7,291 matches
-
inima. Oglinda, este cea mai încăpătoare patrie. Poți sări șotronul înainte și înapoi în oglindă; poți să faci copii, poți să-i îngropi înainte de a crește mari, poți împleti pulovere, poți despleti pulovere, poți întoarce pe față firele țesute pe dos. Oglinda este cea mai performantă bandă animată: viața este o infinitate de instantanee oglinda pune fotografiile în mișcare; oglinda atât de bine accelerează curgerea, încât îmbătrânirea se întâmplă între două blitzuri; în oglinda poți aluneca după bunul plac al gravitației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tâmplă, apoi liniște de pustiu, atâta liniște încât nici propria respirație nu te mai tulbură. Te temi? La dracu cu lașitatea asta duplicitară! Dumnezeul cailor poartă hamurile cu el, tu împarți iluzii în oglindă și când îți razi barba cu dosul briceagului. Depresia trăgea cortina, când Petru, la 15 ani, a pășit în arenă. Inutilă lupta de unul singur, inconsistentă lașitatea în doi, fără rost victoriile în care doar un soldat rămâne viu să se bucure pe câmpul de bătălie, cascadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în cochilii de melc pentru zile negre. A venit vremea buzunarelor goale, să-i cotrobăim de lumină și-n cur pe grașii pământului. Fraților, țipa Cozma, nepotul cel mare a lui Sterian, a venit vremea să le întoarcem pielea pe dos! Dumnezeii mamii lor de comuniști, să le rupem gâtul ca la hulubi, să le dăm foc în poarta cimitirului! Marcu, mai târziu părintele Spiridon, încă mai era util sistemului, făcea parte din vechea școală de securitate de la Câmpina, acolo învățase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sub epitrahil, Petru se destrăma precum un pulover împletit de mămuța Lențuca. Avea 87 de ani, nu vedea, nu auzea, vorbea șoptit, buzele inventau un alfabet al semnelor tot mai șterse, purta lentile 6-, doi ochi pe față, doi pe dos, andreaua înțepa degetele, pe genunchi se șiroia agheasmă mare. Sub epitrahil, degetele arhimandritului deșirau rugăciune din fiecare bob de metanie; rugăciunea minții limpezea curgerea; sângele, râu adormit, își caută cu ochii închiși vadul; sub epitrahil, Petru, tot mai puțin cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sau prăvălit de pe un munte? Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii. Fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Privesc! Privesc cu ochii din buricele degetelor, cu podul palmei, cu dosul pleoapelor; desculț, cu talpa piciorului privesc firul de iarbă până în rădăcina mormântului; umerii contemplă îmbrățișarea ca pe o răstignire paralelă; sufletul, precum un aparat de radiografiat vise, scanează iluziile. Privesc prin mii de oglinzi deodată. Degeaba! Nimicul se răsfrânge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
chinuiau să răstoarne o clepsidră cu sare. Petru se chinuia să deslușească mesajul. Ceva din acel ritual îi era cunoscut: Cine și-a permis să rescrie Evanghelia de la moarte spre naștere? Sunetele acestea sunt reverberații ale unei acustici întoarse pe dos. Ascult cântări despre dezbrăcarea de cele sfinte. Pulberea sărată măsoară timpul lacrimilor din sicriu până în scutece. Da, sigur, cineva răstălmăcește ordinea Domnului! Petru, speriat, a privit cerul: soarele s-a ascuns după nori, zorii coborau peste Bistrița cu lună plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vrea de la mine? Spune-mi, de ce plânge, Dumnezeule, băbuța asta îmbrăcată ca o Sfântă Vineri în postul Paștelui și ce ascunde noaptea în sân? Chipul ei blând, din care tomnatica poveste s-a desprins și bătrânul cu buzunarele întoarse pe dos, moșul ce-și peticește rănile de gloanțe cu frunze de brusture, de ce mă cheamă la ei? Miroase a tranșee mâlită de cer, supraviețuirea de unul singur mă înspăimântă. Dumnezeule, de ce atâta neglijență sub cerul tău? Cine este îngerul ce doarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Voltaire, antifanaticul veacului luminilor, și el autor al unor fraze despre valoarea antropologică a credinței. Principele este un proiect perfect aplicabil, nu are nimic utopic. Mai mult, prin demitizarea imaginii princiare și eliminarea artificialității, poate fi considerat o "utopie pe dos", cum ar fi spus Cioran. Dacă era un simplu construct literar, ar fi rămas îngropat în rafturile bibliotecii de epocă, așa cum s-a întîmplat cu La citta del sole (1603), a lui Tommaso Campanella, sau cu textul de referință care
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
noi: — Mă! CÎnd vă văd și pă voi aci, Îmi vine să mă omor mai iute! Împrăștiați vă, dracului, odată! Glasul lui a fost urmat de altele mai lătrătoare și de cîteva mutre necunoscute, cu șepci de oraș, ieșite din dosul morii. Înainte de a strînge din dinți de indignare, ne-am risipit și ne-am ascuns pe unde-am nimerit ca să nu ni se audă suspinul. Ne-am pierdut pe rîturi, pe sub răchițile Văii Măriei. Așa i se spunea platoului ierbos
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mai multe ori că bunicul lui oprise o mașină care-l adusese iute pe băiat acasă. Alergasem fără oprire cel puțin patru kilometri. CÎt timp a stat piciorul lui Zoli În ghips, am urcat și mai des În casa din dosul magazinului. Mergeam cu ma ma și cu Lia ca să-l vedem pe bolnav și să-i vorbim frumos. Atunci am Înțeles pentru Întîia oară limpede că nici noi, copiii, nu sîntem cu toții la fel. Că, În aceeași Împrejurare, ne purtăm
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
bine pe oameni, apucase din partea lor și bune, și rele, se pricepea să-i citească destul de limpede și să-i anticipeze din timp. Și, cu toate că cei doi, În discuțiile lor din odăile din spatele prăvăliei, au Întors pe față și pe dos mica lor lume de pe Întinderea Întregului ținut, Weisz nici În ruptul capului nu a vrut să spună cine l-a ascuns la Moftinu Mare. A admis să mărturisească doar că l-au adăpostit nu numai În casă și În beciul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
primire. A venit și rîndul tinerei doamne de pe Crasna și al Însoțitorilor ei. Floare le-a Întins americanilor plicul cu adresa omului ei de la Chicago. Slujbași În mai multe feluri de uniforme l-au cer cetat pe față și pe dos, s-au privit Între ei, l-au arătat meșterilor de pendule, au ridicat din umeri. Nu se putea citi nimic. Nici Floare, neștiutoare de carte, nu se dumirise din ce fel de hîrtie Își făcuse dop la sticla cu atît
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
apariția prietenului salvator, dar ăla Întîrzia, doar cîinele lui lătra mai mult la ea decît la mine. Înainte, cînd puteam s-o privesc și s-o recunosc, eu eram cel dintîi care saluta. Îmi povestea toate astea ștergîndu-și ochii cu dosul palmei și făgăduindu-mi că, dacă va ajunge În Germania, mă va scoate și pe mine de aici. M-am agățat de festonașele ce mărgineau cearceaful, dînd de-nțeles că de acolo nu mă va mai scoate nimeni. Aș fi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
tot. E de mirare că a supraviețuit. Își mai amintește cu aceeași acuitate și cu puzderie de amănunte visul straniu pe care l-a avut În noaptea dinainte... Se făcea că ieșise din casă sub puterea nopții, pe ușa din dos spre grădină. Cu neputință să Înainteze Însă, fiindcă o pisică cenușie, mare cît un cîine, i-a sărit În piept. Înspăimîntat, a fugit pînă În camera din mijlocul casei unde și-a văzut tatăl Întins Îngrijorat În pat și pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
spațiului deschis sau radiația defensivă a pereților din jur. Iar proximitatea zidului, a dulapului, a ușii Închise dintr-o Încăpere, a stîlpilor de la marginea trotuarului, a mașinilor parcate, a copacilor, ei o simt ca pe un fel de apăsare pe dosul palmei, de-a lungul mîinilor ori În piept dacă În preajmă e o masă copleșitoare. Eu Însă atașez acestei senzații și un rudiment de imagine nu atît tulbure, cît Înnourată. Erica m-a rugat să mă opresc din vorbit și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
importanța actului său. Disperarea însă l-a făcut să se rupă abia acum definitiv de Mântuitor, cufundându-se într-o singurătate absolută, fără speranță. „și plecând, s-a spânzurat.” Cuprins de remușcări, Iuda își ia singur viața. El procedează pe dos decât Petru, cel care L-a renegat pe Domnul de trei ori într-o singură noapte, dar care n-a deznădăjduit. În cazul lui Petru se poate vorbi clar despre metanoia. Cele două cuvinte ale lui Matei creează un cerc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
răspuns la Întrebare, securistul l-a atenționat: ― În drum, vom trece pe la sediul nostru, pentru a-mi lua un ajutor... În cursul acelei zile, i s-a scotocit casa palmă cu palmă. Până și ciorapii nespălați i-au Întors pe dos și pe față! Fără nici un rezultat, Însă... ― Să nu crezi că ai scăpat numai cu atât!... Cu aceste cuvinte, securistul și milițianul - ajutorul luat de securist - au ieșit val-vârtej și au dispărut cât ai clipi În forfota străzii... „Acuma stai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bocete amarnice. Intrigat, el se uită atent, străduindu-se să-și dea seama ce se petrece. Prin gardul cu uluci înalte, înghesuite unele într-altele era, însă, greu de văzut ceva și Stelian așteptă până când poarta se deschise și din dosul ei se ivi vecina Mitra, ștergându-și ochii cu colțul basmalei ei negre, iar în urma sa, Mitică, cu o față amărâtă. Ați pățit ceva, Mitică? vru Stelian să știe, apropiindu-se de ei. Mitra îndrugă câteva vorbe din care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ploaie și plin de băltoace. Bărbosul smucea cu meșteșug de hățuri și își îndemna caii să tragă, atingându-i cu biciul pe spinările lucioase și ude doar atât cât se cuvenea. Într-un târziu, drumul începu să coboare și din dosul unor răchite și sălcii, peste o apă mare, se ivi un sat. Am ajuns la Argeș, unchiule?... vru să știe Culae, nerăbdător să se vadă ajuns. Drept răspuns, căruțașul mormăi nu se știe ce și dădu bice cailor. Culae se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și mai merseră încă puțin. În dreptul unei căsuțe cu un gard dat cu var albind în razele lunii, căruțașul opri și-i dădu de veste că ajunseseră. Culae sări din căruță, ținându-și bine găidulca, ca să n-o prăpădească. Din dosul gardului se auzi un câine lătrând ascuțit. Bade Vasileee!... strigă căruțașul cu un glas gros, care răsună în văzduhul nopții, stârnind și câinii de prin curțile vecine. Hai, bade Vasile, ieși afară, că ți-a venit nepotul!... Ușa căsuței se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Bade Vasileee!... strigă căruțașul cu un glas gros, care răsună în văzduhul nopții, stârnind și câinii de prin curțile vecine. Hai, bade Vasile, ieși afară, că ți-a venit nepotul!... Ușa căsuței se crăpă cu un scârțâit stins și din dosul ei se ivi umbra unui bătrân, care zăbovi puțin în prag, încercând să deslușească cine era la poartă. Tu ești, mă, Petre? întrebă, cu o voce răgușită, stăpânul casei, părând să se dumirească. Apucând un toiag sprijinit lângă ușa casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și colo din iarba izlazului. Bade Petre, unde te-ai dus?... Bade Petreee!... , strigă el, frecându-se la ochi, cu gândul că poate badea Petre o luase pe drumeagul celălalt și că nu putuse să ajungă prea departe. Dar din dosul salcâmilor și al mărăcinișurilor uscate, care se înșiruiau în dreapta podețului, ducând cine știe unde, nu răzbătea nici un zgomot de roți de căruță și nu se vedea nimic care să arate că badea Petre o apucase într-adevăr pe acolo. Buimăcit, Culae mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
șopti că era ginerele unui șef mare din comerțul socialist. După cât se părea, responsabilul venea de pe la vreo ședință unde se discutase despre buna servire în localurile de stat. Panicat de sosirea șefului, ospătarul cu figură plictisită, care freca mangalul prin dosul tejghelei, se grăbi să prezinte lui Ticu nota de plată pentru consumație. Ticu luă nota de plată și se uită lung la ea. Unde-s scobitorile, șervețelele și japonezele alea, pe care văd că le-ai trecut aici, meștere?... îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o parte, ca să le facă loc să intre. Își strânseră mâinile și se îmbrățișară frățește. În antreu se vedeau mai multe perechi de pantofi, semn că fratele lor avea și alți musafiri, care sosiseră mai devreme. Cu toate acestea, din dosul ușii care ducea spre celelalte încăperi ale locuinței nu răzbăteau nici glasuri, nici zgomote care să le sugereze prezența , ca și cum în casă nu s-ar mai fi aflat nimeni, în afară de ei. Nu văd nici un geamantan pe-aici! constată Ticu, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tot antreul și din camera vecină se auziră niște zgomote. Îmi pare rău..., zise Stelian compătimitor. Dar poate că nu e ceva serios și o să-i dea drumul... În timp ce vorbea, ușa încăperii alăturate se deschise fără să scârțâie și din dosul ei apăru, în mod neașteptat, chipul binecunoscut al lui Mișu Leibovici. Era o surpriză, pentru că Stelian nu știa că ceasornicarul din Calea Văcărești se cunoștea cu fratele său vitreg. O-ho-ho..., domnul Teodorescu! Ia te uită ce mică-i lumea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]