1,048 matches
-
nevoia unui protector și a unei protecții speciale, suplimentare, dincolo de ceea ce îmi ofereau părinții mei. Ei bine, acest plus de gingășie, de dragoste și dăruire de sine le-am găsit în sora mea mai mare, Silvia. Ea începuse să spele dușumeaua de la perete, mergând cu spatele spre interiorul camerei. Ligheanul cu apă era în dreapta ei, iar eu în dreapta ligheanului. Pe măsură ce Silvia se îndepărta de zid, trăgeam și eu ligheanul în ritm cu ea. În felul acesta, plecând din fașa fiecărui perete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
anexe de gospodării se chinuiau în vâltoarea înspumată. Amaradia înnebunise, iar acum se manifesta la cote fulminante: case cu tot cu acoperișuri și pereți, cu uși și geamuri și tavane, bucătării de vară, garduri de lemn vopsite sau spălăcite, grinzi, căpriori, scânduri. dușumele, un talmeș-balmeș de lucruri muncite, dichisite, puse la locul lor cu dragoste și nădejde în Dumnezeu, totul era acum murdar, mânjit, anulat și aruncat pe apa sâmbetei într-o cumplită și sinistră bătaie de joc... Și iată Eu voi aduce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
starea ei deosebit de gravă. Două asistente o supravegheau permanent, încercând să-i calmeze durerile. Se dezvelea și dădea mereu din picioare. Înșira cuvinte ininteligibile. Cu un ultim efort disperat a ajuns până la marginea patului metalic: picioarele i-au căzut pe dușumea, iar asistentele au rămas fără grai când sora mea a pronunțat de câteva ori la rând un singur cuvânt: Acasă... acasă... acasă... Când mama a intrat în rezervă, Silvia tocmai plecase în călătoria fără întoarcere, iar asistentele, plângând, se străduiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
PERSOANĂ sau PURICII DEZLĂNȚUIȚI În lumea asta sunt două feluri de oameni: bogați și săraci. Bunicii mei, cu o casă plină de copii, făceau parte din a doua categorie. Ca atare, în casa lor nu au scârțâit niciodată parchetul ori dușumeaua. Altele erau prioritățile. După ridicarea pereților, umplutura de pământ era bine bătută cu maiul pentru a o netezi, pentru a realiza o suprafață plană. "Maiul" era o sculă deosebit de importantă, căci, în absența ei, tasarea pământului era imposibilă. Era făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Noi, de asemenea, fuseserăm trântiți jos și acum încercam să ne ridicăm și să ne aranjăm uniformele, galbeni de frică. Diavolilor! Bestii nenorocite! Am să vă arăt eu vouă! Am să vă ucid pe toți, nemernicilor!!! S-a ridicat de pe dușumea și s-a repezit la dulapul cu material didactic, unde își ținea "ajutorul" lui nedespărțit. A început să ne lovească orbit de furie cu nuiaua pe unde se nimerea: peste cap, peste umeri, peste mâini, peste spate. Lovea fără milă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mulțumesc, draga mea. Nu te mai frământa atât. Sunt încercări pe care Dumnezeu ni le dă pentru a ne întări în credința Sa. Datori suntem a le primi pe toate fără a crâcni. Ai înțeles? Mama, așezată acum direct pe dușumeaua vagonului, cu Bebi în poale, se uita țintă cu ochii înlăcrimați la femeia din fața ei, care o încuraja și o îmbărbăta, care-i dădea energie și-i mobiliza forțele pentru a face față viitoarelor încercări. Lacrimile i se uscaseră pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
al observației, a descifrat cu rapiditate taina privirilor noastre, dându-și seama că noi toți doream același lucru: desfacerea plaselor și prezentarea conținutului lor. Zis și făcut. Mama a scos din prima sacoșă un ziar și l-a așezat pe dușumea. Mircea și Lică s-au repezit să țină de colțurile ziarului întrucât acesta era boțit și nu stătea perfect întins. Mama a scos din plasă trei pâini și le-a așezat pe ziar. Apoi, din aceeași plasă, a dat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lucrurile... Oare unde o fi Bărăganul ăsta?? În tot locul stăpânirii Lui binecuvintează suflete al meu pe Domnul. (Psalmi 102) Copii, a sosit momentul să luăm o gustare. Aveți puțină răbdare. Imediat! Jumătatea de ziar rămasă a fost întinsă pe dușumea, în fața noastră. Noi formam acum un cerc în mijlocul căruia, pe o foaie de ziar, se aflau pâinea, slănina și apa minerală. Mama a luat pâinea și, după ce a făcut semnul crucii cu ajutorul cuțitului în partea de jos a pâinii, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
forță spre gratii. Mișcarea a fost inteligent gândită și corect executată, însă din nefericire rețeaua de vergele era prea deasă, așa că o parte din materia aflată în recipient se prelingea încet, de pe vergele, pe peretele de scândură al vagonului spre dușumea. Un miros acrișor-dulceag s-a făcut simțit în imediata noastră apropiere. Nu-i nimic, Mircea, nu-i nimic. Lasă, nu fi supărat. Nu e vina ta, nu se putea altfel. A scotocit în sacoșă, unde a mai găsit niște resturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Clar? Nu stă nimeni în picioare, nimeni! S-a urcat în mașină și am pornit. Acum aveam un alt mijloc de transport. Oare cât timp vom merge? Era de-a dreptul incomod și dureros să stai cu fundul direct pe dușumeaua mașinii. Și până unde vom merge? Și ce ne așteaptă acolo? Cum va fi?? Am pornit pe un drum de țară cum sunt și astăzi majoritatea drumurilor în România: mai mult praf, mai puțin pietriș, mai multe denivelări și hârtoape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pornind de la pretexte puerile. Lui Mihai Buracu metoda cea mai crudă i se pare lovirea cu fundul de pământ: deținuții erau puși să stea întinși pe spate, cu corpul drept și mâinile pe lângă corp, fără a avea voie să atingă dușumeaua cu partea superioară a corpului ori cu capul, care trebuiau ținute la două laturi de palmă deasupra nivelului solului. În cazul în care s-ar fi lăsat în jos, un agresor pândea în spatele victimei cu un obiect foarte ascuțit poziționat
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
ofițeri: pe Feller, și pe un țigan, Lungu, un sadic, care bătea arestații pînă cînd obosea. După care pleca. Ruchenștain bătea numai în cursul anchetelor". Vor fi anchetați, după tipicul cunoscut, nouă luni de zile. Mîncarea era proastă, dormeau pe dușumele, hainele erau zdrențe și în tot acest interval n-au făcut baie. Apărător la proces va fi avocatul Katz, din Piatra Neamț, ce s-a ridicat și a zis: "Domnule președinte, onorată instanță. Situația cea mai grea pentru un avocat este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
au intrat În graiul popular, rezultat al unei Îndelungate apropieri româno-otomane și al adoptării de către români a unor produse, tehnici, obiceiuri sau mode turcești (din secolul al XV-lea și până la Începutul secolului al XIX-lea). „Cioban“, „musafir“, „dușman“, „odaie“, „dușumea“, „tavan“, „dulap“, „chibrit“ sunt cuvinte de origine turcă. Și gastronomia românească se declină În bună măsură pe turcește, Începând cu felurile de mâncare considerate astăzi tipic românești: „ciorba“ și „sarmalele“. Terminologia premodernă din arhitectură și urbanism vădește, de asemenea, o
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
reflecția că încă nu-i călcat. Fac bot și nu vreau să-l primesc: pentru că nu-i călcat. Vreau să mi-l calci. Îmbracă-te așa. Vrau să mi-l calci. Bine, să ți-l calc, zice mama. Pune pe dușumea surtucelul și-l calcă ușor cu picioarele. Apoi mi-l dă zâmbind. Eu sunt mulțămit și-l primesc. Mama mă-mbrățișă. Suntem numai noi amândoi în odăița răcoroasă. Eu îi privesc cu gravitate bucuria stăvilită. Sunt cam bănuitor, cam nedumerit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de plastilină modela în format piramidal soldăței și o întreagă infrastructură cerută de imaginația sa creativă. Pentru a-i diferenția, folosea mici artificii în modelarea plastilinei. În felul acesta luă naștere mai întâi în mintea sa, apoi în fapt pe dușumea ori pe pat, un adevărat teatru de operații militare la care eram părtașă și eu. Numai că la frate-meu, „toată lumea se bătea cu toată lumea” și tare se mai amuza tata de acest aspect. Era un „conglomerat” de conflicte militare
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Fiind totuși o perfecționistă, mama nu accepta astfel de lucruri sau le accepta cu mare greutate și doar la insistența tatălui. Ne spunea doar atât: „Mariana, Adi, un singur pion de plastilină dacă se mai lipește de mâini, covor ori dușumea, v arunc cutiile de soldăței.”. Era mai mult decât suficient pentru a înțelege mesajul mamei și a ne proteja o parte din arealul de joacă. Adeseori când amintirile mă copleșesc, gândesc ca orice om în virtutea firescului din noi, că bunul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
să îndeplinească cea mai grea misiune: să-i telefoneze tovarășului Cameniță, o să-l deranjeze, cine știe, poate o să-l trezească din somn sau, mă rog, câte și mai câte, o să-l supere pe șef și ăla o să spele cu el dușumelele, dar asta e, n-are încotro. Fanache a rămas la fața locului, împreună cu ceilalți. Repeta cu încăpățânare, adresându-se comandantului miliției locale și directorului liceului: -E mâna americanilor aici!... Ăștia au dat din cap că sunt de acord, dar în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ne-am instalat la oarecare distanță de centru, în - n-o să mă credeți - într-un turn! Pentru a intra trebuie să urci o scară în spirală până la etajul al treilea al turnului, iar în cameră intri printr-o trapă de sub dușumea. În toate cele patru părți sunt ferestre și o vedere nemaipomenită! Azi am făcut baie într-un râu care curge la capătul grădinii noastre. E bine! Vă sărut, al vostru, Petia Prin urmare, tocmai mie și lui Mihai ne-a
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
adevăratul sens al cuvântului... Pentru a exterioriza cât mai plastic demența care trebuia să mă cuprindă, Săucan mă punea să sar pe birou, de acolo să mă azvârl cu capul în jos, apoi să mă târăsc în patru labe pe dușumea, în căutarea unor fire de praf imaginare, care, în concepția mea de director ce eram, ar fi dăunat prestigiului băncii pe care o conduceam, mai cu seamă într-o zi festivă, ca aceea a Jubileului... Mi-aduc aminte că, îmbrăcat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
strângând tot așa, foarte bine, ca nu cumva nodul să se dezlege sub greutatea corpului, iar celălalt capăt îl legi de calorifer. și acum urmează partea cea mai grea și totodată cea mai simplă: te lași jos fără zgomot pe dușumea, cât îți permite frânghia, iar apoi, cu toată greutatea trupului, și mai jos. Numai prima clipă e grea... Dar dacă știi de ce o faci, dacă o faci cu dragoste, cu necesitate, cu dăruire, nu se poate să dai greș. „...pe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mă ajute, s-a apropiat de mine. Actul de indisciplină comis de Mircea l-a înfuriat la culme. A zvâcnit de pe scaun năpustindu-se la impertinent aplicându-i o palmă atât de puternică încât l-a zvârlit cât colo pe dușumea în timp ce nările lui se transformaseră instantaneu în două izvoare de culoare roșie. Fire-ai al dracului să fii!! Nu poți să stai naibii la locul tău, bestie ticăloasă?! Ai? Marș la locul tău! Mircea s-a ridicat buimac. Abia-abia se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mă-ti, bă! Ați priceput? Băgați-vă biiine în cap ce vă spun acum. Ascultă comanda la mine că te-am halit! Priceput? Ridicați piciorul drept sus. Așa! Mai sus! Așa! Buuun. Care dintre voi va lăsa primul piciorul pe dușumea, își va pierde capul. S-a înțeles? Dar fiindcă eu sunt un om bun și înțelegător, îl voi ierta dacă va recunoaște de câte ori ați mai furat salcâmi din plantație. Simplu, nu? Pentru a fi sinceri până la capăt, și în vederea unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe post de emisari îmi comunicau faptul că piciorul stâng a amorțit și că solicită de urgență sprijinul fratelui său. Cum acesta fusese deja grav avariat, și neputându-i veni în ajutor, stângul a capitulat și iată-mă prăvălit la dușumea, așteptând cu inima strânsă iminenta scurtare a părții superioare a corpului meu prăpădit. Dintr-un salt schizofrenicul a fost lângă mine. M-a înșfăcat violent de hăinuțele mele mototolite ținându-mă suspendat ca pe o găină jumulită apoi m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fie elogiat, admirat și invidiat pentru metodele lui științifice de cercetare a infractorilor... Poftim! Adio Premiul Nobel, adio statui ecvestre în mărime naturală!... Mircea și Lică s-au apropiat de masă, m-au ridicat și m-au depus ușor-ușor pe dușumea. Mă durea glezna înfiorător; corpul îmi era învinețit de loviturile nemiloase ale bastonului cauciucat. Încă eram în stare de șoc. Umorile o luaseră pe arătură, iar acum eram căptușit în propriile mele reziduuri ale arderilor interne. Primarul s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de tata cu resturi de cărămizi și cioburi de sticlă introduse în găurile lor și presate, înghesuite, bătute zdravăn cu un par, nu rezistau în fața lor, fiind dislocate fără probleme. Noaptea își făceau apariția cu o impertinență incredibilă dupăind pe dușumeaua proaspăt muruită, trecând cu nesimțire peste picioarele noastre, încât ne sculam în toiul nopții în strigăte de groază. Orice rest alimentar: fie o coajă de mămăligă, o felie de pâine, mâncare gătită, tot ce însemna sursă pentru hrana familiei era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]