3,459 matches
-
și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat cu cîntări și gemete. Vrînd să-și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
jucau o farsă? Privind neîncrezător În ochii tînărului observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu-l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tînărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să-i dea de știre: „Oh, fii binecuvîntat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
atît de deasă, Încît razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o clipă cîte-o frunză unduitoare, parcă ezitînd, cade agale pe pămînt, ca un strop sîngeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua-i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a cărei coadă lunecă dibaci de-a lungul trunchiului, Încît ai impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o clipă cîte-o frunză unduitoare, parcă ezitînd, cade agale pe pămînt, ca un strop sîngeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua-i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a cărei coadă lunecă dibaci de-a lungul trunchiului, Încît ai impresia că o iau la fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să fie tradus În germană sub formă de carte. Cartea a fost primită unanim de exegeți, toți descoperind În ea, după spusele lui Franckel, Plenitudinea. Doar tînărul Bialik (cunoscut mai tîrziu sub numele de Haim Nahman), analizînd riguros cartea, va desluși mîna Maestrului „care Încercase să salveze parabola de găunoșenie“. Această critică a lui Bialik va avea următoarea consecință: În postfața noii ediții a Drumului În Canaan, Krohal Îl va declara sifilitic pe Bialik și se va dezice public de Învățătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să fie Înăbușit. Originea sa ca și rangul familiei sale vor fi admise de judecător ca circumstanțe agravante și ca o trădare nu doar a monarhului, ci chiar a condiției sale sociale. Pedeapsa trebuia să fie exemplară. Condamnatul abia dacă deslușea cîte-o vorbă din torentul monoton al silabelor care Îi bubuiau În ureche precum răpăitul tobei. Timpul se oprise-n loc. Trecutul, prezentul și viitorul se amestecaseră, Își simțea tîmplele zvîcnind din pricina pulsului agitat, iar tobele duduiau aidoma sunetelor Îndepărtate ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
goală. Se așternu bezna, deși În odaie se Întrezărea o lumină: de la licărul zăpezii de afară și de la luciul samovarului, aidoma unui lampion. Nilus Îi făcu semn oaspetelui său să vină pînă la fereastră. În albul imaculat al zăpezii se deslușea silueta unuia care se Îndrepta spre mănăstire, iar ei auzeau scîrțîitul zăpezii sub pași. „Știți cine era?“ Îl Întrebă părintele Serghei, cînd pașii se Îndepărtară. Ochii săi aveau o strălucire dementă. „Farmacistul David Kozelsk sau Kozelski. (Cu de-al de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
că hazardul sau ruda sa de gală, destinul, Însă chiar În clipa aceea am știut că alesesem cartea pe care aveam să o adopt. Ori poate că ar trebui să spun cartea care avea să mă adopte pe mine. Se deslușea timid la capătul unui raft, legată În piele de culoarea vinului și susurîndu-și titlul În litere aurite ce ardeau În lumina distilată de cupola din Înalt. Am Înaintat pînă la ea și am dezmierdat literele cu buricul degetelor, citind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele sale obișnuite de țafandache, iar monoclul Îi lucea În semiîntuneric precum o monedă pe fundul unei fîntîni. LÎngă el am deslușit o figură Înveșmîntată Într-o haină de alpaca albă, care mi s-a părut a fi un Înger sculptat În cețuri. La ecoul pașilor mei, Barceló și-a Întors privirea și mi-a făcut semn să mă apropii. — Daniel, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prin tertipuri tulburi pe vremea revoluției industriale, fiica acestuia, o domnișoară din lumea bună pariziană, foarte citită și fină fiind, se Îndrăgostea de hoț. Pe măsură ce avansa Întortocheata poveste de amor, Împînzită de incidente frămîntate și de episoade În semiîntuneric, eroina deslușea misterul ce Îl determina pe enigmaticul protagonist, care nu-și dezvăluia niciodată numele, să orbească păpușile, descoperea o taină Îngrozitoare despre propriul ei tată și despre colecția lui de figurine din porțelan și se afunda În mod inevitabil Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În afară de maică-sa, de soră-sa și de mine, adică aproape niciodată. Îl fascinau invențiile extravagante și mașinăriile, iar În curînd am descoperit că făcea autopsii pe tot soiul de mecanisme, de la gramofoane la mașini de calculat, pentru a le desluși secretele. CÎnd nu era cu mine sau nu lucra pentru taică-su, Tomás Își petrecea majoritatea timpului Închis În camera lui, construind artefacte de neînțeles. Tot ceea ce Îi prisosea În inteligență Îi lipsea În simț practic. Interesul lui pentru lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tata, care se Întorsese de la Argentona. — Cine-i? Trecură cîteva secunde fără să primesc nici un răspuns. Am continuat să frunzăresc registrul de comenzi. Am auzit pași prin prăvălie, rari. — Fermín? Tăticule? N-am primit răspuns. Mi s-a părut că deslușesc un rîs Înfundat și am Închis registrul de comenzi. Poate că era vreun client care nu observase afișul cu Închis. Mă pregăteam să-l Întîmpin cînd am auzit sunetul mai multor cărți căzînd de pe rafturile din prăvălie. Am Înghitit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
silă păsăroaicele astea, zise portăreasa. La cît ajung să se cace. Stați liniștită, doña Aurora, că atacă numai cînd le e foame. Am Înaintat cîțiva pași, pînă la capătul holului. Am ajuns la o sufragerie ce dădea În balcon. Se deslușea conturul unei mese răvășite, acoperită cu o față de masă destrămată, care părea un giulgiu. O străjuiau patru scaune și două vitrine pline de murdărie care adăposteau vesela, o colecție de vase și un serviciu de ceai. Într-un ungher rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mîngîind umbra șirului de arbori și iscodind peste zidurile și grădinile unor locuințe asemenea unor castele, pe care eu mi le Închipuiam populate cu statui, fîntîni, grajduri și capele secrete. M-am aciuat pe o latură a platformei și am deslușit silueta turnului de la „El Frare Blanc“ decupîndu-se printre copaci. Apropiindu-se de colțul de la Román Macaya, tramvaiul Își Încetini mersul pînă cînd se opri aproape cu totul. Conductorul sună din clopoțel, iar controlorul Îmi azvîrli o privire de cenzură. — Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
când mă privește, dar nu l-am băgat în seamă. Voiam să-l forțez să înceapă el conversația. — E ceva prin ziar? m-a întrebat când ne apropiam de sfârșitul cinei noastre tăcute. Am avut impresia că în tonul lui deslușesc o oarecare exasperare. Întotdeauna îmi place să citesc foiletonul teatral, i-am răspuns. Am împăturit ziarul și l-am pus alături. — Mi-a plăcut masa, a comentat el. — Atunci cred că am putea să ne luăm aici și cafeaua, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lucarnă. — Strickland! am strigat. Nici un răspuns. Totul, era într-adevăr teribil de misterios și mi s-a părut că Stroeve, aflat la un pas în urma mea, tremura din tot trupul. O clipă am șovăit dacă să aprind un chibrit. Am deslușit cu greu un pat aflat în colțul camerei și m-am întrebat dacă nu cumva lumina o să ne dezvăluie un cadavru. — Ce, mă prostule, n-ai un chibrit? Glasul lui Strickland, venind din bezna aceea și atât de aspru, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
crezut că Dirk este pricina dezastrului și a fost inutil de sever cu el. Când i-am explicat că el e soțul gata să ierte totul, doctorul s-a uitat brusc la el cu niște ochi curioși, iscoditori. Parcă am deslușit în ei o undă de batjocură. Era adevărat că Stroeve avea o mutră de soț încornorat. Doctorul a dat ușor din umeri: — Nu e nici o primejdie iminentă, a răspuns el la întrebările noastre. Nu știm ce doză a luat. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un lucru pe care cuvintele n-aveau puterea să-l rostească. Îmi închipui că Strickland vedea vag în lucrurile materiale un sens spiritual atât de straniu, încât nu putea decât să-l sugereze prin niște simboluri șchioape. Parcă ar fi deslușit în haosul universal un tipar nou și parcă ar fi încercat stângaci, cu inima chinuită, să-l aștearnă pe pânză. Vedeam un spirit torturat de nevoia de a elibera expresia. M-am întors către el și i-am spus: — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și intră. Mirosul care-l întâmpină agresiv îi întoarse stomacul pe dos. Își duse batista la nas, își luă inima-n dinți și intră. Lumina era slabă și după ce umblase atâta vreme prin soare un timp nu izbuti să mai deslușească nimic. Apoi tresări. Întâi nu-și dădu seama. I se păru că a intrat deodată într-o lume magică. Avea impresia vagă a unei mari păduri primitive unde se plimbă oameni goi pe sub copaci. Apoi văzu că erau picturi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
blasfemie. O insultă adusă lui Alah cel puternic și milostiv, murmură el În cele din urmă. De ce vreți să reînnoiesc această jignire, traducând-o În limba necredincioșilor? Dante tresări la zisele acelui păgân. Dar se abținu: pe chipul tânărului se deslușeau semnele unei mâhniri sincere. Și poate că o jignire adusă lui Dumnezeu era cu adevărat ca atare În orice limbă. - În graiul meu, insulta adusă dumnezeului tău va fi mai mică. Dă-i drumul! - Alah e mare, se hotărî până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
alunecă pe o piatră, deviind și apropiindu-se și mai tare de el. - Ia seama, messere! Îi strigă cineva de pe partea cealaltă. Era un bătrân Înalt, Îmbrăcat În culori Întunecate. Dante Își duse mâna streașină la ochi, Încercând să Îi deslușească figura. Era bărbatul pe care hangiul i-l indicase sub numele de Marcello, medicul. Dintr-o dată, dădu uitării mânia. - Mulțumesc că m-ai prevenit, Îi răspunse, pornindu-se către el. Avea senzația că, Într-un fel, omul Îl aștepta. - Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și ceva rostit printre dinți de către doi oameni din fața lui care, judecând după veșminte, păreau să fie niște negustori bogați. I se părea că auzise cuvântul „Toulouse” În spusele unuia dintre ei. Își Încordă auzul, dar nu mai izbuti să deslușească decât câteva vorbe, Înainte ca sunetele să le fie Înăbușite de vociferarea Înfierbântată a gloatei. Îl văzuse oare cineva pe Brandan la Toulouse? Se răsuci pentru a căuta din ochi chipurile cunoscute. Mai Întâi dădu peste Arrigo. Era În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
era posibil ca un om să fi făcut un asemenea salt. Pentru o clipă, ideea că Brandan era un diavol proteiform Îi reveni În minte. Și dacă totul fusese o iluzie? În realitate, ce văzuse? Nu putea fi sigur că deslușise măcar o clipă cu adevărat silueta călugărului pe schele. Se avântase acolo, sus, călăuzit de niște zgomote și de niște ecouri neclare, și mai ales de rațiune, care suscitase imaginea acelui om. Dar dacă Brandan nici măcar nu se cățărase până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
păreau să observe că sosise, prinși cum erau să urmărească din priviri mișcările celor doi scandalagii și să facă schimb de comentarii zeflemisitoare cu glas scăzut. Dante se rezemă iarăși de perete, continuând să bea cu Înghițituri mici. Reușea să deslușească doar câte un cuvânt pe ici, pe colo, scufundat În rumoarea tavernei. Dar, oricât și-ar fi Încordat auzul, Înțelesul spuselor Îi scăpa În continuare. Simți cum crește În el furia Împotriva acelei gloate de pervertiți care se tot rotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]