2,337 matches
-
principalele mecanisme de elaborare și perfecționare a „conștiinței”, de explorare și valorificare a resurselor propriei personalități. * „SÎnt oameni care se Împietresc pentru a părea de marmură.” (N. Iorga) Sufletul nostru trebuie să fie bogat În sensibilitate, și nu În prețiozitate: „Detest pe oamenii care au inima acoperită cu o carapace de broască țestoasă sau cu o piele de hipopotam” (G. de Maupassant). * „SÎnt oameni care tîrguiesc ca să cumpere, dar și alții care cumpără ca să tîrguiască.” (N. Iorga) Unii o fac din
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
totuși acest tip de gîndire Îi era drag lui F.M. Dostoievski, deoarece Îl considera condiția psihologică de bază pentru realizarea stării de suferință, fără de care „conștiința” nu se naște: „Suferința? Dar este singura cauză a conștiinței”. * „CÎnd mă analizez, mă detest. CÎnd mă compar, sînt mulțumit.” (B. Pascal) Din fericire, scrupulul conștiinței proprii cu privire la imaginea de sine, provenit din „complexe” și din „rezistențe interioare”, este atenuat, adesea, de realizarea faptului că nivelul valoric al personalității altora este sub cota deprecierii fixate
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Paul Valéry merge chiar mai departe atunci cînd spune despre conștiință că nu este decît „luciditatea ucigașă”. Cu siguranță clarviziunea/luciditatea ne poate aduce În fața ochilor atît de pregnant aspectele urîte sau dramatice ale vieții, Încît să ajungem să ne detestăm propria existență. De asemeni, În cunoașterea de sine, luciditatea ne poate releva atîtea limite și imperfecțiuni, Încît să ne facă să ajungem la oroare față de sine. Depinde totuși de ceea ce sîntem Înclinați să vedem, În primul rînd: aspectele urîte ale
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
sîntem Înclinați să vedem, În primul rînd: aspectele urîte ale lucrurilor, sau cele pozitive/frumoase. Este cert Însă că omul datorează conștiinței orgoliul de a fi singura ființă capabilă de a se cunoaște În așa măsură, Încît să se poată detesta, la nevoie, sau, dimpotrivă, de a se admira. Păcatul, pedeapsa și iertarea „Nu doar cel care a furat, dar și cel care a primit ( În păstrare) să fie arestat.” (principiu juridic) Cerința aceasta este justificată: cum să nu-l considerăm
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
un principiu divin susținut de demiurgi; toți definesc mântuirea ca fiind eliberarea principiului spiritual produs de foc din închisoarea sa materială, carnală, corporală. Asemeni lui Pitagora și Platon... Să fie atunci gnosticii niște platonicieni? Nu, pentru că Platon afirmă răspicat că detestă viața, trupul, dorințele și plăcerile, câtă vreme gnosticii licențioși se instalează dincolo de bine și de rău și cer trupului, dorințelor, plăcerilor, pasiunilor și pulsiunilor ocazii de mântuire filosofică. Dacă hedonismul definește orice gândire care contează ca atare prin trup, ține
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
hidroparastați, amatori de apă în cupele lor; mesalinieni - sau eușiți, sau entuziaști -, care-și petrec toată viața în rugăciune, fără a mai face și altceva; audieni, pentru care divinitatea are formă umană; trascodrogiți, care venerează două prostituate; apotactici, care-i detestă pe oamenii căsătoriți și pe oricine deține ceva ca proprietate. Mania clasificatoare a regimurilor autoritare care vor să numească ceea ce condamnă este, probabil, la originea expresiei, care nu există simultan cu acel ceva aflat la începuturile sale - secolul al XIII
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Dumnezeu. Cine e aproapele? Celălalt, în diferența lui radicală, în alteritatea lui absolută. Desigur. Dar nu numai ceea ce e lesne de iubit, ar fi prea simplu... Aproapele este și cel care nu ne place, sau chiar acela pe care-l detestăm. Porunca de a-ți iubi aproapele pe care-l iubești deja - un tată, o mamă, copiii, frații și surorile, prietenii... - nu prezintă niciun interes. Ce-ar însemna un îndemn la o îndatorire pe care o practicăm deja? în schimb, a
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
horațian, în maniera elegiacilor romani care s-ar fi întâlnit undeva într-un han cu autori ai cântecelor de petrecere... Cunoscători ai lui Catul, Tibullus sau Properțiu, epicurieni după moda campaniană, ei îi cinstesc pe Bachus și pe Venus dar detestă nu atât religia cât Biserica - în orice caz, pe preoți și pe călugări, pe episcopi și pe papă - pe seniori, pe bogătani dar și pe ceilalți reprezentanți ai ordinii stabilite. Ei slăvesc meritele sărăciei, jocul îde zaruri), tavernele, prietenia și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și utilul. Poziția oficială a Magistrului Grădinii. Pentru că plăcerea este în acord cu natura. De unde și necesitatea de a-i înțelege lecțiile: animalele și copii se supun în mod firesc mișcării care-i duce spre bucurie și-i face să deteste neplăcerea și suferința. Astfel plăcerea trebuie să fie călăuza virtuților. Acolo unde stoicul crede în autonomia virtuții, epicurianul o asociază bucuriei: ești virtuos din interes, din satisfacția de a fi așa. Tradiția opune plăcerile trupului și ale sufletului. Primele trec
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pământ în ispășire, nici de justificarea unor suferințe pe care să ni le impunem: de ce toate acestea? Cu ce scop? A trăi necesită o înțelepciune plină de veselie și nimic altceva. Montaigne nu contenește a se întreba cum poate cineva detesta sănătatea și voia bună, cum poate cineva să blesteme faptul de a fi născut și să-și binecuvânteze moartea, să deteste soarele și să adore tenebrele. Mirarea lui este fără limită în fața ingeniozității de care dau dovadă oamenii în a
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
trăi necesită o înțelepciune plină de veselie și nimic altceva. Montaigne nu contenește a se întreba cum poate cineva detesta sănătatea și voia bună, cum poate cineva să blesteme faptul de a fi născut și să-și binecuvânteze moartea, să deteste soarele și să adore tenebrele. Mirarea lui este fără limită în fața ingeniozității de care dau dovadă oamenii în a se autopedepsi, a-și face rău, în a-și provoca suferințe, chinuri și durere. La ce bun să adaugi negativitate celei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îndepărtarea de natură duce la demersul contrar: ura de sine, gustul pentru negativitate, pasiunea mortiferă pentru suferință, toate aceste vicii transformate în virtuți țin de o perversiune - în speță, una culturală. A recuza natura, a fugi de ea, a o detesta, a dori să te emancipezi de sub domnia ei, de sub legile ei, a ne considera mai buni, superiori animalelor - când, de fapt, facem mai rău ca ele - iată greșeala: pentru că nici un animal nu-i atât de nebun să țină la ceva
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
li se plătescă lecțiile. într-adevăr, aproape toți provin din clasa de mijloc și niciunul nu dispune, asemeni lui Platon, de venituri familiale care să-i permită să trăiască fără a munci și a-și valorifica talentele și cunoștințele. Platon detestă medierea salariului, ca toate persoanele destul de înstărite pentru a-și permite să disprețuiască trivialitatea banului. Itineranți, proveniți din medii modeste, sofiștii dispuneau doar de acest mijloc pentru a-și asigura subzistența. Lui Platon nu-i plac săracii obligați să muncească
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să caute contactul cu publicul pentru a-i da acestuia mijloacele de a se forma verbal și intelectual, pe fond și în formă, permițându-i să aibă în vedere o eventuală accedere la funcții importante în cadrul democrației grecești. Ceea ce mai detestă Platon la sofiști e faptul că ei democratizează cultura și cunoștințele, că intervin în locuri publice, că nu-și aleg auditoriul și nu-l izolează într-un loc rupt de lume - într-o Academie, de exemplu - și că acceptă o
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în ale celor trei fii ai lor, Lamprocles, Sophroniscos și Menexenos. Dar a cerși, a lua bani fără a da nimic altceva decât compasiune este oare mai bine decât să primești bani în schimbul unei munci? Nu prea credem... Aristip nu detestă, dar nici nu iubește banii. Contrar prefesioniștilor detestării, care nu izbutesc niciodată să mărturisească ceea ce iubesc de fapt în secret, cirenaicul consideră banii un mijloc - în speță, mijlocul de a nu-ți complica existența, de a n-o face mai
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi frecventează pe cei puternici; proferează neîncetat obscenități; vomită de două ori pe zi din cauza exceselor alimentare; cheltuie zilnic averi pe mâncare; se dedă, noaptea, unor practici sectare; îi detestă pe toți ceilalți filosofi; ce-i drept, n-a omorât, jupuit și mâncat copilași - de astfel de fapte vor fi învinuiți însă creștinii când le va veni rândul să fie calomniați. Pentru a calomnia cu succes, trebuie să travestești realitatea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a incorpora totalitatea negativității acumulate în
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
genului edificării: respectând bunurile semenilor, incapabil să comită crime, binevoitor, neinterzicându-și să se bucure de binefacerile pământului, arătând respect față de cei morți, sobru, înzestrat pentru administrarea bunurilor, niciodată grosolan, totdeauna blând, îndurător, echilibrat, necunoscând severitatea, nici răzbunător, nici complotist, detestând mai mult decât orice discordia, agitația, invidia, el ia ca model prudența și perspicacitatea lui Ulise, are ca țintă supremă dreptatea și își duce la bun sfârșit toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
-și atinge scopul. Cognițiile negative față de lume sunt: perceperea lumii ca fiind epuizantă, ostilă, izolare, stigmatizare, neînțeles de ceilalți copii. De asemenea, copiii bolnavi nu sunt acceptați în școli normale și din această cauză, simțind că sunt respinși, încep să deteste lumea. Importantă este și evaluarea negativă a viitorului, expectațiile anxiogene, umilitoare, elemente asupra cărora trebuie intervenit. Acum apar lipsa de speranță dată de inexistența tratamentului, gândirea suicidară, așteptarea morții. Procesul terapeutic se realizează prin identificarea și evaluarea cognițiilor eronate, prin
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
ascetică de a continua să lucrez chiar și pentru o minoritate infimă; sau să sper ca „asemănările” de astăzi să devină „diferențele” de mâine. Într-adevăr, eu lucrez pentru minorități infime, iar dacă fac asta, înseamnă că nu disper (deși detest orice formă de optimism, care este întotdeauna o formă de eufemism). Numai că îndârjirea lui Fortini de a vrea să fie mereu în avangarda a ceea ce se numește istorie - făcându-i pe cei din jur să simtă acest lucru - îmi
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
nu se scriau romane. Ultimul caz îl constituiseră evreul german Italo Svevo 4 (O glumă reușită 5, apărut în 1928) sau Federigo Tozzi 6 (Egoiștii 7 din 1923). Erau vremurile prozei de artă și ale cronicilor literare, pe bună dreptate detestate până astăzi, dar care acum poate trebuie redescoperite. Dintre autorii de proză de artă sau de cronici literare, cel mai mare a fost cu siguranță Comisso: mai mare decât Cardarelli 8, mai mare decât Cecchi 9. Lucru bine cunoscut „celor
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
lumea napolitană populară n-ar fi putut să aibă o asemenea vitalitate și un asemenea prestigiu, încât să se prezinte de-a dreptul ca o alternativă îngrozitoare: chiar și astăzi, când alternativa este monopolizată de „conștiința de clasă” proletară, ce detestă lumpenproletariatele și deci, la modul burghez, „culturile populare”, față de care nu a adoptat niciodată o politică decentă. Față de vremurile lui De Blasio, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. E suficient să mergi la Napoli. (Sau măcar să citești frumosul documentar
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
poate fi decât de partea puterii; Biserica nu poate decât să accepte regulile autoritare și formale ale conviețuirii; Biserica nu poate decât să aprobe societățile ierarhice în care ordinea să fie garantată de clasa dominantă; Biserica nu poate decât să deteste orice formă de gândire liberă, oricât de timidă; Biserica nu poate decât să fie contrară oricărei inovații antirepresive (ceea ce nu înseamnă că nu poate să accepte forme, programate de sus, de toleranță: practicată, în realitate, de secole, în mod anideologic
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
exprimat hotărât părerea cu privire la aceasta: În ceea ce-i privește pe cei care-l condamnă cel mai sever pe Genêt, sunt convins că homosexualitatea este ispita lor constantă și constant renegată, obiectul urii lor celei mai profunde: sunt bucuroși s-o deteste la altul, pentru că în felul acesta au posibilitatea de a-și distrage privirea de la ei înșiși».” 11. „«Acoperirea homosexualității sau a drogurilor șa se observa apropierea semnificativă de termeniț nu are nimic de-a face cu mișcarea muncitorească», a declarat
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Tudor Arghezi, G. Topîrceanu, Al. O. Teodoreanu, Al. A. Philippide, P. Ioanid (Ion Pas), Ion Pribeagu. Dramaturgia este reprezentată de Sică Alexandrescu, Tudor Mușatescu, Ion Cantacuzino, George Mihail Zamfirescu, C. Gane, Isaiia Răcăciuni, Paul B. Marian, Alice Gabrielescu; E. Achille, Deteste (D. Stănescu), Ana Canarache, G. Rădulescu, Ad. Byck transpun proză de André Maurois, Aldous Huxley, A.P. Cehov, Franz Kafka, Mario Bontempelli, René Dunan, H. Kesten, Albert Joachim Fischer, High Wiley, F.T. Marinetti ș.a. Se traduc nuvele și romane de Agatha
MAGAZINUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287953_a_289282]