1,717 matches
-
ale cărei tentacule se legănau la câțiva centimetri deasupra lui. La televizor, Dario Îl Întreba pe preot: — Când v-ați hotărât să abandonați hainele preoțești? Ce v-a convins să faceți acest pas revoluționar? Sasha dădu la o parte o draperie din biluțe optice stil anii ’70 și aruncă o privire asupra panoramei care se vedea de la fereastră, dar nu zări nimic, căci În fața blocului, dincolo de parcare, se Întindea un teren deșert neluminat, cufundat În Întuneric. Atunci, sperând ca Emma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și eu am urmat-o. S-a îndreptat neauzită către cortul lui Laban. Părea că nu-și dă seama că sunt și eu acolo și n-am fost sigură că știe asta până când nu s-a întors și a ținut draperia cortului deschisă ca să pot intra și eu. Nu mai intrasem niciodată acolo și nici nu-mi dorisem vreodată s-o fac. Era întunecat ca într-o fântână părăsită în cortul bunicului meu, iar aerul era împuțit. Rahela, care mai intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
grădină. Când ultima statuetă a fost pusă în șorțul ei, s-a întors, a traversat cortul fără măcar să se uite la Kemuel, care a mormăit în somn când am sărit din nou peste el și a ținut din nou deschisă draperia cortului pentru mine. Toate s-au făcut într-o tăcere deplină. Am ieșit. Inima îmi bătea să-mi spargă urechile și am tras aer adânc în piept ca să scap de putoarea din cort, dar Rahela nu s-a oprit. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care sângerau erau propriile lui fiice. Laban mormăia în barbă în timp ce se apropia de cortul femeilor. La intrare, s-a oprit și s-a uitat peste umăr. S-a holbat la fiii și la nepoții lui și apoi a ridicat draperia și a intrat. Suflul greu al lui Laban era singurul zgomot. A aruncat o privire în cort și n-a întâlnit nici o pereche de ochi de femeie. Nimeni nu mișca și nu scotea un sunet. Până la urmă și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pe care Ruben să-l discute cu fiul lui Esau. Au fost pauze lungi în conversația celor doi veri și amândoi au dat cu piciorul în țărână și și-au strâns și desfăcut palmele de plictiseală. La un moment dat, draperia cortului s-a dat la o parte și tata împreună cu Esau au ieșit afară, frecându-se la ochii din cauza luminii puternice a zilei, au cerut vin și au hotărât să se treacă la masă. Cei doi frați s-au așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ale căror crengi implorau un paradis fără nori. Când ne-am apropiat, a devenit clar că era mai mult un baldachin decât o locuință, pentru că era deschis pe toate laturile, ca să poate primi călători din toate direcțiile. Înăuntru, am întrezărit draperii cu modele care erau în același timp și delicate, dar și îndrăznețe, cu femei care dansau și pești zburători, cu stele, luni, sori și păsări. Era mai frumos decât orice alt lucru făcut de mâna omului. Când aproape am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fiecare lună nouă. N-am reușit s-o iubesc pe bunica. Nici n-am iertat-o și nici n-am uitat ce-i făcuse Tabeei. Cu toate astea, a venit și ziua în care i-am arătat toată cinstea cuvenită. Draperiile de la cortul Oracolului erau mereu deschise și străinii veneau din toate direcțiile. Aceasta era moștenirea lăsată de Sara și de Avraam care, se spune, îi primeau la fel pe prinți și pe cerșetori. Așa că, în fiecare dimineață, Rebeca primea pelerini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
încât m-a luat cu amețeală, într-un candelabru de oțel ardeau trei rânduri de becuri, așezate în cercuri suprapuse, erau vreo două sute, înaintam, ținând-o pe mama de mână, era o sală foarte mare, de jur-împrejur, pe pereți, atârnau draperii roșii, însă fotografia secretarului general al forțelor armate nu se vedea nicăieri, erau numai o groază de panouri cu lungi citate din cuvântările lui, am zărit și sicriul în fundul sălii, acolo podeaua era mai înaltă cu vreo treizeci de centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
atunci secretarul a făcut semn cu mapa spre podium, spunându-ne să ne grăbim, că în curând va sosi și tovarășul Bherekméri, ca să rostească personal necrologul, și spunând asta, a arătat într-o parte, în fața podiumului, lângă peretele acoperit de draperii roșii, se afla un pupitru cu microfon, ei, și atunci am pornit, întâi s-a urcat pe podium mama, apoi eu, iar după noi, secretarul. Pe podium lumina era și mai puternică, fiindcă pe peretele din spate mai era aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
intrând, m-am așezat lângă un ins a cărui față Îmi era vag cunoscută - dar foarte vag, era doar o impresie difuză. După aceea, individul a intrat, iar eu am urmat imediat după el. Cabinele de masaj erau separate cu draperii din plastic și erau două de toate, deci lângă mine nu putea fi decât insul de adineaori. În momentul când fata a Început să-și plimbe pieptul dat cu săpun pe burta mea, am avut o iluminare: tipul din cabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Ei, mă bucur să-ți spun că la noi e mult mai relaxat ! Trish râde scurt. Ăsta e dormitorul principal... cel de-al doilea dormitor... În timp ce mergem pe hol, deschide și închide uși și-mi arată paturi cu baldachin și draperii cusute manual, până când capul începe să-mi vâjâie de-a dreptul. Nu știu ce era în pastilele alea, dar mă simt tot mai straniu cu fiecare clipă care trece. — Dormitorul verde... După cum vezi, nu avem nici copii, nici animale... Fumezi ? mă întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe ton de flirt. — Ha ha ha ! exclam cu voce tare. M-ai dat pe spate ! Acum arăt ca un Iisus care a luat ceva la bord. Nu sunt prea convinsă că în felul ăsta îmi sporesc șansele. Cobor, trag draperiile, lăsând să intre lumina puternică a dimineții, și ridic ziarele de pe preș. Răsfoiesc rapid Cotswold Property Magazine ca să văd cât costă o casă aici, când sună telefonul. La ușă e un tip în uniformă, cu un clipboard în mână, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
răcoroasă. În clipa în care pornim agale aud în fața mea râsetele celor care au plecat înaintea noastră și, undeva în depărtare, o mașină care demarează. Nu există felinare stradale ; singurele surse de lumină sunt luna plină și ferestrele caselor, cu draperiile trase. — Te-ai simțit bine ? Nathaniel pare ușor neliniștit. N-am vrut să stăm chiar toată noaptea... — Mi-a plăcut foarte, foarte mult, spun cu însuflețire. E un loc extraordinar. Și nu-mi vine să cred ce prietenoși sunt cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fereastră, cu picioarele ca de gumilastic. Și dacă acel memo mi-a fost pus de cineva pe birou ? Dacă mi-a fost strecurat sub un maldăr de hârtii după expirarea termenului limită ? Inima începe să-mi bubuie tare și apuc draperia, pentru a-mi regăsi echilibrul. Dacă n-am făcut nici o greșeală ? Simt că totul se crapă și se reașază în alte forme în jurul meu. Dacă Arnold nu a înregistrat împrumutul intenționat - și a făcut să pară că a fost vina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
gândit, ci și multe alte morți. Era vremea de recoltare a unei Întregi generații. De exemplu: chiar În ziua În care a avut loc discuția de mai sus, ședeam cu Ravelstein În dormitorul lui luxos, extravagant. La fereastra dinspre răsărit, draperia era trasă Într‑o parte și se vedea albastrul nemărginit al lacului fără țărmuri. - La ce te gândești când te uiți În direcția aceea? m‑a Întrebat Ravelstein. - La bunul sau la răul nostru Rakhmiel Kogon, am răspuns. - Asupra ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
văzut deja vreo trei din ăștia pe seara asta. Fumată povestea. Da, apropo, îmi place rochia ta. —Mersi. M-am privit mulțumită. —Parc’ aș fi Scarlet O’Hara în ea. Mă privi cu sinceră nedumerire. —Ți-o făcuși din două draperii vechi, nu? Ce-aș mai vrea să văd camera din care le-ai luat. —Șnurul, idiotule. Neavând-o pe Mammy 1 să tragă de mine și eu să mă agăț de stâlpul patului, nu-mi prea ieșise chiar o talie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de unde se rostogolesc tot atâtea glasuri”(cf. Vergilius, op.cit.), răspunsurile Șibilei; o lume a obstacolelor, a piedicilor, a obiectelor nedeterminate, de nedefinit, transformabile, o lume a Umbrelor, a pașilor, a șuierăturilor, a luptei și a întunericului. Șuierăturile și lupta cu draperia semnifică lupta cu Cerberul, cu șerpii de pe cele trei capete ale lui, o luptă ce îl sufocă, îl sugrumă, îl lasă fără realul subiectiv intrând mai apoi în realul potențial. Realul potențial nu îl mai acceptă pe Gavrilescu Orfeu, nu
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
locuia În nesfârșitul crepuscul al apartamentelor de la parter, dar nici chiar becurile aprinse În toiul zilei nu puteau face nimic Împotriva umezelii. — Nu te mișca, comandă ea și se duse În cealaltă parte a camerei, unde Împinse În lături o draperie Înflorată, În spatele căreia se afla o chiuvetă și-un aragaz. Din partea lui de cameră, putea vedea că robinetele scânteiau și că suprafața aragazului aproape radia de cât era de albă. Ea deschise un dulăpior și scoase un vas de espresso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ton fără culoare sau emoție. Ele pot grăbi nașterea. Păi, acum e deja cam târziu, a mârâit Amanda, gândindu-se cu jind la fotografiile din broșura de lux care înfățișau apartamentele private ale spitalului; la paturile cu baldachin, ale căror draperii din damasc și magnifice paneluri sculptate ascundeau saltele ajustabile prin simpla apăsare a unui buton și multe alte echipamente de ultimă oră la care NASA abia dacă putea să viseze; la minibarurile retro umplute cu șampanie și la băile uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ia-ți-o, armăsarule, a murmurat ea. Știi c-o vrei. Of, pizda mă-sii, s-a gândit Hugo. Sau, mai curând, invers. Niciodată, în toată viața lui, nu mai văzuse ceva mai puțin erotic. Atmosfera din cameră era sufocantă. Draperiile erau trase, căldura era dogoritoare, iar parfumul de tuberoze, copleșitor. Disperat, Hugo a încercat să recapete controlul asupra situației. Ăăă, ascultă, Laura! Vreau să spun, e foarte drăguț din partea ta că vrei să-mi oferi... dar ideea e că... Laura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
insistentă, obsedantă, tulburătoare, din aceea care se infiltrează până în creier, îți lasă mintea murată și induce frisoane. Nici nu mai știa de câte zile ploua, se plictisise să asculte buletinul meteo și se mulțumea să tragă din când în când draperia pentru a privi cum mustea pământul de apă. Își imagina că iese pe verandă, strângând din dinți și coborând cele patru trepte - una dintre ele scârțâia îngrozitor, a bătrânețe lemnoasă -, apoi percepea incredibil de real scufundarea în solul clisos. Ca și cum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
rădăcină... de om. S-a mai pomenit așa ceva? Tot el își dădea răspunsul. Nu, nu s-a mai pomenit, dar de ce trebuie să fie totul normal din moment ce anormalitatea dansează peste tot în jurul nostru? Înainte de dispărea cu totul în pământ, trăgea draperia la loc și acoperea ferestrele pentru a nu mai vedea ruperea de nori. Se așeza la birou, în fața laptopului, și lovea tastele furibund. Lucra de câteva luni la ceea ce el numea - așa cum fac scriitorii ratați - romanul vieții... Personajul principal era
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
eu”. - Dialogurile Luciei, murmură, numai ea poate să se converseze într-un astfel de mod. Posteritatea va da năvală pentru a analiza, în amănunt, fiecare cuvințel saturat de semnificații ascunse... He, he! Se îndreptă din nou către fereastră și trase draperia. Ploua în neștire. Ce mama dracului, chiar nu mai răsucește nimeni robinetul?, se întrebă retoric, apoi sorbi câteva guri de bere și lovi cu degetul arătător în geam. - Alo, mulțumim frumos pentru ploaie, apreciem amabilitatea, dar am intrat destul la
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ai gândit, niciodată nu iei în calcul toate posibilitățile, ceea ce este o greșeală imensă. De ce? Fiindcă geamantanul e în debaraua ta, acoperit cu o pătură. Iar Land Roverul acela e tot lângă bordură... Aproape că alergă până la fereastră și mișcă draperia câțiva milimetri. Ploua în continuare, ca și cum întregul univers se storcea asiduu și se transforma în picături mari de apă, intenționând să înece pentru totdeauna pământul. Dacă spuneai doar rupere de nori, nu reușeai să oferi nici pe departe adevărata imagine
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ele, ca pe o ultimă dorință, însă se destinseră brusc și țigara căzu între picioarele chircite. Tunetul care se făcu auzit în același moment păru un simplu gong care anunța sfârșitul unei alte reprize...” Merse către fereastră și trase colțul draperiei. Vijelia începu să se întețească, norii negri se prinseră într-o horă nebună, fulgerele se întețiră, atmosfera se încărcă, suplimentar, cu energie. Ochii scriitorului urmăriră întreaga scenă, în timp ce buzele se mișcau, rostind cuvinte pe care nici el nu le putea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]