1,278 matches
-
sfârșit, pe care aceasta o face despre sine în certitudinea și beția de sine. Modul în care suferă și în care suferința sa se transformă în Bucurie, în așa fel încât, într-o atare transformare, fiecare termen subzistă drept condiție fenomenologică a celuilalt și ca propria sa substanță, modul în care se istorializează absolutul și în el fiecare dintre tonalitățile ontologice fundamentale ce constituie ființa sa, dintre care fiecare trece în cealaltă și se inversează în ea, Suferința în Bucurie și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
esența auto-afectării este aceea a ipseității. Acest praxis determinat, singular și individual este Corpul nostru. În exercițiul imanent al forței sale care se auto-afectează și nu contenește a se auto-afecta pe sine, corpul întâmpină o primă rezistență, cea a sistemelor fenomenologice interne care cedează în fața efortului său și constituie "corpul nostru organic", adică ansamblul "organelor" noastre, nu așa cum pot apărea acestea unei cunoașteri obiective oarecare, ci exact așa cum le trăim în interiorul corpului nostru subiectiv drept limite ale efortului nostru, drept acele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
operă a puterilor corpului subiectiv, și astfel una dintre formele primare ale culturii. Exigențele interne ale vieții sunt cele care o suscită (exigențe pe care ni le vom putea reprezenta ulterior drept "cauze" ale sale sau "scopuri" ale sale), structurile fenomenologice ale corpului originar sunt cele care determină modalitățile exercițiului său, sau, mai curând, care sunt aceste modalități. Dacă această activitate primitivă trebuie de asemenea să se adapteze la natură, în realitate această adaptare purcede din ea însăși, în măsura în care Natura veritabilă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în ea atât principiul, formele organizării lor, cât și locul ajungerii lor la ființă, adică modalitățile concrete ale realizării lor. Tulburarea ontologică se produce atunci când acțiunea încetează a se supune hotărârilor vieții, nemaifiind ceea ce este la început, adică actualizarea potențialităților fenomenologice ale subiectivității absolute. Mai mult chiar, s-ar părea că acțiunea a părăsit sălașul care este dintotdeauna al său pentru a se produce de acum înainte în lume: în uzine, baraje, centrale, pretutindeni unde funcționează fără oprire și în toate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
invincibilă. Această mișcare este ceea ce numim progres. Noțiunea de progres a ajuns astfel să desemneze în mod exclusiv progresul tehnic. Ideea unui progres estetic, intelectual, spiritual sau moral, prezent în viața individului și constând în autodezvoltarea și auto-sporirea multiplelor potențialități fenomenologice ale acestei vieți, în cultura sa, nu mai are trecere, nedispunând de nici un loc care să-i poată fi atribuit în ontologia implicită a vremurilor noastre, potrivit căreia nu există o altă realitate în afara celei obiective și susceptibile a fi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ființă determinată științifică, ba mai mult, considerând-o ca fiind singura care există cu-adevărat, și în același timp singura cunoscută în mod riguros, universal valabilă, considerăm ca lipsit de importanță orice nu este ea, și mai cu seamă viața fenomenologică absolută. În măsura în care cultura este cultura vieții și o privește exclusiv, știința care îndepărtează din tematica sa și această viață, și dezvoltarea sa specifică, care este cultura însăși, rămâne pe de-a-ntregul străină acesteia. Relația dintre știință și cultură este o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fel de date, proprietăți opace ale acestei vieți: sunt posibilitățile sale, viața sălășluiește în ele și le deține ca pe propriile sale puteri, ca ceea ce ea poate să facă, nefiind nimic altceva decât acest a-putea-face însuși. În măsura în care ele reprezintă potențialitățile fenomenologice ale vieții, esențele nu se înfățișează întâi de toate drept corelatele unei intuiții eidetice, și este greșit să i se atribuie acesteia din urmă capacitatea de a le face manifeste și, astfel, de a le stabili la origine în ființă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mai înalt posibil, la înfăptuirea sa și la sporirea sa, atunci știința, percepută nu doar în mod restrictiv drept câmpul obiectivităților ideale, ci pornind de la prestațiile transcendentale care le produc și care nu sunt ele însele decât actualizarea anumitor potențialități fenomenologice originare ale subiectivității absolute, știința astfel înțeleasă în deplina sa concretizare nu este altceva decât o formă de cultură. De la cultură ea împrumută locașul său ontologic, cel al praxisului și, în același timp, caracterele care aparțin oricărei "realități" definite de către
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
că ea este o cunoaștere a vieții. Însă dacă știința știe ce face scoțând din joc viața, ea știe de asemenea ce este, fiind o formă și o manifestare a acestei vieți: contradicția internă care o definește este o contradicție fenomenologică; pe planul fenomenalității sale, ca fenomenalitate originară a vieții, putem noi să discernem adevăratul său sens, însă mai întâi ceea ce căutăm: propria sa posibilitate. Contradicția internă a științei ca fenomenologică, ca mod de viață întors împotriva vieții, se lasă astfel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei vieți: contradicția internă care o definește este o contradicție fenomenologică; pe planul fenomenalității sale, ca fenomenalitate originară a vieții, putem noi să discernem adevăratul său sens, însă mai întâi ceea ce căutăm: propria sa posibilitate. Contradicția internă a științei ca fenomenologică, ca mod de viață întors împotriva vieții, se lasă astfel surprinsă după cum urmează. Un mod de viață, modul de viață științific la fel ca și oricare altul, este așadar o experiență în sensul vieții, este o manieră de a se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
există o bucurie aparte a descoperirii științifice de pildă, o bucurie care aparține viziunii ca atare și care, în funcție de modalizările, rafinările și perfecționările acestei viziuni, se modalizează ea însăși, parcurgând seria plăcerilor intelectuale care sălășluiesc în adâncul sufletului ca potențialități fenomenologice originare ale sale, care sunt ideile sale înnăscute într-un anumit fel. La fel, cel care, urmând sfatul lui Malebranche, încearcă se facă în așa fel încât într-un cerc nu toate razele să fie egale și care se lovește
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fiecare dintre aceste "reveniri" idealității matematice pe care am substituit-o datului sensibil i se opune, nu în interiorul unei lumi, ci radical, în afara acestei lumi și a exteriorității transcendentale în care ea ek-zistă, un adevăr mai vechi a cărui substanțialitate fenomenologică este afectivitatea adevărul aflat în subiectivitate și identic cu ea. În vreme ce primul dintre aceste adevăruri, adevărul ființei-acolo ca ființă-acolo, este sustras singularității privirii care se așează asupra lui, patosului său, care se cufundă în Noapte în vreme ce adevărul obiectiv
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
independent de el, ca fiind acolo înainte de el sau fără el, ci ca ceea ce nu survine decât dacă devine el însuși acest adevăr și nu devine astfel decât în măsura în care acest adevăr își face loc în el ca una dintre potențialitățile fenomenologice constitutive ale ființei sale, ca ceea ce poate deveni, tocmai, cu condiția unei autotransformări a vieții sale și ca modificare a sa. "Adevărat" nu înseamnă așadar în primul și în primul rând acel ceva în fața căruia trebuie să te estompezi, cu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea însăși adevărului să fie locul venirii sale, singura sa manifestare și singura sa înfăptuire posibile, este cultura, adică ansamblul tuturor experiențelor în sensul de toate experimentările prin care viața conduce la realitatea unei "prezențe" în ea, în efectuarea sa fenomenologică incontestabilă, tot ceea ce poartă în sine ca virtualități, "dorințele" și "necesitățile" care exprimă natura sa originară. Cultura nu rezultă niciodată dintr-o decizie, decizia vieții de a executa asupră-și anumite transformări, anumite "experiențe" tocmai, cu scopul de a aprecia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine, a se nega pe sine este totuși ceva ce nici suferința, nici viața în general nu pot face, nefiind nici una nici cealaltă nimic altceva decât o încercare de sine în fiecare punct al ființei sale, și astfel, ca efectuare fenomenologică a auto-afectării în Suferirea primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura care nu poate fi dezlegată. A vrea să sfărâmi această legătură înseamnă într-
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este astfel în sensul că ceea ce este așezat și adus în față nu este niciodată viața însăși, care se afectează numai în sine, ci reprezentarea sa goală, o semnificație, semnificația de a fi viața sau de a fi viață. Reprezentarea fenomenologică într-un corelat intențional a ceea ce este viu și conține astfel în sine esența vieții nu este decât surprinderea unei esențe ideale, surprinderea esenței transcendente a vieții, care nu se identifică nicidecum cu esența sa în mod originar vie, mai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
intențional a ceea ce este viu și conține astfel în sine esența vieții nu este decât surprinderea unei esențe ideale, surprinderea esenței transcendente a vieții, care nu se identifică nicidecum cu esența sa în mod originar vie, mai precis cu actualitatea fenomenologică a auto-afectării sale, ci doar o presupune. Orice semnificație care vizează viața sau se referă la ea într-un fel oarecare se constituie printr-un împrumut, este o poliță asupra vieții transcendentale și o implică cu titlu de presupoziție. Un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
al unei măsuri, în care, de asemenea, nici o privire nu se strecoară pentru a lua sau a da această măsură. Munca ce determină valoarea bunurilor și permite schimbul lor va fi reprezentarea acestei munci vii reprezentarea a ceea ce, ca actualizare fenomenologică a Corproprierii originare și ca prezent viu al acesteia, rămâne în sine în subiectivitatea sa invizibilă. Reprezentarea muncii vii nu produce așadar decât o semnificație ireală și vidă, semnificația "muncă", "muncă ce a produs cutare obiect". Această reprezentare este munca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu o precede, nici nu o "determină" la drept vorbind, ci îi este identică, în calitate de această pricepere originară care este viața, în calitate de praxis, în calitate de corp viu. Acțiunea, așa cum am văzut, nu este niciodată decât actualizarea puterii primitive a acestui corp fenomenologic. Determinarea valorilor pornind de la viață se lasă astfel descrisă și se descompune după cum urmează. Viața este cea care conferă o valoare lucrurilor (care prin ele însele nu au nici una) în măsura în care ea le găsește convenabile, în care ele satisfac una dintre
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vieții. Perseverența ființei în sine și sporirea sa de sine nu sunt prin urmare fapte pe care să ne fie posibil a le aprecia din exterior; numai surprinderea posibilității lor celei mai interioare le clarifică. Aceasta este în esența sa fenomenologică. Mai veche decât ivirea pre-obstanțială a lumii și decât explozia sa ek-statică, ea le precede nu pentru a le ceda locul și a se transforma în ele, ci ca ceea ce rămâne în sine în Noaptea abisală a subiectivității sale, pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o risipește vreodată. Și totuși aici, în această Noapte nepătrunsă și prin mijlocirea sa se înfăptuiește istorialul Ființei despre care vorbim, operația imobilă în care viața se cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se conservă, se înfăptuiește în mod identic, în măsura în care această Suferire este ajungere în sine, sporirea de sine a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
faptul că vieții îi este cu neputință să se debaraseze de ceea ce o încarcă, adică de ea însăși. Așa cum am văzut, această neputință dublează încărcarea și o face intolerabilă insuportabilul nefiind astfel decât esența interioară a vieții în efectuarea sa fenomenologică: acel "a se suporta pe sine" care nu mai îndură să fie ceea ce este. Acesta este punctul de origine al oricărei culturi, ca și a posibilei inversări a acesteia în barbarie. Cultura este ansamblul acțiunilor și practicilor în care se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în măsura în care aceasta înfăptuiește în ea prin operația sa proprie unul dintre modurile esențiale ale raportării sala patetice la ființă. Cultura este ansamblul acestor căi deschise și oferite. Acum, dacă numim Energie ceea ce survine în raportarea patetică la ființă în calitate de efectuare fenomenologică a sa, în calitate de încercare de nestăvilit a ceea ce sporește în sine și se încarcă de sine până la exces, atunci vedem prea bine că orice cultură este eliberarea unei energii, iar formele acestei culturi sunt modurile concrete ale acestei eliberări. Este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ce anume este aceasta din urmă. A elibera o energie nu înseamnă a se debarasa de ea, a-i oferi prilejul să se cheltuie, să se diminueze progresiv și astfel să se epuizeze și să dispară. Legea vieții, a vieții fenomenologice transcendentale și absolute care suntem noi nu este entropia. Realitatea acestei vieți nu are nimic de-a face cu realitatea fizică și nu se poate înțelege pornind de la aceasta; orice model științific impus culturii este nu nonsens. E elibera energia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]