1,387 matches
-
foarte abile! -, am hotărât să „vagabondez”: din ’78 până În ’81 În R.F.G., la Frankfurt - aveam deja cetățenia germană din ’72, din „primul exil” -, apoi din ’81 până În martie ’90, „definitiv” În Franța, la Paris. Cei care Îmi contestă „calitatea” de exilat - gândindu-se exclusiv la conotația sa politică, deși eu m-am „bucurat” și de aceasta și Încă dublu: exilat intern și extern! - Își Închipuie că-mi „iau ceva”, de fapt, sărăcind exilul literar românesc postbelic, cu excepția celor trei mari nume
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
72, din „primul exil” -, apoi din ’81 până În martie ’90, „definitiv” În Franța, la Paris. Cei care Îmi contestă „calitatea” de exilat - gândindu-se exclusiv la conotația sa politică, deși eu m-am „bucurat” și de aceasta și Încă dublu: exilat intern și extern! - Își Închipuie că-mi „iau ceva”, de fapt, sărăcind exilul literar românesc postbelic, cu excepția celor trei mari nume - Eliade, Ionescu, Cioran -, nu foarte bogat În valori de prim rang. La mijloc, evident, se află și confuzia În jurul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
medievalitate; pe atunci Însă, poeții aezi cutreierau curțile ducale, În Italia sau În statele germane, iar exilul politic se amesteca adeseori cu cel „estetic” sau cu purul capriciu: al ducelui sau al aedului. Și, bineînțeles, ne gândim la marii noștri exilați, Începând cu autorul marii Istorii a Imperiului Otoman, Dimitrie Cantemir, dar și la primul mare vlădică al bisericii luptătoare - biserica unită cu Roma -, martir și promotor al Școlii Ardelene, mort În sărăcie și tristețe patriotică la Roma, alungat de grofii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care, ca orice contemporaneitate a unui gigant, se irită mai puțin de „aerele” sale, cât mai ales de vălul definitiv de mediocritate pe care spiritul său Îl aruncă asupra „colegilor” săi! Dar, odată cu pașoptiștii români, Începe un flux de emigranți, exilați sau doar „vizitatori estetici” ai culturii române, În Italia, Germania și mai ales la Paris, până la exilul masiv din ultimele decenii comuniste. Și Slavici, și Eminescu s-au simțit cu siguranță Într-un fel exilați politic la Viena, când pregăteau
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Începe un flux de emigranți, exilați sau doar „vizitatori estetici” ai culturii române, În Italia, Germania și mai ales la Paris, până la exilul masiv din ultimele decenii comuniste. Și Slavici, și Eminescu s-au simțit cu siguranță Într-un fel exilați politic la Viena, când pregăteau sărbătoarea de la Putna; sau Panait Istrati, care avea să „Îmbine” exilul estetic cu cel politic. Nu vreau, prin această extrem de succintă trecere În revistă a „tipurilor” și „modurilor” de exil, să-mi justific propriul exil
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Greci, exilul era o formă a nenorocirii, poate cea mai mare!... Ei bine, la cei „fugiți” de molima comunistă, din țările din Est, exilul - se’nțelege, În țările bogate, vestice! - era o formă a salvării. Doar că prezența, pentru mulți exilați poposiți ca și obositele păsări migratoare pe malurile Înfloritoare ale vechilor democrații, exilul Însemna o dezamăgire, o deziluzie din care mulți nu și-au revenit deplin niciodată. Cam ceea ce li s-a Întâmplat și Românilor rămași În țară după ce a
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dacă prin „destin” nu Înțelegem simpla și repetitiva fatalitate. Istoria personalităților neamului și culturii noastre se Împarte cel puțin În două: scepticii, În frunte cu Miron Costin mult citatul, și acel „suntem sub vremi”, și „utopicii”, luptătorii, de la primul mare exilat, Inochentie Micu Klein și Înflăcăratul Eminescu la un Iorga sau Călinescu și până la Nichita Stănescu, care, deși purtând sânge rus În vine, fantasma adesea despre „rolul regal al României printre popoare!”. Eu cred că ambele categtorii au dreptate, atât scepticii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
spiritelor autohtone, prilejuind tot felul de observații judicioase sau false, naive sau impertinente. Recunoaștem că nu e ușor de a decripta o fire ca a sa; și, dacă biografia lui e mai puțin spectaculoasă, ea asemănându-se cu a multor exilați culturali români Într-un secol și jumătate de când Parisul luminilor funcționează ca un magnet uriaș pentru toți cei care vor să afle „adevărul” În literatură și artă - dar și În medicină sau știință! -, literatura sa, publicată În Franța, Începută cu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cunoscut până acum, eu - și sunt convins că nu voi fi singurul, evenimentele dramatice ale istoriei deșteaptă pe mulți, limpezește și exclude multe patimi, care de pe-o zi-pe alta devin mărunte! - eu voi fi Încă o dată unul dintre acei exilați care va lua bucuros un drum În care și pe care pașii mei vor regăsi unele reflexe de apărare, dar și de atac! Și literatura mea, atâta cât este, va fi unul dintre martorii vii ai unei existențe, a unei
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
este modernă, aș numi-o a refracției, la care se adaugă anamorfismul picturii nordice, care subțiază, alungește uimitor realitatea. Coperta cu detalii după "Le portment de croix" de Bosch este cu totul sugestivă și binevenită. Roman intelectual al dramei intelectualului exilat între varvarienii ideologizați ai satului (îmi răsar antecedente Însemnările lui Neculai Manea, de M. Sadoveanu ori Patul lui Procust al lui Camil Petrescu), titlul său incită spiritul nostru: Varvara nu e nici Laputa, nici Liliput-ul lui Jonathan Swift din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Nu mai puțin atractive sunt paginile dedicate lui Dostoievski, Tolstoi, Th. Mann, M. Proust, A. Rimbaud, Saint-John Perse, S. Beckett sau Paul Valéry. Autorul Numerelor în labirint vede în Proust un constructor, "un Balzac, retras în cușcă de leu, un exilat de acțiune, umflând memoria în baloane enorme, în vederea unei apărări fundamentale față de tot ce i-au răpit viața și societatea". Dostoievski are, între altele, și meritul de a fi descoperit că "omul se îndreaptă către boală și haos". A. Rimbaud
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
conducerea revoltei. Același lucru se petrece și în Italia, unde exarhul de Ravenna se revoltă și el pînă în 652 și unde, pentru a înfrînge rezistența pontificală, Constant II pune să fie răpit Papa Martin, judecat pentru înaltă trădare și exilat la Cherson. După care, în dorința de a elibera peninsula de dominația longobardă, Împăratul merge la Roma și se fixează apoi în Sicilia, unde este asasinat în 668. O ultimă tentativă de a restabili autoritatea bizantină pe întregul teritoriu al
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
Întoarcerea autorului: teoriile cad în fața unor cazuri de acest fel93; existența omului care scrie mai înseamnă încă ceva, că omul nu trebuie lăsat la infinit în fața porților închise ale operei (ale propriei opere, n.n.). Din când în când acest mare exilat trebuie să fie acceptat în țara imaginară pe care a creat-o94, pentru că opera se lipește strâns de viață 95. Citându-l pe același autor, se poate spune că literatura poate anula o viață sau îi poate da o mare dimensiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de-o astfel de idee. Câte orașe din țară și chiar din străinătate se puteau lăuda cu așa ceva: o colecție rară, exemplară, cvasicompletă, dintr-o viață întreagă, aproape centenară, atunci, cu creații reprezentative ale celui mai mare sculptor român, de după exilatul și mai puțin înțelesul și deloc răsfățatul în propria-i țară, Constantin Brâncuși? Mai greu au cedat "ștabii" politici de la județ. Secretarul cu propaganda, "omul negru" supranumit, s-a învârtit, s-a tot codit, s-a răsucit și abia într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
particip la războiul împotriva geților. Cu încrâncenare am meditat la condiția mea actuală. Am decis singur să nu ucid - ca roman - pe cel care mi-a oferit ospitalitate. Când am sosit pe pământul ăsta, cu toate asperitățile statutului meu de exilat, am fost primit cu multă căldură. Am început să ar câmpul, să mulg oile, să cultiv legume în grădină. La început nu posedam nimic, dar pe urmă, deodată, m-am îmbogățit cu toate aceste daruri. Am învățat totul de la ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
a vieții fără de moarte. Exact ca el, eram nerăbdător să pornesc în călătorie. Orice exil este, în fond, o călătorie și orice călătorie este un exil. Cred că aceasta ar putea să-i împace, în cele din urmă, pe toți exilații. Viața în sine este un exil - dar înainte nu-mi dădeam seama de asta. Nu poți să-ți dai seama de un exil decât în alt exil. Poate sunt primul om ce gândește astfel. Acum călătoria mea este aproape încheiată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ca simulacrul să nu devină o obișnuință de viață. Se spune că cel care se ascunde sub multe măști e mai complex decât ceilalți semeni. A trebuit să-mi arunc masca romană ca să-mi pot pune alta: pe aceea a exilatului suferind, oprimat de ger și cu totul străin de obiceiurile „barbare” de la Tomis. Cel puțin asta se-ntâmplă în Tristia și Epistulae ex Ponto. Pythia Aia a dispărut. N-aș putea spune dacă a fost forțată să plece sau dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
al scriitorului: „Trăiesc într-un loc pustiu; am vrut să șterg orice urmă a mea, mă simt aidoma asinului ce se duce să moară singur...” Cine își asumă deșertul ca spațiu bun de locuit, cine experimentează „scăldatul în pulbere” al exilatului întreține cu pragul și cu limita un raport special, învață limbajul aporiei cu ajutorul căreia poate să numească moartea. Tomis reprezintă pentru Ovidiu o patrie de moarte, așa cum va fi Vallese pentru Rilke sau pentru Nietzsche singurătatea de la Sils-Maria. Dar asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
privește mai mult decât orice altceva. Pentru că nu există moarte care să nu fie secretă, cifru și metaforă ale unei enigme de nemărturisit și totuși mărturisită la limită, în acel limes, pe pragul unui cuvânt apropiat de tăcere. Scriitorul și exilatul o știu, și poate că de aceea reușesc să învingă moartea: „Cred că agonia este momentul cel mai vital îngăduit celor vii”. Însă victoria asupra morții, în acel limes în care viața apare, cum spune Ovidiu în povestirea lui, de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
al lui Dracula, omul dintotdeauna este cel ce e căutat și găsit în adevărul său existențial, dincolo de orice contingență temporală, dincolo de orice orizont istoric limitat. Și aceasta e tocmai ceea ce distinge cartea lui Mincu de altele care au găsit în exilatul Ovidiu doar un imbold inventiv, de la Lumea ultimă a austriacului Cristoph Ransmayr, la Dumnezeu s-a născut în exil - acel alt jurnal al lui Ovidiu la Tomis al lui Vintilă Horia. Zeta, nr. 51-52/1998 ∗ Actualmente 3 ediții (n. tr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
emigrația irlandeză a continuat în același ritm, în ciuda depopulării insulei. Cifrele plecărilor anuale variau de la 50 000 pînă la 100 000, ajungîndu-se chiar la 130 000. Către sfîrșitul secolului al XIX-lea, cifrele au scăzut pînă la 45 000 de exilați anual. Condiția imigranților irlandezi în țările adoptive era cît se poate de dură, aceștia fiind folosiți la cele mai înjositoare și grele munci: construcția de terasamente feroviare, lucrări de drenaj, galerii de mine etc. Marea majoritate a emigranților irlandezi se
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
anti-irlandez, ca "celții nu au contribuit cu nimic altceva la cultura europeană decît poate cu vinul". Chiar și opera lui vine să-l contrazică, dar această numai în cazul în care el poate fi considerat irlandez, si nu un european exilat pe propriul continent. În Irlanda anilor '70, eforturile seculare de dezanglicizare întreprinse mai ales de către de Valera, cel care-și dorea cel mai mult o Irlanda celtica, au lăsat un loc și mai mare americanizării, si aceasta deoarece gaelicizarea eșuase
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
ales din punct de vedere material 211 a fost Ezra Pound, cel care a fost și primul literat care a scris despre român. "Ulysses este încă neterminat în momentul în care scriu. Opera lui cea mai profundă, cea mai grăitoare Exilații era un pas alături, un catharsis necesar pentru a-și debarasa spiritul de gîndirea continentală de astăzi. Ulysses, obscur, obscen chiar, că viața însăși cîteodată, dar și o meditație profundă asupra vieții." Același Ezra Pound consideră că Ulysses reprezenta un
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
Andrew, Gordievski: 1994, 245). "Uniunea Patrioților Polonezi", înființată la Moscova în anul precedent, a profitat de ocazie pentru a pune bazele "Comitetului pentru Eliberare Națională", forma embrionară a viitorului guvern comunist al Poloniei, stabilit provizoriu la Lublin. Concurat de guvernul exilaților polonezi din Londra, guvernul marionetă al Moscovei a reușit să se impună pe măsură ce prioritățile sovietice în Polonia începuseră să prevaleze în raport cu cele aliate, după îndelungate și dificile negocieri. Noile granițe poloneze includeau teritorii care aparținuseră Reich-ului German, mai exact Prusiei
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
anilor ’70, ei ar fi fost cu siguranță radicali troțkiști. „Pentru a-i Înțelege pe teroriștii de la 11 septembrie, ar trebui să purtăm În minte profilul revoluționarului clasic: dezrădăcinat, aparținând clasei de mijloc, modelat, În parte, de statutul său de exilat. Cu alte cuvinte, imaginea lui Lenin la Zürich; sau a lui Pol Pot ori Ho Și Min la Paris... Pentru ei, islamismul este noul crez revoluționar universal, iar Bin Laden este șeicul Guevara“, scrie Karatnycky. „La fel ca liderii unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]