2,306 matches
-
ucis pe paznicul pădurii, care l-a doborât pe Humbaba, ce locuia în Pădurea Cedrilor, și care, în cheile munților, a omorât lei1196. Lupta contrariilor petrecută sub categoriile realității pe care le-am ca fiind transcendente se desfășoară sub semnul divinului, apărată de cavaleri ai noosului și ai timpurilor pe care le trăim. Câțiva nobili cavaleri, devotați lui Dumnezeu și animați de sentimente religioase, s-au consacrat în serviciul lui Cristos și au făcut jurământ, între mâinile Patriarhului, să trăiască, până la
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
o dorim adevăr ar fi atunci o sursă permanentă de conflicte, de opoziții și de discordii, cu toate că acesta ar trebui să fie o lume de referință și de unitate între oameni. Rostul lucrurilor nu-și regăsește nici spiritual întregirea cu divinul. Și atunci care este rostul poesiei și cum reprezintă ea rostul lumesc sau divin? 30. Limburile cosmice ale poesiei Viața este o flacără pură și trăim cu un soare invizibil în noi1198 (tr.a.). Cele trei mari taine se desfășoară
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
mai mare, adică să privim soarele și atunci vom lăsa mereu în urmă umbra. Muntele poate fi un loc inaccesibil, înconjurat de obstacole (lacuri adânci, labirinte, ceață și nori), cadru ideal pentru încercările ucenicilor. Este locul manifestării sacrului (hierofanie) și divinului (teofanie). El poate fi Tabor unde a fost îngropat Adam, buricul pământului, este locul unde Moise a primit tablele legii (Sinai), iar Cristos a fost jertfit calvarului (Golgota). Acolo s-a construit Templul Înțelepților, pentru unii rămânând doar iluzie. Deci
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
simbol solar încă din arcanele continentului Mu. Binele și răul se unesc în punctul central, Ahura- Mazda și Ahriman. Dintotdeauna, chiar din poesia populară, cel mai natural cadru de existență este codrul sau câmpia, omul mai ales vede în arbore divinul și se înfrățește cu acesta pentru a se pune la adăpost. Codrii sunt un loc întunecos și singuratic unde se deschide o poiană luminoasă simbol al dobândirii inițierii spirituale. Aici e locul sacru, profundele temeri ale subconștientului. Miile de copaci
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Subconștientul ca influență comportamentală Examinând stelele descoperi secrete profunde, despre care nu poți vorbi, decât tremurând 1298... Să revenim la vis. El este o dimensiune paralelă realității dar nu reprezintă o suspendare a ei. E o relație privilegiată cu sferele divinului și subconștientului. El este identificat cu darurile zeului Hypnos, fiul nopții primordiale și frate a lui Eros și al lui Thanatos. El este o fereastră prin care putem evada măcar cu privirea Fereastra e-o poemă de plumb și de
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
spune Nichita Stănescu amintind de personajele Epopeii lui Ghilgameș, trăirea prezentului pare o alternativă neînțeleasă de către aceștia. Eternul feminin, minunat prezentat în epopee e premergător Evei și Fecioarei Maria din cele două esențiale părți ale Bibliei. Planul uman și cel divin se îmbină într-o magistrală epopee, la fel cum și creația poetică rămâne o taină, o piatră filosofală ce așteaptă a fi descoperită în creuzetul alchimistului. Hermes spunea că la sfârșitul lumii cerul și pământul trebuie să fie unite. Pitagora
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
95:11. 223 Codul Bibliei, vol I și II, Editura Nemira, București, 1998. 224 Christian Rosenkreutz, The Chemical Wedding, 1616. 225 Divina judecată a Domnului este reluată prin comparație de la primii profeți amintiți și până la apocalips, ca o intervenție a divinului în istorie. Strania lucrare a lui Dumnezeu aducându-i pe assirieni împotriva Israelului în secolul 8 îC (Is 28:21, 29:14) se repetă un secol mai târziu prin ridicarea babilonienilor (Hab 1:5), dar fusese reluată și în Ezechiel
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
melanjul lor creează iluzia umbrelor de cavernă. Cu cât ochiul se obisnuiește cu noaptea, cu atât mai mult începe să urască ziua și suntem ființe nocturne considerând că soarele e singura sursă de lumină pe care putem să o suportăm. Divinul ne arde, descoperirea ne dizolvă universurile și nimeni nu vrea să-și pulverizeze lumile dintru sine. Lumea mea e singura mea realitate, cu ce drept să mi-o distrug, dacă nu rămâne în urmă decât un schelet de care anevoie
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
va fi plătit “răscumpărarea” pe care o cere Persefone ca preț al “vechii sale dureri”. Ezoterismul orfic e o orientare ce postulează purificarea și renunțarea. Arta purifică (catharsis). Prin creație, umanul își depășește condiția, transgresând veacurile și apropiindu-se de divin, concurând geneza, imitând-o. Orfeu e un simbol al faptului că orice infern poate fi transformat în paradis. Magia lirei și versul orfic fac din eternitatea dramatică a chinurilor damnaților din Infern o stare de beatutudine. Orfeu construiește o alta
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
interzicerea mâncării de carne și a sacrificiilor cu vărsare de sânge. Aceasta era regula de bază a modului de viață orfic. Orfismul exprima eliberarea sufletului de trup la sfârșitul unor vieți succesive și a se uni, astfel, din nou, cu divinul originar. Această salvare constă tocmai în încetarea existenței terestre, în inițierea perfectă, care întrerupe ciclul metensomatozei. Încarnarea se aseamănă unei morți și moartea poate constitui începutul vieții fericite. Aceasta nu se obține automat, ci la sfârșitul unei inițieri care, pentru
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
este imaginea adevărată a lui Hristos, întrucât ea este impregnată de Duhul Sfânt; spre deosebire de icoană, Euharistia are o dublă dimensiune: divină și materială. Ca urmare a Întrupării, imaginea christică a fost făcută vizibilă, anulând astfel interdicția veterotestamentară de a reprezenta divinul. Prin urmare, oamenii care neagă faptul că Hristos poate fi reprezentat prin icoană, neagă implicit realitatea Întrupării. Imaginea nu se identifică în esența și substanța sa cu modelul. Iconoclasmul comite o blasfemie atunci când consideră Euharistia o imagine. Euharistia este însuși
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
imaginii lui Dumnezeu. Icoana încearcă să pună capăt rupturii ontologice între natural și supranatural, între vizibil și invizibil. Funcția teofanică a icoanei nu epuizează esența invizibilului, transcendența. Teologia imaginii nu a încetat să se delimiteze de cultul idolilor. Idolul consemnează divinul plecând de la privirea umană; el reprezintă un nivel inferior al divinului. Pentru a împlini esența sa, icoana trebuie să-și piardă valoarea de imagine divinizată, deschizându-se astfel spre invizibil. Icoana ascunde și dezvăluie distanța existentă între divin și imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
natural și supranatural, între vizibil și invizibil. Funcția teofanică a icoanei nu epuizează esența invizibilului, transcendența. Teologia imaginii nu a încetat să se delimiteze de cultul idolilor. Idolul consemnează divinul plecând de la privirea umană; el reprezintă un nivel inferior al divinului. Pentru a împlini esența sa, icoana trebuie să-și piardă valoarea de imagine divinizată, deschizându-se astfel spre invizibil. Icoana ascunde și dezvăluie distanța existentă între divin și imaginea sa15. Creștinismul se prezintă ca o gândire fecundă a imaginii unde
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Idolul consemnează divinul plecând de la privirea umană; el reprezintă un nivel inferior al divinului. Pentru a împlini esența sa, icoana trebuie să-și piardă valoarea de imagine divinizată, deschizându-se astfel spre invizibil. Icoana ascunde și dezvăluie distanța existentă între divin și imaginea sa15. Creștinismul se prezintă ca o gândire fecundă a imaginii unde epifania lui Dumnezeu se realizează într-o altă realitate, un fel de Mundus Imaginalis. Această epifanie ține de o ontologie a gradelor ființei care, spre deosebire de dualisme, propune
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
în acest înțeles - în înțelesul adică de purtătoare și chezașe ale veșniciei pământești și considerate ca unele ce, deși din lumea asta pot avea totuși existență veșnică [...]. Ce vrea iubirea de patrie și anume: să înflorească în lume veșnicul și divinul astfel ca, în mersul lor fără sfârșit, să fie tot mai pure, mai perfecte, mai înfăptuite 44. În acest sens viața națiunii se conectează cu viața întregii umanități și cu ordinea cosmică. Nu pentru că existențele naționale s-ar putea dizolva
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
umanității și a legii morale: Prin popor înțelegem totalitatea oamenilor ce viețuiesc laolaltă în societate, reproducându-se ca fire și intelect necontenit din ei înșiși și găsindu-se în întregime sub o lege cu caracter special, potrivit căreia se dezvoltă divinul din această colectivitate. Faptul că legea de mai sus cu caracterul ei special le este comună; iată ce în lumea veșnică, precum și în lumea vremelnică, strânge această mulțime și face dintr-însa un tot firesc și pătruns de sine însuși
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
mai rămâne omului, după moartea lui Dumnezeu, dacă nu spontaneitatea înfricoșătoare a pulsiunilor sale? Sexualitatea nu devine oare incinta în interiorul căreia omul își închide propria disperare? Un lucru este clar: când Dumnezeu moare, omul se transformă într-un animal. Opera Divinului Marchiz devine așadar tentativa cea mai coerentă de a construi o antropologie nihilistă în orizontul unei finitudini abandonate de Dumnezeu, și trebuie studiată ca atare. Lăsând deoparte cunoașterea precisă a acestei apariții a conceptului și problemei, ca și a altora
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
are loc, gândirea se deschide așteptării a ceea ce este întru totul altceva, a ceea ce se se află în mod radical dincolo de ceea ce a fost dezagregat. Deconstrucția conceptelor și teoremelor filozofiei tradiționale are ca rezultat deschiderea față de problematica sacrului și a divinului. Faptul de a întreba, pe care Heidegger îl consideră "pietatea gândirii", implică punerea în chestiune și dezagregarea, dar în același timp, căutarea și așteptarea: duce la acel Nimic care este purificarea extremă a finitudinii și dezgolirea de toate pentru a
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
a încercat posibilitatea de a gândi sacrul și divinul în epoca deziluziei, ostilă transcendențelor, punându-se sub semnul întrebării categoriile filozofice folosite de teologiile tradiționale și rafinând instrumentele conceptuale. Acest lucru a condus la reevaluarea acelor moduri de a gândi divinul, precum teologia apofatică, în care a intrat în vigoare ante litteram, din motive și modalități diferite, o vigilență critică în raport cu determinările pozitive ale lui Dumnezeu 187. În acest sens s-a putut susține comparând monoteismul ebraic, creștin și islamic până
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ruda săracă atât în învățământ, cât și în editare. Drept urmare, conceptele esențiale care-l definesc nu sunt abordate cu seninătate: cum să interpretezi cuvântul materie? Cum să gândești atomul? În ce termeni se poate vorbi despre zei, despre Dumnezeu, despre divin? Ce trebuie înțeles prin cuvântul plăcere? Dar prin bucurie? La fel și cu dorința. Care este definiția noțiunii de bine suveran? Trupul antic și grecesc este oare asemănător trupului postmodern și postcreștin? Tot așa cum învingătorii nu pot spune cu seninătate
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
între eventuale divinități dotate cu puteri extraordinare și niște bieți oameni trudind pe ogoarele lor, ocupați cu tarabele lor sau lucrând pe șantierul unui stadion în construcție. Zeii se retrag încetișor și lasă locul oamenilor: materialismul lui Leucip pregătește expulzarea divinului și face posibilă încoronarea omului. Fizica atomilor și materialismul particulelor duc la o etică hedonistă, în cazul de față, la o morală a bucuriei. Desigur, fragmentele sunt rare, contextul producției de carte inexistent, termenii grecești greu de redat în alte
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pitagorism, Democrit afirmă integritatea singurului bun de care dispunem: nu există suflet separat de trup, nu are sens discreditarea cărnii și valorizarea spiritului, nu există imaterial prizonier în material, închis, ferecat, incrustat în carne, nici principiu care ne leagă de divin, de ceresc, opus altuia care ne leagă de trivialitatea terestră, nici o parte nemuritoare legată de divin opusă unei părți muritoare, sensibile, ci doar o entitate constituită din atomi și demnă ca atare. Departe de dualismele reducționiste, Democrit utilizează totuși expresiile
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
are sens discreditarea cărnii și valorizarea spiritului, nu există imaterial prizonier în material, închis, ferecat, incrustat în carne, nici principiu care ne leagă de divin, de ceresc, opus altuia care ne leagă de trivialitatea terestră, nici o parte nemuritoare legată de divin opusă unei părți muritoare, sensibile, ci doar o entitate constituită din atomi și demnă ca atare. Departe de dualismele reducționiste, Democrit utilizează totuși expresiile „suflet” și „trup”: sufletul și trupul țin de artificii ale limbajului care permit pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
prea puține despre teoria aristipiană pentru a putea afirma clar un monism, dar nu există nicio dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
precum și despre Seneca: Jean-Marie André, La Philosophie à Rome, PUF, Paris, 1977. Devenind latină, gândirea pierde din talentele idealiste în ceea ce privește ontologia, metafizica și ficțiunile, dar câștigă în forță în ceea ce privește morala utilitaristă și pragmatică - în sensurile nobile și filosofice ale termenilor. * ** Divinul Lucrețiu... Am lucrat pe traducerea lui Charles Guittard, Imprimerie nationale, ediție bilingvă, ușor literară, dar cu un indice catastrofal... Ediția de buzunar GF: Clouard; ediția Tel-Gallimard: Ernout. În standurile anticarilor am găsit și un comentariu semnat Constant Martha, Le poème
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]