprijin reciproc. Nu exista o defensivă a armelor întrunite, ceea ce înseamnă că "FlaK" nu sprijinea direct cu foc avioanele germane. Coordonarea defensivei era îngreunată de relațiile proaste dintre comandanții "Luftwaffe" și "Kriegsmarine", "Reichsmarschall" Hermann Göring respectiv "Großadmiral" Erich Raeder. Un sistem funcțional ar fi presupus cooperarea
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
cât și pe cea terestră, dar din punct de vedere geografic cele două nu erau capabile să își acorde sprijin reciproc. Nu exista o defensivă a armelor întrunite, ceea ce înseamnă că "FlaK" nu sprijinea direct cu foc avioanele germane. Coordonarea defensivei era îngreunată de relațiile proaste dintre comandanții "Luftwaffe" și "Kriegsmarine", "Reichsmarschall" Hermann Göring respectiv "Großadmiral" Erich Raeder. Un sistem funcțional ar fi presupus cooperarea celor două ramuri, lucru care nu se întâmpla în realitate. Soluția găsită de comandanții germani era
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
pe post de escortă al avionului cu probleme. Restul bombardierelor, după ce au depășit Insulele Frizone, au schimbat direcția de deplasare spre sud, continuându-și misiunea în condiții perfecte de vizibilitate, ceea ce le-a făcut să fie ușor de identificat de defensiva germană. După ce au atins frontiera germano-daneză la 55°N 05°E, bombardierele s-au îndreptat spre Schleswig-Holstein, de unde ar fi trebuit să se îndrepte spre vest, spre Wilhelmshaven. Manevra fusese concepută ca un atac „pe ușa din dos”, de pe direcția
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
departe de granițele germane forțele aeriene inamice și înfrângându-le în propriile spații aeriene. Ocuparea teritoriilor inamicilor Germaniei a împiedicat folosirea bazelor aeriene ale celor înfrânți pentru executarea cu sorți de izbândă a oricăror raiduri împotriva țintelor aeriene din Reich. Defensiva aeriană diurnă a fost implicată în lupte doar ocazional în această perioadă de timp. Această desfășurare a evenimentelor și faptul că RAF era capabil doar de raiduri limitate ca rază de acțiune pe deasupra teritoriului francez a condus comandanții "Luftwaffe" la
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
că "Luftwaffe" poate să respingă atacurile aerine diurne cu o singură grupă (3 escadrile). Evenimentele perioadei 1943—1944 aveau să nu îi dea dreptate.Generalul însărcinat cu apărea antiaeriană în 1941-1945, Adolf Galland, a declarat că lipsa planificării și organizării defensivei aeriene a fost una dintre cele mai mari greșeli ale "Luftwaffe" din timpul războiului.
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
diurne ale aliaților împotriva țintelor din Germania au fost în număr mic în perioada 1939-1940. Responsabilitatea apărării spațiului aerian german cădea la începutul războiului în sarcina "Luftgaukommandos" (comandamentele districtelor aeriene). Sistemul defensiv se baza în principal pe artileria antiaeriană. Acțiunile defensivei antiaeriene nu erau coordonate și comunicațiile dintre diferitele unități era slabă. Lipsa coordonării dintre bateriile de artilerie antiaeriană și aviația de vânătoare avea să fie o problemă a germanilor de-a lungul întregului război. Adolf Hitler era unul dintre sprijinitorii
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
avut de suferit. Dezvoltarea forței, atunci când s-a produs, a avut loc prea târziu. . În 1939 existau doar nouă "Jagdgeschwader" și nu au fost create noi escadrile ("Geschwader") până în 1942. Anii 1940 și 1941 au fost practic pierduți. Pentru nevoile defensivei aeriene au fost creat doar opt escadrile, iar forța totală a crescut doar cu o treime. Creșterea forțelor defensive aeriene și dezvoltarea conceptelor lor s-au datorat în principal activității inamicului. Planificarea defensivei aeriene a fost tot timpul una de
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]