2,392 matches
-
întregii învățături evanghelice despre „Tatăl”, sensul folosirii acestui cuvânt de Isus, care subliniază totuși în mai multe rânduri transcendență divină, este acela de proximitate și accesibilitate, bunăvoință necondiționată față de orice om. • Cele mai multe nume hristice se găsesc în corpusul ioanic. Pentru exegeza lor am folosit mai ales amplă lucrare a lui Xavier Léon-Dufour, Lecture de l’Évangile selon Jean, 4 vol., col. „Parole de Dieu”, Éditions du Seuil, Paris, 1990, precum și cartea biblistului italian Enzo Bianchi, L’Apocalisse di Giovanni - Commento esegetico-spirituale
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
aš‘arit, m. 429/1037), Tafsr ’asm"’ All"h al-≤usn" (titlul ms. de la British Library, Londra, Or. 7547) sau Tafsr al-’Asm"’ wa œ-œif"t (titlul ms. de la Istanbul, Rešid Efendi 497). Este un studiu foarte complet. Exegeza propriu-zisă a numelor divine e precedată de considerații generale privind natură numelui, diversele categorii de nume, problema raportului dintre nume și cel numit, diferitele clasificări posibile ale numelor divine etc. Numele sunt cele din lista lui Wald combinată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
este una și incomunicabila, iar numele ei propriu este All"h; atributele de atotștiința și atotputernicie privesc știință și puterea lui Dumnezeu ad extra. În continuare, articolul prezintă elaborarea teologiei sunnite, cu izvoarele ei: Coran, ≤adÖ și tafsr (exegeza), cu cele două teze fundamentale - unicitatea divină (taw≤d) și dreptatea lui Dumnezeu în răsplătirea faptelor oamenilor (‘adl). Sursă bibliografica folosită de L. Gardet o constituie al-Maqœad al-’asn" f šarh mă‘"n ’asm"’ All"h al-≤usn" de Ghaz
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
înfățișează pe larg la fiecare: ‘Abd al-labb"r, Halm și Abu Ish"q al-Isfar"’ n. Alții - ‘Abb"d b. Sulaym"n, Baghd"d, Ghaz"l și R"z - fac clasificări tematice pur teoretice, pe care nu le urmează în exegezele lor. Gimaret încheie aceste considerații vorbind despre propria să opțiune de clasificare: este una tematica, dar nu urmând distincția între atributele esenței (œif"t al-:"ț) și cele ale acțiunii (œif"t al-’af‘"l), greu de aplicat și artificială
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ei. Cele cu sens apropiat și care provin din aceeași rădăcina, precum și cele cu sens polarizat sunt discutate împreună (un exemplu complex: b"di‘, mubdi‘, mu‘d - Dumnezeu este cel care creeaza și, în Ziua de Apoi, readuce la viață). Exegeza lui Gimaret vădește vastă erudiție a acestui orientalist: el menționează de fiecare dată diversele interpretări ale autorilor arabi și, eventual, argumentele în favoarea unei interpretări sau alteia, și totodată le evaluează. În finalul cărții, în afară de o bogată bibliografie, autorul oferă și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a sferei semantice a fiecărui nume divin. Capitolul 1tc " Capitolul 1" Repere metodologicetc "Repere metodologice" Acest studiu asupra numelor divine în Coran și în Biblie este abordat într-o perspectivă interdisciplinara: obiectul de investigat interesează în cel mai înalt grad exegeza teologica și ne vom sprijini pe cercetări de această natură, dar metodele vor fi cele ale semanticii, în privința analizării și grupării materialului studiat; apoi, în evaluarea traducerii în limba română a acestor nume, vom avea în vedere o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
arbitrar, potrivit intuiției cercetătorului, fie fac apel la criterii obiective de natură extralingvistica 14. Și aici, pentru stabilirea corpusului de investigat s-a recurs la criterii extralingvistice, ținând în principal de tradiția exegetica a celor trei mari religii monoteiste. În cadrul exegezei islamice, așa-zisele „nume divine” ocupă un loc central. Lucrarea substanțială a lui Daniel Gimaret pe această temă15 sintetizează rodul principalelor lucrări de exegeza și prezintă listele de nume divine din tradiția islamică. Aceste nume, desi provin din clase lexico-gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
la criterii extralingvistice, ținând în principal de tradiția exegetica a celor trei mari religii monoteiste. În cadrul exegezei islamice, așa-zisele „nume divine” ocupă un loc central. Lucrarea substanțială a lui Daniel Gimaret pe această temă15 sintetizează rodul principalelor lucrări de exegeza și prezintă listele de nume divine din tradiția islamică. Aceste nume, desi provin din clase lexico-gramaticale diferite, sunt considerate nume din punct de vedere referențial. După mai multe încercări de a defini numele pe criterii formale, un gramatic arab din
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
adevăr sesizat de acelasi autor este că traducerea intralinguală a unor texte produse la o mare distanță în timp poate fi uneori chiar mai dificilă decât traducerea interlinguală: „obstacolul-timp poate fi mai irezolvabil decât acela reprezentat de diferența lingvistică”42. Exegeza numelor divine vădește limpede acest lucru: timpul este uneori, si pentru înțelegerea cărților sacre, un obstacol redutabil. Pe de altă parte, nu există sinonime perfecte nici la nivel intralingual și nici la nivel interlingual. Sferele lor nu sunt identice, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
după principiul „ce ar fi spus aici autorul dacă s-ar fi exprimat în limba în care traduc eu” și, în plus, mai caută și să facă textul cât mai accesibil riscă să înlocuiască bogăția originalului cu sărăcia propriei sale exegeze limitate. El trădează astfel mesajul, aplatizându-l, lipsindu-l de caracterul incitant al expresiei misterioase, polisemantice, deschise. Nida citează în acest sens exemplul unui traducător care a înlocuit „Eu sunt pâinea vieții” cu „Eu sunt adevărată viața”49. Din păcate
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lăudat”; ASM „Vrednic de laudă”; GG „Lăudat”; Marr „laudabilis”; RB, DM „digne de louange”; YA „Worthy of all praise”, Arb „the All-laudable”. Apare de șaptesprezece ori în Coran calificându-l pe Dumnezeu; de zece ori este în asociere cu ghan. Exegeza acestui calificativ pune două probleme: care este sensul substantivului ≤amd, de la care este derivat și cum trebuie înțeleasă formă ≤amd. În majoritatea lucrărilor de referință, ≤amd este înțeles că „laudă” și „aducere de mulțumire”, cea de-a doua fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
oamenilor, acest calificativ are un sens peiorativ: „trufaș”, „violent”: un stăpân arogant și brutal. Comentatorii explică acest lucru arătând că omul, plin de lipsuri și defecte, greșește dacă se erijează în stăpân, în vreme ce All"h este cu adevarat Stăpânul absolut. Exegeza acestui nume este foarte asemănătoare cu cea a lui al-Mutakabbir105. Această interpretare ridică o problemă de ordin filologic, care i-a determinat pe unii lexicografi să o respingă: pentru a exprima noțiunea de constrângere, se folosește formă ’ambara, mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
4 ocurente), cu al-‘Al (o dată: 42, 51), cu w"si‘ (o dată: 4, 130), cu ≤amd (o dată: 41, 42). Pentru orientaliști, marcați și de Biblie, calitatea de „înțelept” presupune nu numai știință, ci și pricepere în a acționa bine. Exegeza islamică tradițională fie îl consideră un echivalent al lui ‘alm, eventual având ca obiect cea mai nobilă cunoaștere: cunoașterea de sine a lui All"h (Ghaz"l), fie îl înțelege în sensul de mu≤kim li-af‘"lihi: tot ce
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
67, 14): „șEl cunoaște lăuntrul inimilor.ț Nu cunoaște El ceea ce a creat, El, Pătrunzătorul, Cunoscătorul?” (GG) Din cele șapte versete coranice în care apare, numai în acestea patru i se poate atribui o semnificație din sfera lui ‘Alm125. Exegeza tradițională este șovăielnica în privința lui. Primul sens al lui la”f - „fin, subțire” se referă la lucruri materiale. Că nume divin, unii (de exemplu, lubb"’ ) l-au interpretat că un calificativ al acțiunii delicate, imperceptibile a lui Dumnezeu în lume
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
but Ra≤m is a general term.” Într-adevăr, o diferență importantă între cele două nume ar mai fi că primul este referit numai la divinitate, în vreme ce al doilea este aplicat în Coran și profetului (în 9, 128). De asemenea, exegeza coranica este aproape unanimă în a-i atribui lui ra≤m"n o „extindere” mai largă: All"h este ra≤m"n pentru toți oamenii (îi creează, se face cunoscut tuturor, le dă hrană cea de toate zilele etc.) și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
prezintă că revelate de această se constituie într-o imagine complexă și deosebit de vie, fiindcă divinitatea biblică intervine în istorie și fiecare nume are acoperire în fapte. Acest lucru ușurează într-un fel stabilirea conținutului semantic. Într-un studiu de exegeza biblică, numele divine ar fi tratate în ordinea apariției lor, pornind de la textele cele mai arhaice ale Vechiului Testament și ajungând la cele din epoca elenistica, iar apoi continuând în același fel cu textele Noului Testament. Aici însă le vom
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
legal), el poate și trebuie să continue să nădăjduiască și să aibă încredere că îl va dobândi, Dumnezeul legământului fiind realmente „răspunzător de iubirea să”. Rod al acestei iubiri sunt iertarea, reașezarea în hâr și restabilirea legământului lăuntric.229 Această exegeza a termenului ƒese: ne ajută, pe de o parte, să stabilim sensul de bază și conotațiile lui ƒas:, dar ne și semnalează imposibilitatea transferării acestui adjectiv într-o altă limbă fără pierderi serioase. În limba română, „milostiv” este prea palid
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
o antologie de texte relevante din dialogurile platoniciene care slujesc unei posibile sistematici a filosofiei politice a lui Platon, împreună cu o serie de studii dedicate acestei filosofii. Volumul vizează o introducere în problemele gândirii politice ale dialogurilor din perspectiva unor exegeze care deschid posibilitatea unei asumări istorice a acestei tradiții politice în medii moderne. De asemenea, el intenționează punerea în dialog a acestor teme originare ale culturii europene cu omul contemporan, moștenitor al deciziilor pe care tradițiile politice vechi leau luat
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
țintă poate să și greșească voluntar, iar acest personaj, recunoscut sub chipul lui Ulise, ar trebui să fie mai bun sau mai rău decât cel incapabil de aceste acțiuni fiindcă atinge ținta doar întâmplător. Comunitatea de probleme este evidentă, iar exegeza platoniciană a sesizat foarte clar asemănarea de stil a debutului Republicii cu dialogurile de tinerețe, iar o parte a exegezei (de pildă, P. Friedlander) a propus chiar recunoașterea unei perioade timpurii de redactare a acestui pasaj, deși A.E. Taylor
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sau mai rău decât cel incapabil de aceste acțiuni fiindcă atinge ținta doar întâmplător. Comunitatea de probleme este evidentă, iar exegeza platoniciană a sesizat foarte clar asemănarea de stil a debutului Republicii cu dialogurile de tinerețe, iar o parte a exegezei (de pildă, P. Friedlander) a propus chiar recunoașterea unei perioade timpurii de redactare a acestui pasaj, deși A.E. Taylor susține unitatea întregii compoziții a textului. Modelul politic platonician ni se pare că se formulează în acest context al distribuției
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
inchizitor al lui Dostoievski, care sesizează același instinct al masei de a-și încredința cuiva insuportabila reflexivitate completă pe care i-o cere libertatea. Desigur, nu trebuie să cădem pradă unui comparatism vetust, luând afirmația romancierului drept universală sau drept exegeză platoniciană, însă profunzimea tulburătoare a observației sale, dincolo de reflectarea crizei conștiinței rusești de la finele secolului al XIX-lea, cenzurează avântul cu care vedem în Platon iscusitul artizan al totalitarismului contemporan. Spus simplu, a judeca modelul Republicii înseamnă a înțelege dacă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
El intuia faptul că doar practicarea filosofiei poate duce la înțelegerea justă a raportului dintre cetate și individ (așa cum îl concepe el însuși), a nevoilor statului și a cetățenilor. Propunând o cetate condusă de filosofi, Platon ar putea apărea unei exegeze superficiale, un idealist nerezonabil. Totuși, este limpede că Platon nu avea o viziune idilică asupra cetățeanului și a cetății în măsura în care și-a îngăduit să vorbească despre „nobila minciună” a guvernanților. Remarcăm aici o anume dificultate conceptuală care marchează concepția lui
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
noi înșine ca pe o sumă de decizii tacite care ne constituie ca ființe destinate unei comunități. Volumul de față continuă inițiativa dialogului în jurul Filsofiei politice a lui Aristotel (Polirom, 2002) și propune acum un dialog al tradițiilor și al exegezelor platonizane, fiind în egală măsură un ghid în studiul platonismului politic cât și un spațiu receptiv al diversității interpreților. Mitul lui Glaukos (Andrei Cornea); Filosofie și libertate. Mitul peșterii și condiția politicului la Platon (Vasile Muscă); Platon și politica erotică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Scripturile, le interpretează, extrag ceea ce, în corpul Bibliei, justifică viziunea lor asupra lumii - aceasta s-a văzut. Eloi de Pruystinck insistă asupra faptului că, în cărțile reținute de Biserică pentru a fabrica niște canoane aproape coerente, subzistă totuși niște contradicții. Exegeză, evident Bisericii nu-i plac asemenea speculații... Geneza precizează că supunerea față de preceptele credinței valorează de o mie de ori mai mult decât dorința de a gusta din fructul pomului cunoașterii. Ceea ce libertinii refuză, ei fiind hotărâți să afle și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
contrazice teza, admisă, a unui Ficino corect din punct de vedere politic: platonician, creștin, pe scurt neepicurian...) în același an, el redactează un comentariu personal al poemului De natura rerum al lui Lucrețiu, pe care-l va arde mai târziu. Exegeza bigotă vorbește de o criză spirituală a lui Ficino, rapid depășită grație unei cumințiri de factură creștină, o tresărire mântuitoare! Ne mai putem imagina și că nu se cuvenea, creștin fiind, să profesezi simpatii pentru Epicur și pentru discipolii lui
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]