1,006 matches
-
natură humeană -, iar pe de alta, "raționalismul" său condiționant în explicitarea constituirii cunoștinței veritabile și a diferenței dintre faptul de a cunoaște și faptul de a gândi. Analogiile experienței constituie o dovadă pentru cele afirmate mai sus în privința sensului constituirii fenomenale. Dar ceea ce este important acum ține de sensul de judecată, pe care îl impune apercepția originară. De fapt, cunoștința nu este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu principiul rațiunii suficiente.118 Acolo unde dovada obiectivității judecăților despre "lucruri" lipsește, nici posibilitatea experienței nu mai este în act și, desigur, nici timpul nu mai poate condiționa ceva, sau condiționează parțial, ceea ce înseamnă tot nimic, raportat la constituirea fenomenală. Tocmai pe astfel de temeiuri devine posibilă aparența. Acesteia nu-i mai poate corespunde timpul; nu acesta o condiționează. Totuși, ea nu este autonomă, ci dependentă de altceva. Ce este acest altceva altceva decât timp care condiționează aparența? Ceea ce putem
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenul, demersul de față trebuie să-și ia măsuri de limitare în funcție de scopul acestetei prime părți a prezentării judicativului kantian: descrierea elementelor acestui judicativ. În partea a doua se va reveni la "elemente", dar pentru a reface calea de constituire fenomenală kantiană; în acel context își vor regăsi locul și conceptele de la acest subcapitol, atât cele referitoare la elementele analitice (ale constituirii fenomenale veritabile), cât și cele care se referă la elementele dialectice (regulative și falacioase). Rațiunea reprezintă etajul superior al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestui judicativ. În partea a doua se va reveni la "elemente", dar pentru a reface calea de constituire fenomenală kantiană; în acel context își vor regăsi locul și conceptele de la acest subcapitol, atât cele referitoare la elementele analitice (ale constituirii fenomenale veritabile), cât și cele care se referă la elementele dialectice (regulative și falacioase). Rațiunea reprezintă etajul superior al facultății de cunoaștere și este gândită de Kant asemenea sensibilității și intelectului, adică într-un sens logic și, apoi, într-unul transcendental
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în scoaterea la iveală, printr-o cercetare a facultății de cunoaștere și a produsului acesteia, cunoștința veritabilă, a limitelor cunoașterii, a înseși limitelor facultății de cunoaștere și ale folosirii legitime a unor principii, a limitelor ființei raționale și ale lumii fenomenale, chiar ale aparenței etc. Oricum, posibilitatea de a interpreta ontologic Critica rațiunii pure a lui Kant, lucrarea în care sunt puse în lumină astfel de limite, a fost trecută în realitate, cum știm, de către Heidegger și de alți interpreți ai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca o condiție de posibilitate a unor sinteze necesare ele însele pentru facultatea de cunoaștere, am avea motive să ne îndoim de o asemenea încadrare. Numai că el, necondiționatul, nu poate fi niciodată obiect de experiență, nu poate fi constituit fenomenal (devenit în același timp obiect de intuit și obiect de gândit), adică nu poate deveni fenomen, ceea ce înseamnă că este doar de condiția opusului constituirii fenomenale, anume de condiția aparenței. Funcțiile sale (toate legate de funcția generică a sintezei conceptelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că el, necondiționatul, nu poate fi niciodată obiect de experiență, nu poate fi constituit fenomenal (devenit în același timp obiect de intuit și obiect de gândit), adică nu poate deveni fenomen, ceea ce înseamnă că este doar de condiția opusului constituirii fenomenale, anume de condiția aparenței. Funcțiile sale (toate legate de funcția generică a sintezei conceptelor intelectului în Idei) sunt trei, adică atâtea câte Idei transcendentale sunt. Întâi, el reprezintă "sinteza categorică într-un subiect", apoi "sinteza ipotetică a membrilor unei serii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
analitică transcendentală și în cel de dialectică transcendentală, precizate, amândouă, mai sus, dar redeschise, în vederea unei noi cercetări a lor, acum. 3.2.2.2. Analitica transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale (a fenomenului și a cunoștinței veritabile) Partea cea mai dificilă a "criticii", susține Kant însuși, este cea referitoare la deducția transcendentală a conceptelor pure ale intelectului (categoriilor). Și aceasta pentru că noi folosim multe concepte empirice, a căror justificare urmărește însăși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
axiomele intuițeei) și cele după calitate (anticipațiile percepției), au un rol constitutiv direct, fiindcă ele fac posibilă orice cunoștință empirică, directă, pe baza (timporizării) timpului, ca formă a simțului intern. Problema constituirii cunoștinței care este, totodată, la Kant, problema constituirii fenomenale se concentrează, cred, în discuția despre analogiile experienței, din "Analitica transcendentală". Sunt și alte rațiuni pentru care axiomele intuiției și anticipațiile percepției, deși au un rol constitutiv necesar, își trimit sensurile către problematica tocmai amintită; unul dintre acestea se referă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
această lucrare, sunt elementele dictaturii judicativului, iar constituirea acestora și scoaterea lor în lumina înțelegerii țin de "principiile dinamice" (analogiile experienței și postulatele gândirii empirice), în mod direct, și indirect de "principiile matematice" (axiomele intuiției și anticipațiile percepției). Refacerea constituirii fenomenale kantiene trebuie să se bizuie pe un fapt evident, la Kant: principiile din toate cele patru categorii sunt, în întregul lor, constitutive; tocmai un asemenea rol au: să constituie fenomenul și, desigur, cunoștința (veritabilă). Calea aleasă de Kant pentru a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
propriu-zis empirică la nivelul formei sensibilității. Totuși, fenomenul nu poate fi decât ceea-ce-este; iar aceasta presupune o relativizare a determinărilor de timp care operează constitutiv până să avem "totul", adică fenomenul ca atare. Faptul acesta indică un sens al constituirii fenomenale: analogiile experienței, fiind reguli ale intelectului, nu au de-a face cu constituirea "obiectului" ca atare, ci a experienței, spune Kant, care presupune "obiecte", nu doar un obiect. În vreme ce principiile "matematice" (axiomele intuiției și anticipațiile percepției) constituie ca atare obiectul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a treia analogie apar astfel: acțiune reciprocă, compus real (compositum reale). Obiectul corelativ al tuturor acestor principii, luate fără a distinge între ele după felul în care timpul operează (determină, constituie), este reprezentat de natură. Desigur, fiecare "obiect", ca instanță fenomenală, poate fi justificat printr-o operație temporală (printr-o determinare de timp, cum ar spune Kant); dar este evident sensul acesteia: permanență în primul caz, succesiune în al doilea, simultaneitate în ultimul. Și faptul acesta este deosebit de important, fiindcă în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este evident sensul acesteia: permanență în primul caz, succesiune în al doilea, simultaneitate în ultimul. Și faptul acesta este deosebit de important, fiindcă în demersul lui Kant nu este vorba despre deducție din concepte a unor "obiecte", "existențe", "realități" sau instituiri fenomenale. Kant însuși face precizări apăsate în privința diferenței radicale dintre modul de operare dogmatic, potrivit căruia, de exemplu, din conceptul existenței și modului de existență al unui lucru "se poate ajunge, prin simple concepte, la existența altui obiect sau la modul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
existenței și modului de existență al unui lucru "se poate ajunge, prin simple concepte, la existența altui obiect sau la modul lui de a exista"139, și modul "critic", adică transcendental de operare, potrivit căruia cele trei niveluri de constituire fenomenală trebuie să fie prezente continuu, așadar în orice ipostază a obiectului corelativ operației temporale. Ar avea sens următoarele cupluri operațional-obiectuale: permanență-substanță, succesiune-cauzalitate, simultaneitate-comunitate. Al doilea termen nu indică o categorie din grupa celor ale relației, ci un tip de constituire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie să fie prezente continuu, așadar în orice ipostază a obiectului corelativ operației temporale. Ar avea sens următoarele cupluri operațional-obiectuale: permanență-substanță, succesiune-cauzalitate, simultaneitate-comunitate. Al doilea termen nu indică o categorie din grupa celor ale relației, ci un tip de constituire fenomenală, care trebuie luat numai împreună cu operația (temporală) corespunzătoare. Ipostaza fenomenală ultimă a constituirii după scenariul kantian pare a fi natura, care păstrează în structura sa constitutivă cele trei cupluri operațional-obiectuale. Tocmai de aceea natura se află, cumva, de la bun început
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectului corelativ operației temporale. Ar avea sens următoarele cupluri operațional-obiectuale: permanență-substanță, succesiune-cauzalitate, simultaneitate-comunitate. Al doilea termen nu indică o categorie din grupa celor ale relației, ci un tip de constituire fenomenală, care trebuie luat numai împreună cu operația (temporală) corespunzătoare. Ipostaza fenomenală ultimă a constituirii după scenariul kantian pare a fi natura, care păstrează în structura sa constitutivă cele trei cupluri operațional-obiectuale. Tocmai de aceea natura se află, cumva, de la bun început, adică în structura oricărei constituiri fenomenale. Așa cum se află în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
operația (temporală) corespunzătoare. Ipostaza fenomenală ultimă a constituirii după scenariul kantian pare a fi natura, care păstrează în structura sa constitutivă cele trei cupluri operațional-obiectuale. Tocmai de aceea natura se află, cumva, de la bun început, adică în structura oricărei constituiri fenomenale. Așa cum se află în orice intuiție empirică, în măsura în care aceasta dă seamă de un fenomen, nu doar operația intuiției empirice care îi corespunde acestuia, ci, totodată, un șir de operații: determinarea temporală schematic-imaginativă, determinarea generală de timp căreia îi corespunde constituirea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Așa cum se află în orice intuiție empirică, în măsura în care aceasta dă seamă de un fenomen, nu doar operația intuiției empirice care îi corespunde acestuia, ci, totodată, un șir de operații: determinarea temporală schematic-imaginativă, determinarea generală de timp căreia îi corespunde constituirea fenomenală a naturii, adică apercepția originară ca determinare temporală prin intelect. De o parte, așadar, natura, care cuprinde totalitatea fenomenelor constituite, iar de cealaltă, posibilitatea experienței, ca o totalitate de operații prin care sunt constituite fenomenele, fiecare în parte, precum și totalitatea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
generală, de fapt, ca apercepție originară, temeiul unității unei intuiții empirice cu o categorie potrivită și al unității categoriei cu un obiect posibil al ei. Observăm că timpul, luat doar într-un sens operațional, stabilește, totuși, două direcții în constituirea fenomenală: a) una este a "existenței" și merge de la obiectul empiric, constituit fenomenal ca "această existență" (existența nu poate fi decât fenomenală, potrivit lui Kant, nu noumenală), către existența sa schematică, care îi întărește existența empirică (propriu-zis obiectuală), ajungând la existența sa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiect posibil al ei. Observăm că timpul, luat doar într-un sens operațional, stabilește, totuși, două direcții în constituirea fenomenală: a) una este a "existenței" și merge de la obiectul empiric, constituit fenomenal ca "această existență" (existența nu poate fi decât fenomenală, potrivit lui Kant, nu noumenală), către existența sa schematică, care îi întărește existența empirică (propriu-zis obiectuală), ajungând la existența sa ca element (parte) a naturii, ca o existență determinată, adică la un fenomen propriu-zis, care a trecut prin toate fazele constituirii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a se nărui vreo condiție a posibilității sale. Acest sens operațional al timpului vizează mai degrabă implicarea sa constitutiv-fenomenală, adică obiectuală. Timpul poate fi luat însă și în sens obiectual, fiindcă el se află, cu rost constitutiv, în fiecare ipostază fenomenală. El este, de fapt, ca atare, obiectul empiric, în măsura în care acesta nu poate fi decât în timp; deși el nu este "acest obiect empiric". Este, apoi, obiectul în existența empirică determinată mai general, schematic, în felul acesta obiectul căpătând accent temporal
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
accent temporal (fiind, altfel spus, și mai mult timp decât în faza anterioară; fiind mai mult timp în sensul că era timp, iar o desăvârșire a condiției sale înseamnă, desigur, un spor al corespondenței dintre existența și esența sa, exclusiv fenomenală). Și este, în final, obiectul ca fenomen în natură: existență determinată. Aceste două sensuri nu pot fi discriminate radical decât printr-o analiză care mizează pe un "produs" abstract, care cu bună voie lasă la o parte unul dintre cele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca fenomen în natură: existență determinată. Aceste două sensuri nu pot fi discriminate radical decât printr-o analiză care mizează pe un "produs" abstract, care cu bună voie lasă la o parte unul dintre cele două aspecte (condiții) ale constituirii fenomenale: operația sau corelatul său obiectual. În contextul de față este însă important faptul că, în ciuda acestui pericol, cele două sensuri ale timpului operațional și obiectual au fost suficient discriminate; în ceea ce privește prezența lor în construcția lui Kant. Totuși, trebuie făcută observația
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
De ce? Tocmai pentru că el pare a fi mai problematic, din perspectiva unui demers interesat de condițiile de posibilitate ale fenomenului și ale cunoștinței. Poate chiar pentru motivul că este vorba despre două rânduri de obiecte: cel reprezentat de ipostazele propriu-zis fenomenale ale "obiectului" și cel propriu cunoștinței. Dar în structura ambelor deși, din sub exigența unei "deducții transcendentale" discriminarea aceasta strictă nu funcționează nu poate lipsi operația constitutivă, aceea care în-ființează. În plus, timpul este cel care prelucrează totul, adică își
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discriminarea aceasta strictă nu funcționează nu poate lipsi operația constitutivă, aceea care în-ființează. În plus, timpul este cel care prelucrează totul, adică își dă ipostaze operaționale și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face cu putință constituirea fenomenală și forma de judecată sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]