1,945 matches
-
materiale despre obiect" (pentru "a evita dificultățile demersului lui Dilthey") și păstrează numai "punctele de vedere formale, care privesc logica formării conceptelor și a judecăților". În acest context, Schnädelbach reține trei "proiecte teoretice" prin care s-a căutat o fundamentare epistemologică a filozofiei istoriei: istoria (Historik) lui Droysen, fundamentarea de către Dilthey a științelor spiritului și filozofia transcendentală a istoriei (reprezentată de "neokantienii din sud-vestul Germaniei") ibid., pp. 77-79. 123 Ibid., pp. 70-71. 124 Cf. M. Flonta, Metafizică a cunoașterii..., p. 518
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
am avut în vedere chiar mai mult decât niște "transformări în utilizarea lor" (vezi II, 2Ba și II, 2Be). De altminteri, Dilthey îi atribuie logicii (în sens larg, ca gândire care reflectează asupra mecanismelor sale) rolul de "intermediar între fundamentarea epistemologică și științele particulare", considerând că logica le asigură științelor moderne "acea coerență internă care trebuie să ia locul vechii coerențe metafizice a cunoașterii noastre." În același timp însă, filozoful pune accent pe ideea de istoricizare a conștiinței (vezi I, 3C
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cerințele logice ale judecății". Și-n cazul lor se impune conștientizarea totalității actelor psihice pe care sunt fundamentate: aceste cerințe "sunt satisfăcute abia atunci când conștiința temeiului logic al judecății include în contextul cunoașterii în care apare această conștiință o clarificare epistemologică în ceea ce privește valabilitatea și amplitudinea întregului context al actelor psihice care constituie acest temei". Aici, Dilthey adaugă că "această extindere a perspectivei logicii este în concordanță cu însăși orientarea științelor pozitive"23. El se referă la "geneza conștiinței noastre" și în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
indiferent unde le-am delimita strict pe cele două. Empiricul este dependent de materialul lui [...], în timp ce aprioricul pornește de la legitatea imanentă a actelor de gândire" și "elaborează concepte pe baza purei activități lăuntrice de construcție". De aceea concluzionează autorul -, "poziția epistemologică fecundă rezidă numai în îmbinarea empiriei cu munca de concepție. Aceasta poate fi numită, odată cu Kant, tipul critic."119 În legătură cu poziția lui Dilthey în această privință, Husserl după ce se întreabă cum ar putea depăși scepticismul "o analiză atât de instructivă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
aici, rezultă un alt postulat, pe care Riedel îl definește citându-l chiar pe Dilthey: acela "de a dezlega logica și, mai departe, întreaga teorie a cunoștinței de relația dominantă cu cunoașterea realității și de a stabili propozițiile logice și epistemologice în așa fel încât ele să se raporteze, în mod egal, la cunoașterea realității, la determinarea valorii, instituirea scopului și stabilirea de reguli" (op. cit., p. 106). În legătură cu cele două postulate atragem atenția asupra a două aspecte pe care le-am
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
al treilea am strâns laolaltă principalele concepte diltheyene, în ultimul capitol reunim într-o formă concentrată reflecțiile asupra naturii filozofiei, așa cum s-au desprins ele în diverse contexte pe parcursul lucrării. Aceste considerații reunite în final și aprofundate dintr-o perspectivă epistemologică ne permit să punem mai bine în lumină atât latura speculativă, cât și cea științifică a metafizicii înțelese de Dilthey ca ein merkwürdiges Doppelwesen. Credem că aceste (auto)exigențe divergente și definitiv ireconciliabile ne îndreptățesc să vorbim despre dualismului funciar
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
scientistă în filozofie, și anume în măsura în care filozofia nu mai este privită ca simplă "o viziune metafizică" (Weltanschauung), care "se autoîntemeiază", ci este înțeleasă ca "teorie a cunoașterii" (Weltanschauungslehre), care întemeiază (vezi I, 3C). Cu alte cuvinte, atunci când filozofia dobândește responsabilități epistemologice atribuindu-i-se funcții de întemeiere, de totalizare, de sistematizare și unificare în domeniul cunoașterii -, ea devine o adevărată "constituție a științei", cum o numește Dilthey (vezi III, 4). Funcțiile enumerate mai sus, cărora i se adaugă funcția normativă, derivă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
despre unitatea ipotetică a filozofiei, cât și despre o unitate prestabilită și una dedusă. Totodată, menționăm că în demersul nostru ne bizuim pe raportul dintre categoriile kantiene ale cantității (Einheit, Vielheit, Allheit)83, pe care le asimilăm aici unor modele epistemologice. Pentru că ne-am propus să vorbim în primul rând despre unitatea ipotetică reconstituită de Dilthey prin intermediul conceptului de Weltanschauungsphilosophie, vom începe analiza cu această unitate, cu toate că prin natura ei istoristă este ultima din punct de vedere cronologic. După cum am afirmat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
este modul tradițional și occidental de a mai scrie istorii, acele istorii, interesate politic, care povestesc continuu și serial, pe axa timpului, faptele memorabile ale "oamenilor mari". Acest soi de conformism și docilism intelectual a murit în propriul său miez epistemologic. Oamenii mari evident că nu pot fi în politica modernă (1800-prezent). Sau dacă sunt "mari" (Hitler, Mussolini, Stalin, Truman, Churchill etc.) nu înseamnă că ei au dezvoltat o politică pozitivă și în folosul unei societăți democratice. Dimpotrivă... Ceea ce atacă Foucault
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
14, ne arată prin scrierile și pozițiile sale în societatea contemporană mai multe aspecte: 1) îngustimea mediei de intelectuali a căror activitate este să eticheteze; 2) un hiper-reducționism lingvistic și ideologic; 3) virulența și agresivitatea unor "critici" gratuite (ca fond epistemologic), dar comandate (instrumentalizări social-politice); 4) demonizarea lui Foucault; negativizarea unor subiecte și problematici din cărțile sale; "critica" de o impotență nihilistă a felului său de a gândi și refuzul constant de a face parte dintr-o gașcă intelectuală (franceză). Foucault
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
poziționării lor printr-o discursivizare mediatico-politică! Acest umanism, dar mai degrabă, dogmatism intelectual și psihologic împarte cunoașterea socio-umană în "de stânga", "de dreapta", "de centru" etc. conform unei taxonomii puerile, de clasa a cincea gimnazială. O "taxonomie" fără vreo valență epistemologică! Un fel de dogmatism intelectualo-politic "pictează" autorii și artiștii dintr-o societate în funcție de aderența sau rezistența la vreo ideologie oficială sau dominantă. După 1800, acest principiu al reprezentării în politică și cunoaștere! a devenit dogma muncii intelectuale. Între aceste nuanțe
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
exercițiul social al puterii lor, cu o serie de critici ("ai sistemului") sau cu o serie de criticisme de tip jurnalistic au reacționat prin negativizarea celorlalți pe ideea: "ceva este în neregulă cu aceștia". Această preconcepție ("în neregulă") caracterizează structura epistemologică și de social praxis a psihiatriei și psihanalizei moderne. Evident că "ceva era în neregulă cu Foucault" din moment ce și-a permis să critice psihiatria și instituirea unor norme arbitrare pe baza unei instrumentalizări acelui "radical psiho", pe care profesorul francez
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
evrei în raport cu celelalte popoare). Această gândire "care se opune", "care rezistă" formată prin Biblie, prin cultura iudaică și greacă a fost perfecționată de tradiția scolastică medievală și de filosofia modernă (prin Hegel, Marx și Sartre ultimii mari dialecticieni!). O structură epistemologică nerațională pentru că opune și descalifică două sau mai multe instanțe de putere-cunoaștere sub masca "dreptății" și a "adevărului". Măștile moderne sunt doar forme de expresie, dar nu conținuturi! Dialectica (teză-antiteză) are un drept câștigat la o moarte sigură în gândirea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
adevăr media, devine intolerantă și represivă la adresa formelor posibile de exprimare, de gândire și de cunoaștere diferențiată. Băieții din sistem guvernează cu o serie de învățături (de multe ori teziste și false!) care pot fi oricând descalificate social și dezautorizate epistemologic dincolo de "puterea" lor slabă de simboluri media. Băieții din sistem lucrează pe la spate, atacă subversiv, inoculează minciuni, pun presiune asupra incomozilor gândirii lor autosuficiente. Acești inteligenți și rafinați sunt fără limite (legale și de bun simț) atunci când își urmăresc scopul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a istoriei. Tot ceea ce ni se înfățișează într-o carte de istorie drept argumentare impecabilă, dar în dezacord cu realitatea istorică, cu lumea de fapte și acțiuni este ficțiune teoretică, pe care nu o găsesc inutilă sau lipsită de temei epistemologic. Evidența istorică nu se poate confunda cu ce spun arhivele, nici cu ceea ce spun martorii implicați într-o acțiune sau într-un proces istoric. A crede că evidența istorică înseamnă spusul arhivelor este o iluzie pozitivistă. Evidența istorică se afla
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
din trecut. Astfel avem de a face cu o pluralitate de interpretări și/sau de tehnici hermeneutice pe un același fond tematic. Incompatibilitatea dintre istoria-dinamică și istoria ca mod de a scrie și de a gândi au avut un efect epistemologic în constituirea teoriei istorice și politice. Coerența, ordinea, claritatea argumentelor sunt produse ale culturii scrise moderne și ale unor gândiri formate pe baza raționamentelor create de cultura scrisă, pe fundamente teoretice. Ele nu se regăsesc în realitatea ca întreg. Această
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și lucrurile, de a spune despre ele, de a le analiza prin alte imagini. De altfel, gândirea istorico-filosofică occidentală din ultimul secol propune un soi de analiză discursivă și științifică ce este bazată pe această infinită, redundantă și nefericită condiție epistemologică a producerii unor reprezentări analitice. Acest tip de a întemeia discursul prezintă imaginile empirice prin reprezentări și imagini analitice. Analitica empiricităților se intersectează cu ideologia și politicile curente într-un melting plot discursiv. Ideea reprezentării și teoriile care o însoțesc
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Foucault în cursul Trebuie să apărăm societatea; Noul Istoricism (New Historicism), dezvoltat prin critica literară și culturală occidentală după al Doilea Război Mondial. A folosi concepte precum "istoricism", "istorism" și altele în "-ism" ne plasează într-o ambiguitate lingvistică și epistemologică. Gândirea și cunoașterea lui Foucault se dezvoltă în tablouri clar-obscure sau abstracte. Profesorul francez ne spune că tabloul s-a aflat în centrul cunoașterii între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea176. Dacă între secolele al XVI-lea și al
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
îi revine procesului de reprezentare, unde intervin elemente reale și fictive spre figurarea lumii și a lucrurilor. În cadrul acestui proces de reprezentare se află funcția scrisului și a figurativului. Istoria nu poate fi o "știință ermetică" și din acest considerent epistemologic. A spune despre fapte și despre acțiuni umane trece prin ideea reprezentării. Istoria scrisă intersectează și amestecă cele două registre distincte (cel al faptelor și cel al cuvintelor) într-o suverană cunoaștere numită istorică. Iluzia lingvistică occidentală, conturată la sfârșitul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
duelului și care o face să fie mereu singulară"188. De la această remarcă nietzscheană, Foucault a considerat cunoașterea istorică drept o luptă singulară cu forțele social-politice; luptă pe care nu o poate domina, dar care o face posibilă sub raport epistemologic. Prin lupta aceasta singulară și continuă s-ar întemeia cunoașterea de tip istoric. Această idee am criticat-o în cartea mea Cunoașterea istorică în civilizația occidentală (2008)189, arătând că nu atât războiul în sine întemeiează cunoașterea istorică, cât puterea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nu este "mereu ceva care vizează, în mod răutăcios, insidios și agresiv, indivizi, lucruri, situații"190 decât în cazul unor vestiți universitari (timișoreni și bucureșteni). Această lume răutăcioasă, insidioasă, nihilistă, profund înrădăcinată în mediul universitar postdecembrist, nu are nicio valență epistemologică. Ceea ce face să existe o luptă în istorie și prin istoria scrisă sunt, mai degrabă, intențiile conferite cunoașterilor, înregimentarea acestor cunoașteri în partizanate și dispute ideologice. În acest caz, avem ceea ce Popper numea mizerie a istoricismului. Există ceva insidios în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Acest spațiu al necunoașterii este chiar posibilitatea pentru noi cunoașteri. Noile cunoașteri, noile științe se întemeiază pe posibilitățile negândite, pe ceea ce este lăsat în suspensie de o respectivă cunoaștere sau știință. Ceea ce este slab întemeiat, ceea ce este descalificat sub aspect epistemologic devin modalități prin care se pot întemeia noi cunoașteri. Cunoașterea și necunoașterea sunt prezente în actul gândirii, în activitatea întemeierii unor noi ramuri ale științelor. Nu vreau să spun ceea ce au spus cândva Popper și Feyerabend, și anume că erorile
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
multiple de a gândi și de a spune despre un subiect. Deși termenul de "figurare" este unul abstract, el este legat de unul concret (text, idee scrisă etc.). Aceste relații multiple sunt departe de adevăr dacă nu urmează două condiții epistemologice necesare: 1) evidența non-instrumentalizabilă; 2) logica bunului simț, dezvoltată de Chronos. Evident că istoricii nu au cum să cunoască toate dedesubturile unor activități social-politice, ci doar ceea ce într-un mod intenționat și controlat politic se spune, se dă publicității. Documentele
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
autorități decât pentru creierele slabe, setate hermeneutic, incapabile să dezvolte o cunoaștere plurală într-un anumit domeniu. Ceea ce există sunt intelectuali originali (Febvre, Braudel, Foucault, White) ale căror cunoașteri ne ajută să înțelegem mai bine diverse subiecte, idei și poziții epistemologice din infinitul cunoașterii. Cunoașterea nu are o relație doar cu oamenii sau doar cu lucrurile, ci mai ales cu alte cunoașteri, ceea ce o face să fie mereu altceva. Ar fi de gândit acest "mereu altceva". El nu poate fi doar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
simte în structura ei: "Chiar și în comparație cu științele numite sociale sau socio-umane, istoria are un statut aparte"194. Istoria are un statut aparte pentru că nu e nici "știință", nu e nici "literatură". Atunci ce este istoria? O combinație scriptică și epistemologică inclasabilă, ce poate împrumuta metode aceste atribute ale științelor moderne pentru "a-și rezolva" cercetarea. Dar mult mai creativ și fecund pentru un istoric sunt ale sale tehnici de figurare, specifice artelor și scrierilor percepute drept "literare". Între știință (fizică-matematică
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]