2,028 matches
-
maxima cantității), să fie relevant (maxima relației) și să fie clar (maxima modalității). Pornind de la această ipoteză, combinată cu cunoștințele generale despre lume, receptorul poate aprecia atît sensul semantic a ceea ce spune, cît și sensul pragmatic, reușind să deducă ceea ce emițătorul intenționează să facă prin cuvintele sale. Herbert Paul Grice întemeiează acest tip de efect discursiv pe exigențele schimbului de informații; el pornește de la ideea că limbajul, limitat la conținutul său explicit, nu poate fi informativ; sensul convențional al cuvintelor foloite
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
teritoriul celuilalt trebuie să fie o preocupare fundamentală a interlocutorilor. Comunicarea este, de fapt, o continuă negociere, pentru că strivirea destinatarului se întoarce în final împotriva locutorului. Sînt situații în care sensul derivă din încălcări ale principiului cooperării, situații în care emițătorul intenționează ca receptorul să le perceapă ca atare (și acesta este chiar modul în care receptorul le percepe). Pentru Herbert Paul Grice, ironia, metafora, litota și hiperbola pot fi analizate plecînd de la transgresarea maximei calității. Grice evidențiază faptul că, pe
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
distincția dintre locutor și enunțător rămîne incertă în multe modele discursive, deși se poate stabili că, atunci cînd locutorul este considerat ca subiect vorbitor care se află în exteriorul actului de enunțare, dar este legat de el, este echivalent cu emițătorul, iar atunci cînd este considerat în interiorul actului enunțării, este echivalent cu enunțătorul. O. Ducrot consideră că ar trebui făcută distincția între subiectul vorbitor, locutor și enunțător, dintre care primul este autorul empiric și exterior sensului enunțului, cel de-al doilea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
autor al unei opere discursive. Se pornește în acest caz de la ideea existenței colectivului plecînd de la manifestările extralingvistice, fără a se verifica însă dacă acest caracter colectiv este autentic și din punctul de vedere al înțelesului cuvîntului colectiv. V. dialogism, emițător, enunțare, enunțător, interlocutor, polifonie, receptor, subiect, subiectivitate. DUBOIS 1973; GREIMAS - CURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 RN LOGICĂ ȘI DISCURS. Avînd ca obiect identificarea și analiza structurilor gîndirii, logica
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
d i s c u r s u l u i de Dominique Maingueneau, în 1993. Paratopia desemnează relația paradoxală de includere/excludere a locutorului unui discurs religios, științific, filosofic, literar sau juridic în spațiul social, în virtutea statutului său de emițător al unui discurs constituent, adică al acelui tip de discurs "ce pretinde a avea un rol fondator". Paratopia nu se reduce la statutul social al emițătorului, altfel spus, statutul social se transformă în paratopie doar în momentul în care devine
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al politeții (a nu performa actul) și un minim al politeții (performarea neambiguă fără acțiuni redresive), celelalte trei strategii presupun exprimarea neambiguă cu acțiuni redresive prin intermediul politeții pozitive, al politeții negative și, respectiv, al exprimării ambigue. Prin mijlocirea exprimării ambigue, emițătorul are avantajul de a nu putea fi considerat răspunzător de enunțare datorită ambiguității și multiplelor posibilități de interpretare contextuală. Această strategie înlesnește disocierea emițătorului de actele amenințătoare asupra imaginilor proprii. Exprimarea neambiguă cu acțiuni redresive presupune utilizarea politeții, atît a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
amenințătoare asupra imaginilor proprii. Exprimarea neambiguă cu acțiuni redresive presupune utilizarea politeții, atît a celei pozitive, cît și a celei negative, pentru redresarea actelor amenințătoare asupra feței pozitive sau a feței negative a receptorului. Politețea negativă corespunde strategiilor adoptate de către emițător pentru a nu încălca sau pentru a redresa ofensele aduse feței negative a receptorului, reprezentînd modul politicos de adresare. Principalele strategii ale politeții negative, în opinia lui Brown și Levinson, presupun utilizarea actelor de vorbire indirecte, prin înlocuirea imperativelor cu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de simplu), exprimarea mulțumirilor, complimentelor sau formularea de scuze (Mă scuzați că v-am deranjat la o oră atît de tîrzie, N-aș vrea să vă întrerup tocmai acum, dar...), folosirea de termeni impersonali, care nu fac trimitere directă la emițător sau la receptor, pentru a evita constrîngeri față de cei prezenți (impersonalizarea emițătorului: Nu se poate termina la timp; impersonalizarea receptorului: Trebuie rezolvată problema) și îndatorarea față de receptor (V-aș rămîne profund îndatorat dacă..., Vă sînt recunoscător...). Politețea pozitivă presupune crearea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
apare conflictul între a comunica eficient și a nu aduce prejudicii fețelor pozitive și negative. Acest conflict este rezolvat de caracterul direct proporțional dintre potențialul prejudiciului și strategiile politeții aplicate, în sensul că, o dată cu creșterea potențialului negativ asupra fețelor receptorului, emițătorul folosește strategii din ce în ce mai complexe și mai elaborate pentru diminuarea efectului amenințător și protejarea partenerului de comunicare. Dintre cele cinci supra-strategii posibile, doar prima, exprimarea neambiguă, fără acțiuni redresive, nu încalcă principiul cooperării, respectînd maxima cantității, însă toate celelalte strategii încalcă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
partenerului de comunicare. Dintre cele cinci supra-strategii posibile, doar prima, exprimarea neambiguă, fără acțiuni redresive, nu încalcă principiul cooperării, respectînd maxima cantității, însă toate celelalte strategii încalcă una sau mai multe maxime. Ca atare, din dorința de a fi politicos, emițătorul încalcă maximele și folosește strategiile politeții. V. dublă constrîngere, față, relație interpersonală, ritual. MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. AN PORTRET DISCURSIV. Noțiunea "portret discursiv" a fost folosită prima dată în 1988 de S. Moirand pentru reprezentarea transmisă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ritual. MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. AN PORTRET DISCURSIV. Noțiunea "portret discursiv" a fost folosită prima dată în 1988 de S. Moirand pentru reprezentarea transmisă de locutor despre el însuși prin maniera în care se ilustrează ca emițător al textului. În cadrul analizei propuse de această cercetătoare, se reconstruiește portretul discursiv al unui locutor, cu variantele manifestate de-a lungul timpului sau în genurile avute în vedere, pornind de la corpusul de texte produs de același autor într-o perioadă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atașată obiectelor lumii și sensurile pe care le poartă nu mai sînt concepute ca un conținut sau ca un semnificat stabil, imanent semnului și sistemului lingvistic. Ca atare, praxemul este instrumentul unei produceri variabile a sensului la care se raportează emițătorul și receptorul plecînd de la actualizarea în discurs. Este un al doilea motiv de a apela la noțiunea "praxem", fiind un instrument practic, mijlocul unei practici lingvistice, care vizează producerea sensului în același timp cu influențarea comportamentului oamenilor și, prin aceasta
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
FILOZ. 1978; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO RECEPTOR. În mod obișnuit, termenul receptor se folosește ca sinonim al lui destinatar, desemnînd unul dintre polii axei subiective a procesului de comunicare, și anume, cel care decodează mesajul transmis de emițător, cunoscînd codul folosit de acesta. Concepția aceasta, care plasează emițătorul și receptorul într-un raport simetric, unul în fața celuilalt, a fost însă criticată, arătîndu-se că aceasta ar duce la o înțelegere a rolului pe care îl are receptorul, de codificator
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În mod obișnuit, termenul receptor se folosește ca sinonim al lui destinatar, desemnînd unul dintre polii axei subiective a procesului de comunicare, și anume, cel care decodează mesajul transmis de emițător, cunoscînd codul folosit de acesta. Concepția aceasta, care plasează emițătorul și receptorul într-un raport simetric, unul în fața celuilalt, a fost însă criticată, arătîndu-se că aceasta ar duce la o înțelegere a rolului pe care îl are receptorul, de codificator pasiv al intenției comunicative a emițătorului. R. Jakobson înlocuiește, de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu privire la subiectul intern sau la cel extern actului de enunțare. Sub influența studiilor de analiză conversațională, s-au trasat cîteva distincții între diferitele tipuri de receptori: receptori prezenți sau absenți, receptori unici sau multipli, receptori prezenți, cărora li se adresează emițătorul sau receptori cărora, tot prezenți fiind, nu li se adresează emițătorul, receptori care au dreptul să ia cuvîntul și invers, receptori care nu-și pot asuma decît postura de auditori (la o conferință, de exemplu), receptori al căror răspuns la
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
influența studiilor de analiză conversațională, s-au trasat cîteva distincții între diferitele tipuri de receptori: receptori prezenți sau absenți, receptori unici sau multipli, receptori prezenți, cărora li se adresează emițătorul sau receptori cărora, tot prezenți fiind, nu li se adresează emițătorul, receptori care au dreptul să ia cuvîntul și invers, receptori care nu-și pot asuma decît postura de auditori (la o conferință, de exemplu), receptori al căror răspuns la mesajul transmis de emițător este concretizat într-o manieră diferită (în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tot prezenți fiind, nu li se adresează emițătorul, receptori care au dreptul să ia cuvîntul și invers, receptori care nu-și pot asuma decît postura de auditori (la o conferință, de exemplu), receptori al căror răspuns la mesajul transmis de emițător este concretizat într-o manieră diferită (în scris). C. Kerbrat-Orecchioni a propus, în 1997, ca denumirea generală de receptor să includă cîteva tipuri distincte de alocutori. Într-o perspectivă comunicativă asupra analizei discursului, P. Charaudeau propune teoretizarea a două tipuri
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o informație. Ca atare, acesta este subiectul psiholgic al enunțului, deoarece el este echivalent cu tema. Din perspectiva comunicării, s-au realizat mai multe sintagme pentru a denumi protagoniștii, avînd la bază ideea că aceștia sînt subiecți umani: astfel, pentru "emițător" sau "locutor", se poate folosi construcția subiect comunicant, iar, pentru "receptor" sau "interlocutor", construcția subiect interpretant. Cea mai folosită dintre formulele de acest tip este însă sintagma subiect vorbitor, care desemnează ființa care exercită facultatea limbajului, posedînd competență lingvistică și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vorbire sau le recepționează și le interpretează) și operațiile pe care le face atunci cînd produce sau înțelege enunțul în situațiile de comunicare. De aceea, s-a încercat o diferențiere a rolului din aceste situații, pe de o parte, locutorul, emițătorul sau enunțătorul și, pe de altă parte, receptorul, auditorul, interlocutorul, destinatarul sau alocutorul. Pentru a realiza clasificarea acestor denumiri, au fost propuse două criterii care se intersectează în parte: 1) opoziția dintrte locutorul extern și locutorul intern al discursului și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
operații deosebite, codarea pentru primul, decodarea pentru al doilea, acestea producînd inferențe ce nu sînt mereu identice. Pe de altă parte, prin recunoașterea a două dimensiuni distincte ale discursului, se produce distincția dintre subiectul cognitiv și subiectul pragmatic. V. actant, emițător, interlocutor, locutor, polifonie, receptor. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN SUBIECTIVITATE. Folosirea limbii este în mod necesar, legată de un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o știintă, o tehnică, adică întotdeauna dintr-un domeniu specializat). Aceste condiții nu se manifestă omogen în toate științele și acest fapt creează diverse probleme atît pentru specialiști, cît și pentru nespecialiști. Din perspectivă pragmatică, termenii și cuvintele diferă în funcție de emițător (specialist în grade diferite), de destinatari (care au întotdeauna ca scop achiziția de noi cunoștințe) și de tipul de discurs, care, în funcție de tipul de specializare, poate fi un discurs strict specializat, didactic sau discurs de popularizare (vulgarizare). Ca atare, în funcție de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alta, implicînd un vorbitor și un gen de destinatar. 5. Narațiunile exploatează plenar acea caracteristică a limbajului numită „dislocare” (capacitatea limbajului uman de a fi folosit pentru a indica lucrurile sau evenimentele care sînt "mutate”, în spațiu sau timp, de la emițător sau de la destinatar). În acest sens, ele contrastează profund cu modalități ca descrierea sau comentariul. Se pare că trebuie să aibă loc o oarecare mutare sau o absență, în spațiu sau timp, pentru ca un discurs să fie considerat narațiune. Astfel
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
al subiectivității vorbitorului sau scriitorului; este mijlocul prin care un adresant își dă seama de modul în care este întîmpinat de o altă persoană, vocea trădînd sentimente, nevoi, supărări sau nesiguranțe. Ea favorizează și întreține adesea interactivitatea sau legatura între emițător și receptor. În cazul dialogului sau al conversației, modalitatea dă naștere unui simț al negocierii datorită căruia adresantul își dă seama implicit că are posibilitatea de a prelua și interpreta sensul afirmațiilor făcute de emițător, mai degrabă decît să le
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
adesea interactivitatea sau legatura între emițător și receptor. În cazul dialogului sau al conversației, modalitatea dă naștere unui simț al negocierii datorită căruia adresantul își dă seama implicit că are posibilitatea de a prelua și interpreta sensul afirmațiilor făcute de emițător, mai degrabă decît să le accepte ca atare. În cazul narațiunii - în special în cazul narațiunii scrise - cititorul nu are posibilitatea practică de a „negocia” cu autorul, dar sensul unei scriituri modalizate, care incită la o conversație scriitor-cititor, rămîne ca
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
planul general al acestei mici cărți: • "Comunicarea reprezentativă" (cap. I) • "Comunicarea expresivă" (cap. II) • "Comunicarea confuză" (cap. III) Capitolul I I. COMUNICAREA REPREZENTATIVĂ Se poate afirma că cele două teorii clasice ale comunicării și reprezentării coincid 16. Comunicarea distinge un emițător și un receptor legate printr-un canal: tripartiție ce se regăsește în teoria clasică a reprezentării, care face deosebire între lumea obiectivă de reprezentat și lumea efectiv reprezentată, legate printr-un mediator. În ambele cazuri, puteri considerabile sînt acordate verigii
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]