964 matches
-
care pătrunsesem din greșeală/ atras de irișii albi și nedeciși". Universul cuprins în celelalte volume 2 se raportează la mitologia cotidianului ("Cu liniștea tăcerii", "Plajă", "Castel în alb", "Menire de țară"), reînvie casa părintească, orașul, strada, dragostea, cu o notă elegiacă, legată de trecerea timpului. Versul alb, nu lipsit de muzică interioară, notează impresii ("Calm de noiembrie"). Intuim luciditatea și o ușoară amorfizare, odată cu transpunerea într-un comentariu în care se implică livrescul cu amprenta secretă de neliniște; Hamlet, Antigona, Troia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-mi spargă pieptul cu fântâni/ și-n hohote să năvălească-n mine". Tehnica imaginii este expresionistă, vizionarismul lui tinde spre absolut; de aici și permanenta stare faustică, de nemulțumire, de încercare de autodepășire. Poezia satului este scrisă într-un ton elegiac: ținutul este dur sau pustiu, satul își dezvelește existența într-o lumină stranie, în care cresc oasele în temelia caselor, dinții în gingia copiilor, drumurile au măsele hârbuite, păsările se umflă noaptea în cuiburi. Poetul însuși în acest context urcă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu mult mai mare.". Cu expunerea "A V-a" și "A VII-a", zbaterea și zvârcolirea se leagă de ceea ce dă organicitate volumului: găsirea cuvintelor. Deși s-a deplasat spre linie spectrală, spre linia roșie, neputința cunoașterii totale generează tonul elegiac: "și daca,/ nu ar fi avut trup, ar fi avut silabe/ Ah, dacă ar fi avut numai silabe..." ("Axios, Axios!"). O suferință umple universul lui Nichita Stănescu. Lucrurile, verdele iubirii, ochii îngustează drumul spre sinele pe care îl tot caută
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
eram/ și nu eram/ înspre trecut, din viitor,/ înspre ce-a fost din ce va fi,/ un număr descrescând/ cinci,/ patru,/ trei,/ din zece mii, sau poate chiar din mii de mii" ("Îndoirea luminii"). Încercarea este interesantă, tonul este retoric sau elegiac, imperativ sau meditativ; imaginile sunt rare, dar rare și ca valoare estetică prin noutate și prospețime. Căutările sunt obsedante, încercările sunt faustice, stările sunt elegiace; universul și tainele lui potențate creează o stare de neliniște, de aici și gigantizarea eroilor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poate chiar din mii de mii" ("Îndoirea luminii"). Încercarea este interesantă, tonul este retoric sau elegiac, imperativ sau meditativ; imaginile sunt rare, dar rare și ca valoare estetică prin noutate și prospețime. Căutările sunt obsedante, încercările sunt faustice, stările sunt elegiace; universul și tainele lui potențate creează o stare de neliniște, de aici și gigantizarea eroilor, a căutărilor, hiperbolizarea sentimentelor între cei doi poli eul și cosmicul, la fel de fascinanți și de necunoscuți. Uneori, lumea e proiectată într-un univers voit descărnat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a asemuit cu Charlot. O caracteristică a poeziei lui este "propria convenție, împotriva convenției" (Ion Pop), "Sorescu este un critic al convenției literare 6. Nu știm însă dacă în viitor lirica lui Sorescu are șanse de reușită în partea ei elegiacă, "gravă", cum susține Ion Pop, având în vedere că încercările în acest sens din ultimul volum,"Astfel", sunt foarte slabe. Marin Sorescu cu un ochi se-nveselește și cu celălalt plânge oarecum, ne mărturisește el însuși. Aceasta este partea viabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
numai un poem al opțiunii: "Am stat,/ Am făcut ochii mici,/ Mi-am țuguiat buzele,/ Am tușit,/ Și-am luat-o pe cel din dreapta/ (Exact cel care nu trebuia,/ După cum s-a dovedit după aceea)". Poemul include însă un sentiment elegiac legat de nemulțumirea permanentă a individului pentru alegerea făcută, pentru că niciodată nu are certitudini: "Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era/ adevăratul, marele drum cică". Poetul prin acest "cică" parodiază însuși condiția existențială în spatele căreia se ascunde elegia (starea faustică a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
artei,/ Am devenit deodată celebru/ În calitate de crescător de păsări". Cu volumul "Suflete bun la toate" o nouă neliniște este generată de motivele "fortuna labilis" și "vanita-vanitatum". Tiparele sunt generale, poetul le adaugă nuanțe, dându-le noi dimensiuni amplificate de tonul elegiac viața noastră la început mai domoală,/ apoi tot mai încruntată./ Pentru că nu este nici un fir de timp,/ Trebuie căutate alte dimensiuni". O tristă reținere, o permanentă retușare a existentei îl chinuiește. "Ne trezim cu deșteptătorul./ Îl punem și în ceai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lugubră, cîntată în aer liber, alternează cu cea exaltată, „de bal”, cîntată în interioare, unde orchestrele încep „cu o indignare grațioasă”, apoi „frig”. Un trouble fête prin temperament, Bacovia e atent îndeosebi la muzica gravă, cea care-i întreține stările elegiace. La el, clavirul, violina, vioara, harmoniile, flașnetele, piculinele, trompetele cel mai adesea „plîng”, care „trist”, care „sentimental”, care „cavernos”. Instrumentele sînt uzate, dezacordate: clavirul e „prăfuit”, scripca e „înnegrită”, orga e „stricată”, caterinca e „veche”, „hodorogită”. Odată cu Stanțe burgheze (și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
depresie, care apoi a devenit „permanentă”, „mecanică”. Deși îi plăcea să scrie, depresia îl împiedica s-o facă. „Dacă nu scriu mult - i-a mărturisit el lui Horace Walpole - e pentru că nu pot”. (op. cit., p. 246) Sainte-Beuve, pe care cazul elegiacului englez l-a preocupat, a crezut că „sterilitatea talentului său poetic” vine din „disperarea (...) față de propria sa neproductivitate”. (p. 247) Luînd notă de această explicație, Matthew Arnold întreabă, însă, care-i cauza ei? Nu sănătatea („guta ereditară”), susține el, căci
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă". Ce frumos era în crînguri, Cînd cu ea m-am prins tovarăș! O poveste încîntată, Care azi e-ntunecată... De unde ești, revino iarăși, Să fim singuri..." Cu același timbru elegiac, poetul continua tot atunci, în alte versuri, din poezia Ce șoptești atît de tainic (tu, izvor): ..................................... Numai colo, unde teiul Lasă floarea-i la pămînt, Eu încep să mișc din buze Și trimit cuvinte-n vînt. Vis nebun, deșarte vorbe
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
atitudine lirică ori linii tematice preeminente, la poetica generației recunoscute în special prin contribuția unor Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru și Dimitrie Stelaru. A se vedea, bunăoară, refuzul convenției, tendința demitizantă și desolemnizantă, teribilismul juvenil, uneori estompat de un vag fior elegiac, reveria livrescă pliată pe un acut simț al derizoriului. Dintre congeneri, Ana Selejan îl aseamănă mai ales cu poetul Constant Tonegaru ("amândoi fac parte din aceeași familie de spirit modern și își propun, alături de alți tineri poeți: Mihail Crama, C.T.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cvasiexpresionistă a stărilor de spirit specifice vârstei (abia ulterior va fi observată una dintre dimensiunile majore, cea metapoetică, a acestui gen de poezie), debutantul Horia Zilieru alege să recurgă la imagistica tradiționalistă, de influență pillatiană sau voiculesciană și tonalitate delicat elegiacă. Iată, spre ilustrare, câteva versuri dintr-un Interior retro: "E-atâta elegie în fereastră/ și-aștept așa din cărți să te desprinzi/ în rochia subțire și albastră/ ca irișii grădinii suferinzi.// Un gest al mâinii-n umbră rezemată/ pereții se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
senzațiilor noastre, era amprenta vie, pura, completă și rotunjită a stării sufletești ce se scălda în marea voluptăților, ale cărei unde, oricît de moi, de delicate erau, făceau să se resimtă un impuls binefăcător. Aceste reverii suit incerte, sînt nostalgii elegiace cărora li se poate oferi un substitut imediat accesibil: sărbătoarea, cîntecul, fervoarea comunitară organizată și instituționalizată. Citindu-1 încă o dată pe autorul Contractului social ca pe o referință privilegiată, nu putem totuși să evidențiem prea mult importanța temei acesteia în ansamblul
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
volum de versuri, Alcătuire de chip, îi apare în 1978. Colaborează la „Luceafărul”, „România literară”, „Ramuri”, „Viața armatei” ș.a. Alcătuire de chip conține cu preponderență pasteluri, scrise de P. într-o tonalitate minoră, blândă, în tradiția expresionismului blagian. Sunt poeme elegiace sau animate de un elan vitalist, unele decorative, altele tinzând către viziune, în care se celebrează taina unei naturi însuflețite. Totul gravitează în jurul unor lexeme precum suflet / inimă, apă, lacrimă, somn, blând, lună, vis etc. Cuvintele-metafore trimit adesea la un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
univers ontologic eronat. Discursul poetic se formulează ca monolog liric, ilustrând lirismul subiectiv (lirică a eului). Mărcile lexicogramaticale ale subiectivității sunt indicii persoanei I - pronume personale și verbe la persoana I prin care eul liric se proiectează în text -, tonalitatea elegiacă, simbolurile poetice care personalizează imaginarul artistic. Eul liric apare în două ipostaze complementare: cea a omului modern, ființă reflexivă ce conștientizează limitele condiției umane și solitudinea iremediabilă întrun univers agonic (Sunt singur și mă duceun gând... ), și ipostaza atemporală a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sfârșitului și de sentimentele de solitudine, de inutilitate, de resemnată tristețe. 9. Ultimele șase versuri concentrează mesajul poeziei argheziene, evidențiind tema existențialistă a limitelor condiției umane. Discursul poetic, marcat de ambiguitatea specifică moderniștilor, se formulează ca monolog liric de factură elegiacă. Eul liric apare în ipostaza artistului izolat întrun spațiu psihic înalt, un „turn de fildeș“ interior. Simbolismul acestui teritoriu al tăcerii, al solitudinii metafizice este exprimat prin metonimii precedate de negații (niciun drum, nicio ușă, nam prag). Compensațiile acestei amare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
concretul și din sugestia unui spațiu opac, neguros, unde cunoașterea rațională nu are acces. Forța evocatoare a naturii nu pune totuși cadrul natural într-o relație de opoziție integrală cu cetatea. Pădurea nici nu este, de fapt, evocată liric și elegiac, demersul cultivând mai mult magia imaginii și formele rafinate ale simplității. Maniera naturală de transformare a ideii poetice în text, una din calitățile cele mai prețioase ale lui P., se impune chiar de la primul volum, amplificând impresia de rostire fundamentală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
prin Macedonski, s-a aflat pe o poziție negativistă (explicabilă, în parte, prin eforturile de a impune o poezie pe care gustul epocii încă nu o accepta, dar agravată de patimă și de invidie). Constantă, structurală, rămâne opoziția față de intimismul elegiac și față de tradiționalism. Excesele moderniste sub semnul cărora a fost așezată revista sunt totuși rare. Poezia parnasiană, picturală și obiectivistă, este respinsă pentru lipsa „simțământului” (Bonifaciu Florescu, Despre poezia descriptivă). Articolele lui Macedonski Poezia viitorului (1892) și În pragul secolului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
Barbu nu își propune să reînvie, în aceste rânduri, un bine-cunoscut motiv poesc, deoarece, angajându-se într-un dialog imaginar cu poetul american, el rămâne, totuși, un om al vremii sale și vorbește, astfel, indirect, contemporanilor săi. Sugestia și notă elegiaca caracteristică nu puteau veni decât de la filozoful modernismului european, Henri Bergson, care în "L'Evolution créatrice", face următorul comentariu: Intuiția mai există, dar vag și discontinuu. Este o lampă aproape stinsa, ce reînvie la intervale de timp, doar pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
these lines a well- known Poesque motif, because, while engaging în an imaginary dialogue with the American poet, he remains however, a mân of his own times and speaks indirectly to his own contemporaries. Rather, the suggestion and the characteristic elegiac note may have come from Bergson's The Creative Evolution (1907). The solution to the deadlock of cognition, originally envisioned by Plato, în The Republic, also supported by Bergson, and to which Ion Barbu firmly adheres, resides în the idea
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
brută, brutală); - haiducia este o formă a luptei de clasă; - de cele mai multe ori situațiile se rezolvă la modul sângeros; - momentul limită este adus în dezbatere pe calea unei parabole, nu a unei predici la modul poetic (nu discursiv); adeseori note elegiace; - visul se alătură fabulosului din basme;credința în blesteme; blestemele se îndeplinesc, indiferent de la cine provin; - dragostea se manifestă ca o criză erotică de mare forță și profunzime; este o adevărată boală care, de cele mai multe ori, duce la dramă; - dragostea
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
vogă / și care moleșeala din sânge mi-o abrogă, / cum și de postulatul lansat de Euclid / pe-un crug lucid” - stare tradusă în seducția baladescului (pândit însă de diluție). Ultimele volume (Poeme noi, 1984, Versuri, 1987) sunt vizitate de sentimentul elegiac al celui ce-și contemplă trecerea („Și uite, astfel ni se face iarnă, / și iar ne ninge timpul pe meninge”). O elegie totuși boem-voioasă, (auto)ironică, haz de necaz. Limbajul pierde din prețiozitatea lexicală și prozodică, devine simplu, confesiv, se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
Lamartine. / La margine de baltă rațe sălbatice, țipând, colindă, - / dorm armele-n banduliere, căci vânătorii zac de spleen”. În rezumat: „Risipitor de imagini și risipit uneori în poezia ocazională, Andrițoiu este în creația lui mai pură un poet de vocație, elegiac și livresc. Cultivă filonul clasic și reactualizează speciile uitate ale poeziei sentimentale printr-o fantezie inteligentă” (Eugen Simion). Poetul a tradus (singur sau în colaborare) din lirica elină, latină, canadiană (de limbă franceză), vietnameză, precum și din Rilke (Poemele franceze), N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
de factură expresionist-onirică ori realizate prin tehnica, simbolistă, a sugestiei. Arlechin constituie zenitul operei lui I., versul capătă aici o mai conturată personalitate, articulat sub semnul lumii și a literaturii ca teatru. Primele poeme exersează încă maniera descriptivă în tonalitate elegiacă - un tablou dominat de înserări, păsări, șoapte, căderi -, în care eul poetic e mai mult o prezență discursivă decât lirică: „Ram de măslin purtam./ Șarg eram în amurgul/ de tamburină./ Mă-mpiedicam în cercuri - cercuri/ desprinse din siluete de cal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]