901 matches
-
de a afla adevărul, sub ce condiții sociale și politice s-a produs un anumit adevăr, în ce fel de condiționări social-politice un adevăr a ieșit la iveală. Pentru Foucault, adevărul este echivalent cu ideea de cunoaștere și prima condiție epistemică a întemeierii filosofiei drept o disciplină autentică, care își pune întrebări despre existența omului și a societății și încearcă să găsească răspunsuri. Incertitudinea găsirii adevărurilor este, oarecum, echivalentă cu proliferarea "metodelor" în lumea științifică modernă. Foucault a definit metoda ca
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și a raporturilor de putere din cadrul societății moderne, a cărei pozitivitate nu poate fi înțeleasă pe deplin decât prin modul în care gânditorii și politicienii vremii au tratat seria negativităților ("nebunia", "sexualitatea în sine", "delincvența", "criminalitatea", "cunoașterile descalificate social și epistemic" etc.). Foucault a văzut în istorie semne și raporturi semnificante între oameni, între lucruri, între oameni și lucruri. Obișnuia să spună că "acolo unde niciun cuvânt nu se mai face auzit, mai putem, încă, să ascultăm murmurul adânc îngropat al
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
capacitatea de a figura aspecte din realitatea trăită (adică ficțiunea ei). Ficțiunea nu este opusă istoriei scrise, ci o face posibilă sub aspectul figurării ei scriptice pentru a exista ca narativitate și/sau discurs. Actul de a reprezenta este parte epistemică a procesului de ficționalizare pe care orice cuvânt scris sau rostit îl implică. Ficțiunea e mediul expresiv al activității de a figura lingvistic și plastic. Ficțiunea istorică a figurării prin cuvântul scris vizează, într-un mod profund, realitatea și relațiile
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și în școli. Disciplinarea istoriei scrise (o cunoaștere dificilă și mereu contrară intențiilor de disciplinare ale puterii-cunoaștere) s-a făcut prin norme, idei autoritariste, prin metode de lucru, iar "voința politică" a avut o funcție de catalizator în tot acest proces epistemic. Poporul suveran "trebuie" instruit cu istorie, dar nu cu orice tip de discurs public al istoriei. Discursul istoriografic modern s-a fundamentat în instituții pe baza a cinci direcții ale cunoașterii occidentale: 1) întemeierea (elaborarea argumentelor și a ideilor după
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
asemenea, Ranke respingea ambele metode în scrierea istoriei: inducția și deducția. Istoria nu se situează nici aici, nici acolo, nici la stânga, nici la dreapta, nici aproape, nici departe de științele umane și de cele fizico-matematice. Din aceste considerente de ordin epistemic, fiecare secol și fiecare epocă se înscriu într-o ordine obiectivă 214, aflată dincolo de acțiunea umană subiectivă, dincolo de un inextricabil subiectivism al ființei. Această ordine cronologică obiectivă dă "măsura" secolelor. În mod esențial, istoria este dincolo de parti-pris-uri. Ordinea obiectivă spulberă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istoric o întâlnim și la Hitler în tentativa sa de a cuceri Rusia. O întâlnim și la Fr. Hayek, care dezvoltă o teorie economică și politică (neoliberală) în dezacord total cu un context istoric aplicabil (sfârșitul secolului XX) pe baza (epistemică) a lui Adam Smith și printr-o neînțelegere a preceptelor celebrului gânditor scoțian în raport cu lumea lui britanică, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Ceea ce a gândit Smith atunci nu mai poate fi o platformă program pentru realitățile de azi. Gândirea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
care nu s-au revendicat niciodată. Elementul lingvistic și o pseudo-argumentare, orchestrată imagistic și ruptă din contextul enunțiativ al "dușmanilor ideologici", sunt "arsenalul" slab și denigrator al noilor staliniști. Acest soi de politicianism intelectual de dreapta nu are nicio valoare epistemică sau de critică argumentată. Modelul social-politic al României postdecembriste este unul al pseudo-democrației de tip americano-republican, dar fără nicio consistență de fond. Acest hibrid de "democrație (republicană) americană" a prins foarte puternic la nivelul "elitelor" românești, iar prin faptele și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istorici nu au privit, nu au văzut sau au privit fără să vadă. În istoria scrisă, percepții precum Totul a fost! sau Nimic nou sub soare! sunt mai mult expresii ale unei medii, ale unui nihilism istoriografic fără nicio legătură (epistemică) cu o cercetare istorică. Într-o istorie scrisă, în practica din arhive, nu numai că nimic nu a fost, dar există atâtea stele solare câte priviri sunt, dincolo de suprafața orbitoare, scânteietoare a faptelor și a evenimentelor intens mediatizate, discursivizate public
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cunosc? Ce pot să fac? La ce mă aștept? Cum pot schimba o (micro)-realitate? Emplotment-urile lui Foucault și White sunt esențiale pentru înțelegerea formării cunoașterilor moderne. Pe scurt, emplotment-ul lui Hayden White este format din anumite expresii cu funcții epistemice: "joined forces", "ideological position" "explanatory strategies", "linguistic protocols", "narrative strategies", deoarece Hayden consideră problema ideologiei dintr-o narativitate istorică a fi una centrală pentru istoria intelectuală 248. Istoria și politica rămân conectate la nivel social și prin practicile moderne ale
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
deci omul ca valoare. Dimensiunea valorică a personalității este de fapt o fațetă a dimensiunii culturale. Din perspectiva celor trei accepțiuni, personalitatea umană apare ca: 1. Entitate bio psiho-socio culturală, ca întreg, ca unitate; 2. Purtător și executor al funcțiilor epistemice, pragmatice și axiologice, ca ființă care cunoaste, acționează și valorizează, transformând astfel lumea și pe sine; 3. Produs și producător de împrejurări, de medii, ambianțe și situații sociale; omul nu doar asimilează, ci și creează, dirijează și modifică împrejurările. II
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
asemănări, în ceea ce privește unele aptitudini, dar și în privința dimensiunilor nonintelectuale. Aptitudinile solicitate de ambele forme ale creativității sunt: fluiditatea, flexibilitatea, sensibilitatea față de probleme, capacitatea de redefinire și de evaluare. Trăsăturile de personalitate, dimensiunile nonintelectuale implicate în știință și artă sunt: curiozitate epistemică, pasiune, productivitate, evantai larg de interese, nonconformism, independență și inițiativă, capacitatea de asumare a riscului, interesul pentru complexitate. În ontogeneză, ambele tipuri de creativitate, deși se activează în adolescență, în adevăratul sens al cuvântului, la vârsta preșcolară pot apărea indicatori
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
unei autorități. Altfel spus elevul nu poate ajunge la situația de a dobândi și de a folosi cum se cuvine autonomia dacă anterior nu se supune regulilor autorității reprezentate de profesor. J.M. Bachenski identifică două tipuri de autoritate: a. autoritatea epistemică este aceea a profesorului specialist într-un domeniu de cunoaștere, a celui care știe mai bine și mai mult decât elevul sau decât elevul un coleg de catedră b. autoritatea deontică este exercitată de profesorul care conduce acțiunea educativă, cel
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
operații intelectual-pragmatice: 1. identificarea problemei care solicită o soluție; 2. abordarea problemei și găsirea evantaiului de soluții posibile; 3. alegerea soluției considerate optimă, dar nu de către cercetători, ci de către factorii de decizie, care pot avea și alte rațiuni decît cele epistemice (de pildă, costurile, oportunitatea politică etc.). b)Modelul centrat pe cunoaștere. În acest caz, există o soluție (o idee, o teorie, o strategie etc.) pentru care se caută o problemă căreia să i se aplice oportun. Exemplul clasic este cel
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
mulți teoreticieni, metodologi și cercetători chiar afirmă că nu există știință, în sensul deplin al termenului, decît acolo unde există experiment. Fără a adera întru totul la o asemenea poziție - totuși extremă, dacă nu chiar extremistă din punct de vedere epistemic -, trebuie totuși să recunoaștem că, dintre toate modalitățile de cercetare, experimentul pare să asigure nivelele de rigurozitate și chiar de obiectivitate cele mai ridicate. Metoda experimentală, de fapt, viziunea experimentalistă, fiind vorba despre mai mult decît despre o simplă metodă
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
a istoriografiei românești, sulfurată de "duhul național", înfățișează Unirea din 1918 ca triumful suprem al românismului. Această viziune celebrativă eclipsează însă tensiunile interne, rezistențele regionale și dificultățile domestice provocate de "întruparea mădularelor românești" în același trunchi statal. Beneficiind de avantajul epistemic al "detașării implicate" (Elias, 1956), dobândit prin distanțarea spațială de contextul românesc combinată cu implicarea cognitivă în sensul înțelegerii realității istorice românești, I. Livezeanu (1998) a propus o abordare neortodoxă a României Mari. În loc să vadă o teleologie istorică împlinindu-se
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
întreține necontenit viu sentimentul conștiinței naționale, fără a știrbi adevărul și fără a cădea în banalitatea exaltărei patriotice nu e prea ușoară" (p. 3). Adevăr întru naționalism, acesta pare a fi sloganul istoriografiei interbelice. În ciuda dificultății de a armoniza aspirațiile epistemice înspre adevăr cu menținerea febrilității naționaliste, artizanii istoriografiei interbelice au reușit să găsească calea de mijloc între cele două. Istoria critică, în mare măsură debarasată de încărcătura manifest naționalistă, este reflectată și în periodizarea operată de N.A. Constantinescu (1928) în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne, în care noțiuni fundamentale precum adevăr, fapt, obiectivitate și certitudine au fost discreditate. Deprivați de aceste reazăme epistemice, subiecții timpurilor postmoderne sunt forțați "să învețe să trăiască într-o societate post-factuală" (Manjoo, 2008). Trecutul nu scapă acestei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne, în care noțiuni fundamentale precum adevăr, fapt, obiectivitate și certitudine au fost discreditate. Deprivați de aceste reazăme epistemice, subiecții timpurilor postmoderne sunt forțați "să învețe să trăiască într-o societate post-factuală" (Manjoo, 2008). Trecutul nu scapă acestei relativizări. Fapte istorice considerate anterior bătute în cuie o dată pentru totdeauna sunt retrogradate la statutul de interpretări intersubiective. Instituit înainte vreme
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
aporetică a istoriei. "Bufnița Minervei nu-și începe zborul decât în căderea serii"! Această sentință hegeliană, care arată prin mijloacele argumentării metaforice că filosofia istoriei nu poate profesa decât o înțelegere retrospectivă și nu proiectivă, a fost asumată ca precept epistemic al noii paradigme de conceptualizare a trecutului românesc. Predominantă devine astfel o atitudine sceptică față de ce ar putea istoria să ne învețe pentru viitor. "Historia magistra vitae" clasica formulă a lui Cicero cum că "Istoria este învățătorul vieții" este relegată
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Comisia s-a achitat de sarcina care i-a fost fixată, ignorând toate aceste chestiuni profund problematice, care pun sub semnul întrebării întreaga validitate a demersului analitic realizat în paginile Raportului, și ridică alte îngrijorătoare semne de întrebare cu privire la statutul epistemic general al istoriografiei sponsorizate statal: care este validitatea epistemologică a adevărului istoric (pre-concluzionat) produs la comandă politică? Este istoricul în măsură să se erijeze într-o instanță morală și să emită sentințe condamnatorii? Pe linia clasică trasată de Leopold von
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
linia clasică trasată de Leopold von Ranke încă din mijlocul secolului al XIX-lea, continuată de Max Weber prin postulatul său al "neutralității axiologice", se poate răspunde negativ la această interogație: singura datorie morală a istoricului qua istoric este integritatea epistemică a concluziilor sale (Berger, 1963)31. "Istoriei i-a fost atribuită funcția de a judeca trecutul, de a instrui prezentul în beneficiul vremurilor viitoare. Către asemenea îndatoriri înalte această lucrare nu aspiră: ea își dorește doar să arate ce s-
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
înalte această lucrare nu aspiră: ea își dorește doar să arate ce s-a petrecut cu adevărat", afirma Ranke într-o prefață la una din lucrările sale (Evans, 1997, p. 17). "Revoluția rankeană" în urma căreia istoriografia a dobândit un statut epistemic respectabil a fost propulsată și de imperativul de a nu judeca trecutul în tribunalul prezentului. În mod evident, și pe deplin asumat, Raportul Tismăneanu, deși pretinde a furniza adevărul științific despre comunismul românesc, derogă substanțial de la principiul abținerii de la (pre
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cazul de față de către o comisie aprobată statal este străină de ethosul științei, codificat în ceea ce a ajuns să se numească "normele mertoniene": comunalism, universalism, dezinteres, scepticism organizat (Merton, 1973). Ideea fixării adevărurilor definitive și apodictice este complet străină spiritului epistemic al științei. Încă de la C.S. Peirce s-au impus în carta epistemică a "comunităților de cercetători" principiile tentativității și failibilității cunoașterii umane, fapte ce interzic ratificarea concluziilor provizorii în adevăruri definitive. Aceasta este calea cea mai sigură spre dogmă, după cum
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
științei, codificat în ceea ce a ajuns să se numească "normele mertoniene": comunalism, universalism, dezinteres, scepticism organizat (Merton, 1973). Ideea fixării adevărurilor definitive și apodictice este complet străină spiritului epistemic al științei. Încă de la C.S. Peirce s-au impus în carta epistemică a "comunităților de cercetători" principiile tentativității și failibilității cunoașterii umane, fapte ce interzic ratificarea concluziilor provizorii în adevăruri definitive. Aceasta este calea cea mai sigură spre dogmă, după cum ne asigură K. Popper (1981) [1934], pentru care doar abrogările sunt posibile
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
interesului publicului cititor. Însă metaforizarea nu este proprietatea exclusivă a operelor literare. La rândul lor, științele sociale capitalizează conceptual metafore și analogii, utilizând aceste procedee literare nu ca figuri de stil cu efecte estetice, ci ca dispozitive euristice cu efecte epistemice. Faimoase sunt "mâna invizibilă" a pieței pentru care a militat atât de ardent A. Smith, "cușca de fier" a birocrației asupra căreia a avertizat M. Weber, profeția necropolară făcută de K. Marx cum că proletariatul va fi "groparul burgheziei" al
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]