1,125 matches
-
de o natură pedagogică. Terenul predilect al investigațiilor tematice rămâne istoria, istoria cu adevărurile și nedreptățile ei milenare: „De două milenii și mai bine/ Ardealu-i ogorul bunicului dac...”. Obsedant în poezia dlui Târziu este sentimentul național, de mulți fiind considerat desuet, mai ales după ce fusese compromis prin exces de stereotipie în presa comunistă. Acum, în prag de europenizare și mondializare, autorul resuscită coardele patriotismului. Emigrația fortuită a românilor, dintr-o țară golită și de comând, cu conducători incapabili să restabilească resursele
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93039]
-
de căpșuni, copii români educați în limbi străine, ce vor forma colonii dacice, ca în America, sau Canda, sau Australia! Se schimbă lumea, granițele sunt doar în cărțile de geografie, e posibil să dispară cu timpul sentimentul național, să pară desuet într-o Europă Unită. Dar de dincolo de timp, Ștefan Boboc, din rafturile unei biblioteci, va avertiza: „Așa am fost! Ce mai puteți spune străbunicilor voștri? „Rădăcinile...” domnului Ștefan Boboc din Pungești, îndeamnă la meditație. Și nu orice carte are asemenea
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93049]
-
drumul nostru-i ascuns de nor. Curg vremurile, purtând anii cu bucurii sau cu jelanii, trec secolele cu ochi de ploi, spre altă lume, mergem și noi. Trece tăcută seară lină, reci umbrele pe nori se-anină, iar vântu-n arii desuete, zdrobește frunzele-n concerte. Aleargă ură și iubirea, de sus ne cheamă nemurirea, prin zile rele, sau mai bune, -De ce așa, cine ne spune? Plâng nedreptăți, trec milostenii, ducând cu ele izul vremii, trec întristările, suspinul, se usca omul
Trec anii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83368_a_84693]
-
cărticică în mână, deschisă la întâmplare, babe melițând la nesfârșit aceleași bârfe, câini de rasă ca niște bibelouri care nu mai aveau nimic canin în ei, săpuniți, parfumați, coafați și asortați la taiorul doamnelor, aduși acolo ca să se împerecheze la desuetul amoraș de ghips din centrul parcului -, servitoare și soldați în călduri, negustori cu amantele lor pe care din vreme în vreme le mai schimbau între ei, doamne ofilite care mimau fericirea pe sub umbreluțe de soare la brațul ofițerilor în uniforme
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
s-au reîntors la zarzavaturile lor, magazinele și-au strâns inimioarele din vitrine, felicitările muzicale au deve nit afone, moderatorii nu se mai sărută în direct, florăresele nu te mai aleargă, și în care efuziunile sentimentale sunt taxate ca nepotrivite, desuete și, cel mai im por tant, de un înfiorător prost gust. PASIONALUL DOMN AVRAM Răducu e un băiat care locuiește la scara unu. De fapt tot acolo s-a și născut. La propriu. Adică nu la maternitate, ca toți ceilalți
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ei, romanul cu „r“ mare: Tristețea fagotului meu. Trompetistul Nae Cuculeanu strâmbase din nas la auzul titlului, o trompetă, dacă vreți să înțelegeți, se impune, pe când un fagot... Auzi ce idee! Nu, nu, în nici un caz, fagotul este un instrument desuet și total nepotrivit pentru a fi personaj de roman. Dar, oricât încercă trompetistul Nae Cuculeanu să o convingă, Melania o ținu morțiș pe-a ei și sfârșiră prin a-și trânti ușile în nas. Viața Melaniei începuse să o lase
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
stradă după stradă, suportând cu bucurie durerea frigului de primăvară și pietricelele ascuțite care îi tăiau talpa. Curând, își scoase și sacoul. Nici nu-și mai amintea unde îl lăsase. Cureaua și cămașa. Pantalonii. Într-un târziu, sub un cer desuet și buclat trandafiriu, se așeză gol pușcă pe trotuarul din fața porții verzi. O zări ieșind. Candidă și fără gânduri. Gigi Pătrunjel se ridică fript în două picioare și, sprijinindu-se de gard, o ținti drept în ochi. Tânăra își ascunse
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
și Julieta a lui Prokofiev. Monstruosul, demența, corupția se transformă într-o stație de amplificare a emoției, tot ce atinge această emoție la confiniile cu patologicul cunoaște un reflex estetic pornind de la cadrele cu interioare somptuoase, înghețate de o demnitate desuetă, de la gros-plan-urile unor figuri abisal însuflețite de un demon pervers și inocent deopotrivă, până la panoramele cariate ruginos ale unui oraș fantomatic, iluzoriu, cu străzi pustii. Ceea ce are subtil acest film ține de dialogul pe care Balabanov îl poartă cu istoria
Despre monștri și cinema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6083_a_7408]
-
Green), fost fată în casă, Barnabas revine destul de motivat în anii ’70, - întâmplător anii în care a rulat serialul TV care i-a servit drept model lui Burton -, în plină febră consumeristă, dar cu toate acestea în mijlocul unei familii purtând desuet marca unei glorii crepusculare. Decadenții familiei, exceptându-i pe cei câțiva impostori, nu fac un contrast prea mare cu strămoșul sangvinar. Elizabeth Collins Stoddard (Michelle Pfeiffer), dr. Julia Hoffman (Helena Bonham Carter), Bill Malloy (Christopher Lee) sunt din același film
Diavolul din cutie – carnavalul pop al lui Tim Burton by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4493_a_5818]
-
continuînd cu peliculele mult mai frecvent premiate decît cele din Europa ori SUA, la festivalurile internaționale din ultimele decenii. Critica franceză în derivă, spre a ne limita la ea, strivește însă uneori aceste evoluții virtualmente salvatoare, crezînd a combate "academismul" desuet și naiv, tratează filmul lui Leconte, ca și pe cel al lui Daldry, cu un dispreț deloc subțire: înainte de a-l acuza în termeni postmaoiști pe debutantul britanic că "nu știe să filmeze munca", n-a economisit ieftinătățile ziaristice în
Nihil sine litteratura... by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16321_a_17646]
-
un alt aspect al anchetei, acela pur literar, si sa ma intreb asupra actualității întrebării din titlu. Nu sînt deloc sigur că întrebarea a rămas actuala. Discreditul general aruncat asupra literaturii, în deceniul din urmă, o face să pară oarecum desueta. Cine se mai frămînta astăzi să știe de ce (se) scrie? De cîte ori - e drept, foarte rar - vreo revista culturală a încercat să reia întrebarea, ancheta s-a dovedit un eșec. Scriitorilor, s-ar zice, intrebarea nu li se mai
De ce scrieti? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17775_a_19100]
-
În schimbul unei clipe Transparentă, Casantă Și inconsistentă! REVENIRE Am gândul incolor și transparent Trecutul nu-mi mai e dator, Prezentul trist și indecent Petrece clipe-n viitor. Acum mi-e gândul străbătut De tonuri de albastru vinețiu Și-n sunet desuet și neștiut Dansez și cântă Pentru că știu! De aș uita de gândul meu târziu De sunetul ce-a fost și nu mai este Voi ști că pot încă să fiu Doar eroina principalăă. Din poveste! UITARE Ți-am rătăcit chitara
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
el la nesfârșit. Ne-a dus în seara aceea la Teatrul Național să o vedem pe Marcela Rusu și am rămas cu gura căscată, căci așa ceva nu mai văzusem; era ceva cu totul straniu, avea o rostire de un teatralism desuet, dar cu o ardere interioară atât de profundă, încât aveai realmente senzația că te sufoci de atâta patimă. Ciudat cum nu ne putem da seama din prima ce se poate întâmpla cu noi în viitor! De unde să știu eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și Occident, Între realitate și ficțiune, Între „bucurie, mister și iresponsabilitate”, cum spunea Virginia Woolf, evocarea Înstrăinării, exilului, iluziei au stimulat o efervescență pe care n-aș mai fi crezut-o posibilă. Ceea ce nu pleda, neapărat, În favoarea vreunui „model cultural” desuet, ci Însemna, mai curând, o stenică distanțare, fie și pasageră, de copleșitoarea producție actuală a culturii cotidiene, de masă, modelată după criteriile comerciale ale consumului imediat. Poate și o implicită respingere a Însăși noțiunii, prea pedagogică și colectivistă, de „model
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
copilărie să se Întâmple altui copil - și ție- și mie”. Neacceptând nici o Autoritate - incarnarea supremă a acesteia rămâne Auschwitz -, naratorul respinge, firește, și sloganurile evreiești, chiar cele impuse de Împrejurările extreme ale supraviețuirii, obsesie iudaică ce nu pare să devină desuetă.Confesia (necruțătoare, În primul rând, cu sine) a supraviețuitorului din Kaddish nu este altceva decât suferința pietrificată În tăcere și solitudine: „Evreitatea mea rămâne o vagă circumstanță a nașterii, doar altă culpă-greșeală printre multe, o femeie cheală În fața oglinzii”. Deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
există, aproape lipite, zece maga zine care expun și comercializează asemenea „jucării” !) și spectacole mediocre - vreo două, chiar jignitor de proaste : unul catalan ( Trei momente - confuz, lung, aglomerat ), altul unguresc (Crăciunul lui Punch - de un prost gust inhibant), unul infantil & desuet (Jujik, Ucraina), altul polo nez (Etcetera - repetitiv, previzibil după cinci minute, În ca re fiecare păpușă era mînuită-n fel și chip de trei artiste, apoi...brrr!!!, ucisă !) și-n fine, cel mai deranjant, un repre zentant al Ciprului care se
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ca o operă de observație științifică, de aceea reconstituie fapte vechi și interpretează mereu, făcând psihologie, încercînd să descopere esențialul atât în lumea din afară, cât și introspectiv. Adela e un roman concis de analiză și introspecțiune. Romantismul, aerul ușor desuet din Adela țin de unghiul de vedere din care autorul privește personajele și zugrăvește epoca. Totul este aici fin de siècle 1890-1900, elegiac, nostalgic. Constantin CIOPRAGA, Prefață. - În cartea: G. Ibrăileanu, Adela, Editura pentru literatură, București, 1969, p. X-XI. Colecția
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
voinței sale. Profilul personajului ar rămâne incomplet dacă nu am vorbi, măcar în treacăt, de senzualitatea sa. Că naratorul vrea să se prezinte ca un personaj cu o acută trăire, rezultă din spectacularul limbajului, prezent în scenele electrizante. Limbajul ușor desuet capătă pertinență stilistică, întrucît exprimă ipostaza oarecum nepotrivită a suspinătorului cvadragenar. Este un exemplu, printre altele, de felul cum autorul are instinct artistic, detașîndu-se subtil de personaj. Senzualitatea se manifestă prin folosirea repetată a verbului a simți. Perceperea concreteții iubirii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
desene animate cu episoade în care apar mereu aceleași personaje în situații diferite. O mahala dimoviană, nostalgică, un stadion, o frizerie ca din copilăria noastră, o închisoare, un circ și un blând ospiciu constituie decorul pictat din fundal. O muzică desuetă : Edith Piaf, Joe Dassin, Ella Fitzgerald, dar și Beatles, dar și Sara pe deal adie peste toată butaforia. Pe acest background se desfășoară viața și opiniile lui Nea Gică frizerul. De la început el apare drept "cel mai mare frizer din
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
celui care ar putea zice "Nea Gică c'est moi". Câteva poeme de dragoste, desfășurate în virtualitatea reveriei, sânt printre cele mai emoționante pe care le-am citit în ultima vreme. Unul este "Liziera", în care se merge pe lirismul desuet al vechilor filme franțuzești (el și ea în mașină, plouă, ea plînge...), altul e "Poezia de dragoste a lui Nea Gică". Memorabilă în întregime e mai ales " Amintirea de dragoste a lui Nea Gică", pandantul celei dinainte. Autorul, aici, nu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
numitul fantastic al apropierii din tehnica cinematografică 29. Fotografierea detaliului este evidentă, de pildă, în versul "Plânsul tău nu e rouă și lacrimile diamante...?". La fel de evidentă este intenția ironică a poetului, prin uzitarea unor meta-fore-clișeu (plâns-rouă, lacrimi-diamante), care aruncă în desuet și pulverizează în deplorabil întreg universul. Limbajul obiectelor provoacă o "ruptură de sistem" (Carlos Bousoño), transgresând codurile obișnuite pentru a ajunge la un alt limbaj, etern, al poeziei lor imanente. Lucrurile au culoarea eternității" este un vers emblematic din poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de strip-tease, mîngîindu-și umerii și fandosindu-se. Instructorul ne-a dat pe toți afară, la înviorare, în aerul galben-strălucitor, înghețat, și ne-a luat la alergături. Ceva din spectralitatea conacului se pierdea dimineața, în schimb locurile câștigau într-un pitoresc desuet. Iedera se urca pe construcția coșcovită până aproape de cornișă, gorgonele păreau ceva mai binevoitoare, marea scară cu două brațe se desena limpede, cu urnele ei de ciment la capete încrustate cu licheni. Cupola de deasupra clădirii părea un pântec în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
serios contrabasul. Cei din fotoliile roșii izbucnesc frenetic în aplauze, ca o virgulă strecurată abil într-un text bogat de metafore. Bateristul zâmbește cu pleoapele strânse, punctând un „Ț“ ritmic, sacadat. Aș dansa dacă fotoliilor nu li s-ar părea desuet. Duminică. Mark Brenken. Pronunță clar titlul fiecărei piese care urmează, inclusiv în românește. Îmi plac, le cumpăr CD-ul fie și numai pentru cântecul trenulețului de lemn. „Pentru Diana“, pe o fotografie cu păsări în zbor. Decebal Bădilă mă trimite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
trebui să-i lăsăm să moară în liniște. Numai că ăștia care vor veni sunt mai tineri și nu mor așa de repede“ - s.m.Ă. Între timp, tot felul de voci civice se perindă pe la televiziuni, amintindu-ne cât de desuetă e B.O.R., cât de afectată și înapoiată e societatea noastră tocmai din cauza influenței bisericești ș.a.m.d. Ba chiar și suspiciunile, exprimate de multe ori vehement, cu privire la trecutul păcătos al Patriarhului Teoctist sunt reiterate în ultima vreme tot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
Copilul soarelui cel blînd; I-i drag românului și-i place, Și place chiar peste hotară, Doar a făcut pregnant dovada: Medalii ne-a adus în țară Mai multe ca Olimpiada. Deci aș dori-n această sferă Să piară norma desuetă Cînd unii vezi că ne oferă Medalii doar pe etichetă. Să facă vinul ca la carte, De-l simt că-mi strepezește dinții, Las „eticheta” la o parte Și-ncep să-i pomenesc părinții.
BALAD? VITICOL? by Constantin IURAȘCU Tataia () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84341_a_85666]