1,551 matches
-
numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rătundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părul negru și urcat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea viețeii. - Noaptea era lucie, aerul părea nins de razele lunei, cari se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedeai pin bolțile nalte de frunziș ale aleelor large pe acea melancolică Venere {EminescuOpVII 146} îmbrăcată bărbătește, și de sub marginele pălăriei nalte de catifea neagră se vedeau, vii și nebuni *, ochii ei cei rotunzi și mari, de un întunecat, un demonic albastru, cu acel zâmbet stereotip pe buzele coapte de sete de amor, cu acele umbre dulci aruncate abia sub umerii feței ei de marmură, cu părul care cădea-n inele strălucite și în creți splendizi și osteniți pe umerii ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea vieții. - Noaptea era lucie, aerul părea nins de razele lunei, cari se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rătundă [rotundă] și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lasate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea vieții. - Noaptea era lucie, aerul părea nins de razele lunei, cari se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
figuri ce ți se pare că ai mai văzut-o vrodată-n viață, fără s-o fi văzut neciodată, fenomen ce se poate esplica numai prin presupunerea unei afinități sufletești. Începui a-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumusețe demonică. Asupra feței sale palide, musculoase, espresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunței se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru - strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
apăsate, părul negru ca noaptea, despletit, ce flutura împregiurul gâtului ei alb ca marmura cea moartă... haina lungă și neagră de matase îi dădea aspectul unei furii a durerei, unei dureri înmărmurite. Ochii erau seci și priveau într-o disperare demonică și nebună asupra acelor oameni roșii de beție, cu ochii străluciți și murdari, cari, tăvălindu-se pe pământ, o priveau c-o ardoare sălbatecă și neumană. - Hoho!... răcni unul din ei, cu fruntea mică, cu fața grasă și roșie, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fi învățat să-l iubesc. Cu aceste vorbe începui a-i povesti pe scurt tot ceea ce văzusem cu ochii corpului și cu-aceia ai sufletului. Cu fiece vorbă a mea ochii săi albaștri și mari se turburau de-un foc demonic și nenatural și fața sa albă, palidă, delicată se grava cu trăsuri profunde și teribile. - O, canibalii! șopti el printre dinți. - Ei bine, am venit și eu, zisei, și într-adevăr cumcă altceva neci am de făcut. Ce am de-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
făcut? zise bătrânul, căzîndu-mi în mâni și plîngîndu-mi pe piept ca un copil. Ce-am făcut? Dar ce era să fac? Tremurul său, gemetele sale convulsive, plânsul, cu care era neobicinuit și care se storcea cu greu, asemenea unei puteri demonice, din pieptul lui, arăta cumcă durerea lui era adevărată. Vuietul fuginzilor venea mai aproape, pocnetele păreau că vâjâie deja pe la urechile noastre. - Aidi! zise feciorul ce era cu noi, aidi, treziți-vă; să fugim! El acoperise corpul lui Ioan cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mi-o plătești! Apoi ieși din cabinet. A doua zi Lilla îmbla cam pe lângă păreți și nu i se uita nimărui în față... Angelo era de-o paloare umedă, ochii-i erau turburi și moi în cap și pierduse din demonica lor strălucire. Ea se-mbrăcase și-i ajută și lui, îi îmbumbă cămeșa la gât, îi făcu fiongul de la legătoare... Era blândă ca un miel... - Așa-i că mă iubești, Angelo? {EminescuOpVII 271} - Mai întrebi... Lilla, erai de mult venită
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
deși era cea mai veselă, era însă foarte de treabă. Când muzica reîncepu, el o acompanie cu glasul, mai întîi încet, apoi tot mai tare. Lumea era răpită, dănțuitorii de vals zburau răpiți și fermecați, muzicanții își mânuiau c-o demonică măiestrie instrumentele, iar el cânta, cânta, când încet, când tare, ca un glas de vânt trecând prin arfa lui Eol. Și cu toate acestea nimeni nu băga de seamă că el cânta. Din contra, toată lumea se uita la un violonist
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
corect și plin, parcă taiat în marmură, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie erau întunecoși, dar de o coloare nedescriptibilă. Păreau negri, dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și {EminescuOpVII 295} atât de dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasă a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fiecare dată când avea să se afle în brațele lui, vocea ei tăioasă îi va strica bucuria, aruncându-i în față păcatul. Ar fi vrut să-i poată spune ce gândește și el s-o ajute să scape de această demonică prezență. Să-i amețească judecata, s-o facă să uite, să-i spună că nu conta, că o iubea oricum. Ștefan... El o opri, ca și cum ar fi știut ce-i trece prin minte și nu era momentul să discute despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
credință, ar fi răspuns părintele Ioan, și gura mea dă glas acestor cuvinte, tot așa cum nu se poate sfințenie fără jertfă, Tu ești încă curat la minte și la trup, Daniel! și nu știi că geniul poate fi uneori și demonic, Dar creația, îl întrerup eu amintindu-mi pe dinafară cuvintele părintelui Ioan, creația este întotdeauna învăluită într-o anumită sfințenie, părintele Ioan îmi explica astfel, Dumnezeu a făcut lumea, dar creația sa nu este perfectă în sine, de aceea Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pagodele de la răsărit și de la apus nu mai erau decât cazărmile demonilor Înarmați, În robe călugărești. „În regulă!“ Își mușcă Nobunaga atât de tare buza, Încât dinții i se mânjiră de sânge. „N-au decât să mă numească un rege demonic care ucide buddhismul! Magnificele frumuseți ale muntelui nu mai sunt decât falsele Îmbieri ale unei vrăjitoare, iar acești călugări Înarmați nu sunt mai mult decât niște nesocotiți. Îi voi arde cu flăcările războiului și voi face ca adevăratul Buddha să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
despre cenzura transcendentă. În acest punct, el face apel la paradox, la antinomie. Acestui Mare Anonim, ființei transcendente, i se dezvăluie o natură, o fire care "coincide cu antinomicul însuși, cu contradictoriul însuși"157. E antinomic prin determinații (divin și demonic în același timp) și paradoxal prin modul de manifestare în creație: o origine ce nu originează, un generator ce-și mutilează potențele. Voi urmări aceste aspecte în cele ce urmează. Marele Anonim este o existență pe deplin suficientă sieși, de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
fi regăsită și dintr-o altă perspectivă, fără a urma scenariul metodei antinomiei transfigurate. Astfel, Blaga numește uneori pe Marele Anonim "Dumnezeul-Demon"163. Prin aceasta, el indică natura duală a Marelui Anonim, acesta având "atât calități divine, cât și însușiri demonice"164. Pe de o parte, are atributele unei ființe perfecte, pe de altă parte are manifestări ale unei ființe căzute. Poate crea în mod perfect și în același timp creează știrb. Are toate atributele pozitivității și totuși în el lucrează
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
fi putut determina pe un gânditor cu elan metafizic să gândească altfel decât în mitul biblic geneza. Cei doi ar trebui să aibă un "părinte" cu atribute contradictorii: "Părintele a trebuit să fie, prin natura sa, atât divin, cât și demonic. Ce prăpastie ar fi deschis gânditorul nostru în fața ochilor mirați ai obștei cu o asemenea concepție despre Cel ce a fost mai înainte de Început. În folclorul nostru se schițează o stare de concepție. Poporul închipuia eresuri care înseamnă o abatere
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ca un joc exegetic în fond de legendă. Puțin a lipsit însă, doar un strop de cuget îndrăzneț și liber, pentru ca din atari motive îngăimate țărănește să se ivească și o învățătură despre Ființa de natură atât divină cât și demonică, despre Prundul din care au crescut cei doi frați, Fârtate și Nefârtate"438. După Ion Mihail Popescu, Blaga va realiza acest lucru în cosmologia sa, prin mitul metafizic al Marelui Anonim, contradictoriu în natura sa. Judecând aceste puncte de vedere
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
romană este reconstituită de A. cu detalii erudite: palate, temple, serbări cu aer triumfal și orgiastic, mișcare continuă de patricieni, sclavi, războinici ș.a. Personaje mai conturate sunt Domițian, figură de tiran decadent, crud și extravagant, și Dochia, al cărei fond demonic se va accentua în „fantezia dramatică” Meșterul Manole. Traducerea în limba germană a piesei a apărut la Leipzig, în 1923. O versiune fragmentară, cu titlul Mănăstirea Argeșului, s-a publicat în 1933. Piesa împletește, cam nebulos și fantasmagoric, legenda creației
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285391_a_286720]
-
Universités de Rouen et du Havre, 2005; Denise Turzel, Le blanc de France, Genève, Droz, 2005; Françoise Bosman, Rosine Cleyet-Michaud, Claude Fouret (coordonatori), Couleur, travail et societé du Moyen Age à nos jours, Paris, Somagy, Lille, 2004; Herman Pleij, Colores demonic and divine, New York, Columbia University Press, Chichester, 2004; Hélene Dianne (editor), Infiniment bleu, Montreal, Fides, 2003; Christiane Wanzech, Zur Etymologie lexikalisierter, Amsterdam-New York 2003; Dora Grigoruță, Semnificații și simboluri ale culorilor, Iași Editura Gh. Asachi, 1999, p. 63-66. 125. S.
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
material, sub presiunea unor „munci groaznice”: „De nevoie, s-au îndatorit [Hrizea], și au dat al lui ce avea; și ș-au vândut satele, și moșiile, și țiganii; și au plinit banii”. Avea însă de-a face cu un adversar demonic (cronicarul Bălenilor îl suspectează necontenit: „cu ce socoteală, Șărban-vodă va ști, și sufletul lui”) care, văzându-și inamicul imun la violentarea fizică („la a doao închisoare mai multe cazne i-au făcut”), trece la administrarea unor substanțe ce urmăreau să
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fin (2); identitate (2); lumina (2); obraz (2); puritate (2); tablou (2); tata (2); tată (2); vesel (2); ac; admirație; adorabil; alună; aparență; aspect; autoportret; bătrîncios; beautiful; blîndețe; blond; bunătate; buze; caiet; cald; chip; chipeș; confuz; creație; cunoscut; curată; curiozitate; demonic; desen; diferență; ce drăguț; duios; dumnezeiesc; eu; expresivitate; exterior; face; fală; fata; fața; fața cuiva; de față; fază; făptură; fel; femeiesc; fericire; fermecător; fețe; foto; furios; gingășie; icoană; iluminat; individualitate; interes; interesant; înduplecător; îndurerat; fără înfățișare; jabă; look; lucios; luminozitate
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]